Vorbind de cauzele care atrag o persoană narcisistă, empatia a început să fie tot mai mult menționată și inclusă pe lista trăsăturilor de care cineva ar fi mai bine să scape, eventual să se simtă jenată dacă a fost vitima unei relații abuzive.
Empatia este strâns legată de alte emoții, stări și nu o putem amputa, decupa sau folosi preferențial, doar în anumite situații.
Potrivit culturii în care trăim, ”e bine și frumos” să simțim empatie pentru toată lumea și să iertăm pe cei care ne fac rău. Sunt acestea niște premise ale vindecării în urma unei relații abuzive?
Ce este empatia
Empatia este abilitatea de a recunoaște, înțelege și împărtăși gândurile și sentimentele unei alte persoane (animal sau personaj fictiv).
Ea presupune experimentarea punctului de vedere al unei alte persoane, mai degrabă decât doar al propriului punct de vedere și favorizează comportamentele de ajutor ca o reacție voluntară a persoanei în cauză, și nu ca una forțată.
Empatia ne ajută să ne conectăm cu ceilalți, să construim prietenii, să luăm decizii morale și să intervenim atunci când vedem că cineva se confruntă cu o problemă.
Psychologytoday.com – Empathy
Empatia este o trăsătură care ne face ”umani”. În lipsa ei, am fi niște psihopați cu sânge rece, care am face rău celor din jur, tocmai pentru că nu ne-ar preocupa și nu am simți nimic din ce simt cei pe care îi vătămăm.
Empatia are însă niveluri de ”dezvoltare”, care sunt determinate de temperamentul persoanei, dar, în principal, de istoria traumatică a fiecăruia.
În general, victimele relației narcisice (și, în general, al relațiilor toxice) sunt persoane al căror nivel de empatie este mai ridicat decât al altora.
Acest fapt este consecința a unei traume prin care au trecut, care le face compliante și supuse. Capacitatea de adaptare la suferință a unei astfel de persoane este foarte mare.
Orice victimă a unei relații narcisice este preocupată să fie cât de înțelegătoare poate, suportivă, să nu creeze probleme, să înțeleagă în speranța că partenerul se va liniști și că se va restabili starea de dinainte.
Dacă vorbim despre un copil care a crescut într-un mediu familial instabil emoțional, abuziv, care a fost englijat emoțional, care a asistat la abuzuri sau care a avut o mamă narcisică (în special cea vulnerabilă), nivelul lui de empatie va fi unul ridicat.
Nu este obligatoriu ca mediul să fie abuziv în sensul ”clasic”, copilul să asiste la violență sau să i se facă lui. Este suficientă instabilitatea sau insecuritatea emoțională constante. Spre exemplu, copilul parentificat va deveni o persoană cu un grad ridicat de empatie.
- Parentificarea reprezintă procesul prin care un copil, la vârste fragede (din punct de vedere al dezvoltării priho-emoționale nu este pregătit) este pus să joace constant anumite roluri care nu sunt responsabilitatea sa și care, emoțional, îl copleșesc.
- Exemple de parentificare: copilul ascultă părintele care spune lucruri inadecvate, dureroase, nepotrivite despre celălalt părinte (îl bârfește, se plânge de el, proleme maritale), este pus să aibă grijă de ceilalți copii din familie, este un companion (nu sexual) al unui părinte, în societate într-un fel nepotrivit.
Este adevărat că narcisicul cucerește cu povestea sa tristă de viață și/sau știe să impresioneze și copleșească cu atenție, cadouri. În etapa de început, empatia este unul din cârligele cu care acesta agață.
Dar, ceea ce face ca victima să rămână în relație în pofida abuzurilor suferite nu este empatia, ci legătura traumatică, adică tiparul relațional disfuncțional pe care îl are, atașamentul emoțional de propriul abuzator.
- Citește mai mult despre ce înseamă legătura traumatică!
Faptul că încerci să îți înțelegi abuzatorul, că simți compasiune ori milă pentru el, că ești dispus să faci aproape orice fără a te gândi la binele tău, nu se datorează empatiei, ci unei realități trecute din viața ta în care ai fost expus abuzului de către o persoană față de care erai atașată și existența ta a depins. Este vorba de copilăria mică, când depindem de îngrijitorii noștri și, pentru a supraviețui (copilul știe instinctiv că depinde de adulții care îl îngrijesc) renunțăm la trăsături, la părți din noi pentru a fi complianți și a-i vedea pe ei mulțumiți, satisfăcuți. Părintele este bine, înseamnă că sunt bine și eu.
Simt empatie pentru persoana narcisistă și după ce am ieșit din relație
Empatia pare a ridica probleme și după ce victima reușește să iasă din relație.
Nu puține sunt situațiile în care victima simte empatie sau compasiune pentru abuzator și atunci, rușinată de ceea ce simte, încearcă să își amputeze, să își nege trăirea.
Soluția nu stă în ascunderea unei emoții, stări firești, ci recunoașterea ei, în paralel cu distanțarea de abuzator.
Există această abordare în viteză și en gros a aspectelor legate de emoții, de stări, de consecințele persoanelor și relațiilor toxice, se vorbește despre măsuri drastice, luate în masă, ca și cum s-ar vorbi depre obiecte care pot fi decupate cu foarfeca.
Atunci când e vorba de emoții și sentimente trebuie să privim atent, în detaliu, dar și să punem situația în context.
Emoțiile, sentimentele se împletesc între ele, nu toate cele afectate de sentimente împovărătoare, care fac rău, cum este rușinea, vina, devin toxice și nu e nevoie să renunțăm la ele. Cum, de fapt, nici la sentimentele ori emoțiile toxice nu putem renunța pur și simplu, pentru că ne propunem. Și în cazul lor, primul pas sănătos constă în a le recunoaște. Detașarea de ele sau reprimarea lor nu este scopul, ci înțelegerea lor, acolo unde este cazul.
Rușinea și vina sunt două emoții care nu lipsesc din trăirile victimei narcisice și care îi sunt induse treptat de abuzator, dar și de realitatea pe care a trăit-o și de care nu a avut puterea să se desprindă.
Implicit, empatia devine un motiv de autoculpabilizare în mod greșit. E nevoie să înțelegem asta și, prin lucrul cu noi înșine, să extirpăm doar partea toxică experienței și să vindecăm partea afectată de traumă. Ceea ce sigur, nu este simplu deloc.
Ambivalența, adică simțirea unor emoții, stări, sentimente contradictorii față de aceeași persoană, este firească. Iar a simți empatie pentru abuzator este o amibvalență.
Mulți oameni cred că e ceva în neregulă cu ei dacă au și sentimente pozitive pentru cineva care le-a făcut rău! Nu, nu este nimic în neregulă, doar că e nevoie să separăm ”bobul bun de neghină”.
Important e să nu ne lăsăm copleșiți de empatie, să încercăm să îl înțelegem pe celălalt în defavoarea noastră, făcându-ne nouă înșine rău.
Empatie și iertare
În același timp, victima poate să își recunoască empatia față de abuzator și să considere că așa îi va fi mai ușor să ierte.
Iertarea ca pastilă de vindecare se vinde într-un mod foarte toxic: iartă că te vei vindeca sau nu te poți vindeca dacă nu ai iertat!
Personal nu o susțin și nu sunt de acord! Categoric nu!
Iertarea sănătoasă nu este un obiectiv, este doar o consecință a unui travaliu de retrăire a unui trecut, cu emoțiile sale, de înțelegere a lui, de acceptare și integrare a acestui trecut.
Nu e deloc așa! Te poți vindeca fără iertare!
Mai mult, ea nu funcționează automat, pentru că îți spui ”că ierți!” Iertarea adevărată vine din procesul de vindecare, prin înțelegere, acceptare și se întâmplă în timp ….
Iertarea forțată, ca obiectiv, înseamnă, de fapt, o negare a realității trăite și o reprimare a amintirilor traumatizante. Efectul va fi că vindecarea este încetinită sau chiar oprită.
Poți înghiți sau repeta zilnic literatură sau citate motivaționale goale, măsura nevindecării o vei avea în prima relație cu un abuzator de care vei fi atras(ă) și din care nu vei putea ieși sau în care vei accepta abuzul o perioadă bună de timp, în pofida faptului că îți dai seama că ești abuzat(ă). La întrebarea ”De ce mi se întâmplă?”, răspunsul nu e ”Lipsa de noroc” sau ”Soarta”, ci aceeași legătură traumatică nevindecată, peste care s-au suprapus alte experiențe similare, nevindecate.
Totodată, nici să nu ierți nu este un obiectiv în sine, dar dacă asta simți, e sentimentul tău și într-o relație cum e cea narcisistă, indiferent că e cu un părinte sau partener romantic, de obicei, e foarte greu să ierți.
Și dacă nu ierți, asta nu te face cu nimic mai rău!
Este chiar foarte greu să ierți pe cineva care te-a umilit, te-a înjosit, ți-a negat realitatea, te-a depărtat de la natura ta, te-a făcut să fii confuz cu privire la cine ești și la realitate!!
Iertarea este o decizie personală și nu este una obligatorie pentru vindecare!
Sunt oameni care spun: ”Iertarea e un dar pe care ți-l faci ție!”
Nu, nu e deloc așa! Iertarea e o consecință, are legătură cu tot e a trăit victima într-o relație și cu trecutul ei, cu suferința la care a fost expusă și cum o resimte! Iar aceste aspecte sunt foarte, foarte personale.
Iertarea e un dar nobil pe care NU AI DE CE SĂ ÎL FACI agresorului! Dacă ai cuiva de făcut daruri, atunci acea persoană ești tu! Să ai grijă de tine, să cauți să înțelegi de ce ți s-au întâmplat anumite lucruri (mai ales dacă s-au repetat în viața ta), să te vindeci și să înveți să te protejezi în fața unor astfel de persoane.
Poți empatiza cu agresorul fără să îl ierți!
Un pas important al recuperării și vindecării personale este coexistența și recunoașterea ca atare a acestor sentimente, emoții distincte: empatizez cu el/ea, dar nu îl/o iert.
Am auzit într-un podcast recent cu Dr. Ramani Darvasula, psiholog și specialist în narcisism, că în urma unor studii făcute s-a constatat că iertarea repetată este dăunătoare sănătății victimei în sensul că scade, afecetază starea de bine, creează terenul propice pentru emoții și stări negative.
Știu că aceste rânduri sunt ”cam” revoluționare și diferite de ce promovează cultura la modă. Ia-ți timp să te gândești la ele!
Ia-ți timp să accepți ambivalența trăirilor tale, punându-te pe tine pe primul loc și având grijă de tine!
Observații înainte de final
* Dacă am folosit preponderent adresarea la masculin, nu înseamnă că doar bărbații sunt narcisiști! Am făcut-o într-un sens neutru, pentru a facilita exprimarea și a nu schimba permanent genurile!
* Informațiile din articol nu țin loc de diagnostic. Dacă crezi că o persoană din apropierea ta are trăsături narcisice, pentru clarificarea oricăror aspecte, adresează-te unui specialist.
* Înainte de a pune cuiva eticheta de ”narcisist”, nu uita că trăsături narcisice avem cu toții! Ce face diferența sunt intensitatea și frecvanța lor în cadrul unei personalități!
Încheiere
Dacă ți-a plăcut acest articol, distribuie-l, te rog, poate fi de folos și altora!
Alătură-te comunității de pe pagina de Facebook și apreciază cu un ”like” pagina!
- Îmi doresc să construiesc o comunitate în care cei care se confruntă cu narcisismul pot găsi sprijin emoțional, dar și soluții la probleme cu care se confruntă.
În podcast-ul ”Despre narcisism”, am publicat câteva episoade interesante.
Le găsești și pe canalul de Youtube, doar varianta audio. Din păcate nu am avut timp ca să înregistrez și urc pe podcast toate articolele, dar mă ocup. 🙂
Dacă ai avut un părinte narcisist, foarte probabil
- Să fii o persoană care controlează excesiv. Îți recomand acest articol.
- Ruminezi foarte mult. Îți recomand acest articol.
- Să te confrunți cu un gol interior. Îți recomand acest articol.
- Iubirea de sine și Cunoașterea de sine
- Multe din comportamentele părintelui narcisic sunt caracteristice părintelui imatur emoțional. Am scris despre ele, aici.
- Despre adulții care aleg să rămână cu părinții, dar și de ce, în articolul de aici.
- Te interesează:
Dacă ai un partener narcisist, atunci îți sunt utile informații despre:
- Etape ale conștientizării în relația cu un narcisist
- Pasiv-agresivitatea. Ce este. Tactici folosite de o persoană narcisistă
- Ruminația – gândirea obsesivă fără finalitate
- Abuzul emoțional. Ce este, semne și consecințe, recuperare
- Minimalizarea – tehnică de manipulare a persoanei narcisiste
- De ce persoana narcisistă pare că nu te aude când îi vorbești?
- Ciclul abuzului narcisic
- Love bombing. Ce înseamnă. Cum te poți proteja
- Protecția față de un narcisist – metoda ”grey rock”
- Este relația (romantică) cu un narcisist abuzivă?
- Oare nu sunt eu narcisistul?
- Vrei să îi spui în față că e un narcisist?
- Trăsăturile care atrag o persoană narcisistă
Codependența emoțională și narcisismul fac o pereche funcțională în disfuncționalitatea ei. De aceea, pe www.codependentaemotionala.ro postez articole despre ambele.
Articole despre dependența emoțională:
- De la nevoia de afecțiune la dependența emoțională
- Dependența emoțională și identitatea de sine. Cine sunt eu?
- Codependența emoțională – o introducere mai detaliată
- Ce poți face ca să te recuperezi din starea de dependență emoțională
- De ce atrag persoane narcisiste?
Dacă simți că ceva e în neregulă cu viața ta ori nu te regăsești sau ai pierdut cârma sau pur și simplu ai o problemă care te macină, hai să stăm de vorbă într-o ședință (contra cost)!
Scrie-mi la contact@codependentaemotionala.ro sau pe Facebook la @codependentaemotionala.
Și …. mai ales, nu uita să ai grijă de tine, așa cum ai grijă de cei dragi!
Un text de Maria Mazilu, autor al Codependentaemotionala.ro
Fotografia articlului aparține Pexels Free Photos
