– Cutare a avut o copilărie mai grea decât a mea, a trăit lucruri mai grele și, cu toate astea, este bine! Eu de ce nu pot să fiu?
Una din erorile făcute de multe persoane este să își compare starea psihică și emoțională cu a altora și/sau progresul făcut pe drumul vindecării. Comparațiile, în general nu sunt productive, dar acum mă opresc doar la cea menționată.
Nu e ceva despre care să se vorbească deschis, dar în tăcere și în sine, se trag concluziile:
– Ia, uite, nici cu el/ea părinții nu au fost prea iubitori, nu aveau gesturi de afecțiune, el/ea copil trebuia să se ducă la ei, nici nu-și amintește ca vreunul să-i fi spus „te iubesc” și cu toate astea, nu e atât de afectat(ă) ca mine! mi-a relatat cu vădită supărare pe sine o persoană cu care lucrez.
O astfel de afirmație nu doar că se refereră la o realitate cunoscută extrem de puțin spre deloc, dar este folosită de persoana în cauză pentru a-și confirma părerea deja formată despre sine, aceea că nu e suficient de bună, capabilă, valoroasă, merituosă și în multe alte feluri.
În ultimii ani, teoria lui Freud potrivit căreia dezvoltarea și formarea noastră sunt influențate de experiențele copilăriei a fost adoptată aproape unanim de diverse curente ale psihologiei.
Indiferent de timpul și locul avut în vedere, foarte puține familii sunt sănătoase emoțional, ceea ce înseamnă că foarte puțini copii cresc într-un mediu sănătos emoțional și psihic.
Ce înseamnă mediu familial sănătos
Caracteristica de sănătos sau patologic (a orice) este dată de majoritatea trăsăturilor care caracterizează, în cazul de față, mediul familial, în mod constant.
Un mediu familial sănătos este unul în care membrii săi au încredere unii în alții, pot conta pe reacțiile și comportamentul celorlalți membrii chiar și în situații dificile (pot să nu știe reacția concretă, dar știu că dacă le va fi greu nu vor fi „lăsați”), există o doză mare de predictibilitate în relațiile dintre ei, dar și în atmosfera familială, pot comunica deschis unii cu ceilalți fără frica de a trezi vreo reacție, în care nevoile și dorințele copiilor sunt tratate cu impostanță și atenție (nu neapărat împlinite), în care copiilor li se oferă sprijin emoțional și psihic mai ales când se confruntă cu probleme și nu sunt ridiculizați, în care copiii cresc cu sentimentul că părinții le sunt alături și se pot baza pe ei, în care nu există comunicare pasiv-agresivă, control, dominare, nu există abuz.
Asta nu înseamnă că nu există conflicte, neînțelegeri, dar ele sunt rezolvate prin comunicare, nu prin impunerea forței sau prin frică, compromisurile sunt făcute recirpoc și nu doar de o singură persoană.
În opoziție, un mediu familial nesănătos este reprezentat de starea de neîncredere constantă a membrilor săi, nu doar relativ la comportamentul unora, dar și în privința atmosferei familiale, trăiesc în stare de vigilență, neștiind la ce să se aștepte, se tem să fie deschiși uni față de alții, să spună ce gândesc, deciziile sunt impuse unilateral, există dominare, agresivitate, control.
Există contexte dramatice care afectează neîndoielnic orice copil, cele considerate urme ale Traumelor (scris cu majusculă) – războiul, abuzul sexual sau de altă natură, moartea părinților, etc. și consecințe ale traumelor (traumă scris cu ”t”), care țin mai mult de relaționarea cu îngrijitorii primari. Afecteaz și ele dezvoltarea emoțională și psihică a copilului, dar în măsuri variabile, în funcție de:
– Multitudinea lor și „combinația” în care se asociază
– A existenței sau inexistenței constante a unei persoane de susținere în viața copilului
– A predispoziției biologice cu care acesta a venit pe lume.
Când mă refer la predispoziția biologică, am în vedere temperamentul. Spre exemplu, unii copii sunt mai activi, plini de energie, alții mai lenți, unii trec mai ușor peste o durere, alții mai greu, au nevoie de multă alinare, etc. Aproape toate trăsăturile care formează temperamentul pot fii accentuate sau neutralizate ori slăbite ărin interacțiunea cu mediul de creștere.
Felul în care multitudinea de factori se asociază împreună cu existența unei persoane constante de suport, fac ca fiecare mediu de creștere să fie unic în felul său și să producă efecte diferite.
Exemple de caz
Revenind la exemplul de la început la copilul care a avut niște părinți care nu și-au manifestat afecțiunea prin gesturi de mângâiere, vorbe bune. Fără îndoială, este o situație mai mult decât neplăcută pentru un copil, care nu va trece fără sî lase urme. În primul an de viață, siguranța (de toate felurile) se transmite mai mult prin contactul direct, prin mângâiere, nu doar prin satisfacerea nevoilor biologice!
Dar simplul fapt că părinții lui nu și-au manifestat afecțiunea prin gesturi, că nu au inițiat ei îmbrățișările, dar acceptându-le atunci când erau inițiate de copilul, doar acest unic fapt nu ne dă măsura felului în care a fost afectat. Nu putem concluziona că a fost puternic afectat, nici măcar spune că a fost traumatizat, în sensul traumelor cu ”t”.
Poate că părinții acelui copil nu și-au manifestat tandrețea sub forma gesturilor, dar și-au exprimat afecțiunea în alte feluri și constant, poate că ei i-au oferit copilului un mediu stabil și sigur emoțional, că acesta a simțit mereu sprijinul lor, că nu a fost criticat, că a fost încurajat în încercările de explorare a vieții, că a fost susținut să își dobânească autonomia emoțională …!
Faptul că părinții nu i-au spus “te iubesc” și nu l-au mângâiat, nu îi face automat situația mai grea decât a unuia care, spre exemplu, a trăit cu o mamă care, deși și-a dorit copii, s-a simțit depășită de situație la primul copil, simṭind cā îşi retrāieşte propria copilărie nefericită și tristă; singură şi fără părinții care să o ajute, cu un soț dominator, abuziv, a fost nevoitā sā se supunā unei vieṭi de teroare, deṣ̌i nimeni nu a fost vreodatā abuz fizic.
În acest ultim caz, copiii sunt, neîndoielnic, foarte afectați! Cu o mamă care își îndeplinea obligațiile cu responsabilitate, dar aproape pasivă şi lipsită de energie vitală, cu un tată dominator, controlator, ale cărui așteptări legate de orice erau aproape imposibil de împlinit, acești copii au crescut într-un mediu nesigur emoțional, în vigilență emoțională, cu așteptarea că oricând poate apărea ceva care să-l stârnească pe tata.
”Doar când îi auzeam pașii pe scări, simțeam că îngheț și îmi venea să mă ascund undeva, să nu mă vadă!” este relatarea persoanei cu care lucrez. Deși, repet, nu a fost abuz fizic, sexual.
Sau situaṭia copilului încredințat bunicilor spre creștere la vârsta de șapte luni, care la vârsta de şapte este luat înapoi de părinți, pentru a merge la școalā. Plecarea de la bunici și traiul cu doi oameni pe care, deși îi văzuse foarte des de-a lungul anilor, nu trăise constant, a reprezentat un al doilea abandon. Părinții, prinși într-o relație de dependență emoțională, mama cu trăsături narcisice înalte și tatăl pasiv și aproape inexistent, i-au spus „te iubesc” și l-au mângâiat, dar mediul pe care l-au creat pentru el a fost unul nesigur emoțional, traumatizant, copilul nu a fost sprijinit să își construiască identitatea. Mama narcisistā, căreia tatăl nu i-a putut face față, a transformat copilul în prelungirea sa.
Când este vorba de neglijența emoțională, de famile dezorganizatā, variantele posibile sunt enorm de multe, iar situațiile complexe.
Chiar dacā am cunoaște detalii din povestea de viață a persoanei, nu putem echivala situații între ele pentru că întreaga poveste este făcută și din multe, mari și mici detalii, pe care nu le cunoaștem!! De multe ori nici măcar persoana în cauză!
De aceea psihoterapia, spre deosebire de discuția repetată cu prieteni binevoitori, suportivi, aduce vindecare (vorbesc în general) comparativ cu ultima care nu are decât efect de alinare.
Prin psihoterapie se rescriu experiențele, se dă un înțeles complet și complex a ceea ce am trăit, se pun cap la cap momente, detalii, se analizeazā împrejurări pe care le punem la miscroscop ca să le înțelegem și abia atunci, asociate cu alte situații, înțelese și ele, dobândesc un sens.
Singura comparație productivă
Tentația să ne uităm peste „gardul” altora e foarte mare, dar sā avem in minte cā povestea de viață a fiecăruia este unică!!
De multe ori, persoane cu care lucrez îmi spun:
– Nu înțeleg ce e cu mine, de ce nu reușesc să am niște relații sănătoase/de ce atrag astfel de oameni/de ce fac atacuri de panică din nimic, doar am avut o copilărie fericită, nu am trăit într-o familie cu scandal, am avut tot ce îmi trebuie, nu am avut de ce să sufăr??
Iar când începem să punem sub microscop povestea de viață, vedem detalii dureroase. Unele necunoscute minții conștiente până atunci.
Nu te compara cu nimeni! Privite din exterior, poveștile de viață pot părea asemănătoare, dar nu sunt! Detalii fine, care scapa chiar celor în cauză, cumulate, fac diferențe mari.
Cât despre drumul vindecării, nu este unul ușor, are suișuri și coborâșuri şi este şi el “foarte” personal!
Singura comparație care îți poate fi de folos este cea făcută cu tine însuți! Dar și ea, de pe poziția de înțelegere, curiozitate, nu cu acuzare și critică.
Dacă te gândești la tine cum erai într-un anumit moment dat și cum ești acum, sunt sigurā cā găsești cel puțin un mic progres pe care l-ai făcut, dacā nu cumva poți vorbi de o evoluṭie și de niște schimbări!
Să ne fim propriul reper și referință poate părea ceva narcisist, dar nu este! Înseamnă cunoașterea capacităților, a limitelor și acceptarea lor, iar asta ajută la a fi conștient de propria persoană, de povestea a cărei parte ești! Vei privi peste „gard” la ceilalți, dar nu te vei mai întoarce împotriva ta cu supărare, ci cu înțelegerea unui trecut și a unor experiențe care te-au făcut să fii cine ești!
Încrederea și stima de sine sănătoase (nu artificiale, grandioase) sunt cele mai bune soluții pentru o relație satisfăcătoare cu tine, dar și cu cei din jur.
- Citește despre Rutina binelui!
- Citește despre Cea mai importantă relație!
Încheiere
Îmi doresc să construiesc o comunitate în care cei care se confruntă cu narcisismul pot găsi sprijin emoțional, dar și soluții la probleme cu care se confruntă.
Dacă îți place articolul, te rog să îl distribui, să poată ajunge la cei care au nevoie!
Alătură-te comunității de pe pagina de Facebook și apreciază cu un ”like” pagina!
Articole de interes
Dacă ai avut un părinte narcisist, foarte probabil:
- Să fii o persoană care controlează excesiv. Îți recomand acest articol.
- Ruminezi foarte mult. Îți recomand acest articol.
- Să te confrunți cu un gol interior. Îți recomand acest articol.
- Să nu ști ce înseamnă Iubirea de sine și Cunoașterea de sine
- Multe din comportamentele părintelui narcisic sunt caracteristice părintelui imatur emoțional. Am scris despre ele, aici.
- Despre adulții care aleg să rămână cu părinții, dar și de ce, în articolul de aici.
- Te intereseze:
- Dacă părintele meu este narcisist, sunt și eu narcisist?
- Părintele meu, un narcisist
- Mama narcisistă și copilul fată
- Cum influențează o mamă narcisistă dezvoltarea emoțională și gândirea copilului
- Relația tată narcisist, copilul fată
- Caracteristici ale relației tată narcisist-copilul băiat
- Fiica unei mame narcisiste – recipient al durerii celorlalți
- Confuzia adultului care a crescut cu o mamă narcisistă
Dacă ai un partener narcisist, atunci îți sunt utile informații despre:
- Cum cădem ușor în capcana narcisistului
- Diferența dintre seducția sănătoasă și love-bombing
- Etape ale conștientizării în relația cu un narcisist
- Narcisistul neglijent
- Pasiv-agresivitatea. Ce este. Tactici folosite de o persoană narcisistă
- Ruminația – gândirea obsesivă fără finalitate
- Abuzul emoțional. Ce este, semne și consecințe, recuperare
- Minimalizarea – tehnică de manipulare a persoanei narcisiste
- De ce persoana narcisistă pare că nu te aude când îi vorbești?
- Ciclul abuzului narcisic
- Protecția față de un narcisist – metoda ”grey rock”
- Despre cum câștigă încrederea persoana narcisistă și abuzul narcisic
- Este relația (romantică) cu un narcisist abuzivă?
- Oare nu sunt eu narcisistul?
- Vrei să îi spui în față că e un narcisist?
- Trăsăturile care atrag o persoană narcisistă
- Susținătorii persoanei narcisiste – ”flying monkeys”. Cum o sprijină și încurajează. Exemplu de caz când victima este un copil (I)
- Susținătorii persoanei narcisiste – ”flying monkeys”. Exemplu de caz când victima este un adult (II)
- Moduri subtile în care o persoană narcisistă manipulează verbal. Exemple și analiză
- Despărțirea de o persoană narcisistă. (I) Când narcisistul este părăsit
- Despărțirea de o persoană narcisistă. (II) Când narcisistul iese din relație. Vindecarea
- Poate abuzul narcisic să afecteze sănătatea victimei?
- Frica în relația narcisistă
- Atitudinea apropiaților victimei relației narcisice la aflarea realității acesteia
- Identitatea victimei după relația cu o persoană narcisistă
- Despre cum câștigă încrederea persoană narcisistă și abuzul narcisic
- De sărbători, în familie, cu părintele narcisist
- Să (mă) mai explic, poate acum va înțelege
- Ce trăiește victima unei relații narcisiste după despărțire
Codependența emoțională și narcisismul fac o pereche funcțională în disfuncționalitatea ei. De aceea, pe www.codependentaemotionala.ro postez articole despre ambele.
Articole despre dependența emoțională:
- De la nevoia de afecțiune la dependența emoțională
- Dependența emoțională și identitatea de sine. Cine sunt eu?
- Codependența emoțională – o introducere mai detaliată
- Ce poți face ca să te recuperezi din starea de dependență emoțională
- De ce atrag persoane narcisiste?
Dacă simți că ceva e în neregulă cu viața ta ori nu te regăsești sau ai pierdut cârma sau pur și simplu ai o problemă care te macină, hai să stăm de vorbă într-o ședință (contra cost)!
Scrie-mi la contact@codependentaemotionala.ro sau pe Facebook la @codependentaemotionala.
Nu uita să ai grijă de tine, așa cum ai grijă de cei dragi!
Un text de Maria Mazilu, autor al Codependentaemotionala.ro
Fotografia articlului aparține FreePiks.es
#narcisist #relatienarcisica #victimanarcisism #persoananarcisista
#narcisism
#fiicauneimamenarcisiste
#mamanarcisista
#abuznarcisic
#victimanarcisism
#parintenarcisist
