Notă: Scopul acestui articol nu este de a învinui părinții, ci de a aduce claritate asupra felului în care unii dintre noi simțim și gândim. Considerăm că ceva este în neregulă cu noi, când, de fapt, lumea noastră interioară n-a făcut decât să se modifice și adapteze anumito condiții de viață.

Problemele se rezolvă prin asumarea responsabilităților și printr-o atitudine proactivă în direcția autocunoașterii și a lucrului cu sine, dar primul pas, începe cu a conștientiza și înțelege cu ce ne confruntăm.

* * *

Nu e nevoie să trăim abuzuri sau să fim supuși unor traume majore pentru a fi afectați emoțional sau psihologic și a începe să renunțăm la bucăți din noi fără să știm.

Când suntem copii, imaturitatea părinților ne poate provoca nu doar suferință, ne poate influența dezvoltarea emoțională și psihică în diferite moduri.

Dacă părinții imaturi emoțional ți-au validat și ignorat trăirile interioare când erai copil, e posibil să consideri că nu meriți să fii luat în serios sau că propria lume interioară e lipsită de legitimitate, că sentimente (le puternice sau nu) îți trezesc rușinea. Povestind lucruri importante despre tine, ai comentarii care te minimalizează: ”Știu că e o prostie, dar …!”, ” E așa un fleac, că mi-e și rușine să recunosc!”

Când îți sunt reprimate ideile și  pasiunile, lumea ta interioară se îngustează.

Mulți încercăm să ne umplem acest gol al neglijrii emoționale de sine preocupându-ne obsesiv de relații, evenimente sau alte lucruri din exteriorul nostru. Însă niciun lucru din afara noastră, nu va părea vreodată de ajuns cât timp ne ignorăm trăirile interioare. Activitatea exterioară nu va umple golul.

Lindsay C. Gibson, psihoterapeută

Aflând ce este imaturitatea emoțională și care sunt consecințele ei, ne putem înțelege mai bine pe noi înșine și, mai ales, afla că nimic nu e în neregulă cu noi. Trăim doar consecințele firești ale unor forme de neglijență emoțională.

Înainte de a vedea ce înseamnă imaturitatea emoțională, să vedem ce este maturitatea?

Maturitatea emoțională

Maturitatea emoțională este capacitatea de a ne recunoaște emoțiile, de a le înțelege și de a le putea gestiona.

Ea ne permite să trăim și să facem față unui amestec de sentimente concomitente, diferite: tristețe și recunoștință, furie și prudență, etc.

Să fim maturi emoțional înseamnă să ne gestionăm reacțiile chiar și atunci când ne simțim copleșiți de emoții, să ne concentrăm eforturile asupra a ceea ce putem controla, să ne asumăm controlul și, uneori, să luăm decizii dificile și uneori dureroase.

Maturitatea emoțională nu înseamnă că trebuie să respectăm toate regulile societății sau să reacționăm de o manieră protectoare față de partenerul de discuție în defavoarea noastră.

Ce înseamnă a gestiona emoțiile

Să ne exprimăm emoțiile este crucial pentru a comunica cu cei din jur, pentru a le transmite ceea ce simțim.

Când emoțiile ne scapă, însă, de sub control, adesea ne simțim neputincioși și răniți și reacționăm sub impulsul momentului. De exemplu: să îl facem și pe celălalt să sufere ca și noi.

Lipsa gestionării emoțiilor se referă la reacții disproporționate față de stimuli și care par a fi în afara controlului persoanei.

Imaturitatea emoțională

Imaturitatea emoțională nu este un diagnostic, este un concept care reunește o serie de trăsături psihologice aflate pe un spectrum.

Imaturitatea emoțională este una din caracteristicile personalităților toxice, deci și ale persoanei narcisiste și stă la baza multor tulburări de personalitate.

Deși articolul de față se referă la părinții imaturi emoțional, majoritatea trăsăturilor sunt valabile și pentru cei care nu sunt părinți.

Trăsături de personalitate și comportamente – indicii clasice de imaturitate emoțională la părinții imaturi emoționali

În cartea sa ”Copiii adulți ai părinților imaturi emoțional”, Lindsay C. Gibson, psihoterapeută, vorbește pe larg despre ce presupune imaturitatea părinților emoționali.

Potrivit ei, un părinte imatur emoțional are anumite trăsături de personalitate și un comportament specific.

Nu este nevoie ca ele să se manifeste toate, de obicei sunt combinate, dar pentru a avea efecte emoționale nocive, trebuie să se manifeste constant.  

Multe dintre ele le regăsim în persoana narcisistului.

Părinții imaturi emoțional:

• Sunt egocentrici, nu reflexivi, nu-și pun sub semnul întrebării motivațiile sau reacțiile.
  • Când copilul îi împărtășește ceva important pentru el, părintele vorbește peste, schimbă subiectul, vorbește despre el sau minimalizează ce i se relatează. De cele mai multe ori copilul știe mai multe despre părinte decât părintele despre el.
  • Solicită atenție când este supărat, dar oferă rareori ascultare și empatie când copil are o suferință.
• Determină comportamentul celor din jur prin moduri care trezesc frica, rușinea, vinovăția sau îndoiala de sine.
• Evită comunicarea profundă emoțională. Posibil să fi fost alături de copil fizic și de câte ori a avut  nevoie, dar nu și emoțional.
  • Deși reactiv emoțional, evită sentimentele mai profunde. Unii evită chiar duioșia față de copil. Manifestă emoții intense la supărare, dar nu au disponibilitatea de a se deschide pentru o conexiune reală. Oferă soluții superficiale copilului când aceste e supărat sau chiar se supără pe el.
  • Unii părinți sunt excesiv de ocupați cu munca, socializarea non-stop, orice le umple timpul în afară de a petrece timpul și cu copilul.
• Neagă și resping realitatea sentimentelor celorlalți.
• Au emoții intense, de tipul totul sau nimic, similare celor ale copiilor mici, și o gândire în alb și negru. De aceea, foarte rar dau dovadă de echilibru sau temperare emoțională.
• Au comportamente contradictorii și inconsecvente, reacționează adesea inconsecvent, dând senzația că sunt niște copii.
• Sunt extrem de sensibili la amănunte, au o sensibilitate ridicată la critică.
• Exagerează totul și fac ca intrinsec, nevoile lor să pară mai importante ca ale altora și unii oameni mai importanți ca alții. Încercările obișnuite ale vieții pot să reprezinte o criză care trebuie rezolvată în acel moment. Acest tip de părinți domină mediul familial.
• Judecă și ridiculizează trăirile interioare ale celorlalți, inclusiv ale copilului sub forma diinuării importanșei lor, neglijării, se așteaptă să fii de acord cu ce spune. Un astfel de comportament ostil îl va învăța pe copil să fie neîncrezător în lumea sa interioară, chiar să se rușineze de ea, ceea ce subminează siguranța de sine.
• Încearcă să modifice realitatea, ignorând, negând sau deformând adevărurile care nu le convin.
• Își folosesc adesea rolul parental ca să-și aroge libertăți cu privire la granițele copilului.
• Nu respectă autonomia și libertatea emoțională.
  • Ignoră lumea interioară a gândurilor și sentimentelor copilului.
  • Gândurile sau sentimentele copilului sunt filtrate prin nivelului său de confort și etichetate ca bune sau rele, explicabile ori nejustificate.
• Are tendința de a strica bucurai copilului și, uneori, chiar de a fi sadic
  • Sadismul este adesea ascuns, se exprimă prin ”te-am tachinat” sau ”am glumit”. Notă: Sadism este mai mult decât stricarea bucuriei, înseamnă a avea o plăcere în a provoca durere altei ființe, prin umilire sau impunerea de interdicții.
• Au toleranță scăzută la stres, iar încercările de a evita stresul ajung să provoace și mai mult stres.
• Abordează viața emoțional, definesc realitatea pe baza a ce simt în legătură cu ea. Facem cu toții acest lucru când ne simțim bine, lucrurile arată promițător, dar ei duc asta la extremă. Ceea ce simte este ceea ce este.
• Năvălesc peste granițele copilului și îi provoacă o supărare la fel de mare ca a lor. Membrii familiei ajung să fie absorbiți unii în emoțiile și problemele psihilogice ale celorlalți.
• Nu spun ce simt, au așteptarea ca ceilalți să intuiască, se supără când nu li se ghicesc nevoile pentru căse așteaptă ca cei din jur să știe ce vor.
• Nu respectă granițele sau individualitatea
  • Confundă granițele cu respingerea, se simt jigniți sau răniți dacă copilul le cere să le respecte intimitatea.
  • Chiar și după ce copilul a devenit matur, are de la el așteptarea de a rămâne copilul supus (cel puțin să îi urmeze sfatul).
• Nu face munca emoțională, nu se adaptează emoțional la nevoiele copilului
  • Munca emoțională e alcătuită din empatie , bun-simț, conștientizarea  motivațiilor și anticiparea rea
  • Nu-și asumă responsabilitatea pentru propria purtare, proiectează vina, agravază situația dificilă.
• Pot fi foarte inteligenți, excela în problematica cognitivă, lucra cu idei abstracte, dar când au de gestionat situații care implică emoții, subtilități de empatie, sunt profund perturbați.
• Le lipsește flexibilitatea mentală și disponibilitatea emoțională, sunt rigizi mental, țin formalist la reguli și la valori autoritare, chiar și în situații care sunt atât de complexe, încât regulile ferme dispar în fața bunului simț, dar în folos propriu, încalcă aceste reguli.
• Reduc la judecăți simpliste, care ignoră elemente esențiale, complexitatea situațiilor nuanțate.
• Minimizează problemele celorlalți, ignorând factori afectivi profunzi, le apreciază doar rațional.
  • Când copilul vine după alinare, ei explică de ce n-ar trebui să se lase afectat de lucrul respectiv.
  • Când copilul face o greșeală, folosesc logica în mod eronat, pare că acesta ar fi trebuit să o evite din capul locului – În astfel de situații, copiii învață nu doar că au greșit, ci și că sunt inadecvați.
• Creează o atmosferă de totalitarism emoțional, toți ochii sunt ațintiți asupra schimbărilor de dispoziție și nevoilor acelui părinte. Are o manieră de victimizare încât nu poate fi refuzat.
• Se arată răniți și abandonați. Apelează mai întâi la compasiunea copilului, iar dacă acesta un acționează îl acuză că un are inimă, eventual îl etichetează că nu are inimă.
• Unii își invidiază realmente copilul pentru succesul și atenția socială și tind mai degrabă să devalorizeze și să minimalizeze abilitățile și realizările acestuia.
• Nu își poate regla de unul singur stabilitatea emoțională, are nevoie de alții ca să îl ținnă pe linia de plutire.
• Se comportă astfel că îi face pe ceilalți responsabili de starea lor de bine. De obicei îi determină pe cei din jur prin indicii complexe, subtile.

Modul în care relaționează părinții imaturi emoțional și consecințele asupra copilului

Frica

Astfel de părinți au reacții, comportamente, atitudini care își împing copiii într-o stare emoțională ce îi face docili. O fac prin tirade violente, accese emoționale, amenințând cu retragerea emoțională din relație, abandonul sau chiar sinuciderea.

Reacția copilului, de cele mai multe ori, este de autoinhibiție, te îndoiești de gândurile și sentimentele tale.

Odată ce ai început să te îndoiești de tine, să nu ai încredere în propria intuiție, sentimente, gânduri, începi să cauți îndrumare la alte persoane, acordând mai multă încredere acestora decât celei proprii, în loc să te concentrezi pe ce gândești și simți cu adevărat, te preocupi doar să fii acceptat de ceilalți.

Vinovăția cronică

Vinovăția matură, sănătoasă ajută să învățăm din greșeli, să le reparăm pe cele comise sau să nu le mai repetăm, să ne asumăm responsabilitatea și să ne răscumpărăm greșeala.

Părinții imaturi emoțional cultivă în copiii o stare de vinovăție cronică pentru că astfel, copiii devin mai atenți la nevoile lor.

Acești părinți adesea cer mai mult decât un copil e normal să dea părintelui, iar copiii acestora pot ajunge să simtă că singura cale de a fi o persoană mai bună este să se sacrifice.

Începi să te îndoiești că nu ești suficient de bun și iubitor cu părintele, să îți etichetezi reacțiile firești ca fiind problema, cauza inevitabilă a conflictelor care apar între voi.

Rușinea

Este o trăire intensă care crează sentimentul că ești imposibil să fii iubit, acceptat, să meriți lucruri, care persistă indiferent de atrăsăturile obiectiv pozitive ale persoanei.

Rușinea are ca efect pierderea încrederii în propriile gânduri și sentimente, în propria persoană.

Cum se simte copilul unui părinte imatur emoțional

Prin comportamentul său, acest părinte creează presiune emoțională asupra copilului său, care ajunge să:

• Se simtă răspunzător de sentimentele părintelui, simte că problema părintelui e și a sa, chiar dacă rațional știe că nu e așa.
  • Copilul ajunge să se gândească obsesiv cum să aplaneze lucrurile, simte că de el depinde să îndrepte totul.
  • Copilul nu poate să își scoată din cap ce a făcut sau a spus.
• Este într-o stare de monitorizare continuă a dispoziției părintelui și dominat de o neliniște cronică, întrebându-se cum va arăta următoarea situație de urgență, când va cădea drobul de sare? Eu numesc asta: (mersul pe câmpul cu mine sau mersul pe coji de ouă).
• Fără să-și dea seama, renunță la autonomia emoțională și misiunea sa devine să își stabilizeze emoțional părintele. Te simți învins și incapabil când vine a tine să îi rezolvi problema
  • Părintele se înfurie și revoltă, se arată rănit și abandonat. Apelează mai întâi la
• Te face să te simți că l-ai decepționat, ți-o spune direct sau îți transmite asta prin comportament.
• Ai reacții emoționale excesiv de intense față de el
  • Se poartă în moduri care trezesc emoții de o intensitate neobișnuită. Se prefac că nu au aceste emoții puternice, prefac inconștient, dar, în realitate, le proiectează asupra ta pentru a fi coținute și procesate, părând că tu ești acela care le nutrește. Acest mod inconștient de a scăpa de emoții supărătoare făcndu-i pe alții să le simtă se numește identificare proiectivă. Celălalt ajunge să fie împovărat cu emoții dificile și neasumate ale unei alte persoane.

În prezența unui părinte imatur emoțional, copilul are tendința de a se inhiba, își va ascunde într-o mare măsură individualitatea și să interacționeze de o manieră în așa fel încât lucrurile să rămână line cu părintele.

Consecințele creșterii cu un părinte imatur emoțional

Comportamentul părintelui imatur emoțional este demoralizator și frustrant, afectează inconștient afectivitatea și stima de sine.

Dacă ai crescut cu un astfel de părinte, este foarte posibil să ai o nevoie de nestins de afecțiune (pe care încerci să ți-o hrănești cu diferite adicții) și să fii un codependent emoțional.

• Despre codependența emoțională am scris mai mult aici.

Soluția nu este să dai vina pe părinți, ci să accepți realitatea și să începi să lucrezi la ea pentru a face schimbarea.

Internetul este plin de materiale de dezvoltare personală, video, audio, se organizează ateliere de tot felul în care ajungi să întâlnești emoții și părți din tine de care nici nu știai.

În opinia mea, terapia este necesară pentru că ea oferă mediul sigur în care poți retrăie, elibera emoții. Fără a trece prin ele, există riscul cunoașterii și înțelegerii tuturor celor prin care ai trecut doar la nivel intelectual, rațional, iar asta nu aduce vindecarea de care ai nevoie.

Nu ști de unde să începi? Caută pe internet, ascultă materiale la nimereală, întreabă prieteni, amici! Încet-încet și se vor arăta și căile.

Îndrăznește, fii perseverent în căutările și păstrează-ți încrederea că întâlnirea cu tine este cea mai frumoasă!

Sper ca articolul să aducă puțină lumină în lumea ta interioară și să îți alunge fie fie doar și pentru minutele citirii, senzația de inadecvare, dar să te și inspire în a porni pe drumul cunoașterii și al vindecării.

Articolul reprezintă o sinteză a celor mai importante aspecte abordate de psihoterapeuta Lindsay C. Gibson, în cartea sa ”Copiii adulți ai părinților imaturi emoțional”

În loc de încheiere

Codependența emoțională și narcisismul fac o pereche funcțională în disfuncționalitatea ei, pe www.codependentaemotionala.ro găsești articole și despre narcisism.

• Narcisismul scăzut, mediu și înalt. Tulburarea de personalitate narcisică
• Ciclul abuzului narcisic
• Unul din motivele pentru care partenerul unei persoane narcisiste nu iese din relație
• Love bombing. Ce înseamnă. Cum te poți proteja
• Protecția față de un narcisist – metoda ”grey rock”
• Ruminația – gândirea obsesivă fără finalitate
• Părintele meu, un narcisist
• Mama narcisistă și copilul fată
• De ce atrag persoane narcisiste?
• De ce persoana narcisistă pare că nu te aude când îi vorbești?

În podcast-ul ”Despre narcisism”, am publicat câteva episoade interesante!

Dacă ți-a plăcut acest articol, distribuie-l, te rog, poate fi de folos și altora!

Alătură-te comunității de pe pagina de Facebook și apreciază cu un ”like” pagina!

Dacă simți că ceva e în neregulă cu viața ta ori nu te regăsești sau ai pierdut cârma sau pur și simplu ai o problemă care te macină, hai să stăm de vorbă într-o ședință!

Scrie-mi la contact@codependentaemotionala.ro sau pe Facebook la @codependentaemotionala. 

Ai grijă de tine, așa cum ai grijă de cei dragi!

Un text de Maria Mazilu, autor al Codependentaemotionala.ro 

Fotografia articlului aparține Pexels Free Photos