Cum este și cum influențează o mamă narcisistă dezvoltarea emoțională și gândirea copilului

Cum este și cum influențează o mamă narcisistă dezvoltarea emoțională și gândirea copilului

  • Reading time:34 mins read

Dacă ai crescut cu o mamă narcisistă, dezvoltarea ta psihică și emoțională, încrederea și stima de sine au fost afectate profund.

Deși poate nu întotdeauna ai fost conștient(ă) sau ai știut să exprimi ce simți, ai avut senzația – poate chiar convingerea – că ceva nu e-nregulă cu tine. Eventual ai pus relația ta deficitară cu mama pe seama ”felului tău dificil ori ciudat de a fi” sau ”a problemelor” pe care le ai.

  • Nu te grăbi să etichetezi persoane ca narcisiste, pentru că trăsături narcisice avem cu toții, ele țin de sănătatea personalității noastre. Ceea ce face o personană narcisistă sunt intensitatea și frecvența lor în cadrul personalității.
  • Află aici ce înseamnă să fii o persoană narcisistă.

Deși mă refer la mamă, aspectele despre care vorbesc în articol sunt valabile tuturor celor care au îndeplinit acest rol în viața copilului, indiferent de sex.

Dacă ai crescut cu o mamă narcisistă, lumea ta emoțională este caracterizată de:

– O stare predominantă de amorțeală emoțională

Crezi că nu ești în stare să simți, dar este o falsă impresie. Amorțeala emoțională este un mecanism de apărare care te-a ajutat să supraviețuiești în primii ani de viață, de când nu ai amintiri conștiente, și care, cu timpul, a devenit parte din felul tău de a fi. Ce atunci ți-a fost de folos, acum ”te încurcă”, dar tu nu aia de unde să știi asta.

– Simți emoții, dar fie nu le recunoști, fie te îndoiești de ele.

Dacă îi auzi pe alții vorbind liber, deschis despre emoțiile lor, ești surprins(ă) pentru că tu nici măcar nu le cunoști pe ale tale sau simți că dacă ai face-o ai deveni foarte vulnerabil, ca și cum i-ai invita pe cei din jur să te rănească.

– Senzația că oricine te poate răni

Este specifică persoanelor care au crescut cu o mamă narcisistă (dar nu numai lor). Mama este prima persoană din viața noastră cu care învățăm concret ce înseamnă o ”relație”, cu care legăm o relație și reprezintă și prima noastră relație intimă. Ea pune bazele relațiilor intime pe care le vom avea în viață și a felului în care vom privi intimitatea.

O mamă narcisistă își rănește copilul într-o multitidine de moduri. El va crește cu convingerea (poate fi inconștientă) că intimitatea doare, rănește, că oamenii îți fac rău, profită de tine.

– Ai trăiri potrivite diferitelor contexte, dar ele sunt temporare, atrag imediat alte emoții și trăiri care se transformă într-un carusel al îngrijorării și anxietății

– Devii un burete emoțional absorbind sentimentele celorlalți, în special mânia, tristețea și anxietatea

Nivelul de empatie este ridicat, ești cunoscut de apropiați ca o persoană ”prea sensibilă”. Chiar mama ta te-a acuzat de multe ori că ”ești prea sensibil(ă)”

– Vinovăție profundă

Una din consecințele devastatoare și cu care mama narcisică reușește să mențină controlul chiar și asupra copilului devenit adult, este sentimentul de vinovăție. El este sădit în copil de mic, mai ales în cazul unei mame narcisist vulnerabil, care îl va face responsabil de buna ei dispoziție, stare de sănătate, reușită a unei situații, chiar a unui lucru mărunt.

De cele mai multe ori vinovăția nu este conștientă. Ea va reflecta atât în felul în care te raportezi la oameni, situații de viață, dar, mai ales la relația cu mama ta. Îți este teamă să nu faci ceva care să o rănească și, în general ai o nesiguranță în a visa și a întreprinde lucruri pentru că te gândești că este posibil să rănești pe cineva (apropiat).

Vinovăția este una din cauzele care țin un adult lângă mama sau părinții săi la vârsta la care ar fi trebuit să își ia soarta în propriile mâini.

– Stare de inadecvare, insuficiență indiferent ce a-i face și preocuparea de a face și de a fi perfect

Ești într-o preocupare permanentă de a face lucrurile perfect, indiferent că e vorba de ceva minor, lipsit de importanță, și de a avea cât mai multe realizări pe plan profesional. Ești critic(ă) atât cu tine însuți, cât și cu ceilalți, ești drastic(ă) în a aprecia oamenii, orice mică greșeală sau neconformitate cu așteptările tale îi ”decade” din poziția de prieten sau din părerea bună pe care o aveai despre ei.

Doar aceste trăiri singure, desprinse de contextul tău de viață și de personalitate ta, nu sunt indicii că ai crescut cu o mamă narcisistă!

Tiparele de gândire cu care funcționezi, sunt:

– Gândirea în alb și negru

Lucrurile, situațiile , oamenii îi apreciezi fără nuanțe, doar în extreme, sau-sau ….

– Minimalizare sau maximizare

Minimalizezi reușitele și maximizezi greșelile sau defectele

– Raționalizare emoțională

Crezi că realitatea este pe măsura sentimentelor tale negative și depreciative (pe care le ai tu față de tine sau față de ce ai făcut, spus).

– Ar fi trebuit să ….

Iei în considerare mai mult așteptările pe care crezi că le au ceilalți de la tine decât ce crezi tu că e bine pentru tine.

– Catastrofizarea

Când te îngrijorezi relativ la o situație (inclusiv persoană) sau când te gândești la ceva în viitor, prevezi că s-a/se va întâmpla(t) ceva îngrozitor ca urmare a unei acțiuni sau inacțiuni a ta, fără să iei în calcul și posibilitatea altor scenarii.

Cauzele și explicațiile se găsesc în personalitatea narcisică a mamei, al cărei specific a avut o influență covârșitoare asupra dezvoltării tale.

Orice persoană narcisistă (cu trăsături înalt narcisice) are dificultate în a-și gestiona propriile emoții și a le exprima în cuvinte, ceea ce are drept consecință incapacitatea de a înțelege și de a procesa emoțiile celorlalți.

O mamă narcisistă nu poate învăța abilități pe care ea însăși nu le are, din cauza propriei copilării problematice sau traumatice.

Ce înseamnă dezvoltarea sănătoasă a emoțională a copiilor

Copiii învață să își recunoscă și gestioneze emoțiile prin două modalități principale:

– În relație cu părinții sau cu principalii îngrijitori (dar și prin joc și prin relațiile cu alți copii)

– Observând cum părinții sau principalii îngrijitori își recunosc și gestionează propriile emoții.

Abordarea sănătoasă a emoțiilor, presupune ca mama:

– Să fie conștientă de emoțiile copilului.

– Să folosească emoțiile copilului ca pe o oportunitate de a se apropia de copil și de a-l învăța.

– Să asculte cu empatie și să valideze sentimentele copilului.

– Să îi numească emoțiile prin cuvinte pe care acesta să le poată înțelege și/sau să i le explice.

– Să îl ajute să găsească o cale potrivită pentru a rezolva o problemă.

Abordarea sănătoasă a emoțiilor nu presupune o știință anume, ci doar acordarea instinctivă, cu grijă, deschidere și curiozitate la copil și la emoțiile acestuia.

Pentru a avea un impact pozitiv, aceste interacțiuni trebuie să se întâmple suficient de des, nu să nu existe eroare sau greșeală în ele, pentru că nu există părinte perfect!!

”Părintele suficient de bun”, cum spunea psihiatrul și psihanalistul Donald Winnicot este acela răspunde suficient de bine nevoilor copilului, fără a-i crea o frustrare constantă.

Urmarea unei abordări sănătoase a emoțiilor, este dezvoltarea inteligenței emoționale. Sigur, ”la nivelul la care copilul este capabil, având în vedere factorii genetici și temperamentul său.” (Stephanie M. Kriesberg în cartea sa ”Fiicele mamelor narcisice”).

Consecințele inteligenței emoționale pentru copil:

– Știe ce simte, să își identifice emoțiile, trăirile și să le poate gestiona astfel încât să nu îl copleșească în mod constant, fără a se putea autoregla emoțional

– Înțelege cum îl afectează reacțiile sale emoțiile pe el și pe cei din jur

– Leagă relații sănătoase și comunică serios și profund cu ceilalți, nu are frică de intimitate.

Să nu ai frică de intimitate nu înseamnă nici să te arunci cu capul înainte în orice relație, nici să fii excesiv de deschis cu aspecte intime cu oricine, nici să nu te protejezi emoțional în relațiile cu ceilalți

– Reușești să își stăpânești emoțiile pentru a-și îndeplini obiectivele.

– Empatizează cu sentimentele celorlalți, fără a se transforma în ”salvatorul de serviciu”

Comportamentele și reacțiile mamei narcisiste

Pentru ca dezvoltarea ta emoțională să fie afectată, nu e nevoie ca mama ta să fi manifestat toate aceste comportamente. Este suficient ca doar unele dintre ele să fi constante în relaționarea cu tine și/sau, de-a lungul timpului, ca ele să se fi interschimbat: apăreau unele, dispăreau altele.

Pe măsură ce vei citi, vei vedea, însă, că ele sunt într-o determinare reciprocă.

Mama ta narcisistă:

– A fost în centrul atenției tot timpul, fie în stilul grandios (se lăuda, povestea despre sine), fie în stilul vulnerabil (se plângea, arăta ce victimă este, intorcea orice situație către ea, chiar și atunci când tu îi făceai o bucurie).
– Devenea furioasă sau îți spunea că o deprimi ori îți ridiculiza emoțiile atunci când le exprimai pe ale tale sau îți exprimai sentimentele, gândurile.
– Ți-a ignorat sau negat sentimentele, emoțiile, experiențele trăite ori a știut ea cel mai bine care e realitatea în ce te privește. ”Ești prea sensibil(ă)!”, ”Faci din țânțar armăsar!”, ”Treci peste asta!”, ”Lasă că tu nu te pricepi/nu poți/nu ști!” sunt câteva din expresiile cu care copilul unei mame narcisiste a crescut.

A modificat realitatea (faptele, lucrurile pe care le-a spus sau le-a făcut) pentru a fi în concordanță cu imaginea pe care vrea să o prezinte sau cu rezultatul pe care îl dorește.

  • Negarea, modificarea realității unei persoane se numește gaslighting și este o formă de manipulare cu consecințe deosebit de grave asupra victimei.
  • Când victima este copil și crește ignorându-i-se realitatea internă, experiențele, efectele sunt dezastruoase asupra personalității sale.
  • Despre gaslighting am scris aici și aici. – Îți recomand să citești cu atenție pentru că vei fi surprins(ă) câte persoane fac asta!

– A contrapus problemelor, îngrijorării sau supărării tale, pe ale ei, spunându-ți sau dându-ți de înțeles că sunt mai mari.

– Te-a intimidat și ți-a atacat permanent sentimentul de siguranță, prin diferite amenințări sau lucruri spuse amenințător.

”Iau mâna de pe tine!”, ”N-o să mai fii copilul meu!”, ”Să pleci de la ușa mea!” ori ”De ce ea/el poate și tu nu poți?” nici nu e nevoie să fie auzite constant de un copil pentru a se simți în nesiguranță emoțională cu părintele său, a trăi pericolul abandonului.

  • Din primele clipe de viață, copilul știe instinctiv că depinde de mama, părinții sau îngrijitorii săi primari pentru supraviețuire. El va face orice este nevoie, desigur, inconștient, pentru a-și asigura siguranța și supraviețuirea.
  • ”Dacă mama/tata nu mă mai iubește, eu nu voi putea supraviețui!” e ceva ce copilul simte, nu gândește conștient. În primele luni de viață iubire înseamnă atenția constantă la nevoile lui, nu doar cele bilogice, înseamnă inclusiv felul în cafre mama îi zâmbește, îi schimbă scutelecele, dar, mai ales, felul în care îi introduce noua realitate, cea exterioară, și senzațiile corporale, necunoscute pentru copil și care îl sperie.
  • Pentru a se asigura că supraviețuirea nu îi este amenințată, copilul își va adapta simțirile, comportamentul, gândirea, întreaga ființă pentru a se adapta nevoilor și/sau dorințelor mamei (și părinților, în general).
  • Așa că în loc de a crește și dezvolta ca o persoană distinctă de aceștia, de a-și împlini natura, el se va raporta la părinții săi. Astfel, locul curiozității va fi luat de retragerea continuă în sine, de reprimare a nevoilor, dorințelor, preocupărilor sale.

Ceea ce în copilărie se formează ca un mecanism de apărare, pentru protecția și adaptarea la mediul de creștere, pe durata dezvoltării copilului va deveni parte din personalitatea sa, respectiv a adultului ce va deveni.

– A evitat responsabilitatea pentru comportamentul său, ignorând întrebările directe, nelăsându-te să îți exprimi până la final ideile, dorințele în conversațiile cu ea (și cu alții când era de față).

– A câștigat controlul asupra ta, insultându-te și/sau criticându-te (în privat, dar și în public).

– Ți se adresa ca la un interogatoriu, ca și când era un comandant și tu un soldat.

– Îți strica plăcerile sau decidea ea pentru tine ce trebuie să îți facă plăcere ori nu îți respecta dorințele, chiar și cele legate de cadouri și când te întreba ce ai vrea să primești?

– Te-a contrazis, a susținut cu fapte versiunea ei asupra realității și nu a lăsat niciun loc dezbaterii.

– A ținut evidența ca un contabil a lucrurilor, gesturilor, faptelor făcute de alții pentru ea comparativ cu tine, în defavoarea ta.

Cum au influențat aceste comportamente dezvoltarea emoțională

Unul din rolurile principale ale mamei este cel de a oglindi realitatea copilului, pentru ca acesta să o poată înțelege, cunoaște și accepta.

Felul în care mama își împlinește această funcție are un impact determinant asupra dezvoltării emoționale a copilului și, implicit, asupra stării de siguranță interioară a acestuia.

Personalitatea și comportamentul unei mame narcisiste, exprimate prin manifestările enumerate mai sus, toate sau în diferite conbinații, au următoarele consecințe:

– Pentru tine, ca și copil, nu mai rămânea loc să îți exprimi gândurile și sentimentele. Exprimarea lor e o abilitate care trebuie exersată, nu este o abilitate cu care ne naștem. Un copil crescut cu o astfel de mamă, va învăța indirect că sentimentele, emoțiile, gândurile sale nu sunt importante , pe cale de consecință nici el nu este important, atitudine care se va reflecta și în relația cu ceilalția, indiferent de natura relațiilor.

– Când mama îți spune că emoțiile (sentimentele, gândurile tale) sunt greșite ori le ironizează sau disprețuiește, mesajul pe care copilul îl interiorizează este: ”Ceva este în neregulă cu mine!” pentru că mama mereu știe (și, în general, părinții). Depinzând de ei, copilul îi investește cu supra puteri, tocmai datorită faptului că depinde total de ei.

– Te-a făcut să te îndoiești de felul în care percepi realitatea, de propriile sentimente.

– Te-a făcut să te simți vinovat(ă) și chiar rușinat(ă) de emoțiile, sentimentele tale, că ai grijă de propriile nevoi, așa ai ajuns să nu îți asculți semnalele emoționale sau fizice.

– Ți-ai pierdut încrederea în tine și ți-a distrus puțin câte puțin stima de sine prin critici și insulte.

– Ți-a transmis că e dificil să ai încredere în oameni, nu poți fi sigur(ă) de ceilalți, ai ajuns să pui la îndoială și intențiile și bunăvoința oamenilor.

– Nu ai simțit că punctele tale de vedere sunt valide, nu te simți în siguranță vorbind de emoțiile și experiențele tale pentru că nu ajungi să procesezi complet ce gândești și simți.

– Ai învățat să te interiorizezi.

– Ți-e greu să ai încredere în ceilalți și să îi lași să te cunoască.

– Ai învățat să te îndoiești de tine și să fii autocritic(ă), simți că nimic din ce faci nu e suficient de bun, ai un sentiment de lipsă de merit, îți neglijezi sau reprimi părți importante ale vieții tale (prieteni, pasiuni, educație sau muncă).

– Ai învățat să te ascunzi de ceilalți, să te izolezi, să devii secretos(oasă), te simți copleșit sau îți pui la îndoială propria valoare.

– Ai devenit foarte sensibil(ă), posibil să alternezi sensibilitatea cu o atitudine certăreață și defensivă.

– Ai învățat că e greu să ai încredere în ceilalți, te îndoiești de tine și contezi pe ceilalți pentru validarea faptelor, a opiniilor tale, îți este greu să iei decizii, nu ai încredere în raționamentul tău.

– Auzi numai griji în capul tău, ești nesigur(ă) pe tine, orice faci te întrebi dacă e bine.

– Îți judeci critic gândurile și trăirile, ești nemulțumit de tine și perfecționist(ă).

🔷 Acest articol are ca bază câteva capitole din cartea ”Fiicele mamelor narcisice” a psihologului Stephanie M. Kriesberg.

Este posibil să fi crescut cu o mamă narcisistă, dar să nu fi suferit toate aceste consecințe sau la intensități mai mici?

Da, este răspunsul ferm, și asta este posibil să se întâmple dacă copilul a avut în preajmă, în mod constant, un adult care a îndeplinit funcțiile maternale sănătos, compensînd astfel, rolul acesteia.

De multe ori, astfel de copii sunt salvați de la un dezastru complet al viețuirii de către bunicii (sau bunica, bunicul) care i-au crescut în primii ani și cu care apoi au ținut legătura constant. Nici nu este nevoie ca o singură figură sănătoasă să fie prezentă pe tot parcursul copilăriei și adolescenței copilului, ci doar în primii ani de viață. Dacă copilul va avea în mod constant parte de adulți care îi dau sentimentul de siguranță (față de realitate, dar și în sine), de încredere, că nu e singur pe lume, care îi oglindesc realitatea așa cum este, care știu să îl susțină și să îi fie alături la greu, chiar dacă crește cu o mamă narcisistă, un astfel de copil are mari șanse să devină un adult cu o viață satisfăcătoare relațional, social, dar mai ales în raport cu sine însuși.

Grav este că, de multe ori, soțul unei femei narcisiste este un bărbat dependent emoțional, lipsit de încredere și stimă de sine, care nu își poate îndeplini satisfăcător rolul de tată și, în consecință, care nu își apără copilul în fața unei astfel de mame.

Drama apare în realitatea acestui copil care crește cu o astfel de mamă și cu un tată absent în prezență.

În loc de încheiere

Acest articol este rezultatul preocupării mele constante de a veni în întâmpinarea celor care au părinți narcisiști. Știu că sunt multe astfel de persoane, în special femei, dar, având în vedere consecințele specifice ale relației cu un părinte narcisist, nu mulți pot recunoaște (nici față de ei înșiși) sau vorbi deschis despre realitatea lor.

Vorbind deschis despre aceste lucruri, intenționez să aduc mai multă claritate, informații, și, sper, și curaj pentru a face o schimbare în propria viață.

Posibil ca vorbind despre acste lucruri, să spuneți: ”Bine, asta știam!” sau ”Am aflat, dar ce facem mai departe?” Sau: ”Părinții se respectă, nu se vorbesc de rău!”

Într-un articol ulterior am să vorbesc despre câteva metode care pot fi de folos atât în gestionarea relației cu părintele narcisist, dar și în procesul de reconstituire a sinelui autentic (cei care au crescut cu un părinte narcisist, mai ales dacă e vorba de mama, nu au sentimentul identității de sine, nu știu cine sunt).

În ceea ce privește vorbitul de rău al părinților, cred că e nevoie să distingem între prejudecăți, obiceiuri și realitate. A recunoaște și a vedea felul în care au fost părinții noștri este primul pas pe drumul regăsirii de sine și al vindecării. Niciun copac nu paote crește sănătos ignorându-și rădăcinile afectate!

E bine să înțelegem și contextul părinților, cum au fost ei crescuți și povestea părinților și, eventual, a bunicilor lor, pentru că astfel putem identifica aspecte pe care le-am preluat transgenerațional sau doar ”pentru că la noi în familie așa se face!” ori pentru că așa a fost contextul.

Observații înainte de final

* Informațiile din articol nu țin loc de diagnostic. Dacă crezi că o persoană din apropierea ta are trăsături narcisice, pentru clarificarea oricăror aspecte, adresează-te unui specialist.

Încheiere

Dacă ți-a plăcut acest articol, distribuie-l, te rog, poate fi de folos și altora!

Alătură-te comunității de pe pagina de Facebook și apreciază cu un ”like” pagina!

Construiesc o comunitate în care cei care se confruntă cu narcisismul țși codependența emoțională pot găsi sprijin emoțional, dar și soluții la probleme cu care se confruntă, astfel că orice distribuire a materialelor de pe pagină ajută!

În podcast-ul ”Despre narcisism”, am publicat câteva episoade interesante.

Le găsești și pe canalul de Youtube, doar varianta audio. Din păcate nu am avut timp ca să înregistrez și urc pe podcast toate articolele, dar mă ocup. 🙂

Dacă ai avut un părinte narcisist, foarte probabil:

Să te intereseze și:

Dacă ai un partener narcisist, atunci îți sunt utile informații despre:

Codependența emoțională și narcisismul fac o pereche funcțională în disfuncționalitatea ei. De aceea, pe www.codependentaemotionala.ro postez articole despre ambele.

Articole despre dependența emoțională:

Dacă simți că ceva e în neregulă cu viața ta ori nu te regăsești sau ai pierdut cârma sau pur și simplu ai o problemă care te macină, hai să stăm de vorbă într-o ședință (contra cost)!

Scrie-mi la contact@codependentaemotionala.ro sau pe Facebook la @codependentaemotionala. 

🔹 Un text de Maria Mazilu, autor al Codependentaemotionala.ro 

🔹 Fotografia articlului aparține Pexels Free Photos

Leave a Reply