Ajutor nesolicitat și inducerea vinovăției - formă de manipulare a persoanei narcisiste vulnerabil

* * * Exemplul de mai jos este utilizat doar pentru a argumenta un tipar de comportament, nu definește comportamentul tuturor celor care au intenții bune!

Vinovăția ca instrument de control

Inducerea vinovăției constituie unul dintre cele mai puternice instrumente de manipulare utilizate de o persoană cu narcisism vulnerabil pentru a exercita control asupra celor din jur.

Este un tip de manipulare greu de identificat, în general, dar în special în spațiul familial, deoarece este disimulat sub aparența altruismului și a intențiilor binevoitoare.

Despre ce este narcisismul – Narcisismul între sănătate și patologie. Ce este și cum se formează, trăsături și răni narcisice, tipuri de narcisism
Tipurile de narcisism

Chiar și cei din afara familiei, care interacționează constant cu o astfel de persoană, au nevoie de timp pentru a recunoaște propriile trăiri de nemulțumire și nedreptate în contexte pe care nu le-au provocat și în care nu au consimțit să intre. Cu toate acestea, rămân cu senzația că au greșit, că nu au răspuns așteptărilor celuilalt:
„Am fost pus într-o situație fără să fi fost întrebat, fără să fi cerut, am încercat să mă adaptez ei și să mă comport recunoscător, și totuși simt că am făcut ceva greșit! N-am răspuns așteptărilor!”

Grup de suport online pentru victimele relațiilor narcisiste

În fiecare joi la ora 19.00

Într-un cadru sigur, confidențial, vei împărtăși experiențe cu cei care au trăit ceva similar

Alătură-te cu încredere!

Altruismul ca pretext al manipulării

Forma specifică de inducere a vinovăției la care mă refer constă în acele comportamente care, în aparență, au scopul de a oferi sprijin sau ajutor, dar care, în realitate, urmăresc instaurarea unei dinamici de control emoțional.

Persoana cu narcisism vulnerabil recurge la gesturi „benevole” fără să consulte, să întrebe sau să țină cont de nevoile reale ale celor implicați. Ulterior, își asumă rolul de victimă, ceea ce îi face pe ceilalți să se simtă obligați să răspundă emoțional și comportamental într-un anume fel.

Ajutorul impus și capcana vinovăției

Un exemplu concret îl reprezintă relatarea unei persoane cu care lucrez. Mi-a relatat despre comportamentul mamei sale:

„Mama gătea mai multe feluri de mâncare și mi le aducea acasă, unde locuiam cu soțul, fără să fi cerut asta vreodată. Eram doi adulți responsabili, capabili să ne gestionăm viața și gospodăria. Mama nu ne suna niciodată înainte, doar apărea la interfon. Când coboram să iau pachetele, refuza constant să urce la noi, spunând dramatic că e obosită, că se simte rău după ce a stat mult în picioare. Dar dacă îi suna telefonul în acel timp, vocea ei se transforma brusc: redevenea plină de energie și viață. Eram contrariată. Deși intențiile păreau bune, nici eu, nici soțul meu nu simțeam bucurie, ci vinovăție și tristețe, ca și cum i-am fi greșit cu ceva. Gândurile noastre confuze, de nu înțelegem de ce nu urcă și de ce dacă gestul e făcut din dragoste, are conotații dramative, senzația de a fi puși într-o situație pe care nu am cerut-o sau pretins-o erau acoperite de vinovăția că nu eram recunoscători, are o vârstă, 65 de ani, în loc să se odihnească, a stat în picioare și a muncit pentru noi!”

În aceeași categorie intră și situațiile aparent ‘banale’, dar extrem de încărcate psihologic, cum ar fi atunci când părintele păstrează cheia casei voastre și intră fără să anunțe – fie că știe că sunteți acasă, fie că profită de absența voastră. La fel și aparițiile neanunțate la ușă sau orice alt gest prin care vi se impune o prezență, o decizie sau un „bine” fără să fiți întrebați.

Dincolo de justificările invocate – grijă, ajutor, protecție – mesajul transmis este același: limitele voastre nu contează, realitatea voastră poate fi oricând modelată, iar atitudinea voastră trebuie să fie una de acceptare sau recunoștință, chiar dacă în interior simțiți invazie și neputință.”

În asemenea situații, ajutorul nu aduce ușurare, ci produce o obligație emoțională. Beneficiarii se simt datori să răspundă cu recunoștință, nu pentru că au nevoie sau doresc, ci pentru a nu dezamăgi.

Astfel, gesturi aparent benevole devin instrumente de manipulare. Victimizarea ulterioară a narcisistului vulnerabil amplifică sentimentul de responsabilitate emoțională al celorlalți, împiedicându-i să își exprime nevoile reale și să își protejeze autonomia psihică.

Dinamica repetitivă a confuziei și autoîndoielii

Chiar dacă, la nivel rațional, beneficiarul gestului știe că ajutorul nu era necesar, repetarea constantă a acestor situații creează un amestec confuz de trăiri:

– Neputință – senzația că nu există o cale corectă de a răspunde,
– Obligație emoțională – sentimentul datoriei de a corespunde așteptărilor celuilalt
– Renunțarea la sine – sacrificarea propriilor nevoi și dorințe pentru a corespunde așteptărilor celălalt.

În timp, aceasta confuzie emoțională devine cronică: persoana manipulată nu mai știe să distingă între propriile dorințe și cele impuse.

Orice alegere făcută pentru sine este trăită cu vinovăție și percepută ca o trădare.

Această presiune subtilă, dar repetată, conduce la pierderea încrederii în propria judecată și la o îndoială de sine profundă, care devine teren fertil pentru perpetuarea abuzului emoțional.

Astfel de forme de ajutor – fie că vin din partea părinților, fie a altor persoane apropiate – capătă o tentă manipulatoare atunci când nu mai sunt simple excepții, ci se transformă într-un tipar de comportament repetitiv.

Desigur, câteva gesturi de bunăvoință nu transformă pe nimeni într-o persoană narcisistă vulnerabil.

Suntem oameni, iar dorința de a-i sprijini pe cei dragi este firească.

Diferența esențială ține, pe de o parte, de frecvența acestor gesturi – dacă ele devin constante sau rămân ocazionale, și, pe de altă parte, de felul în care cel care le face reacționează atunci când primește reacția beneficiarului gestului.

În astfel de situații, atunci când beneficiarul explică felul în care s-a simțit și efectele mai puțin dorite ale acelui gest, persoana binevoitoare se oprește sau își ajustează comportamentul: va suna înainte, va întreba părerea celui implicat ori va aștepta să i se ceară ajutorul sau va întreprinde orice acțiune/inacțiune solicitată de beneficiar pentru ca gestul să îi fie de real ajutor.

În schimb, atunci când vorbim despre o persoană cu trăsături de narcisism vulnerabil, reacția este cu totul diferită. Dacă i se transmite că gestul său a fost apreciat, dar că ar fi necesar să consulte și dorința celuilalt înainte de a acționa, aceasta nu va primi mesajul ca pe un apel la echilibru, ci ca pe o ofensă personală. Urmează, de obicei, izbucniri de furie, reacții infantile, sentimentul de a fi jignită și percepția că eforturile sale au fost nedrept ignorate sau minimalizate sau comportament pasiv-agresiv.

Care ar putea fi soluția

Beneficiar copilul persoanei narcisiste

În opinia mea, pentru victima-copil a unui părinte narcisist vulnerabil, nu există o soluție unică și punctuală.

Relația cu o persoană narcisistă este complexă, iar efectele asupra victimei sunt pe măsură.

Dezvoltarea emoțională și psihică, întreaga personalitate a copilului care a crescut cu un părinte narcisist vulnerabil, în special dacă este vorba de mamă, îi sunt puternic influențate.

De cele mai multe ori, sentimentul de vinovăție ajunge să se instaleze în nucleul ființei victimei, devenind parte din structura sa profundă (și nu exagerez). Tocmai de aceea, și soluția este una complexă.

Consider că cea mai benefică abordare este lucrul cu sine – de preferat în cadrul unei relații terapeutice și cu cineva cu experiență în domeniul narcisismului, dacă nu al traumei.

Acest proces presupune: inițierea unei autentice cunoașteri de sine, diferențierea între ceea ce aparține victimei și ceea ce a fost proiectat de către narcisist, recunoașterea și cultivarea părții autentice a sinelui, consolidarea stimei de sine și a conștiinței de sine, precum și stabilirea și menținerea unor limite clare, fără presiunea vinovăției. Impunerea acestor limite pot părea pentru copil un act de eroism, căci vinovăția inoculată de părintele narcisist este un fir invizibil care strânge sufletul copilului chiar și atunci când acesta a crescut și trăiește la distanță fizică mare de părinte.

Pe scurt, soluția constă într-un proces de reconstrucție și de restituire a propriei identități, un drum anevoios, dar esențial pentru eliberare și vindecare.

Beneficiarii persoane apropiate, dar din afara familiei

Când beneficiarii unui astfel de ajutor sunt persoane apropiate, dar din afara familiei, am putea crede că soluția devine mai simplă. În realitate, nu este deloc așa.

Personalitatea narcisistului vulnerabil face ca orice observație, oricât de mică sau formulată cu delicatețe, să fie trăită ca o rană, ca un atac direct la adresa lui. O simplă rugăminte de a întreba înainte de a întreprinde ceva, ori o condiționare legată de modul în care oferă ajutorul, poate fi suficientă pentru a-l declanșa și a provoca o reacție disproporționată.

Cu toate acestea, limitele sunt necesare. Fără ele, riscul de a fi invadați, de a ne pierde spațiul propriu, devine inevitabil.

Limitele pot fi formulate fie într-o manieră blândă, ca o „rugăminte” expusă cu grijă, fie într-o formă mai fermă, ca o regulă clară la care persoana trebuie să se conformeze. Dacă aceste încercări nu funcționează, este posibil să fie nevoie de soluții mai ferme, care, la prima vedere, pot părea dure sau lipsite de recunoștință: să nu răspundeți la interfon atunci când apare neanunțat, să cereți înapoi cheile de la casă sau să evitați contactul direct atunci când vă simțiți presați.

Important este să vă asumați că narcisistul se poate supăra, dar supărarea lui nu este mai importantă decât respectarea spațiului, a nevoilor și a demnității dumneavoastră. Teama că relația s-ar putea încheia este firească, însă merită reamintit că orice relație sănătoasă se sprijină pe respect reciproc, nu pe invazie sau pe abuz, fie el și subtil.

Observații înainte de final

* Informațiile din articol nu țin loc de diagnostic. Dacă crezi că o persoană din apropierea ta are trăsături narcisice, pentru clarificarea oricăror aspecte, adresează-te unui specialist.

* Înainte de a pune cuiva eticheta de ”narcisist”, nu uita că trăsături narcisice avem cu toții! Ce face diferența sunt intensitatea și frecvanța lor în cadrul unei personalități!

Încheiere

Îmi doresc să construiesc o comunitate în care cei care se confruntă cu narcisismul pot găsi sprijin emoțional, dar și soluții la probleme cu care se confruntă.

Dacă îți place articolul, te rog să îl distribui, să poată ajunge la cei care au nevoie!

Alătură-te comunității de pe pagina de Facebook și apreciază cu un ”like” pagina!

Dacă ai avut un părinte narcisist, foarte probabil:

Să fii o persoană care controlează excesiv. Îți recomand acest articol.
Ruminezi foarte mult. Îți recomand acest articol.
Să te confrunți cu un gol interior. Îți recomand acest articol.
Iubirea de sine și Cunoașterea de sine
Multe din comportamentele părintelui narcisic sunt caracteristice părintelui imatur emoțional. Am scris despre ele, aici.
Despre adulții care aleg să rămână cu părinții, dar și de ce, în articolul de aici.
Te interesează:

Dacă ai un partener narcisist, atunci îți sunt utile informații despre:

Codependența emoțională și narcisismul fac o pereche funcțională în disfuncționalitatea ei. De aceea, pe www.codependentaemotionala.ro postez articole despre ambele.

Articole despre dependența emoțională:

Dacă simți că ceva e în neregulă cu viața ta ori nu te regăsești sau ai pierdut cârma sau pur și simplu ai o problemă care te macină, hai să stăm de vorbă într-o ședință (este contra cost)!

Scrie-mi la contact@codependentaemotionala.ro sau pe Facebook la @codependentaemotionala.

Nu uita să ai grijă de tine, așa cum ai grijă de cei dragi!

Fotografia articolului aparține Pixabay.com

#narcisism
#narcisistvulnerabil
#manipulare
#abuznarcisic
#parintenarcisist