Iubirea de sine este un fel de Fata Morgana: se vorbește despre ea, dar concret, nu se știe cum arată.
În moc curent, se face referire la ea din perspectiva cadourilor sau experiențelor scumpe ori ieșite din comun sau a îngrijirii corporale. ”Doar merit și eu așa ceva! Trebuie să încep să mă iubesc și pun pe primul loc!”
Nimic rău în asta, doar că acesta este primul nivel, cel mai facil de accesat.
Iubirea de sine își are rădăcinile în copilăria noastră.
E nevoie să coborâm la niveluri mai profunde ale iubirii de sine pentru a înțelege cum au avut loc schimbări și, mai ales, cum arată ea.
Iubirea de sine este definită prin trei coordonate esențiale, care se întrepătrund și se influențează reciproc:
Toleranța față de rău
Cât timp acceptăm răul în viața noastră, indiferent de modul în care ni se arată.
De la relații cu amici, la cele de serviciu și cele cu părinții, acceptăm toxicitatea, strângând din dinți, fără, nici măcar a lua în calcul schimbarea. Sigur, nu putem renunța la toate relațiile, dar, de cele mai multe ori, nici nu ne gândim că ne-am putea proteja, spre exemplu, punând limite.
Dintr-o relație cu un coleg de serviciu sau șef nu se poate ieși când vrem, dar putem pune limite.
Originea acestei mentalități se află în copilărie, când eram nevoiți să stăm și să suportăm răul.
Din familie nu puteam ieși, pe părinți nu îi puteam părăsi, aveam nevoie de ei ca să supraviețuim.
Nevoile de bază ale copilului sunt cele biologice, legate de supraviețuire și nevoia de atașament. Nevoia de atașament a unui copil este foarte puternică, pentru că practic, de ea ține și supraviețuirea lui. Dacă adultul mă iubește, atunci înseamă că are și grijă de mine, îmi dă mâncare, adăpost. Așa ne naștem toți, este scri în instinctul nostru, nu este rezultatul unei gândiri.
Învățăm să acceptăm răul de mici, adaptându-ne noi la mediul în care creștem și nu invers, renunțând la părți din noi de teama de a nu pierde atașamentul.
Răul devine parte din viața noastră fără să ne dăm seama. Pe măsură ce creștem, dobândim independența de a acepta ce a bine, bun pentru noi, de a spune ”Nu!” De cele mai multe ori, nevoia de atașament rămâne neîmplinită, astfel că deși adulți, nu ne găsim puterea de a opri răul și rămânem agățați în diverse relații pentru a simți că aparținem, că suntem iubiți.
Știți vorba românească: ”rău cu rău, dar mai rău fără rău!”
Pentru mulți dintre noi, răul este normalitate, este tot ce au cunoscut în copilărie și nu mă refer la abuzuri sexuale, fizice, ci, spre exemplu la neglijență emoțională. Este un rău pe care învățăm să îl acceptăm.
Și atunci, cum să știm ce e bine și bun, cum arată iubirea de sine?
Gestionarea vinovăției (omniprezente și inoculate)
Copiii deveniți adulți înainte de vreme (parentalizați de mici), cei care au trăit într-un mediu familial toxic, cu certuri constante (implicit abuzuri de orice natură) sau doar neglijați emoțional ori al căror părinte a fost narcisic sau a suferit de o tulburare de personalitate ori boală ce l-a făcut disfuncțional, își asumă cu vinovăție ceea ce trăiesc.
În primele luni de viață, copilul ”consideră” că mediul (e vorba de mediul familial) este creat pentru el și în jurul nevoilor sale, iar dacă acesta nu este unul primitor ori îi creează constant frustrare, suferință, atunci trebuie să fie ceva în neregulă cu el, mediul nu face decât să răspundă la neconformitatea lui.
”Din cauza mea se întâmplă toate astea, eu nu sunt bun!” devine parte din felul în care viitorul adult se raportează la viață. Inconștient. Creștem cu vinovăția în sânge, ne simțim vinovați fără să ne dăm seama de asta, dar acționăm sub imperiul ei.
Renunțăm la plăceri, dorințe, pasiuni, etc. din teama, uneori inconștientă, de a nu face rău altora (de obicei e vorba de cei apropiați). Așa am fost învățați, să considerăm că ”e de datoria” noastră să ne raportăm întâi la ceilalți și nu la noi pentru că avem o datorie de plătit, o vină de reparat.
E nevoie de lucru cu noi pentru a ne găsi ascunse vinovății pe care nici măcar nu le intuim.
Cunoaștere de sinea
Ca în orice relație sănătoasă (în cele toxice ”iubim”iluzia din capul nostru), putem iubi ceea ce cunoaștem. Necunoscutul inspiră teamă, reacția este de fugă, nicidecum de iubire, grijă și apreciere.
Orice demers făcut pentru a ne apropia de noi înșine este binevenit. Nicio metodă nu o exclude pe alta. Internetul este plin de materiale, de toate felurile, de ateliere și webinarii care ne oferă chei și indicii.
Mobilizarea și perseverența (să nu renunțăm când doare) sunt cheile cunoașterii de sine.
Pare greu și complicat, dar dacă privim întregul acesta de aproape, ca și când am face un zoom cu aparatul de fotografiat, ajungem să vedem detalii și, cu timpul, să putem alege în favoarea noastră.
Schimbarea se face încet, înseamnă conștientizare, atentă observare interioară, necritică, și exercițiu cu noi înșine.
Preocuparea constantă în a ne înțelege reacții, comportamente, gânduri, emoții este pasul necesar.
Curiozitatea sinceră din întrebările: ”De ce fac eu asta?”, ”Este bine pentru mine?”, ”Care este beneficiul meu emoțional?”, ”Îmi face bine sau rău această situație?”, ”De ce repet sau continu să accept când nu îmi este bine?”, ”Merit eu să trăiesc așa ceva?” va aduce răspunsuri autentice. De multe ori dureroase, dar ele vor dezvălui părți din noi, pe care tot noi avem puterea de a le vindeca.
Iar pe măsură ce ne descoperim și înțelegem aspecte, lucrând cu noi, vinovăția își va pierde din putere.
Vom reușim să luăm decizii ținând cont în primul rând de noi, cum suntem, ce vrem, ce ne dorim și nu mânați de vinovăția disconfortului creat altora.
Persoanele a căror iubire și stimă de sine sunt scăzute, sunt ”abonate” la relații toxice, iar pentru o persoană narcisistă, ele sunt partenerul ideal.
Problema nu stă în a înțelege de ce ajungem în relații (indiferent de natura lor) cu astfel de persoane; este inevitabil, nu trăim într-o lume perfectă, problema reală este a înțelege ce anume ne face să rămânem în relații cu aceste persoane.
- Citește despre Cunoașterea de sine.
În loc de încheiere
Iubirea de sine, încrederea în propria persoană sunt teme din domeniul dezvoltării personale foarte bine vândută. De-a lungul timpului, s-a creat impresia că făcând anumite lucruri punctuale, ele pot fi ”reparate”.
Este nevoie de lucru cu noi înșine, care înseamnă și a ajunge în părți dureroase ale noastre, descoperirea unor lucruri care ne-au marcat, pentru a ne cunoaște, a ne accepta, iubi și a avea încredere în noi înșine. Ele sunt aspecte care nu pot fi tratate izolat, doar prin lucrul în prezent.
Dacă ți-a plăcut acest articol, distribuie-l, te rog, poate fi de folos și altora!
Intenția mea este de a construi o comunitate în care cei care se confruntă cu narcisismul pot găsi sprijin emoțional, dar și soluții la probleme cu care se confruntă.
Alătură-te comunității de pe pagina de Facebook și apreciază cu un ”like” pagina!
Dacă ai avut un părinte narcisist, foarte probabil
- Simți că ceva e în neregulă cu tine. Află cum părintele narcisic ți-a influențat dezvoltarea emoțională și felul în care gândești. Articolul aici.
- Să fii o persoană care controlează excesiv. Îți recomand acest articol.
- Ruminezi foarte mult. Îți recomand acest articol.
- Să te confrunți cu un gol interior. Îți recomand acest articol.
- Ești codependent emoțional. Îți va fi util acest articol.
- Ce este codependența emoțională
- Multe din comportamentele părintelui narcisic sunt caracteristice părintelui imatur emoțional. Am scris despre ele, aici.
- Despre adulții care aleg să rămână cu părinții, dar și de ce, în articolul de aici.
- S-ar putea să te intereseze și:
Dacă ai un partener narcisist, atunci îți sunt utile informații despre:
- Etape ale conștientizării în relația cu un narcisist
- Pasiv-agresivitatea. Ce este. Tactici folosite de o persoană narcisistă
- Manipularea. Ce este. Tactici de manipulare
- Ruminația – gândirea obsesivă fără finalitate
- De ce persoana narcisistă pare că nu te aude când îi vorbești?
- Ciclul abuzului narcisic
- Love bombing. Ce înseamnă. Cum te poți proteja
- Protecția față de un narcisist – metoda ”grey rock”
- Este relația (romantică) cu un narcisist abuzivă?
- Oare nu sunt eu narcisistul?
- Vrei să îi spui în față că e un narcisist?
- Trăsăturile care atrag o persoană narcisistă
- Ce să fac ca să nu mai trezesc furia narcisistului?
Codependența emoțională și narcisismul fac o pereche funcțională în disfuncționalitatea ei. De aceea, pe www.codependentaemotionala.ro postez articole despre ambele.
Articole care te-ar mai putea interesa:
- Narcisismul scăzut, mediu și înalt. Tulburarea de personalitate narcisică
- De ce atrag persoane narcisiste?
- Unul din motivele pentru care partenerul unei persoane narcisiste nu iese din relație.
- Poate un copil să fie narcisist?
În podcast-ul ”Despre narcisism”, am publicat câteva episoade interesante.
Le găsești și pe canalul de Youtube, doar varianta audio. Din păcate nu am avut timp ca să înregistrez și urc pe podcast toate articolele, dar mă ocup. 🙂
Dacă simți că ceva e în neregulă cu viața ta ori nu te regăsești sau ai pierdut cârma sau pur și simplu ai o problemă care te macină, hai să stăm de vorbă într-o ședință!
Scrie-mi la contact@codependentaemotionala.ro sau pe Facebook la @codependentaemotionala.
Și …. mai ales, nu uita să ai grijă de tine, așa cum ai grijă de cei dragi!
Un text de Maria Mazilu, autor al Codependentaemotionala.ro
Fotografia articlului aparține Pexels Free Photos
