Desfășurătorul unui love-bombing subtil manipulator. Așa nu❗️ (studiu de caz)

  • Reading time:24 mins read

Prezentare

X este director al unei companii, recunoscut în cadrul ei ca profesionist cu performanțe, dar și ca o persoană serioasă, onestă, muncitoare.

Timp de un an a avut o relație romantică cu salariatul Y al aceleiași companii. Y este cunoscut în companie ca având un comportament preponderent „drama queen”. De fapt, Y este o persoană cu trăsături înalte de narcisist vulnerabil combinate cu trăsături accentuate borderline.

Nici în timpul și nici după terminarea relației, X nu a discutat cu nimeni din companie despre relația sa.
La puține luni după despărțire (fără nicio legătură, doar punctez cronologic momentul), X a cerut managerului general o schimbare în modul de îndeplinire a atribuțiilor sale, în sensul de a-i permite să meargă mai mult pe teren. Schimbarea ar avea un efect pozitiv asupra rezultatelor muncii sale, deci asupra companiei.

Managerul general l-a chemat pe X la o discuție după ora la care se termină oficial programul de lucru, când se știe că nu mai este nimeni în clădire. În email-ul de răspuns, îi subliniază acest aspect lui X.

De când este salariat, X a avut două întâlniri personale cu managerul general, în care au discutat doar aspecte profesionale, niciodată personale.

Datorită seriozității și performanțelor lui X, managerul i-a încredințat acestuia de-a lungul timpului, tot mai multe sarcini și l-a remunerat în consecință, fără însă să se întâlnească de fiecare dată.

Cum toată compania știa de recenta despărțire – X aflase că Y se plânge tuturor cât suferă, X s-a dus la întâlnire decis să nu vorbească despre ce a fost. Și-a spus că așa cum nu a vorbit niciodată cu un coleg despre viața sa personală, nu are de ce să o facă cu un șef.

Managerul este cunoscut în companie ca o persoană care se interesează de starea de bine a salariaților, având obiceiul ca, din când în când, să le trimită câte un mesaj în care îi întreabă ce mai fac, cum se simt?

Desfășurare

Managerul îl întâmpină foarte binevoitor pe X, preocupat vizibil să îl facă să se simtă cât mai confortabil. Genul de amabilitate exagerată, care te pune pe gânduri.

Deschide discuția direct, aducând vorba despre relația lui X. Acesta spune că nu vrea să vorbească, a venit pentru a discuta despre schimbarea solicitată în email.

Managerul îi răspunde că „știe toată lumea cum e Y”. X revine cu răspunsul său, subliniind că nu vrea să vorbească pe cineva de rău.

Managerul face aluzii concrete la felul de a fi „drama queen” al lui Y, aducându-se pe sine în discuție: „Am trecut prin așa ceva, am trăit zece ani cu o asemenea persoană!” Apoi izbucnește în plâns.

X privește uimit, nu spune nimic și nu înțelege cum s-a ajuns acolo. Practic, de când a fost întrebat prima oară, a spus clar că nu vrea să vorbească despre relația sa și nici nu a comentata relativ la cele povestite de manager. Mai mult, din a fi în centrul atenției pentru că a cerut o întâlnire profesională, a ajuns în situația de a alina durerea șefului său, pe o temă personală.

După ce managerul încetează să plângă, X îi spune că îi pare rău pentru ce a trăit și încearcă să aducă discuția la subiectul profesional.

Managerul îi răspunde lăudându-l, exprimându-și expres încrederea pe care o are în el, îi spune că muncește de atâția ani, face performanță, este unul din cei mai vechi și buni angajați și îl asigură că va primi orice va avea nevoie logistic în această schimbare pe care o solicită; compania îl va susține.

După ce a recunoscut meritele lui X, managerul face o remarcă despre neparticiparea lui X la evenimentele sociale ale companiei, cum „că e retras, că ar vrea să fie mai prezent!”

Întreaga discuția durează cu puțin peste o oră. X pleacă destul de confuz.

Singurul moment în care s-a discutat despre solicitarea sa, a fost cel în care managerul și-a exprimat sprijinul pentru schimbările cerute. Nu s-a discutat nimic concret, cum se va întâmpla efectiv.

Îndreptându-se spre mașină, X realizează că simte o ușoară liniște. Întrebându-se de ce, află este pentru că nu este singura persoană care a trăit o astfel de relație romantică, așa cum a fost cea cu Y.

Distanța dintre sediul companiei în care a avut întâlnirea și casă este de 2h de condus. Managerul general știe acest aspect.

La scurt timp după ce X s-a suit în mașină, managerul l-a sunat și, tot drumul, i-a povestit despre fosta sa relație asemănătoare.

Își întrerupe singur relatările, cu reflecții și insight-uri personale. X nu i se alătură, nu împărtășește nimic despre relația sa, dar ascultă și din când în când mai pune întrebări scurte sau face afirmații onomatopeice.

Discuția se termină când X ajunge acasă.

Ce a făcut managerul nepotrivit și care seamnănă cu un love-bombing manipulator sau al unei persoane narcisist vulnerabil

Acasă, în mediul său, departe de locul și momentul întâlnirii, X realizează că se simte tot mai confuz.

Nu dă importanță stării și nici nu încearcă să și-o explice, o pune pe seama faptului că fusese încordat toată ziua.

A doua zi dimineață la ora 8, primește un mesaj de la manager: „Cum te simți, ești bine?”

X este surprins de mesaj, i se pare nepotrivit ca la acea oră, managerul să îi trimită un mesaj persona.

X îi răspunde scurt și sec ca să nu dea curs unei continuări.

Steagurile roșii:

Managerul a depășit cadrul profesional.

Managerul nu a ținut cont de afirmațiile repetate ale lui X că nu vrea să vorbească despre viața sa personală

Managerul a intrat cu forța în intimitatea acestuia, obligându-l prin impresionare, să ia parte la intimitatea sa.

Când o persoană cu care nu ai o oricât de mică istorie în comun, se deschide în fața ta povestindu-ți o situație tristă, grea, este copleșitor și, în același timp, te responsabilizează.

Reacția oricui este de a empatiza, de a înțelege și susține măcar prin prezență și ascultare persoana care se destăinuie. Cine, oare, ar avea puterea să se adune de sub impactul emoțiilor celuilalt și să spună: „nu acesta este obiectivul întâlnirii noastre?” sau „e prea devreme pentru astfel de deztăinuiri?” ori „nu vreau să fiu parte la povestea ta de viață?”
Această metodă de a invada pe cineva este formă de love-bombing! Se întâmplă obișnuit în relații romantice cu persoane narcisist vulnerabile (și de alt tip, dar care manipulează)!

Faptul că subiectul și motivul întâlnirii a rămas nediscutat și neatins!!

Și în perioada de love-bombing (ca și în alte metode de manipulare) se întâmplă la fel: subiectul principal al discuției, de obicei cel propus de celălalt, este înlocuit subtil de persoana manipulatoare cu altul propus de ea, cu unul care impresionează.

Laudele managerului general pentru performanțele lui X și încrederea sa în el

Dacă ele ar fi fost însoțite de o renegociere a solicitării lui X, nu ar fi fost nimic rău, insă laudele au avut ca unic scop magulirea și distragerea atenţiei lui X de la noul subiect, respectiv de la fosta relație a managerului, similară cu cea a lui X.

Prin expunerea la intimitatea personală, X se senzibiliza – ar fi empatizat, cum ar fi făcut orice persoană „non narcisistă” și ar fi devenit mai emoțional și mai puțin vigilent din punct de vedere al rațiunii.

Manipulator a fost ṣi amestecul aspectelor profesionale cu cele personale

Chiar dacă nu s-a discutat subiectul-motiv al întâlnirii, locul întâlnirii, laudele (care veneau de la managerul general nu de la un coleg oarecare) “asigurau” aparenţa de profesional, ceea ce îl făcea pe X să se simtă pe teren sigur și nu vulnerabil.

Dezvăluirile personale, nepotrivite pentru relația formală dintre cei doi in acel moment, nu puteau decât să îl facă pe X să empatizeze cu managerul, să devină mai emoțional, mai vulnerabil și, pe cale de consecință, mai puțin atent la aspectele profesionale ale discuției.

În astfel de momente, ideal este să păstrăm contactul cu noi înșine, să nu ne lăsăm absorbiți și impresionați de povestea celuilalt și să închidem discuția, nu să îi dăm curs sau să o acceptăm pentru că ne e jenă să spunem ”stop!”, chiar și într-un mod diplomatic.

Am relatat acest eveniment atât de detaliat pentru a atrage atenție asupra felului în care putem fi atrași în capcane emoționale!

Faptul că managerul a făcut inconștient toată această manipulare, nu schimbă consecințele situației!

Situația prezentată mai sus este reprezentativă și pentru începutul relațiilor romantice cu o persoană care cucerește prin love-bombing.

Citește aici despre:

Este o mare diferență între a înțelege ce înseamnă love-bombing atunci când citim sau vedem materiale pe subiect și a-l identifica atunci când în realitate suntem beneficiarul unui astfel de comportament.

Toate semnele roșii de care ne spunem că vom ține cont atunci când ne informă pe subiect, cel mai probabil, în practică, le vom uita!

Și asta nu pentru că am fi prea slabi sau incapabili să reținem, ci pentru că firesc, persoana care ne face love-bombing „agață” experiențe dureroase din trecutul nostru, trezește emoții, trăiri, unele inconștiente, care ne fac să receptăm un astfel de comportament ca pe o dorință veche neîmplinită și să nu mai distingem realitatea și semnalele roșii.

Inducerea în eroare prin crearea unei atmosfere de încredere, siguranță emoțională este, atât în cazul sus prezentat, cât și în cazul unui love-bombing romantic. Iar după ce încrederea emoțională este câștigată, începe manipularea prin impresionarea celuilalt, copleșirea lui emoțională cu propria poveste de viață.

Pentru o persoană care are un trecut de neglijență emoțională personală, care are sindromul salvatorului, reacția „naturală” după ce impresionarea își va fi făcut efectul, este de a-l salva pe cel care ne face părtaș la povestea lui. Distanța până la a intra într-o relație este foarte mică.

Într-o desfășurare a „filmului” pe repede înainte, după terminarea relației abuzive, cel a fost beneficiarul love-bombing-ului va da un sens, înțeles retrospectiv acestor întâmplări.

Din prisma experienței relației consumate, va vedea acest comportament inițial cu „ochii” realității: „Dacă aș fi fost atent, mi-aș fi dat seama!”

Dacă ai avut un părinte narcisist, foarte probabil:

Dacă ai un partener narcisist, atunci îți sunt utile informații despre:

Codependența emoțională și narcisismul fac o pereche funcțională în disfuncționalitatea ei. De aceea, pe www.codependentaemotionala.ro postez articole despre ambele.

Articole despre dependența emoțională:

Dacă simți că ceva e în neregulă cu viața ta ori nu te regăsești sau ai pierdut cârma sau pur și simplu ai o problemă care te macină, hai să stăm de vorbă într-o ședință (contra cost)!

Scrie-mi la contact@codependentaemotionala.ro sau pe Facebook la @codependentaemotionala

Nu uita să ai grijă de tine, așa cum ai grijă de cei dragi!

🔹 Un text de Maria Mazilu, autor al Codependentaemotionala.ro 

🔹 Fotografia articlului aparține Pexels Free Photos

#narcisist

#relatienarcisica

#victimanarcisism

#persoananarcisista

#lovebombing

#manipulare

#narcisistvulnerabil

Leave a Reply