Fiecare am cunoscut cel puțin un ”salvator de serviciu”. Este genul acela de persoană care ajută pe toată lumea, este disponibil indiferent ce i se cere, face servicii, favoruri, schimburi de ture lăsându-se pe sine la o parte, se oferă chiar din proprie inițiativă când vede că cineva este în impas. Amabil cu toată lumea și neobosit, pare că profesia sa de bază este a face bine celor din jur.

Ce e rău în a face bine? ai să mă întrebi. Ține de natura noastră, suntem educați în acest spirit…. A ajuta nu înseamnă și să fim empatici?

A-i ajuta pe cei care au nevoie, indiferent de ce fel de nevoie vorbim, este un act nobil, fără îndoială. Când este vorba, însă, de o persoană excesiv de amabilă și disponibilă constant să ajute sau salveze, care atunci când i se cere ceva nu poate spune ”Nu!” deși și-ar dori, este vorba de un comportament adictiv.

Persoana în cauză are o nevoie profundă și neînplinită de a fi apreciată, admirată, valorizată.
Este foarte posibil ca nici să nu își dea seama de propria sa nevoie, știe doar că ”nu poate face altfel!” sau că ”așa sunt eu!”
Asemănarea cu adicția nu este întâmplătoare: tipul acesta de comportament este specific codependenței emoționale.

Caracteristicile salvatorului

Manifestările cele mai frecvente și importante:

– Are dificultate în a spune ”Nu!” chiar și când își dorește asta.

– Vrea să mulțumească pe toată lumea.

– Evită conflictele.

– Are dificultate în a accepta că cineva este supărat pe sine.

– Starea sa de bine depinde de validarea și aprecierea celorlalți.

– Se simte responsabil pentru sentimentele altora (ex: vede un coleg abătut, supărat și se gândește imediat că i-a cauzat starea).

– Își cere scuze foarte mult.

Care sunt efectele negative?

Deși ”salvatorul de serviciu” depune eforturi (timp, energie, bani) beneficiile acțiunilor sale folosesc doar altora, nu și propriei persoane. Din contră, față de sine se traduc în neglijare, negare, ignorare.

O persoană excesiv de binevoitoare, care nu poate refuza, va trece peste interesele, nevoile și dorințele personale pentru a le pune pe ale celorlalți pe primul loc. Această sacrificare constantă, inevitabil va duce la acumulare de frustrare, stres și anxietate, va crea nemulțumire și insatisfacție.

Cel care nu poate spune ”Nu!”, care are un comportament de tipul ”să mulțumesc pe toată lumea”, poartă în sine un sentiment de inferioritate față de ceilalți și este măcinat de o teamă continuă: cea de a nu fi respins.

Cine aprobă sau este de acord în permanență cu ce spun cei din jur, care nu își exprimă propria părere chiar și când asta nu ar însemna să contrazică pe cineva, este dominat de un puternic sentiment de neîncredere în sine.

Cum stabilim care este măsura binelui făcut?

Diferența între comportamentul unei persoane politicoase, atentă la nevoile celor din jur și al ”salvatorului de serviciu” stă în preocuparea constantă a celui din urmă de a face bine, a sări în ajutor. De asemenea, definitorie este și neglijarea de sine, prioritare devenind nevoile celorlalți, nu ale sale.

De unde vine acest comportament?

Comportamentul ”salvatorului de serviciu” are rădăcini în copilăria sa, când mic fiind, nu a primit atenția de care avea nevoie. Un copil care nu a fost ”văzut”, ”ascultat”, apreciat, căruia nu i s-a permis să își exprime felul de a fi, care nu s-a simțit cea mai importantă persoană pentru părinții săi, care a crescut într-un mediu toxic, confictual, va deveni un adult însetat de atenție și cu o imensă nevoie de afecțiune.

El și le va procura de la cei din jur, așa cum a învățat în copilărie: renunțând la sine și făcând pe placul celorlalți ca să simte că există.

Se poate schimba ceva?

Necesitatea, dar și provocarea o reprezintă conștientizarea comportamentului. A deveni conştient este un aspect fără de care schimbarea nu se poate produce.

În acest sens, este importantă observarea gândurilor, senzaţiilor corporale, emoţiilor şi acţiunilor, mai ales în situațiile care determină acel tipar comportamental.

Printr-un efort constant de autocunoaştere (consiliere, psihoterapie, lectura unor cărţi inspiraționale şi aplicarea informaţiilor în viaţa de zi cu zi) se va produce schimbarea. Ea nu va fi totală și nici într-un timp scurt.

Propria observare continuă va permite intervenția pentru micile ”corecturi” în felul în care acționăm și reacționăm.

În paralel, este nevoie de restructurarea convingerilor care stau, de fapt, la baza acestui comportament. O bună modalitate o reprezintă întoarcerea la evenimentele care au format aceste convingeri.

Este recomandat a se face sub supravegherea unui terapeut, dar nu este imposibil nici altfel.

* Fotografia articolului aparține Pexel Free Photos