Dependența emoțională și identitatea de sine. Cine sunt eu?

Dependența emoțională este intrisec legată de identitatea și conștiința de sine a persoanei.

Dependența emoțională începe cu eșecul desprinderii bebelușului din fuziunea emoțională în care se află cu mama sa, imediat după naștere.

Treptat, pe măsură ce crește, copilul este ajutat să se separe emoțional de aceasta și să se individueze, dobândind conștiința unei persoane distincte. De acest lucru mama este responsabilă, iar ea, la rândul ei, este posibil să nu știe sau să nu poată face asta, datorită propriei sale istorii de viață și a legăturii cu propria mamă, fără rea-credință.

N.a. Individuare este termen și concept din psihologie care se referă la procesul de formare a unei personalități stabile.

Dependența emoțională are legătură și cu creșterea într-un mediu suportiv emoțional (pentru copil, mediul înconjurător este familia sa), care îl susține să se dezvolte propriei naturi și care îi transmite acestuia constant mesajul: aparții acestei familii, ești important pentru noi, ești o persoană valoroasă AȘA cum ești tu.

Felul în care se răspunde nevoilor, în care ”se traduc” stări, emoții, incapacitățile și eșecurile inerente dezvoltării, toate vor concura la formarea convingerii că ”sunt important, bun, contez”, adică a valorii de sine. Asta este consecința faptului că experiențele prin care individul trece îi prezintă lumea ca pe un spațiu sigur în care poate crește (nu complet lipsit de frustrări), în care poate conta pe cei apropiați, se datorează faptului că este valoros – este perioada narcisismului primar, când ne considerăm una cu lumea.

Consecințele tuturor acestor mici experiențe se vor regăsi în identitatea persoanei și în felul în care, mai târziu, se va autoaprecia.

Dependența emoțională este rezultatul unui întreg proces de dezvoltare, în care frustrările, neîmplinirile constante, mai ales de natură afectivă, duc la formarea unui sine pe care persoana în cauză îl resimte slab, fără forță, dar și fără valoare, incapabil să facă față provocărilor obișnuite ale vieții.

Nu întâmplător, una din caracteristicile de bază ale unei persoane dependente emoțional este lipsa stimei de sine.

Prin însăși definiția sa, termenul de ”dependență” presupune o stare de supunere, de subordonare, lipsă de autonomie, o limitare.
Dependența emoțională implică o condiționare inconștientă de existența și prezența altei ființe: am nevoie de altcineva ca eu să pot exista, în caz contrar risc ”să nu fiu”. Nu este vorba de moarte în sensul propriu, ci de lipsire de sens a propriei ființe. Atâta timp cât eu nu știu cine sunt, nu contez (este vorba de o convingere inconștientă), cum să exist fără un ”celălalt”?

Existența unei persoane dependente emoțional este o pendulare continuă între căutarea firească a propriei individualități – cine sunt eu, vreau să mă afirm în plenitudinea ființei mele?! – și tendința de fuzionare cu cineva, tocmai în speranța regăsirii de sine și, implicit, a sensului.

Lipsa valorii de sine și neîncrederea în propria persoană o fac să nu poate suporta starea de ”unul”, de singurătate (nu însingurare), care o face să se simtă în pericol în fața necunoscutului vieții, în general.

Obiectivul nu este o stare de autonomie completă (nici nu ar fi sănătos să nu ne pese de ceilalți, ar tinde către psihopatie), ci de a nu ne condiționa identitatea, existența, viața însăși de o persoană (pe care o așteptăm pe o salvare și cu care începem fără discernământ o relație, adesea, fuzională). De cele mai multe ori, faptul că ni se acordă puțină atenție din partea unei persoane sau așa cum am visat ori că cealaltă persoană răspunde unui tipar visat nu sunt indicii că ea este ”lozul câștigător”.
Ele sunt doar reprezentarea familiarului pe care l-am trăit în copilărie și pe care riscăm să îl alegem repetat, chiar dacă are diferite înfățișări și manifestări.

Înainte de a fi într-un cuplu este important să știm cine suntem, care sunt trăsăturile noastre, bune și mai puțin bune, să cunoaștem, înțelegem și integrăm experiențele dureroase, neplăcute care ne-au marcat existența.

A ști cine suntem este rezultatul unui proces de durată, care nu este neapărat unul ușor, dar care, treptat, ne ajută să ne compunem într-o imagine coerentă și să dobândim starea de ”acasă” în propria persoană. Acest proces este mai eficient dacă are loc în cabinetul de terapie, pentru că dependența emoțională se naște în relația cu o persoană, așa că doar în relație se paote repara, dar activitățile de dezvoltare personală, constante, pot avea același rezultat.

”Cine sunt eu?” este întrebarea la care e nevoie să ne răspundem fiecare pentru a avea o viață autentic satisfăcătoare.

Adaptarea și adoptarea necondiționată a unor reguli, norme, fără a le raporta la propriile nevoi și dorințe, conectați constant la teama de a nu fi excluși, nerecunoscuți ori validați este o cursă epuizantă al cărei linie de final se îndepărtăează pe măsură ce ne apropiem de el.
Niciodată nu va fi de ajuns și nici suficient de bine, pentru că referința noastră sunt ceilalți și nu noi.

Calitate vieții este dată de calitatea relațiilor pe care le avem, spune o vorbă.

Relații satisfăcătoare nu au la bază o stare de dependență, în care un ”celălalt” devine sursa de alimentare a nevoilor, în care ”căpușăm” pentru că a ne ascunde incertitudinile, în care ”a fi împreună” este condiționat de nevoile și așteptările unei persoane.
Satisfacția vine din a ne raporta la ceilalți prin prisma identității de sine și a acceptării ei, din a fi împreună pentru a crește o stare de bine și a o face ”bun comun”.

Observații înainte de final

* Dependența emoțională nu este o boală, afecțiune, nu este un diagnostic, este un tipar relațional.

* Informațiile din articol sunt în scop educativ, informativ.

Dacă ai găsit asemănări cu tine, de preferat să te adresez unui psiholog.

* Noțiunile de ”Eu”, ”Sine” le-am folosit în sensul înțelegerii comune și nu psihanalitic, pentru a le face mai accesibile.

* Despre codependența emoțională am mai scris aici:

În loc de încheiere

Dacă ți-a plăcut acest articol, distribuie-l, te rog, poate fi de folos și altora!

Alătură-te comunității de pe pagina de Facebook și apreciază cu un ”like” pagina!

Îmi doresc să construiesc o comunitate în care cei care se confruntă cu narcisismul pot găsi sprijin emoțional, dar și soluții la probleme cu care se confruntă. Alătură-ni-te și tu cu experiența ta!

În podcast-ul ”Despre narcisism”, am publicat câteva episoade interesante.

Le găsești și pe canalul de Youtube, doar varianta audio. Din păcate nu am avut timp ca să înregistrez și urc pe podcast toate articolele, dar mă ocup. 🙂

Dacă ai avut un părinte narcisist, foarte probabil

Să fii o persoană care controlează excesiv. Îți recomand acest articol.
Ruminezi foarte mult. Îți recomand acest articol.
Să te confrunți cu un gol interior. Îți recomand acest articol.
Iubirea de sine și Cunoașterea de sine
Multe din comportamentele părintelui narcisic sunt caracteristice părintelui imatur emoțional. Am scris despre ele, aici.
Despre adulții care aleg să rămână cu părinții, dar și de ce, în articolul de aici.
Te interesează:

Dacă ai un partener narcisist, atunci îți sunt utile informații despre:

Codependența emoțională și narcisismul fac o pereche funcțională în disfuncționalitatea ei. De aceea, pe www.codependentaemotionala.ro postez articole despre ambele.

Articole care te-ar mai putea interesa:

Dacă simți că ceva e în neregulă cu viața ta ori nu te regăsești sau ai pierdut cârma sau pur și simplu ai o problemă care te macină, hai să stăm de vorbă într-o ședință!

Scrie-mi la contact@codependentaemotionala.ro sau pe Facebook la @codependentaemotionala.

Și …. mai ales, nu uita să ai grijă de tine, așa cum ai grijă de cei dragi!

Un text de Maria Mazilu, autor al Codependentaemotionala.ro

Fotografia articlului aparține Pexels Free Photos

Text de Maria Mazilu – Autor al Codependența emoțională