Legătura traumatică sau durerea ca normalitate

Legătura traumatică este un tip de atașament distructiv: atașamentul nu se formează față de siguranță și grijă, ci față de suferință și durere.

Despre legătura traumatică, mai multe aici.

Cum facem să o identificăm în timp ce o trăim și să putem acționa?

Situația este complexă.
Poți să realizezi că trăiești într-o relație abuzivă sau disfuncțională, să fii conștient că îți este rău, poate chiar să fi citit despre legătura traumatică, dar să simți că pur și simplu nu poți pleca.
Totodată, mecanismele care o susțin nu sunt vizibile, ele se formează adesea încă din copilărie, în primele relații de atașament.

Dacă s-a format în prima parte a vieții, când se formează atașamentul față de îngrijitorii primari și se pun bazele dezvoltării , atunci legătura traumatică este și mai puternică.

Un copil crescut cu un părinte alcoolic sau care avea o suferință cronică ori dominator și autoritar sau într-o familie plină de conflicte, lipsuri sau care constant a fost neglijat emoțional neglijență emoțională sau care a fost împovărat de grijile familiei/ale unui părinte, va integra răul ca normalitate și va învăța instinctiv că durerea face parte din relații.

El va crește nu doar închizându-se în sine și considerându-se vinovat pentru greul pe care îl trăiește, dar și integrând acest rău și durerea lui ca pe repere de normalitate.
Acestea nu sunt niște gânduri conștiente, este felul normal și instinctiv în care copiii își traduc evenimentele și situațiile copleșitoare din copilărie, consideră că se întâmplă din cauza lor.

Grup de suport online pentru victimele relațiilor narcisiste

În fiecare joi la ora 19.00

Într-un cadru sigur, confidențial, vei împărtăși experiențe cu cei care au trăit ceva similar

Alătură-te cu încredere!

Sigur, lucrurile nu se rezumă doar la ce se întâmplă în primii ani, vreau doar să conturez originea legăturii traumatice.

Pentru dezvoltarea psiho-emoțională a acestui copil va fi foarte important dacă, mic fiind, a avut măcar un adult pe al cărui suport emoțional și psihologic să fi știut că poate conta, fără ca acesta să îi fi transmis asta explicit. Adult care poate fi și vecina la care se ducea ca la el acasă și care îi dădea o prăjitură sau îi punea desene animate la televizor (știind că la el acasă nu poate face asta) sau mătușa care, de câte ori mergea la ea, îi făcea ce îi plăcea să mănânce, iar la plecare îi strecura 2 lei în buzunar. Acest adult de siguranță poate fi reprezentat chiar de mai mulți adulți. Variantele pot fi nenumărate.

Un copil care nu se simte în siguranță în mediul familiar, dar care simte că are pe cineva alături pe care poate conta, va experimenta astfel binele și va pune câteva cărămizi solide la temelia stimei de sine.

Peste ani, un astfel de copil are toate șansele să aleagă parteneri romantici cu care va retrăi dinamica din familia de origine. Pentru el, relațiile devin un teren al repetiției cunoscutului: certuri constante, tensiune, abuz emoțional sau fizic.

Și chiar când devine clar că singura cale este despărțirea, apare paradoxul – nu poate. Ceva îl ține captiv.

Și pentru că nu poate, se simte vinovat și inadecvat. Dacă sunt și copii minori, posibil să pună imposibilitatea de plecare pe seama lor, conștient(ă) fiind că ceea ce trăiesc copiii în familie îi afectează negativ. Nu spun că e ușor când sunt copii, dar nu de puține ori, adulții, din teama de a se confrunta cu propriile emoții, își ascund neputințele în spatele acestora.

Rușinea este altă trăire care susține buna funcționare a legăturii traumatice; rușine legată de convingeri, valori personale sau de ce zice lumea. Indiferent de originea rușinii, e distructivă, se referă la întreaga ființă și are efect paralizant.

Neputința de a acționa este reală. Te simți prins în relație ca într-o masă vâscoasă densă, pare o capcană în care ești condamnat să rămâi.

Neputința, vinovăția, rușinea, durerea poartă încărcătura afectivă a tuturor experiențelor în care te-ai simțit așa de-a lungul vieții. În consecință, te simți incapabil, că nu ești bun de nimic … apoi vin gândurile „la ce să mai lupți, oricum nu îmi va ieși?”
Pare că te învârți într-un cerc vicios din care scăparea nu are perspectivă.

Există soluție?

Există! Nu este simplă sau ușoară, dar este posibilă.

Ieșirea din acest cerc înseamnă la început să calci în orb, cu firava convingere interioară că afecțiunea, relațiile nu înseamnă durere. Să accepți că iubirea și siguranța nu sunt sinonime cu sacrificiul și rana. Adică să crezi în ceva ce nu a fost constant obișnuit pentru tine! Este greu să faci asta! Greu este chiar să îți dai voie să simți așa! Posibil nici să nu ai reprezentarea reală a cum se simte starea de bine într-o relație sau ce înseamnă să îți fie bine.

Să pui răul la îndoială în lumea interioară a psihicului și a trăirilor tale, în care a avut un spațiu dedicat atâția ani, se poate simți destabilizator. Așa disfuncțional cum era, sistemul tău intern trăia și se obișnuise cu acest echilibru.

Asocierea afecțiunii cu durerea, dependența de o formă de suferință și frica necunoscutului care va urma, sunt amestecul ce fac ca plecarea să pară imposibilă.

Ce să faci concret?

În primul rând să devii conștient de ce trăiești: ești într-un rău care te absoarbe și nu într-un bine care te susține, te motivează, te pune în valoare! Nu trăiești o relație sănătoasă, ești într-o închisoare!!

Dacă îți este greu să ieși din închisoare în care trăiești, de cele mai multe ori este pentru că starea de închisoare îți este familiară. Ai mai trăit-o în copilărie, nu neapărat total, ci într-un fel particular (nu în sensul că ai stat închis în casă, ci că ai fost tratat într-un anume fel).

Poți spune că nu e chiar așa de simplu, pot fi copii minori la mijloc, situații de dependență financiară sau resurse puține financiare, nu se poate pleca așa, pocnind din degete!
Nu ignor aceste realități, vreau doar să evidențiez importanța legăturii traumatice și felul în care ea „se manifestă” sau „se simte”.

Calea spre ieșire începe cu a-ți imagina ieșirea din relație posibilă, a o imagina. Apoi urmează cum pui dorința în practică, soluțiile concrete. Ele pot însemna pregătire și timp, dar, mai ales susținere emoțională și psihologică, posibil și ghidaj juridic!
Dar, cu oamenii potriviți, lăsându-te să fii ajutat, poți găsi ușa de ieșire! Normalitatea sănătoasă este cea în care eșit liber să fii tu însuți!

Sper ca aceste rânduri să aducă puțină claritate și să fie de folos!

Încheiere

Îmi doresc să construiesc o comunitate în care cei care se confruntă cu narcisismul pot găsi sprijin emoțional, dar și soluții la probleme cu care se confruntă.

Dacă îți place articolul, te rog să îl distribui, să poată ajunge la cei care au nevoie!

Alătură-te comunității de pe pagina de Facebook și apreciază cu un ”like” pagina!

Dacă ai avut un părinte narcisist, foarte probabil:

Să te intereseze Narcisismul între sănătate și patologie. Ce este și cum se formează, trăsături și răni narcisice și Tipuri de narcisism
Să fii o persoană care controlează excesiv. Îți recomand acest articol.
Ruminezi foarte mult. Îți recomand acest articol.
Să te confrunți cu un gol interior. Îți recomand acest articol.
Iubirea de sine și Cunoașterea de sine
Multe din comportamentele părintelui narcisic sunt caracteristice părintelui imatur emoțional. Am scris despre ele, aici.
Despre adulții care aleg să rămână cu părinții, dar și de ce, în articolul de aici.
Te interesează:

Dacă ai un partener narcisist, atunci îți sunt utile informații despre:

Codependența emoțională și narcisismul fac o pereche funcțională în disfuncționalitatea ei. De aceea, pe www.codependentaemotionala.ro postez articole despre ambele.

Articole despre dependența emoțională:

Dacă simți că ceva e în neregulă cu viața ta ori nu te regăsești sau ai pierdut cârma sau pur și simplu ai o problemă care te macină, hai să stăm de vorbă într-o ședință (este contra cost)!

Scrie-mi la contact@codependentaemotionala.ro sau pe Facebook la @codependentaemotionala.

Nu uita să ai grijă de tine, așa cum ai grijă de cei dragi!

Fotografia articolului aparține Unsplash.com

#narcisism

#curajuldeafituinsuti

#cinesunteu

#stimadesine