Narcisismul între sănătate și patologie. Ce este și cum se formează, trăsături și răni narcisice

  • Reading time:15 mins read

Introducere

Narcisismul a căpătat o conotație profund negativă în mediul cotidian, o eticheta ușor pusă unei persoane percepute ca fiind egoistă, insensibilă, manipulatoare, realitatea psihologică a acestui concept este mult mai nuanțată.

În esență, narcisismul este o componentă fundamentală a structurii noastre psihice și nu un viciu moral.

El reprezintă filonul central al individualității, în jurul căruia se modelează personalitatea fiecăruia dintre noi, având rădăcini profunde în dezvoltarea psihologică.

Ce este narcisismul?

Etimologic, termenul „narcisism” își are rădăcina în mitul lui Narcis, tânărul care s-a îndrăgostit de propria reflexie.

Din perspectivă psihologică, narcisismul este o componentă structurală a personalității – un nucleu al sinelui care susține stima de sine, identitatea și capacitatea de adaptare la viață.

Narcisismul este „esențial pentru menținerea coeziunii sinelui”, iar în absența unei structuri narcisice funcționale, individul este vulnerabil la prăbușiri emoționale și depresie.

Heinz Kohut, psihanalist

Prin urmare, narcisismul este forța vitală care ne sprijină în relația cu noi înșine și cu ceilalți.

Narcisismul nu are o definiție unică și rigidă.

De-a lungul istoriei psihologiei, el a fost abordat din perspective diverse, fiecare subliniind altceva: de la dezvoltarea normală a sinelui până la tulburările severe de personalitate.

Narcisismul este compus dintr-o sumă de trăsături care, împreună, contribuie la formarea identității individuale.

Grup de suport online pentru victimele relațiilor narcisiste

În prima și a treia zi de joi ale fiecărei luni, la ora 19.00

Într-un cadru sigur, confidențial, vei împărtăși experiențe cu cei care au trăit ceva similar

Alătură-te cu încredere!

Despre trăsăturile narcisice

Trăsăturile narcisice se referă la:

  • Încrederea în sine
  • Stima de sine
  • Nevoia de a fi văzut și apreciat
  • Capacitatea de a persevera
  • Dorința de a obține succes și recunoaștere.

Dezvoltate armonios, trăsăturile narcisice ne oferă încredere în noi înșine, capacitatea de a ne evalua corect valoarea personală, ne susțin în momentele dificile – ne împing să perseverăm chiar și când eșuăm repetat – ne înzestrează cu ambiția necesară pentru a urmări scopuri importante și ne susțin în efortul constant de autodepășire.

Tot trăsăturile narcisice ne oferă și puterea de a renunța atunci când este cazul – cu luciditate, nu cu resemnare – și de a accepta cu demnitate limitele, pierderile sau nereușitele. Ele ne ajută să nu interpretăm dificultățile vieții ca pe un afront personal sau ca pe o confirmare a unei presupuse lipse de valoare, ne reglează așteptările, ne aduc în contact cu realitatea imediată și ne permit să ne adaptăm acesteia într-un mod matur.

Trăsăturile narcisice nu sunt izolate

Ele se reflectă în toate aspectele ființei noastre – în comportament, în gândire, în felul în care relaționăm, în modul în care învățăm din experiențele vieții și ne construim un sens al sinelui.

Trăsăturile narcisice sunt, în grade, intensități diferite

Ele sunt parte din structura de personalitate a fiecăruia dintre noi, fără ca asta să ne faacă narcisiști.

Trăsăturile narcisice prin ele însele nu sunt patologice. Ceea ce face diferența sunt intensitatea lor și frecvența cu care apar în cadrul unei personalități, gradul în care ajung să organizeze și chiar să domine viața psihică a individului.

„A avea trăsături narcisice nu te face narcisist. Ceea ce contează este intensitatea, frecvența și impactul asupra relațiilor.”

Craig Malkin, psiholog american, autor al cărții ”Rethinking Narcissism”

În funcție de context, toți putem manifesta comportamente narcisice – dorința de a fi validați, de a fi în centrul atenției sau de a fi apreciați pentru realizările noastre.

Dar aceste manifestări nu sunt patologice în sine și nu echivalează cu o structură de personalitate narcisică.

Ele reflectă mai degrabă reacții umane firești la nevoi psihologice de bază, care apar și se exprimă în funcție de situațiile de viață. În timp ce o persoană narcisistă nu reacționează doar ocazional narcisic, ci este definită de un mod de funcționare centrat constant pe sine, validare și superioritate.

Un exemplu simplificat

Fiecare ființă umană are nevoie să fie văzută, apreciată, validată. Cu toții dorim, într-o anumită măsură, să contăm pentru ceilalți, să ne simțim valoroși în ochii lor. Aceste nevoi sunt firești și, în mod ideal, satisfacerea lor variază în funcție de context.

De pildă, o persoană care duce la bun sfârșit un proiect dificil la locul de muncă se poate aștepta, pe bună dreptate, la recunoaștere și apreciere. Totuși, dacă aceasta nu vine, nu va resimți situația ca pe o umilință personală sau o ofensă intolerabilă. Va simți, poate, o dezamăgire firească, dar fără a cădea în furie, dispreț sau comportamente revanșarde. Nevoia de validare există, dar nu este nici compulsivă, nici cronică. Nu este o foame perpetuă, ci o aspirație echilibrată.

Prin contrast, la persoanele cu trăsături narcisice accentuate, această nevoie de validare devine nucleul în jurul căruia se organizează întreaga personalitate.

Asemenea indivizi nu doar că își doresc atenția și aprecierea celorlalți – ei o revendică, o consideră un drept de necontestat, o condiție a propriei existențe. Alegerile lor, acțiunile, relațiile sunt adesea dictate de dorința de a se oglindi în admirația celor din jur.

În exemplul anterior, o astfel de persoană nu va urmări finalizarea proiectului pentru valoarea sa în sine, ci pentru a-și reafirma superioritatea, competența, strălucirea. Dacă validarea nu vine – sau nu este suficientă – reacția poate fi disproporționată: de la dispreț și critică până la izbucniri agresive și comportamente punitive. Frustrarea narcisică este greu de tolerat, pentru că atinge o zonă extrem de vulnerabilă a identității.

Spectrul narcisismului

Trăsăturile narcisice nu sunt fixe sau unitare, ci se dezvoltă de-a lungul unui spectru cuprins între doi poli extremi – unul negativ, al deficitului, și unul pozitiv, al excesului. Poziționarea pe această axă influențează profund consistența, intensitatea și modul în care aceste trăsături se exprimă în viața psihică și relațională a individului.

Deficit narcisic

La polul negativ al axei se află ceea ce literatura de specialitate denumește „deficit narcisic” – o zonă marcată de slăbiciune identitară, de o stimă de sine fragilă și inconsistentă.

Persoanele aflate în această zonă a spectrului, deși pot fi mature din punct de vedere biologic, manifestă adesea comportamente regresive, evită responsabilitățile și trăiesc cu o permanentă nesiguranță în ceea ce privește propria valoare și capacitate, le lipsește acea tărie lăuntrică necesară pentru a face față vieții, iar relațiile lor sunt adesea marcate de dependență, teamă și autoculpabilizare.

Exces narcisic

La polul opus, în extrema „pozitivă” a spectrului, trăsăturile narcisice devin rigide, hipertrofiate, aproape patologice în forma lor de expresie. În mod similar, narcisismul exagerat duce la o construcție de sine artificială, supradimensionată, care ascunde o lipsă profundă de autenticitate și empatie.

Aici apar narcisicii de tip malign – personalități dominate de un egocentrism excesiv, adesea periculos, care instrumentalizează relațiile și se raportează la ceilalți prin control, manipulare și exploatare conștientă. În aceste cazuri, narcisismul devine o armă: individul domină, seduce, abuzează psihologic cu o inteligență rece, calculată, dă dovadă de cruzime, calcul, lipsă de remușcare și exploatare premeditată a celorlalți.

Aceste tipuri de personalitate, aflate în proximitatea psihopatiei, ridică probleme serioase atât în relațiile interpersonale, cât și în context social mai larg, fiind greu de identificat la timp și cu atât mai dificil de confruntat.

Persoanele non-narcisiste se află la mijlocul și în jurul centrului acestui spectru.

Ansamblul de trăsături narcisice

Totuși, simpla existență a unei nevoi accentuate de validare nu este suficientă pentru a diagnostica o personalitate narcisistă.

Este necesară prezența unui ansamblu de trăsături, care, împreună, definesc acest tip de organizare psihică. Ele sunt:

  • Lipsa empatiei – incapacitatea de a înțelege și de a se conecta cu emoțiile celorlalți;
  • Disprețul față de cei din jur – o atitudine de superioritate și devalorizare a celorlalți;
  • Reacțiile emoționale intense și disproporționate în fața oricărei critici sau ofense, chiar minore;
  • Egocentrismul – tendința de a plasa constant propriile nevoi, dorințe și perspective în centrul universului personal.
  • Sentimentul de îndreptățire (convingerea că li se cuvin lucruri în mod automat, doar pentru că sunt „speciali”),
  • Tendința de a exploata sau manipula pe ceilalți pentru atingerea propriilor scopuri,
  • Un stil relațional dominator, bazat pe control, intimidare și lipsa reciprocității.

Este esențial să distingem între trăsăturile narcisice firești, care fac parte din arsenalul sănătos al oricărei personalități, și structura de personalitate narcisică, definită de rigiditate, dezechilibru și impact distructiv asupra sinelui și a celorlalți.

În concluzie

Narcisismul se exprimă pe un continuum, de la vulnerabilitate la exces, iar echilibrul sănătos – acel nucleu narcisic robust, dar flexibil – este ceea ce ar trebui cultivat.

Atât lipsa, cât și suprasaturarea acestor trăsături pot duce la dezechilibre majore în modul în care o persoană trăiește, se percepe și se raportează la ceilalți.

Cum se formează structura narcisică?

Narcisismul în sens psihologic are rădăcini în copilărie, structura narcisică conturându-se în relația cu îngrijitorii primari.

Felul în care aceștia se acordă emoțional la nevoile copilului, în care răspund sensibil la stările lui interioare, în care îi oferă o oglindire autentică a realității – toate acestea contribuie decisiv la constituirea sentimentului de valoare personală și la interiorizarea unei imagini pozitivă despre sine.

În schimb, acolo unde au existat neglijență afectivă, abandon emoțional, lipsa unei prezențe calde și validate a adultului, dezvoltarea narcisică suferă rupturi. Copilul va învăța că nu este demn de atenție sau iubire, că nevoile sale nu contează, se va simți invizibil sau respins.

Aceste experiențe timpurii vor lăsa urme adânci – răni narcisice care, mai târziu, pot da naștere unei încrederi în sine fragile, unei stime de sine instabile sau unei lupte perpetue pentru validare externă.

Este important ca în această ecuație să avem în vedere temperamentul copilului, fondul nativ pe care se vor așeza aceste plusuri sau minusuri ale îngrijitorilor primari

Alți factori esențiali în formarea unei personalități narcisice sau a unor trăsături înalt narcisice sunt: evenimentele traumatice trăite sau percepute astfel de copil prin faptul că a făcut singur față evenimentului copleșitor, nu s-a simțit protejat, că poate conta pe sprijinul vreunui adult și lăudarea, răsfățul nemeritate.

Iată câteva scenarii relevante (comune):

  • Neglijarea emoțională timpurie: poate duce la un sine fragil, în care lipsa validării generează nevoia compulsivă de atenție și recunoaștere.
  • Supralăudarea nemeritată: copilului i se induce artificial ideea că este superior, fără ca această valoare să fie susținută de realitate (acest lucru duce, adesea, la un narcisism grandios).
  • Compensarea unei traume prin răsfăț: când un părinte încearcă să „repare” trauma trăită de copil prin hiperprotecție și permisivitate, copilul dezvoltă un amestec de rănire narcisică și supraevaluare – context ideal pentru narcisismul vulnerabil.

În concluzie, narcisismul nu este, în sine, nici bun, nici rău. El este o dimensiune esențială a psihicului uman, iar sănătatea sa depinde în mare măsură de contextul relațional în care ne-am format.

Rănile narcisice

Rănile narcisice sunt leziuni profunde ale imaginii de sine, apărute în urma unor experiențe emoționale marcate de respingere, umilință, lipsă de validare sau neglijare afectivă.

Conceptul provine din teoria psihanalitică și face referire la momente în care structura narcisică a personalității este fragilizată sau afectată — adesea încă din copilărie, când nevoile fundamentale de a fi văzut, apreciat și acceptat nu sunt împlinite în relația cu părinții sau cu alte figuri de atașament.

Aceste răni nu au, de regulă, un conținut traumatic clar delimitat, ci sunt rezultatul unui deficit relațional repetat: lipsa oglindirii afective, absența unui răspuns empatic, comparațiile constante sau așteptările rigide ale adulților. Copilul nu își poate construi astfel un sentiment stabil al propriei valori și va fi tentat, mai târziu, să compenseze acest gol prin suprainvestirea în imagine, performanță sau control.

Dar rănile narcisice nu apar doar în formele evidente de abuz sau neglijare, ci și în contexte aparent „funcționale”, în care copilul este apreciat condiționat — doar când performează, se conformează sau corespunde proiecțiilor parentale. În astfel de situații, atașamentul se leagă de imagine, nu de persoană. Aprecierea este obținută în schimbul renunțării la autenticitate, iar cu timpul, acest mecanism devine un model internizat de raportare la sine și la ceilalți.

Persoana adultă care poartă o astfel de rană poate oscila între o autoevaluare grandioasă și o stimă de sine fragilă, instabilă.

Orice formă de critică sau respingere este trăită nu ca o simplă contrazicere, ci ca o invalidare profundă a propriei existențe.

De aceea, rănile narcisice se află frecvent la originea unor reacții intense de furie defensivă sau de retragere abruptă — reacții care nu reflectă doar orgoliul rănit, ci anxietatea fundamentală legată de valoarea și acceptarea de sine.

De fapt, multe dintre trăsăturile asociate narcisismului patologic – autoidealizarea, nevoia de admirație, dificultatea de a accepta limitele proprii – sunt defense ale unei structuri de personalitate formate pe un teren fragil. În spatele mecanismelor de apărare stă o identitate marcată de incertitudine și o relație problematică cu propria valoare.

Rănile narcisice sunt o adaptare într-un mediu care nu a permis exprimarea sinelui autentic.

Tocmai de aceea, ele nu pot fi „corectate” prin simpla raționalizare sau prin performanță externă, ci printr-o reconectare emoțională reală — fie în cadrul unei relații terapeutice sigure, fie în relații apropiate care permit exprimarea vulnerabilității fără teamă de respingere, dar dacă vorbim de o personalitate narcisică, acest lucru rămâne un deziderat de neatins.

Înțelegerea acestor dinamici este importantă și pentru oricine caută să își înțeleagă propriile reacții afective și dificultăți relaționale.

Concluzie

Narcisismul nu este un defect, ci un filon central al personalității. Ceea ce îl transformă într-o problemă este dezechilibrul – fie în forma de deficit, fie în forma de exces. În varianta sa sănătoasă, această trăsătură devine cheia maturității emoționale și a unei vieți sănătoase.

„Avem nevoie de narcisism. Fără el, am trăi în umilință permanentă. Cu prea mult, trăim într-o iluzie periculoasă”, a spus Sam Vaknin, autor și cercetător în domeniul narcisismului.

Sper ca rândurile de față să fie un ghid și un suport pentru cele care se regăsesc în ele, dar și o speranță.

Dacă te simṭi pierdut și singur, caută ajutor!

Îl poṭi găsi în oameni de încredere, care ṭi-au fost alături și care nu ṭi-au negat realitatea sau, dacă nu ai, în comunităṭi specifice sau în ajutor de specialitate, plătit.

Observații înainte de final

* Informațiile din articol nu țin loc de diagnostic. Dacă crezi că o persoană din apropierea ta are trăsături narcisice, pentru clarificarea oricăror aspecte, adresează-te unui specialist.

* Înainte de a pune cuiva eticheta de ”narcisist”, nu uita că trăsături narcisice avem cu toții! Ce face diferența sunt intensitatea și frecvanța lor în cadrul unei personalități!

Încheiere

Îmi doresc să construiesc o comunitate în care cei care se confruntă cu narcisismul pot găsi sprijin emoțional, dar și soluții la probleme cu care se confruntă.

Dacă îți place articolul, te rog să îl distribui, să poată ajunge la cei care au nevoie!

Alătură-te comunității de pe pagina de Facebook și apreciază cu un ”like” pagina!

Dacă ai avut un părinte narcisist, foarte probabil:

Dacă ai un partener narcisist, atunci îți sunt utile informații despre:

Dacă simți că ceva e în neregulă cu viața ta ori nu te regăsești sau ai pierdut cârma sau pur și simplu ai o problemă care te macină, hai să stăm de vorbă într-o ședință (este contra cost)!

Scrie-mi la contact@codependentaemotionala.ro sau pe Facebook la @codependentaemotionala. 

Nu uita să ai grijă de tine, așa cum ai grijă de cei dragi!

🔹 Bibliografie:

– DSM V

– „Tratat-de-Psihiatrie-Psihodinamica” – Glen O Gabbard

– „Diagnosticul Psihanalitic” – Nancy McWilliams

– Darvasula Ramani – materiale video pe canalul de YouTube.

🔹 Fotografia articolului aparține Pixabay.com

#narcisist #parintenarcisist #mamanarcisista #victimanarcisism #persoananarcisista #manipulare #narcisistvulnerabil

Tags: , , , , ,

Leave a Reply