Cei care au avut în copilărie o mamă narcisistă, știu foarte bine că nu este o experiență care aparține trecutului; efectele ei rămân în amintirea, trăirile și, mai ales, în personalitatea adultului!
Este o experiență în care copilul a avut de gestionat nu doar șocul de a nu-și putea mulțumi mama orice ar face, de a nu fi văzut ca persoană separată, cu tot ce presupune asta, dar și invalidarea celor din jur, pentru că, de cele mai multe ori, în cazul în care împărtășește ceea ce trăiește, copilul nu este crezut.
Întrebări de genul: ”Oare de ce nu sunt suficient?”, ”Ce e în neregulă cu mine?”, ”De ce nu-i pasă de mine?”, macină continuu copilul unei mame narcisiste, devin fantomele care-i croiesc și ghidează relațiile la maturitate, mai ales cele romantice.
Înainte de a vedea care sunt caracteristicile specifice copilăriei unei persoane cu o mama narcisică, să revedem pe scurt, aspecte importante ale narcisismului.
Ce este narcisismul?
Narcisismul este un construct de personalitate caracterizat prin centrarea pe propria persoană (egocentrism), nevoia de admirație, sentimentul de îndreptățire (l-am numit eu ”misecuvinism”), lipsa de empatie, aroganță. Acestor trăsături se adaugă altele specifice, în funcție de tipul narcisismului, de istoria persoanei în cauză și de alți factori.
Avem în vedere că trăsături narcisiste avem cu toții, dar asta nu ne face narcisiști!
Când vorbim de narcisism avem în vedere un spectru pe care acesta se desfășoară. În funcție de ”zona spectrului” trăsătura este mai mult sau mai puțin accentuată.
Cele mai importante și cunoscute tipuri sunt narcisismul grandios și narcisismul vulnerabil (sau ascuns).
- Citește mai multe despre narcisismul grandios și narcisismul vulnerabil pentru a-ți clarifica aspecte și a înțelege diferențe.
- Episodul podcast despre narcisismul grandios îl poți asculta aici, iar cel despre narcisismul vulnerabil, aici.
Caracteristicile copilăriei cu o mamă narcisică
Anularea persoanei copilului
În general, activitățile pe care fata alege să le facă sunt considerate de mamă ca prostești sau inutile, chiar dacă sunt potrivite ori specifice vârstei.
Deși copilul își va schimba opțiunile pentru a-și mulțumi mama, ele pot fi mai bune, dar nu suficient de mulțumitoare pentru aceasta.
Dorințele și așteptările fetei nu sunt tolerate, astfel că încet, încet, aceasta va deveni o prelungire a mamei sale. Copilul va alege având-o în vedere pe mamă, ca să nu o supere sau ca să o vadă fericită/satisfăcută și nu în funcție de propria persoană.
Demonstrația de putere
Mama stabilește ce este și ce nu este permis, ce fata poate să facă sau nu, dar într-un registru al dominației, nu din perspectiva grijii firești a unui părinte care își ferește copilul de pericole.
Indiferent dacă fata respectă sau nu instrucțiunile mamei, ea greșește mereu din punctul de vedere al mamei, iar tot ce vede ca reacție din partea acesteia sunt insatisfacția și nemulțumirea.
Fata nu are opțiunea de a avea dreptate. Singurele ei variante sunt supunerea sau răzvrătirea.
Alături de o mamă narcisică, fata trăiește ca prinsă într-o capcană.
Mama poate recurge la umilirea fetei în fața altora, de multe ori are un comportament disproporționat într-o situație chiar minoră.
Comportamentul unei astfel de mamei este de multe ori haotic, ceea ce concură la crearea unui mediu instabil și nesigur pentru copil.
Mama narcisică nu este stabilă emoțional, fata vede că nu se poate baza pe ea. Mai mult, trăiește într-o stare de incertitudine continuă, neștiind la ce se poate aștepta (starea de ”a merge pe coji de ouă” atât de cunoscută celor din preajma narcisiștilor).
Fata ajunge să urască ceva ce mamei îi place, este o reacție normală de respingere atunci când ceva este impus. Este una dintre cele mai comune trăsături ale relației mamă narcisistă-fiică întâlnite.
Sentimentul de rușine
Fata este făcută să simtă rușine pentru că nu face nimic bine.
Sentimentul interior pe care copilul îl are și păstrează în timp este că nu are nicio valoare. Identitatea pe care și-o formează are la bază inferioritatea, slăbiciunea, neputința, ineficiența, zădărnicia și imperfecția.
”Mi-a fost rușine doar pentru că am existat, am încercat să nu exist și să fiu ascultătoare!” este o exprimare des auzită relativ la cum simte un astfel de copil.
Copilărie izolată. Dependență. Vină
Mama se asigură că fata va depinde de ea, limitează contactul acesteia cu alte persoane, chiar și cu prietenii.
În general, cei din jur sunt stigmatizați de către mamă în diferite moduri, chiar fără ca aceștia să facă ceva anume. Mama narcisică are nevoie să se asigure că nu are competitori, pentru că așa se raportează ea la cei cu care copilul său are o legătură.
Tatăl însuși va fi considerat un competitor pe care mama nu se va sfii să îl critice în fața fetei, inducându-i acesteia percepția că pe tatăl ei nu se poate baza, eventual că nu o iubește sau că nu este un tată bun.
Din păcate, de obicei, soțul unei astfel de femei este un codependent emoțional, o persoană care a avut cândva o mamă narcisiscă și care nu poate nici să-și apere copilul și nici să se desprindă din relație.
În perioada adolescenței, când tinerii pun sub semnul întrebării totul, de multe ori fata începe să realizeze că imaginea tatălui așa cum i-a fost prezentată de mamă nu corespunde cu cea reală.
Fata va fi ținută la distanță și de pretendenții romantici, fiecăruia dintre ei mama atribuindu-i trăsături care îl fac nedem pentru fată. Fără să-și dea seama, copilul va vedea și percepe lumea prin lentilele mamei.
În pofida imposibilității de a avea relații, copilul va începe (de obicei tot în perioada adolescenței) să caute un adult cu care să poată relaționa, stabil, în care să simtă că poate avea încredere, un adult reper, ceea ce mama sa nu a fost. Legătura astfel creată este ținută ascunsă de ochii mamei, iar fata are sentimentul că face ceva greșit ascunzându-i mamei.
Fata este nevoită să răspundă nevoilor, dorințelor mamei, toată energia ei se concetrează în această direcție.
Toată energia copilului este investită în mamă, însă se pierde ca într-o gaură neagră, pentru că niciodată nu este bine sau suficient ce face, iar mama permanent nemulțumită.
Mama o va învinovăți pe fată pentru aproape orice, chiar și fără motiv sau logică.
Invidia și crearea unei fațade strălucitoare
Dacă fata va primi complimente sau va avea realizări, mama va fi cea care-și va asuma meritele, lăsând impresia unei mame sensibile și atente.
Cruda realitate pe care fata o trăiește este îmbrăcată pentru exterior în fantezia proiectată de mamă, ceea ce vrea ea ca ceilalți să creadă.
Fetei nu îi este permis să fie fericită decât dacă acea fericire este legată de mamă, dacă a pus-o pe aceasta într-o lumină bună sau a făcut-o fericită.
”Nu pot vorbi cu mama despre întâmplările/lucrurile bune din viața mea!” este una din relatările comune ale fetei unei mame narcisiste.
Neavând cu cine să împărtășească astfel de momente, cu timpul, copilul ajunge să piarda semnificația bucuriei, satisfacția micilor realizări, devenind un adult exigent cu sine însuși, în primul rând.
Copilărie refuzată. Violență, amenințare, respingere
Mama va folosit violența ca să-și pedepsească fata, fără niciun motiv, indiferent că e vorba de violență fizică sau verbală.
Copilul trăiește cu frica permanentă să nu își supere sau enerveze mama, are grijă la cum se comportă și ce spune (”calcă pe coji de ouă”).
”Toată lumea se temea de mama!” O astfel de relatare îi poate avea în vedere atât pe cei din familie, dar și din afara ei.
Fata nu trăiește niciodată constant, sentimentul de siguranță. Mama o ignoră, nu îi oferă protecția pe care un părinte este dator să o ofere copilului, îi face rău prin comportamentul în modurile despre care am vorbit.
Astfel, copilul are de dus o luptă și o durere duble: să se preocupe de mama sa, dar și să se protejeze de ea.
Este o stare de ambivalentă pe care copilul și-o va integra sub forma nesiguranței, neîncrederii în sine, dar și în ceilalți, care se va reflecta cel mai bine în relațiile de la maturitate, în general, dar în special în cele romantice.
Trăsăturile unei mame narcisiste în relația cu fata
Egocentrism
Mama deviază conversațiile și atenția către sine. Când fiica vrea să vorbească cu mama despre o problemă pe care o are, cumva se ajunge să se vorbească despre o problemă pe care mama o are, problema ei este mai importantă, mai serioasă și uneori e chiar cauzată de fiică.
Fata căuta sfatul, nu să fie criticată, dar critică e tot ce primește. La finalul discuției are un sentiment confuz: ”Oare cum a ajuns conversația aici, ce am zis nepotrivit?”
Invidie
Mama concurează cu fata în aproape orice, dar mai ales în relații, inclusiv în dragostea soțului, respectiv a tatălui. Tratându-și fata cu inferioritate, mama o consideră o versiune a sa, dar care nu se va ridica niciodată la așteptările sale.
Mama își face copilul să se simtă ca pe o povară, îi dă asta de înțeles fie subtil, fie prin comportament, prin felul în care o tratează sau chiar i-o spune deschis: ”cel mai bine să nu te fi născut!”
Lipsa protecției
Mama eșuează în a-și proteja fata de răul pe care i-l poate face altcineva. Poate fi chiar un membru al familiei care îi face rău sau se poartă urât cu aceasta și nu în puține situații mama încurajează comportamentul.
Indisponibilitate emoțională
Mama nu este disponibilă emoțional sau, dacă este, o face într-un mod care o rănește pe fată.
Dacă fata i se destăinuie că este rănită/dezamăgită/înfuriată de ce i-a făcut cineva, mama va găsi justificări persoanei respective considerând că fata a provocat prin ceva sau prin felul său de a fi! Cel mai bine acest aspect se oglindește în relatările despre prieteni, amici, persoane străine, în care mama ține mereu partea celuilalt.
Urmarea este că fata nu va mai vorbi cu mamă despre emoțiile sale. În lipsa unui alt adult în preajmă, izolarea pe care copilul o trăiește este și emoțională. Va învăța în timp că emoțiile sale, sentimentele nu sunt valide și își va însuși cu ușurință sentimentul de vină în orice.
Manipulatoare
Mama controlează fiica, o manipulează. Va fi o dramă dacă fata are o problemă la școală. Mama va reacționa la modul: ”Sunt dezamăgită, șocată!”
În general, această mamă acordă unui lucru minor o importanță deosebită și nu omite să își exprime des dezamăgirea, dacă nu prin vorbe, cel puțin prin comportament. Scopul este de a manipula, prin a întoarce situația către sine, pentru a face să se resimtă totul ca fiind despre ea și inferioritatea fiicei, condiționându-i astfel dragostea și manipulând-o.
Fata trăiește cu senzația că are o datorie de care nu se poate plăti nicicum față de mama sa, care s-a sacrificat atât de mult prin tot ceea ce a făcut! Mama vrea ca fata să fie impresionată de sacrificiul său (care, de cele mai multe ori reprezintă datoria unui părinte), iar dacă aceasta nu este recunoscătoare, este un alt prilej constant de dezamăgire.
Dragostea condiționată
Mama își dă acordul, arată aprecierea sau oferă dragostea ca recompensă pentru că fata face ce îi spune ea. Este tot o formă de manipulare și condiționare (sigur, impropriu spus dragoste).
Astftel, copilul este pus permanent în situația de a face ceva pentru a merita dragostea mamei sale.
Nu e de mirare că la maturitate, va intra în relații dificile, grele, pentru care va munci și lupta, pentru care va depune eforturi să funcționeze.
Violarea limitelor
Ca și în cazul altor narcisiști, mama consideră că fata este o prelungire a sa, motiv pentru care nu îi va transmite nicio regulă referitoare la limite și nici nu i le va respecta.
Nu de puține ori mama se plânge de comportamentul fetei în fața altora, umilind-o fie ”doar” prin vorbe pline de umor sau aparent nevinovate.
Consecințele creșterii de o mamă narcisică
Mama narcisiscă este distructivă, copilului crescut de o astfel de mamă i s-a furat copilăria.
În general, copiii cred în părinții lor, cu atât mai importantă este mama pentru fiica ei, pentru că este modelul cu care se identifică.
Când un părinte, în cazul de față o mamă, nu oferă copilului său ce are nevoie, acesta nu este conștient de asta (nu știm ceea ce nu știm, spune o vorbă), dar asta îi creează un sentiment cronic de gol interior.
Într-o anume măsură, mama va alimenta o stare de “neputință”, de infantilism (deși e prea mult spus), care nematurizându-se, va rămâne dependentă de ea.
Fata va trăi constant cu sentimentele de rușine, vinovăție, furie, lipsă de încredere în sine și în propriul instinct, hiper vigilență, teamă va fi excesiv de sensibilă, incapabilă în a fi asertivă și a-și exprima emoțiile și gândurile fără teama de a nu fi respinsă.
Un părinte narcisist are potențialul de a-și ”condamna” copilul la suferință pe viață. Pe măsură ce devine adult, experiențele trăite cu părintele respectiv și în acel mediu familial, devin parte din convingerile personale, din modul de a percepe lumea.
Asta nu înseamnă că acel copil devine narcisic, dar va fi departe de a ști cine este, de a avea o viață satisfăcătoare, de a fi în armonie cu sine și ceilalți. Posibilitatea ca tipul de atașament pe care îl dezvoltă copilul să fie unul nesigur, este foarte mare.
- Despre atașament, ce este și cum ne influenșează relațiile, am scris aici.
Ce se poate face?
În aceste cazuri, terapia este cea mai recomandată.
Persoana care a crescut cu o astfel de mamă trebuie să se cunoască pe sine, să știe ce din personalitatea sa îi aparține și ce este al mamei, să învețe să prindă încredere în propriile sentimente și să și le valideze, să își structureze eul autentic.
Oricât ar suna de complicat, nu este o exagerare: adultul cu o astfel de copilărie are nevoie să își descopere propria ființă, cine este cu adevărat?
Ar trebui adultul-fiica unei mame narcisiste să termine relația cu mama?
E un răspuns dificil. În primul rând sunt două aspecte: terminarea relației este una și întreruperea contactului este altceva.
Personal cred că efectele relației se încheie când fiica își găsește liniștea, iar pentru asta are nevoie să facă un travaliu al înțelegerii a ceea ce a fost, dar și al îngropării părintelui ideal, la care a rămas să viseze, ca atunci când era copil (pentru că o parte din el va tânji mereu după mama pe care n-a avut-o).
Dacă nu avem contact nu înseamnă că relația s-a terminat, efectele continuă și fără a avea contact. O fată se poate lupta cu a face pace în relația cu mama chiar și când aceasta e moartă.
În opinia mea, o relație biologică atât de strânsă, nu se poate încheia atât de simplu, dar sigur, opțiunile și soluțiile sunt ale fiecăruia și în funcție de situația concretă.
În loc de încheiere
Sper ca acest articol te ajute să înțelegi mai bine anumite comportamente, să aducă mai multă claritate în ceea ce înseamnă narcisismul unui părinte și influențele sale asupra unui copil, ulterior adult, dar și să fie o voce a unei comunități, care să dea speranță celor care se simt singuri, neauziți și nevăzuți!
- Despre influența unui părinte narcisic asupra personalității copilului, poți citi aici.
Sper ca informațiile din articol să te ajută să sondezi în tine, ca să găsești răspunsuri și să îți lumineze căutarea spre tine însăți
* Simți că ceva e în neregulă cu viața ta? Nu te regăsești sau ai pierdut cârma? Ai o problemă care te macină și nu ști cum să-i dai de cap? Hai să stăm de vorbă într-o ședință? Scrie-mi la contact@codependentaemotionala.ro sau pe Facebook la @codependentaemotionala
* Un text de Maria Mazilu, autor al Codependentaemotionala.ro
* Fotografia articlului aparține Pexels Free Photos
