Când vorbim de un părinte narcisist, anumite caracteristici sunt specifice relației cu copilul, indiferent că este vorba de tată sau de mamă ori de copilul fată sau băiat, însă altele diferă, după cum vorbim de relația tată-băiat sau relația ată fată.

Am dedicat articolul de față relației tată-copil, în care figura paternă este un narcisist grandios, iar copilulul său este un băiat.

Am pus sub lupă cele mai importante caracteristici, pentru a facilita înțelegerea modului în care acestea pot afecta în mod direct creșterea și formarea unui copil. Vorbim foarte mult în termeni generali și teoretici, prea puțin prin exemple concrete.

Chiar dacă mă refer în mod special la relația tată-băiat, asta nu înseamnă că unele caracteristici nu se aplică și altor combinații părinte-copil.

Pe foarte scurt despre narcisism

Narcisismul este o trăsătură de personalitate pe care o avem cu toții. Ce face ca o personalitate să fie considertă narcisiscă sunt intensitatea și frecvența manifestărilor trăsăturilor în cadrul personalității.

O personalitate narcisică este caracterizată prin nevoia de admirație, sentimentul de îndreptățire (l-am numit eu ”misecuvinism”), egocentrism, lipsa de empatie, aroganță.

• Despre narcisism, ce este și cum se manifestă, am scris aici.

Cele mai importante și cunoscute tipuri sunt narcisismul grandios și narcisismul vulnerabil (sau ascuns).

Narcisistul grandios este extrovert, arogant, condescendent, rezistent la critică, dominant social și lipsit de empatie, cel vulnerabilul este caracterizat prin sentimentul (interior) de rușine, hipersensibilitate la critică, sentimentul de îndreptățire, iritare și contradictorialitate.

Ceea ce s-a constatat pe baza cercetărilor este că, cu cât nivelul de narcisism este mai ridicat, cu atât atrbuțiile, funcțiile părintești sunt îndeplinite ”mai” defectuos. Reamintesc că atunci când vorbim de narcisism  avem în vedere un spectru pe care acesta se desfășoară, iar în funcție de ”zona spectrumului” trăsătura este mai accentuată.

Tată narcisist, copilul băiat

Un tată narcisist va marca emoțional copilul și creșterea acestuia, îi va determina convingerea pe care și-o va forma despre sine și ceilalți, felul în care se va raporta la propria persoană și la lume, în general, aspecte, de fapt, comune oricărei relații părinte narcisic-copil.

• Mai multe despre ce presupune prezența unui părinte narcisist în viața unui copil și cum este influențată dezvoltarea acestuia, afli aici.

Am să mă refer specific la trăsăturile și comportamentul unui tată narcisist grandios.

Felul în care acesta se implică în viața copilului depășește granițele unei implicări sănătoase a unui părinte în educația și viața copilului, este genul controlor.

Iată care sunt cele mai importante semne ale unui tată narcisisc grandios, în opinia mea (pentr a evita repetiția, voi menționa doar simplu, ”tatăl” sau ”tata”):

Tatăl are o influență imensă asupra vieții copilului

Tatăl este o figură importantă de care băiatul pomenește mereu în relatările sale, se raportează la ea și la valorile sale (dar nu numai în relatări), are amintiri preponderente cu tatăl.

Mai ales în prima parte a adolescenței, băaitul arată o admirație puternică față de ”puterea și măreția” tatălui și o dorință puternică de a se ridica și de a corespunde așteptărilor acestuia. Sub acest ultim aspect e important să avem în vedere etapa de dezvoltare în care este băiatul, dar și alte caracteristici, pentru că, spre exemplu, băieții la 20 de ani au tendința  de a-și idealiza tatăl, iar simpla idealizare a tatălui nu înseamnă că aesta este un narcisisc grandios.

Tatăl învață băiatul maniere disfuncționale de a relaționa cu alte persoane

Una dintre ele privește felul în care tatăl își învață copilul să relaționeze sau să se raporteze la femei.

Tatăl îi spune repetat băiatului lucruri de genul: ”Femeile te fac să suferi”, ”Nu avea încredere în femei”, ”Nu lăsa femeile să îți spună ce să faci!” sau ”Bărbatul este cel care decide (în casă)!” De asemenea, tatăl are opinii similare și despre bărbați: ”Nu avea încredere în alți bărbați!”, ”Bărbații vor să îți fure femeia (soția sau partenera)!”.

Își poate învăța băiatul să răspundă cu agresivitate în comunicarea asertivă, să răspundă disproporționat, prea puternic. De fapt, tatăl își învață băiatul să escaladeze confruntările, să le ducă la un nivel conflictual mai ridicat. În cazul narcisistului grandios, este o manifestare ”normală”, el trebuie să își arate puterea în orice împrejurare.

Tatăl are opinii puternice, clare, ferme dacă băiatul să aibă copii și dacă da, să aibă mulți sau nu ori dacă să aibă. Unii tați le spun băieților: ”Să eviți să te căsătorești/să eviți femeile!” sau ”Să eviți să faci copii, așa o să îți protejezi averea!” ori ”Distrează-te, dar nu te implica emoțional, să n-ajungi să faci copii!” Pe de altă parte este întâlnit și tatăl care își dorește cu disperare ca băiatul să se căsătorească și să aibă copii. Pentru genul acesta de tată, unul  din discursuri este că ”Băiatul trebuie să perpetueze numele familiei, să ducă mai departe moștenirea familiei/moștenirea mea ca lider în această familie!”

Important de reținut este că oricare ar fi opinia tatălui, ea este una puternică, fermă și comunicată copilului cu titlu de valoare de asumat, atât direct, cât și indirect.

Fanteziile exagerate de putere, succes, bogăție și dragoste ideală

Este o trăsătură care are legătură cu componenta de grandiozitate a narcisismului grandios și o manifestare comună și tatălui în relația cu fiica. Pentru a o face înțeleasă, această trăsătură implică anumite explicații.

Aparent, poate fi considerat că aceste fantezii provin din ambiție, dar nu este cazul narcisistului grandios. Intensitățile fanteziilor lui sunt mari și distructive, iar acest lucru se vede foarte bine în relația tată-băiat. Fanteziile au o orientare de viitor, dar și una de trecut, care se regăsește în această relație și care afectează copilul. Iată câteva exemple!

• Când tatăl a fost în școala generală sau în liceu, a primit note slabe de mai mulți profesori. Fanteziile sale sunt de se întoarce în timp pentru a îndrepta lucrurile. Rescrierea trecutului nu este despre a avea succes sau despre a lua o notă mare sau despre a-și îndrepta greșeala (narcisistul nu crede că a greșit cu ceva!!), ci este despre a-i face pe profesori să înțeleagă că au greșit dându-i narcisistului note slabe, să arate profesorilor că ei au greșit, că, de fapt, au eșuat ca profesori nevăzând măreția și valoarea elevului (narcisist) unic pe care l-au avut în clasă. Fantezia tatălui este despre a se întoarce în timp sau de a-i găsi pe acești oameni în prezent și de a le spune cât au greșit, cum au eșuat și asta o poate face arătându-le cât de plin de succes este și asta o face în legătură cu propriul copil.

• Tatăl a suferit de bullying când a fost copil și nimeni nu i-a luat apărarea (el nu a fost în stare să se apere). În cazul acesta se poate spune că tatăl are motive legitime pantru că bullying-ul este o formă abuz. Dar chiar și așa, bullying-ul presupune răzbunare din partea băiatului.

• Când tatăl a fost tânăr, a fost respins de o fată pe care o plăcea și căreia i-a împărtășit sentimentele. Fantezia tatălui narcisist este nu să meargă înapoi în timp pentru ca această să îi spună ”Da, vreau să mă întâlnesc cu tine!” sau ”Te iubesc!” sau orice alt interes ar avea tatăl, ci de a-i arăta fetei cât a pierdut, ce grești a procedat refuzând să vadă măreția narcisistului. O va ironiza pentru că a pierdut această oportunitate ca să fie cu o persoană nemaipomenită.

Întorcându-ne la primul exemplu din perspectiva relației tată-băiat, a avea copilul în școală, este pentru tatăl narcisic o ocazie deosebită de a umili profesorii prin intermediul băiatului, putând astfel să rescrie un sfârșit diferit. Este, deci, mai mult decât fantezia tatălui, este despre felul în care realitatea poate fi schimbată, este despre a trăi indirect prin copil situația. Când băiatul va lua o notă mică, tatăl se va duce la școală, le va spune profesorilor că sunt niște idioți, îi va acuza că nu văd talentul extraordinar al băiatului, în esență îi va face pe profesorii de acum să plătească pentru ce s-a întâmplat în copilăria sa.

În cazul bullying-ului, atitudinea este aceeași, tatăl va merge la școală ca o furtună susținând că nu va tolera acest comportament împotriva copilului său extraordianr. În acest caz particular, efectul este unul bun, copilul nu va ma fi supus bullying-ului dar motivul pentru care face asta este pentru că băiatul este unul extraordinar. În unele situații, tatăl va încuraja băiatul să răspundă cu bătaia, să reacționeze fizic în loc să se adreseze sistemului și să raporteze abuzul, și asta tot în ideea de a împlini fantezia tatălui, pentru ca băiatul să facă ceva ce el nu a putut face.

În cazul celui de-al treilea exemplu, când tatăl a fost refuzat, respins de o fată pe care o plăcea, aici sunt comune două tipuri de reacții. Uneori, tatăl își încurajeazză băiatul care trece printr-o situație similară: ”Nu te supăra, poți mai mult!” în ideea că ea nu se ridică la nivelul său, al băiatului, dar alteori îl va sfătui să își urmeze sentimentele, să nu se lase învins, chiar dacă băiatul nu vrea să mai continue și asta este pentru a rescrie experiența tatălui cu un final diferit nu e doar despre a spune fetei ce greșeală a făcut respingând băiatul, ci despre tată, de a-și schimba propriul trecut). Și astfel, tatăl își învață băiatul să devină o persoană care hărțuiește femei fiind prea insistent.

De ce este atât de important acest aspect al fanteziilor? Pentru că fanteziile din trecul ale tatălui pot fi schimbate și împlinite prin băiat, care este doar o versiune nouă a tatălui.

În același timp, tatăl nu este dispus nici să admită vreo greșeală în rescrierea trecutului pentru că rușinea și durerea sa ar fi resimțite acum dublu, iar asta el nu are de gând să lase să se întâmple. Așa că se va implica total, pentru a se asigura că băiatul său va trăi o diferență diferită.

Să nu uităm că între părintele narcisist și copilul său, indiferent de sexul părintelui și de al copilului, identitatea celor doi este una. Din perspectiva părintelui, copilul este doar o prelungire a sa.

Tatăl este distant

Dar nu într-un fel obișnuit, la care ne-am gândi cu toții, ci în sensul că nu este interesat, preocupat de sentimentele, emoțiile băiatului, ci de cele pe care vrea ca acesta să le aibă sau să vorbească despre ele.

Spre exemplu, băiatul participă la o competiție atletică și câștigă. Tatăl poate reacționa: ”Trebuie să te simți grozav să îi înfrângi pe ceilalți concurenți!”, chiar dacă băiatul nu se simte bine relativ la a-i înfrânge pe alții, ci pentru reușita sa.

Sau cu ocazia unui proiect când băiatul a luat nota 9 sau -10, tatăl poate reacționa: ”Cred că te simți groaznic să fi luat nota asta!” chiar dacă băiatul e încântat de nota pe care a obținut-o.

De ce sunt importante aceste aspecte? Pentru că vorbim de sentimente ca dominare, răzbunare, furie, forță, devalorizarea concurenței și nu despre emoțiile personale ale celui în cauză și care, din perspectiva tatălui implică sclăbiciune, tristețe, neputință, pierdere, confuzie.

Chiar dacă tatăl nu este distant emoțional în sensul comun al înțelegerii, de fapt el este pentru că se concentrează pe sentimente care nu sunt importante pentur băiat sau nu sunt emoții pe care băiatul le are sau nu sunt cele dominante.

Băiatul poate fi trecut pe locul al doilea la venirea altui copil

Tatăl narcisist grandios are cu băiatul său o relație cu caracteristicile descrise mai sus, iar pe parcurs apare alt copil. Dacă cel din urmă în realitate sau doar în imaginația tatălui trăsăturile, abilitățile care îi vor aduce succesul pe care tatăl își dorește ca el să-l fi avut, își va muta atenția și concentrarea, timpul pe cel de-al doilea copil.

Relația cu primul băiat va avea de suferit, iar acesta va fi confuz neștiind ce se întâmplă sau ce a făcut greșit.

Slăbirea relației

Este specifică situațiilor de divorț sau de separare când tatăl îl încurajează pe băiat să îi ia partea și să fie împotriva mamei. Tatăl îi va spune și transmite constant, direct și indirect băiatului mesaje: ”A fost vina mamei tale!”, ”Să înveți din acest comportament pentru că asta e ceea ce fac femeile!”, ceea ce, desigur, va învăța băiatul să nu aibă  încredere în femei.

Indiferent dacă tatăl are o altă relație, este sau nu căsătorit, de cele mai multe ori el se distanțează de băiat, îl abandonează chiar dacă acesta nu a făcut nimic pentru a-l îndepărta.

Cercetările și practica multor prsihologi arată că într-o relație tată narcisist grandios-copil (fată/băiat), după divorț, relația cu copilul se erodează dacă tatăl nu are și el custodia.

Fie tatăl se distanțează pe considerente de analiză costuri-beneficii (își spune că nu merită bătaia de cap, cum ar fi spre exemplu cu programul de vizită), fie pune distanța ca să pedepsească mama, dar și copilul pentru că este fidel mamei, chiar dacă biatul nu și-a manifestat afinitatea.

În articolul de față, am detaliat anumite trăsături specifice tată narcisist-copil băiat.

Te rog să ai în vedere că nicio trăsătură sau manifestare în sine, singură, în lipsa altora, nu îl va face pe tată un narcisist. Mereu este nevoie să avem în vedere contextul altor manifestări și cel general.

În loc de încheiere

Sper ca acest articol te ajute să înțelegi mai bine anumite comportamente, să aducă mai multă claritate în ceea ce înseamnă narcisismul în relația părinte-copil.

Adultul care în copilărie a avut un astfel de părinte ajunge la maturitate cu un emoțional greu, de cele mai multe ori nu are sensul propriei valori, este confuz cu privire la menirea propriei persoane și la abilitățile sale, are relații personale defectoase, se adâncește într-o adicție (comună este munca, dar și băutura, cumpărăturile însă nu sunt singurele), are convingerea că totul trebuie să fie greu în viață, așa că alege dificilul (sigur, inconștient).

Dacă ai rezonat cu ceva din cele scrise aici sau pur și simplu simți că ceva e în neregulă cu viața ta, că nu te regăsești sau că ai pierdut cârma ori ai o problemă care te macină și nu ști cum să-i dai de cap, hai să stăm de vorbă într-o ședință!

Scrie-mi la contact@codependentaemotionala.ro sau pe Facebook la @codependentaemotionala.

* Un text de Maria Mazilu, autor al Codependentaemotionala.ro

* Fotografia articlului aparține Pexels Free Photos