Realitatea alb-negru a persoanei narcisiste

  • Reading time:12 mins read

În relația cu o persoană narcisistă, există mai multe aspecte importante care marchează momentele de blocaj de comunicare și relațional.

În rândurile de față mă refer la o anume caracteristică, cea de a aprecia, a vedea, a gândi polarizat, adică în termeni de extreme: alb și nergru, plus și minus.

Această caracteristică nu este specifică doar persoanelor narcisiste, ci și celor non-narcisice, doar că, în cazul celor din urmă, capacitatea de reziliență, lipsa nevoii de competiție și de control în orice situație, capacitatea de a recunoaște și respecta individualitatea celorlalți și alte trăsături, nu transformă simple conversații în câmpuri de luptă.

O persoană non-narcisică poate tolera și respecta diferența de opinii, ambiguitatea, fără să se simtă amenințată, se poate exprima fără a-l pune pe celălalt în inferioritate. Cu ea discuțiile obișnuite pot ajunge tensionate, disproporționate, dar nu reprezintă normalitatea, iar atunci când se întâmplă, poate reveni pentru a recunoaște că a exagerat și eventualul rău făcut celuilalt.

Una din normalitățile paradoxale ale relației cu o persoană narcisistă o reprezintă imposibilitatea de a avea un dialog neutru constructiv cu ea (exclud discuțiile reproș sau contradictorii de la început), din plăcerea firească de a împărtăși idei, păreri, observații despre ce te înconjoară. Indiferent că e vorba de un aspect care îi privește pe cei doi, o banalitate a vieții de zi cu zi sau pur și simplu de un schimb de idei neimportant despre o emisiune, știre sau acțiunea unei alte persoane, de cele mai multe ori, persoana narcisistă o transformă într-o luptă de interese. În ceea ce o privește, totul este o luptă de putere.

Dacă am pune o astfel de conversație neutră la microscop, am constata că, deși a fost inițiată pe un ton neagresiv și fără o astfel de intenție, traiectoria ei nu doar că s-a depărtat de la subiectul principal la altele, fără legătură, dar tensiunea a crescut. Uneori, persoana narcisistă duce subiectul într-o zonă în care știe că are controlul, răstălmăcind spuse ale partenerului, alteori rezumă realitatea în discuție la un punct de vedere extrem, alb sau negru sau ambele.

Dacă schimbarea subiectului este una conștientă, făcută din dorința de amenține controlul, percepția realității în extreme și jumătăți de măsură este sinceră (și inconștientă).

Momentul în care persoanei narcisiste i se explică nuanțele realității este cel în care discuția începe să se depărteze de subiect, iar partenerul, fără să-și dea seama, va intra tot mai mult în „jocul” acesteia, în apărarea sa.

Partenerul de discuție, considerând că celălalt nu a înțeles ce voia să spună din cauza felului în care s-a exprimat, va reveni cu lămuriri asupra, cu intenția de a-i explica mai bine realitatea greșit prezentată sau înțeleasă.

Cu cât mai persistentă este încercarea de a face persoana narcisistă să vadă nuanțele dintre alb și negru, cu atât șansele ca discuția să ajungă într-un unghi mort, în cel mai bun caz, vor fi foarte mari.

Încercările de a nuanța realitatea sunt resimțite de persoana narcisistă ca pe atacuri la sine, motiv pentru care va intra în ofensivă. Firesc, celălalt va intra în apărare. Se va escalada foarte repede un conflict, tema discuției va ajunge la aspecte personale, trecând și prin istoria unor conflicte între cei doi, reproșuri și acuzații.

De cele mai multe ori, o discuție neutră devine profund dezamăgitoare pentru partenerul (de discuție). Nu înțelege cum „din nimic” se ajunge la un conflict. E una din nenumăratele situații care apar în relație și în care simte că se lovește de un zid. Și, pentru că nimeni nu vrea ziduri în relație, va reveni și va încerca să îi găsească o rezolvare.

Va încerca o dată și încă o dată sperând că, fiind mai bun, făcând mai bine, va reuși să-l faci pe celălalt să vadă realitatea.

Dar adevărul este că fiecare încercare va avea drept consecință izbirea repetată de același zid.

Într-o astfel de relație nu există nici măcar satisfacția, bucuria discuțiilor banale, despre nimic! Unica realitate valabilă este cea a persoanei narcisiste, iar cei din jur sunt puși în diverse moduri să se conformeze ei. Indiferent de miza situației, a discuției, a contextului.

Pentru că înafara acestei realități, persoana narcisistă NU EXISTĂ!

A accepta diferitul și a percepe realitatea nuanțat este imposibil pentru o astfel de persoană.

Teoria psihanalitică atribuie stilul de gândire al unei astfel de persoane unei perioade de început a vieții, când psihicul ia naștere. Este perioada denumită schizo-paranoidă, când vedem realitatea în termeni de plăcere și disconfort, totul sau nimic. Atunci mama este bună, perfectă, când ne dă de mâncare sau ne satisface orice nevoie și tot ea e rea când nu răspunde imediat nevoii noastre. Practic, atunci vedem două mame. (Sigur, realitatea e la nivel de percepție atunci, nu conștientă).

Acestei etape de dezvoltare a psihicului îi urmează cea (nepotrivit denumită) depresivă.

Încercați să urmăriți gândurile mele, nu faceți legătura cu depresia în sensul comun cunoscut, deși denumirea vine din faptul că în această perioadă, acumulând achiziții emoționale, psihice, motrice, ne dezvoltăm treptat și capacitatea de a accepta realitatea complexă și nuanțată. Însă același timp, însă, dezvoltarea presupune și renunțări pentru care e nevoie să facem mici „dolii”. Cum, spre exemplu, este tristețea pentru faptul că mama aceea bună, de la începutul vieții, care făcea orice disconfort să dispară, nu există. E nevoie să o acceptăm pe mama care e și foarte bună, dar care poate crea și disconfort, iar asta presupune o formă de renunțare dureroasă. Am simplificat lucrurile pentru a facilita înțelegerea.

Acestea sunt două etape de dezvoltare ale psihicului.

Între ele pendulăm toată viața, în funcție de nivelul de maturitate psiho-emoțională a fiecăruia și al situațiilor pe care le trăim. De obicei, evenimentele dureroase, impactante, ne duc în acea perioadă în care simțim și gândim în extreme, doar că, pe măsură ce ne refacem, revenim la realitatea complexă și diversă, acceptăm pierderea, tragem învățămintele, integrănd treptat situația în viața noastră.

Din punct de vedere psihic și emoțional, o persoană narcisistă este blocată la un nivel de funționare primar, în cea dintâi etapă, fiind incapabilă să aibă această funcționare de pendulare între cele două „forme”.

Una din consecințe este perceperea fragmentară a realității, implicit a persoanelor cu care interacționează. Situații, contexte sunt reduse la un singur cadru din câte le compun, oamenii nu sunt un comportament, ci doar o manifestare, atitudine. Iar alegerea cadrului și a atitudinii reprezentative se face în funcție de interesul persoanei narcisiste (interesul poate fi inconștient și/sau temporar și neimportant).

Pentru ea realitatea este unică și personală, o privește doar pe ea, este pentru sau este împotriva ei, ea, persoana narcisistă este universul și universul se rezumă la ea, oamenii, situațiile sunt bune sau rele, albe sau negre. Realitatea sunt eu este specifică tot începutului de viață când avem impresia că realitatea există și se întâmplă doar pentru noi. Este perioada narcisismului primar, prin care trecem toți.

Adultul narcisist, incapabil să accepte realitatea complexă și nuanțată, este dispus să facă tot ce e nevoie pentru ca realitatea să fie cum vrea. De dezamăgirea prilejuită de propria-i lipsă de omnipotență, se apără prin a deține controlul în orice ține de viața de zi cu zi.

Astfel, o conversație absolut banală, neutră, care nu se referă la niciuna din părți, se transformă într-o luptă de putere.

„Nu există nimic înafara a ceea ce văd și simt eu!” își spune narcisistul, iar tu trebuie să te conformezi acestei realități pentru că realitatea, viața în general, începe și se termină cu ea, iar tu ești doar o parte a acestei realități, implicit a persoanei narcisiste.

Epuizat după încercările nereușite, partenerul de discuție va simți că a eșuat.

„Nu m-am exprimat bine!”/”Doar știam că subiectul ăsta e sensibil pentru el (ea), nu trebuia să îl deschid!”/„Nu sunt suficient(ă) de asertiv …!” sunt doar câteva dintre reproșurile asupra cărora acesta rumina mult timp. Iar data viitoare va încerca să facă mai bine! Pentru că da, va exista o dată viitoare, de fapt multe! Partenerul nu poate concepe că o persoană funcțională social, poate chiar cu reformanțe, abilități sau capacități deosebite în diverse domenii sau aspecte ale vieții, nu poate vedea realitatea complex sau chiar o neagă.

Să te și îți exprimi liber părerile este una din nevoile de bază în orice fel de relație. Dacă în relațiile profesionale sau de conveniență, conjuncturale, există limitări menite să îi protejeze pe participanți, dar și să păstreze funcționalitatea relației, în cele romantice multe limitări nu își găsesc locul, tocmai datorită naturii relației: cei doi pun în comun intimitatea personală, sub diversele ei forme, în scopul deschiderii reciproce și al apropierii.

Încercarea de a manifesta o astfel de libertate (nu singura) în relația cu o persoană narcisistă devine frustrantă. După multe încercări de comunicare considerate (de partener) eșuate și bucurii înnecate în atitudini, comportamente agresive, pasiv-agresive, acesta se va retrage treptat în sine.

Este o realitate pe care, cei care sunt în astfel de relații sau au de-a face cu astfel de persoane să o accepte și să renunțe la a o schimba! Și realitatea, și persoana.

În măsura în care este nevoie ca acea relație să funcționeze, capitularea în fața așteptării că pot avea o discuție banală, despre nimic fără a se ajunge la injurii, este absolut necesară.

Din păcate, este nevoie ca victima unei astfel de relații să se amăgească și dezamăgească de multe ori pentru a înțelege că realitatea celuilalt este diferită și ciuntită comparativ cu a sa și că, tot ce poate fi schimbat sunt așteptările sale.

Observații înainte de final

* Înainte de a pune cuiva eticheta de ”narcisist”, nu uita că trăsături narcisice avem cu toții! Ce face diferența sunt intensitatea și frecvanța lor în cadrul unei personalități!

Încheiere

Îmi doresc să construiesc o comunitate în care cei care se confruntă cu narcisismul pot găsi sprijin emoțional, dar și soluții la probleme cu care se confruntă.

Dacă îți place articolul, te rog să îl distribui, să poată ajunge la cei care au nevoie!

Alătură-te comunității de pe pagina de Facebook și apreciază cu un ”like” pagina!

  • Dacă simți că ești singur sau confuz și nu știi ce să faci, ne putem întâlni într-o ședință plătită!
  • Eu însămi sunt victimă a unei relații narcisice! Nu doar că știu ce înseamnă și cum se simte, dar, pe lungul drum al recuperării și redescoperirii de sine — parcurs în propria mea psihoterapie psihodinamică— am învățat că vindecarea nu e o revenire la ce a fost, ci o regăsire mai profundă a sinelui.

Scrie-mi la contact@codependentaemotionala.ro sau pe Facebook la @codependentaemotionala. 

Dacă ai avut un părinte narcisist, foarte probabil:

Dacă ai un partener narcisist, atunci îți sunt utile informații despre:

Codependența emoțională și narcisismul fac o pereche funcțională în disfuncționalitatea ei. De aceea, pe www.codependentaemotionala.ro postez articole despre ambele.

Articole despre dependența emoțională:

Nu uita să ai grijă de tine, așa cum ai grijă de cei dragi!

🔹 Fotografia articolului aparține Pexels.com

Tags: #codependentaemotionala, #incredereinsine, #narcisism, #parintenarcisist

#victimanarcisism

#mamanarcisista

#tatanarcisist

#dezvoltarepersonala
#cinesunteu
#stimadesine
#inceredereinsine

Tags: , , , , ,

Leave a Reply