Se spune că a fi părinte este cea mai grea meserie din lume și așa! Printre toate responsabilitățile și grijile pe care le aduce acest rol, este imposibil să nu existe greșeli.
Dar o greșeală, două sau mai multe fac un părinte narcisist? Ce anume face diferența între un părinte narcisist și un părinte ”suficient de bun”, reperul normalității stabilit de pediatrul și psihanalistul Donald Winnicott? El a definit ”părintele suficient de bun” ca pe cel care este capabil să răspundă și să se adapteze nevoilor copilului într-un mod satisfăcător pentru acesta din urmă, fără a crea o frustrare constantă.
Ce face un părinte să fie narcisist dacă nu niște greșeli inerente în procesul de creștere?
În articolul de față vom vedea: care sunt caracteristicile unui părinte narcisist, ce se întâmplă cu copilul unui astfel de părinte, cum se dezvoltă el și cum își va forma convingerile despre sine și lume
Pentru ca un părinte să poată fi considerat narcisist, e nevoie să se aibă în vedere mai multe trăsături.
Cele menționate mai jos sunt cele comune, fără a face diferențierea între cele specifice narcisismului grandios sau ale celui vulnerabil.
Trăsăturile unui părinte narcisist se referă la:
1. Tendința de a impune copilului ce vrea el, opinia, dorințele proprii, indiferent despre ce e vorba, că sunt lucruri mai puțin importante (dacă merge sau nu la film) până la cele importante, cum este preocuparea despre ce îl interesează pe copil, ce vrea, ce îi place.
2. Slaba sau lipsa implicării în viața copilului, nu în scopul de a-l controla sau determina să facă ce vrea el, ci de a-l cunoaște și de a crea o legătură cu el.
Spre exemplu, genul de comportament al părintelui foarte absorbit de munca sa. Nu este prezent prea mult în viața copilului, când se află în familie se vaită că ce greu a fost și îi este (cu serviciul), iar copilul rămâne cu o stare de vinovăție, având impresia că a făcut ceva greșit din cauza căruia părintele nu petrece timp cu el.
În același timp, acest părinte, în situații oficiale, va primi gratificarea pentru rezultatele, comportamentul ,e ducația copilului.
3. Starea permanentă de nemulțumire, pe care copilul se străduiește să i-o alunge și nu poate. Copilul unui astfel de părinte a trăit și crescut cu impresia că nu este bun, pentru că orice ar face nu reușește să își impresioneze părintele. Există o perioadă în viața oricăruia dintre noi când avem nevoie de manifestările exprese, directe de apreciere ale părinților, de validarea lor.
Spre exemplu, părintele unui copil care învață foarte bine și o dată i s-a întâmplat să ia un calificativ mai mic, se arată nemulțumit. Copilul va internaliza un sentiment de îndoială și neîncredere în propria persoană.
4. Nu se simte simte confortabil când vine vorba de sentimente, motiv pentru care relația cu propriul copil va fi lipsită de afectivitate și de emoțiile firești ale unei astfel de relații. Copilul va auzi de multe, cum părintele îi va spune că este ”prea sentimental” sau ”sensibil!”, luându-i în derdere sentimentele sau ignorându-i-le.
La maturitate, acest copil va ajunge în cel mai bun caz să fie inconfortabil cu lumea interioară, dacă nu să fie o persoană cu trăsături narcisiste ori chiar un narcisist. Asta se va reflecta în faptul că a-și face relații apropiate va fi o provocare sau chiar o luptăindiferent că vorbim de bărbat sau de femeie.
Va alege parteneri provocatori, relații dificile, în care va duce greul sau va încerca să supracompenseze dovedindu-se o persoană de succes, implicându-se exagerat în munca pe care o face, obținând bani, căutând ca prin ceea ce face să iasă în valoare, arătând cât este de bun, tocmai ca să-și dovedească părintelui valoarea.
5. Aparențele mai importante decât sentimentele copilului. Nu va conta că acestuia nu îi place o anumită îmbrăcăminte, va trebuie să o poarte și să se prefacă, astfel încât ”să facă” o imagine bună pentru că asta se va reflecta asupra părintelui; va însemna că el însuși este unul bun.
6. Tinde să se simtă foarte valoros când se laudă cu realizările copilului sau se plânge de nereușitele acestuia. Copilul devine un fel de instrument, obiect care atrage atenția asupra părintelui în funcie de realizări sau nereușite. Acest lucru va crea un gol interior, detașare emoțională. Copilul va deveni genul de persoană care se va implica foarte puțin sau deloc de bună voie în ceva, tocmai din cauza lipsei de încredere în sine.
7. Tendința de a face cadouri, daruri materiale în loc de a oferi atenție, grijă, apreciere, încurajare. Va folosi aceste momente a reproș pentru perioadele în care copilul se revoltă, face ceva greșit. Formularea ”Ești nerecunoscător!” este una dintre cele consacrate. Copilul va crește lipsit de afecțiune și va învăța că dragostea este condițională. La maturitate va avea probleme în a recunoaște și exprima sentimente de afecțiune sinceră.
8. Gelozie pe realizările, șansele, oportunitățile copilului. Se manifestă sub formă de critici, ridiculizare. De obicei apar la părintele de același sex cu copilul. Spre exemplu, o mamă narcisistă este geloasă pe fata ei care este foarte frumoasă, atractivă sau este deșteaptă pr carismatică. Nu va rata ocazii în care și va manifesta disprețul fățiș, în contexte în care fata va aștepta aprecieri sau susținere ori în forme foarte subtile.
În general, narcisismul se caracterizează prin rușine, vinovăție, nesiguranță, teamă și inferioritate. Cum un narcisist nu poate duce aceste sentimente, el le ”va pune” în cei din jur. O mamă narcisiscă va face același lucru cu fiica ei, care se va simți vinovată de propriile realizări, atuuri, calități, va avea sentimentul că duce o povară în loc să se bucure de ele. În timp va începe să se detașeze emoțional de ele și va resimți rușine. Copilul va crește internalizând toate aceste sentimente, având convingerea că este greșit, nu e suficient de bun.
9. Are tendința de a se considera foarte important, că este îndreptățit la orice, inclusiv la cel mai bun copil. ”Am făcut atâtea pentru tine, ar trebui să iei note mai bune!” sau ” … ar trebui să … și așa mă răsplătești pentru tot ce am făcut!”
Creștem vrând să internalizăm o părere bună despre noi, un self bun, dar părintele narcisist nu oferă așa ceva! El oferă un model de personalitate dezaptatativ care s-a format de-a lungul anilor și care se varsă în copil (narcisismul, prin tot ce reprezintă el, este, pe fond, o dezadaptare). Părintele se presupune că este acea oglindă a copilului în care acesta se vede, măsura care îi arată ce e bine și ce e rău în lume.
Or, copilul crescut cu un astfel de părinte ajunge să devină confuz cu privire la propria persoană. Asta în paralel cu vinovăția, rușinea și detașarea emoțională pe care le trăiește constant, devin normalitate.
10. Tinde să profite sau să manipuleze atunci când îi convine, când este în favoarea sa. Părintele va obține ce vrea mințind, înșelând prin comportamente subtile, făcând lucruri inadecvate (chiar și neimportante)! Copilul ajunge să internalizeze concepția că lumea merge așa, mințind, înșelând și învață aceste moduri de a gestiona și de a face față situațiilor de la părintele narcisic.
Ceea ce copilul dezvoltă în interior sunt teamă de abandon, golul interior, în paralel cu renunțarea la autenticitate.
11. Este hiper sensibil la păreri negative sau critici și-i va scoate afară din viața sa pe cei care vor face asta. Este obișnuit ca la adolescență, copilul să își respingă părinții, să le pună autoritatea la îndoială. Părintelui narcisist nu va suporta așa ceva! El nu va căuta să își înțeleagă copilul, frământările prin care trece și preocupările sale. Din contră, cel din urmă va trebui să se adapteze regulilor, cerințelor inflexibile ale acestuia. Și toată această ”anulare” și nerecunoaștere vin peste confuzia în care a crescut, sentimentul de detașare emoțională și golul interior.
În primii ani suntem conectați la îngrijitorii noștri ca să supraviețuim, apoi, pe parcursul vieții rămânem conectați la ei chiar dacă nu mai depindem de ei. Este foarte dureros când un părinte te respinge (adolescentul va trăi o formă de respingere a părintelui care nu îi recunoaște trăirile, problemele, nevoile).
Asta va readuce la suprafață toate aceste probleme interne: sentimentul de povară, de abandon, golul interior, nesiguranța, sentimentul de confuzie cu privire la sine, dar și în general. Într-un astfel de context, tânărul nu va învăța să fie asertiv (să nu-și comunice opinia sau ce vrea astfel încât să nu rănească pe nimeni). El își va internaliza durerea și rana, va învăța să devină pasiv (sau pasiv–agresiv).
12. Se simte amenințat chiar și când copilul spune într-un mod adecvat cum se simte, relativ la persoana acestuia, a părintelui, într-o situație concretă, de genul ”M-am simțit rănit când …” Din cauza esenței narcisismului (teamă, rușine, insecuritate, inferioritate) părintele va reacționa agresiv.
13. Are fantezii de succes și dacă nu le atinge, altcineva va fi vinovat, el nu își va asuma niciodată responsabilitatea pentru asta. Copilul unui asemena părinte va crește cu această imagine, că el este responsabil pentru nereușite, indiferent de importanța acestora.
Adultul care în copilărie a avut un astfel de părinte, va deveni o persoană care se simte și comportă ca și cum este responsabilă pentru întregul mers al omenirii. Despre sentimentul de vinovăție am mai vorbit, dar țin să îl subliniez pentru că el este însoțitorul din umbră al copilului unui părinte narcisist.
14. E foarte critic față de alții și are răspunsul sau soluția pentru oricine și orice. Trăind într-un astfel de mediu și având în vedere legătura de atașament cu părintele, copilul crește crezând această propagandă, că părintele are dreptate și este atoateștiutor. El va internaliza aceste concepte, dar, la adolescență, în perioada când va începe să pună aproape totul la îndoială, își va da seama că realitatea nu e chiar așa, părintele nu le știe chiar pe toate. În timp, va ajunge să pună tot mai mult la îndoială răspunsurile, aprecierile și realitatea acestuia, asta în paralel cu înțelegerea faptului că nimeni nu are toate răspunsurile și că a le căuta pe, cele proprii ajută la a vedea lucrurile dintr-o altă perspectivă și a deveni responsabil.
15. Relația cu un părinte narcisic seamă mai mult cu o amiciție, prietenie decât cu o relație parentală. Părintele narcisisist are tendința de a limita conexiunile sociale pentru că dacă ar lăsa mai multe persoane să aibă contact la viața privată a copilului, acestea și-ar ăutea da seama că el nu este chiar atât de bine sau bun pe cât pare.
Efectele asupra copilului (ulterior adult)
Copilul unui astfel de părinte ajunge adultul care se simte neînțeles, detașat emoțional, o povară, nu știe cine este, este confuz. El are un ascuțit spirit critic cu propria persoană, în primul rând și asta se datorează exigențelor exagerate cărora a trebuit să facă față din partea propriului părinte, dar și negativității acestuia.
Structura pe care se clădește copilul unui printe narcisist este una inconsecventă, fragilă, din cauza propriilor probleme ale părintelui narcisist. Un narcisist nu se simte niciodată iubit, acceptat, apreciat suficient.
Cei care au crescut cu un astfel de părinte nu au avut o călătorie ușoară de viață! Au fost nevăzuți și neauziți și nu doar de părinții lor, ci și de cei apropiați, de la care au așteptat de multe ori salvarea mai ales când erau copii, au crescut însingurați!
Toate cele despre care am vorbit aici nu aș vrea să sperie! Sunt aspecte despre care nu se vorbește și mulți suferă în tăcere, trăind cu convingerea că e ceva greșit cu ei, suferind!
Despre reparația, dar și schimbarea care se pot face, voi vorbi într-un articol viitor. Acum e timpul să stai cu tine și să reflectezi la cele de mai sus. Nu te grăbi să pui etichete! Mai importante decât ele este să știi ce și cum te simți în pielea și în viața ta!
În loc de încheiere
Sper ca acest articol te ajute să înțelegi mai bine anumite comportamente, să aducă mai multă claritate în ceea ce înseamnă narcisismul și influențele sale asupra unui copil, ulterior adult, dar și să fie o voce a unei comumnități, care să dea speranță.
* Simți că ceva e în neregulă cu viața ta? Nu te regăsești sau ai pierdut cârma? Ai o problemă care te macină și nu ști cum să-i dai de cap? Hai să stăm de vorbă într-o ședință? Scrie-mi la contact@codependentaemotionala.ro sau pe Facebook la @codependentaemotionala
* Un text de Maria Mazilu, autor al Codependentaemotionala.ro
* Fotografia articlului aparține Pexels Free Photos
