Se spune că o viață satisfăcătoare este dată de calitatea relațiilor pe care le avem. Pentru a înțelege ce anume ne determină alegerile, este nevoie să vorbim despre stilul de atașament. El este cel care influențează felul în care inițiem, menținem și încheiem o relație.
Atașamentul este legătura emoțională pe care am format-o în copilărie cu îngrijitorul principal, de cele mai multe ori mama.
Având în vedere că stilul de atașament se modelează, în mare măsură, în timpul primului an, putem spune că atașamentul se bazează pe comunicarea emoțională nonverbală.
Un bebeluș își comunică sentimentele trimițând semnale nonverbale, cum ar fi plânsul, gânguritul, arătatul cu degetul și zâmbetul. Îngrijitorul este nevoit să citească și interpreteze aceste indicii, răspunzându-le astfel încât să satisfacă nevoia copilului de hrană, confort sau afecțiune. Când această comunicare nonverbală are succes, se dezvoltă un atașament sigur.
Niciun părinte sau îngrijitor nu este perfect și nimeni nu poate fi pe deplin prezent și atent la un copil 24 de ore pe zi, ceea ce nici un este necesar pentru a stabili un atașament sigur. Când îngrijitorul a ratat semne nonverbale, dar a continuat să-și dea seama de ce are nevoie copilul, menține procesul de atașament sigur pe drumul cel bun.
Personalitatea și experiențele intervenite în timpul copilăriei, adolescenței și vieții adulte pot avea un rol în important în formarea stilului de atașament.
Teoria atașamentului, pe scurt
Teoria atașamentului, una dintre cele mai bine cercetate teorii din domeniul psihologiei relaționale, a fost formulată în anii 1950 de psihiatrul și psihanalistul John Bowlby. Lucrând cu copii, la clinica Tavistock din Londra, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, el a constatat impactul devastator pe care îl avea separarea maternă asupra dezvoltării copilului.
Bowlby a susținut că sensibilitatea unei mame față de dorința copilului de apropiere și confort reprezintă un factor important în modelarea atașamentului și a dezvoltării copilului. Această sensibilitate se referă la capacitatea mamei de a detecta, de a înțelege și de a răspunde în mod corespunzător la semnele transmise de copil, legate de suferință și de amenințare.
Teoria atașamentului descrie modul în care relațiile noastre timpurii cu un îngrijitor principal ne creează așteptările despre cum ar trebui să fie dragostea. Viziunea noastră despre noi înșine și despre ceilalți este modelată de cât de bine au fost acești îngrijitori disponibili și receptivi pentru a satisface nevoile noastre fizice și emoționale. În relațiile noastre adulte, sistemul nostru de atașament este declanșat de partenerii noștri romantici.
Bowlby a mai adăugat că așteptările formate în perioada copilăriei și adolescenței tind să rămână relativ neschimbate pentru tot restul vieții unei persoane. Psihologul britanic a sugerat că așteptările formate sunt determinate în mod direct de experiențe.
Tipurile de atașament
Sunt cunoscute următoarele tipuri de atașament: sigur, nesigur evitant și nesigur anxios (ambivalent) și dezorganizat.
Atașamentul sigur
Conform teoriei atașamentului, un stil de atașament sigur se formează când îngrijitorul a fost receptiv și disponibil pentru copil, făcându-l să se simți în siguranță.
Dacă îngrijitorul principal ne-a făcut să ne simțim în siguranță și înțeles ca și copil, dacă a fost capabil să răspundă la strigătelor noastre și să interpreteze cu acuratețe nevoile fizice și emoționale în schimbare, atunci probabil că am dezvoltat un atașament de succes și sigur. Ca adult, asta se traduce, de obicei, prin a fi încrezător în sine, plin de speranță.
Comportamentul unei persoane cu atașament sigur
Când vine vorba de inițierea unei relații, cei care au un stil de atașament sigur tind să interacționeze cu mai multă încredere cu potențialii parteneri, se dezvăluie lucruri despre ei înșiși cu mai multă ușurință, să se descurce cel mai bine în relațiile romantice. Ei fac mai bine față conflictelor, angajându-se în comportamente constructive, ascultă punctul de vedere al partenerului și reușesc să își gestioneze mai bine emoțiile. Persoanele cu un stil de atașament sigur își susțin în mod eficient partenerul atât la suferință, cât și la succes, iar când se despart, experimentează mai puține emoții negative, se angajează în mai puține acuzații ale partenerului. Tototdată, ei dovedesc o mai mare disponibilitate de a accepta pierderea, iar în momentele dificile sunt mai deschiși în solicita sprijin și susținere.
Cei care au un stil de atașament sigur nu înseamnă că sunt perfecți sau nu întâmpină probleme în relație, dar se simt suficient de în siguranță încât să-și asume responsabilitatea pentru propriile greșeli și eșecuri.
Crearea unui atașament sigur este importantă pentru a crea o relație sănătoasă. Relația dintre doi adulți cu un atașament securizant tinde să fie deschisă, sinceră și egală, ambele persoane sunt independente, dar în același timp sunt conectați unul la celălalt.
Atașamentul nesigur
Dacă am experimentat o comunicare emoțională confuză, înspăimântătoare sau inconsecventă în timpul copilăriei sau dacă îngrijitorul nu a putut să ne consoleze în mod constant sau să răspundă nevoilor noastre, este probabil să fi dezvoltat un atașament nesigur.
Copiii cu atașament nesigur devin adesea adulți care au dificultăți în a-și înțelege propriile emoții și sentimentele celorlalți, limitându-le capacitatea de a construi sau de a menține relații stabile. Lor le poate fi dificil să se conecteze cu ceilalți, în pofida faptului că își doresc o relație profundă, fie se feresc de intimitate, fie sunt prea lipicios sau anxioși într-o relație.
Atașamentul ambivalent sau anxios
În cazul persoanelor cuun atașament ambivalent, este probabil că părintele sau îngrijitorul principal a fost inconsecvent în relația cu copilul, uneori implicat și receptiv la nevoile sale, alteori indisponibil sau neatent. Tocmai această inconsecvență, indisponibilitate a persoanei de îngrijire, a născut anxietatea că atunci când are nevoie un se poate baza pe persoana de bază.
Comportamentul unei persoane cu atașament nesigur anxios
Oamenii cu un stil de atașament ambivalent sunt adesea anxioși și nesiguri, lipsiți de stima de sine (o mare parte din stima de sine se bazează pe modul în care simt că sunt tratați), manifestă o nevoie constantă de dragoste și atenție. Adesea, ei sunt disperați să fie într-o legătură romantică idealizată și ”suferă” de foame emoțională. Când se simt nesiguri în relație, devin adesea ”lipicioși”, exigenți, posesivi față de partener, au un comportament care îl determină pe acesta să plece din relație. Deși caută siguranță și securitate, este posibil ca sentimentele de dragoste ale partenerului să îi facă să simtă anexietate sau frică, chiar să se lupte cu sine pentru a avea încredere în partener. Cei cu un stil de atașament anxios pot fi geloși când sunt departe de partener și pot folosi vinovăția, controlul sau alte tactici de manipulare pentru a-l ține aproape, au tendința de a reacționa exagerat la orice amenințare percepută la adresa relației.
Atașament evitant
Un stil de atașament evitant provine adesea de la un părinte care a fost indisponibil sau care l-a respins în timpul copilăriei.
Dacă nevoile copilului nu au fost satisfăcute în mod constant de către îngrijitor, acesta a fost forțat să se distanțeze emoțional și să încerce să și le satisfacă, inițial să se liniștească singur. Această realitate a creat baza pentru evitarea intimității și dorința de independență în viața ulterioară, chiar dacă această independență și lipsa de intimitate provoacă propria ei suferință.
Comportamentul unei persoane cu atașament evitant
Adulților cu un stil de atașament nesigur evitant le este dificil să tolereze intimitatea afectivă și au tendința de a se distanța emoțional de partener. Ei își prețuiesc independența și libertatea chiar cu riscul de a se simți inconfortabil, sunt mai predispuse să se implice în afaceri și chiar să pună capăt relațiilor pentru a-și recâștiga libertatea. Este posibil să prefere relațiile trecătoare, ocazionale, în locul celor intime pe termen lung sau să caute parteneri care sunt la fel de independenți sau care păstrează distanța emoțională.
Aceste persoane tind să fie mai concentrate pe ele însele și să prefere să nu se bazeze pe alții, au o viață interioară bogată, iar în situații aprinse sau emoționale, sunt capabile chiar ”să se oprească de la a simți” sau să nu reacționeze. Totodată, sunteți predispuse să minimizeze sau să desconsidere sentimentele partenerului.
Atașament dezorganizat
Dacă îngrijitorul principal a avut un comportament haotic, de neglijență, abuziv fizic, psihic sau emoțional, el va acționa ca o sursă de frică pentru propriul copil, generându-i acestuia confuzie și dezorientare și nu ca o bază de siguranță și confort.
Atașamentul dezorganizat este caracterizat de sentimentul de provine dintr-o frică intensă, adesea ca urmare a traumei, neglijenței sau abuzului din copilărie. Copilul o percepe pe mamă ca fiind amenințătoare.Teama, durerea, disperarea, disocierea sau adultului sunt percepute de către copil și îi creează acestuia nesiguranță și incertitudine. Pentru a face față stresului și durerii, comportamentului imprevizibil, copilul nu poate găsi o strategie prin care să se simtă în siguranță ori să își satisfacă nevoile și, de cele mai multe ori, își blochează experiențele traumatice din conștiință.
Comportamentul persoanei cu atașament dezorganizat
Adulții cu acest stil de atașament nesigur tind să simtă că nu merită dragoste sau apropiere într-o relație. De cele mai multe ori relațiile lor sunt conflictuale și haotice, iar dacă au suferit abuzuri în copilărie, e posibil să reproducă în propriile relații aceleași modele de comportament.
Persoanele cu un atașament dezorganizat oscilează adesea între extremele emoționale ale iubirii și urii pentru un partener, le este greu să ofere dragoste și afecțiune, sunt insensibili față de dorințele și nevoile partenerului, lipsiți de empatie și compasiune și le este greu să aibă încredere în ceilalți (pentru ei lumea este un loc amenințător).
Este posibil să fie insensibil față de partener, egoist, cu un comportament de control și lipsit de încredere,pot avea comportament antisocial sau predispus la agresiune sau violență.
Cauzele atașamentului nesigur
Există multe motive pentru care chiar și un părinte iubitor și conștiincios ar putea să nu reușească să creeze o legătură sigură de atașament cu un copil.
Cauzele atașamentului tău nesigur ar putea include:
- A avea o mamă tânără sau fără experiență, lipsită de abilitățile necesare parentale.
- Îngrijitorul a suferit de depresie, ceea ce l-a determinat să se retragă din rolul de îngrijitor.
- Dependența de alcool sau alte droguri a îngrijitorului.
- Experiențe traumatice, (o boală gravă sau un accident) care a întrerupt procesul de atașament.
- Neglijența fizică (alimentația proastă, exercițiile fizice insuficiente sau neglijarea problemelor medicale).
- Neglijența sau abuzul emoțional (de exemplu, îngrijitorul a acordat puțină atenție în copilărie, a făcut puțin efort pentru a înțelege sentimentele copilului sau l-a abuzat verbal).
- Abuz fizic sau sexual.
- Separarea de îngrijitorul principal (boală, deces, divorț sau adopție).
- Schimbarea îngrijitorului primar (succesiune de bone sau personal la creșe, schimbarea familiilor de plasament).
Poate fi schimbat stilul de atașament într-un mod mai sigur de a relaționa?
Răspunsul este da, dar este nevoie de muncă terapeutică. De ce o persoană nu se poate vindeca singură? Pe de o parte, pentru că atașamentul își are originea intr-o relație. Au existat două persoane la formarea lui, sursa suferintei psihice se afla intr-o relatie. Sursa vindecării este tot o relație, iar relatia terapeutica, este o relatie vindecatoare.
Pe de altă parte, atașamentul s-a format într-o etapă incipientă a vieții, din care nu mai păstrăm amintiri conștiente. Pentru a se putea repara, se recurge la emoțional, la amintirea afectului, iar pentru parcurgerea acestui proces este nevoie de susținerea și priceperea unui terapeut.
În medie, trauma de atașament are nevoie de 5 ani de terapie. Este posibil să ți se pară mult, dar raportat la durata vieții și, mai ales, la beneficiile pe care le aduce o astfel de terapie, merită din plin!
Dacă nu este posibilă o terapie adecvată, există alte lucruri care pot fi făcute pentru a construi un stil de atașament mai sigur.
- În primul rând, este util să afli tot ce poți despre stilul tău de atașament nesigur. Cu cât înțelegi mai mult, cu atât mai bine vei fi capabil să recunoști – și să corectezi – atitudinile și comportamentele de atașament nesigur care ar putea contribui la problemele tale de relaționare.
- Îmbunătățirea inteligenței emoționale
Inteligența emoțională este capacitatea de a înțelege, utiliza și gestiona propriile emoții, astfel încât să comunicăm mai eficient, să facem față conflictelor într-un mod mai sănătos. Înțelegându-ne emoțiile, vom fi mai capabili să ne exprimăm nevoile și sentimentele partenerului, dar și să înțelegem cum se simte cu adevărat partenerul.
- Dezvoltarea relațiilor cu oameni cu atașament sigur
A fi într-o relație cu o persoană care are un stil de atașament sigur poate ajuta la îndepărtarea tiparelor negative de gândire și comportament. O relație romantică în care ne simțim susținuți, apreciați, chiar o relație de prietenie, poate juca un rol important în construirea sentimentului de siguranță, prin recunoașterea și adoptarea unor noi modele de comportament.
Cercetările sugerează că, deși stilurile de atașament pot deveni mai greu de schimbat pe măsură ce îmbătrânim, evenimentele și experiențele de viață care ne provoacă convingerile preexistente despre relații pot aduce schimbări în stilul nostru de atașament.
Sper ca acest articol să aducă mai multă claritate în înțelegerea unor lucruri cu care te confruni, dar, mai ales, în identificarea cauzelor lor.
* Un text de Maria Mazilu, autor al Codependentaemotionala.ro
* Simți că ceva e în neregulă cu viața ta? Nu te regăsești sau ai pierdut cârma? Ai o problemă care te macină și nu ști cum să-i dai de cap? Hai să stăm de vorbă într-o ședință? Scrie-mi la contact@codependentaemotionala.ro.
* Fotografia aparține Pexels Free Photos
