„Îmi pare rău că nu pot să fiu prezent în relațiile cu ceilalți, când sunt întrebat ceva simt fizic cum mă retrag în interior, îmi e frică să nu dezamăgesc, să nu zic ceva greșit, să nu produc vreo catastrofă … știu că pare fără sens, dar așa simt!”
Sunt gândurile unei persoane a cărei copilărie a fost caracterizată de vigilență emoțională și frică.
Tatăl, o persoană dominatoare și autoritară, a impus regulile casei. Nu prin agresiune fizică sau sexuală, ci prin comportament pasiv-agresiv. Ironia, disprețul, agresivitate verbală au fost modalitatea constantă de comunicare cu membrii familiei.
„Când se apropia ora 16, știam că trebuie să îi aud pașii pe scări! Simțeam cum mă luea teama din stomac, mă duceam în camera mea ca să nu mă vadă! Dacă mă vedea, sigur găsea că n-am făcut ceva bine!
După clasele primare, când copilul a început să facă lecțiile la matematică cu tatăl, strictețea acestuia s-a intensificat. Neconformarea la cerințele lui era pedepsită cu ironie și dispreț mai intense, cu reguli a căror respectare era impusă cu autoritate.
Mama a fost o prezență mai mult pasivă decât activă. Implicată direct în creșterea celor doi copii, s-a asigurat că primesc tot ce are nevoie „logistic” un copil ca să crească, mai puțin emoțional. Soțului nu i-a putut face față, i s-a supus și ea, asemenea copiilor.
Treizeci de ani mai târziu, copilul acesta a devenit adultul care, când este întrebat sau i se cere să facă ceva, are ca primă reacție retragerea în sine. Fizic, simte ca o chircire în stomac. Se simte atacat chiar dacă persoana din fața sa e lipsită de agresivitate sau e o persoană de încredere. Pur și simplu, în astfel de situații, teama e răspunsul său reflex.
Imediat după ce aude întrebarea sau propunerea de a face ceva, este inundat de gânduri despre cum nu poate să facă, cum va greși, cum nu îi va ieși bine și tot așa. Iar gândurile vin unul după altul, în cascadă.
Mintea intră în alertă de a găsi repede ce „trebuie” să spună ca să nu fie disprețuit, ironizat, să nu se țipe la el.
Nu de puține ori realizează diferența între ce și cum simte el și adresarea și atitudinea lipsite de agresivitate ale persoanei din față.
Atunci își reconfirmă convingerea că e „ciudat”!
Având în vedere că azi vorbim de un adult perfect funcțional și apreciat de apropiați, prieteni, la locul de muncă, din exterior reacția sa poate părea exagerată.
În interior, însă, chiar după treizeci de ani, pericolul se simte real. Poate nu la fel de intens ca în copilărie, dar se resimte puternic.
Catastrofa pe care se teme să nu o producă prin „incapacitățile” lui chiar dacă se declanșează de la un fapt actual, nu are legătură cu prezentul. Rădăcinile ei se află în istoria personală cu tatăl dominator, agresiv, disprețuitor.
În lipsa unui adult în copilărie care să îl protejeze emoțional în fața tatălui-căpcăun, să îi fie alături, să îi transmită constant că este iubit și important, copilul a făcut față singur relației cu tatăl. Singurul mod în care un copil se poate lupta cu o realitate înfricoșătoare este să se adapteze ei tăind părți din sau anulându-se pe sine. L-a luat pe tată în interior, împreună cu vocea și așteptările lui exigente.
Iar frica ce se declanșează în prezent nu este pentru situația concretă, ci a copilului din el pentru ce s-ar putea întâmpla dacă tata n-ar fi mulțumit. Odată ce se pornea, era ca un taifun care îl spulbera emoțional și psihic.
Acestea sunt detaliile filmului emoțional interior, rulate cu încetinitorul pentru a crea legătura între prezent și trecut, nu sunt aspecte conștient trăite de cel în cauză.
„Răul s-a produs”! a spus pediatrul și psihanalistul Donald Winnicott cu referire la procesul prin care adultul de azi învață să separe binele de rău în interiorul său și în Sinelui său, în urma experiențelor de iubire și ură trăite în copilărie.
Întâmplările care ne-au marcat în copilărie au rămas în trecut, dar în noi purtăm urmările lor. Sinele nostru e marcat de ele. Când trăim situații care au legătură cu răul întâmplat, emoțiile de atunci se activează, par prezente și reale. Dar răul nu se mai poate declanșa. A trecut.
Ca să putem schimba realitatea internă e nevoie să ieșim din pasivitate și din ipostaza neputinței.
Cu teama de mână, să începem să lucrăm cu noi înșine, cu trecutul care ne-a marcat și care ne-a influențat dezvoltarea.
Nu este simplu, dar e singura soluție sănătoasă!
Este calea care ne ajută să ne recompunem, așa cum recompunem imaginea unui puzzle și să dăm un sens istoriei noastre.
Înțelegând ce a fost atunci, înțelegem de ce reacționăm, simțim, suntem într-un anume fel astăzi!
Dacă simți că anumite situații obișnuite de viață, te provoacă și te copleșesc emoțional, nu este pentru că „ești prea sensibil/prea retras/prea moale/… (pune aici orice ai trăit) sau pentru că ești incapabil! Este pentru că în trecut, o persoană semnificativă pentru tine ți-a produs multă durere și frică. Iar ca să îi poți face față, ai fost nevoit să i te adaptezi necondiționat și să te retragi în tine, unde te-ai făcut tot mai mic.
Amintește-ți că „răul a trecut!” Ce ți-a rămas sunt urmările lui, de care te poți ocupa, luându-te în grijă și intrând într-un proces de vindecare. Cu înțelegere, bunătate și răbdare.
- Citește despre Rutina binelui!
- Citește despre Cea mai importantă relație!
Observații înainte de final
* Dacă am folosit preponderent adresarea la feminin – persoana narcisistă, nu înseamnă că femeile sunt narcisiste! Am folosit femininul într-un sens neutru, pentru a facilita exprimarea și a nu schimba permanent genurile!
* Informațiile din articol nu țin loc de diagnostic. Dacă crezi că o persoană din apropierea ta are trăsături narcisice, pentru clarificarea oricăror aspecte, adresează-te unui specialist.
* Înainte de a pune cuiva eticheta de ”narcisist”, nu uita că trăsături narcisice avem cu toții! Ce face diferența sunt intensitatea și frecvanța lor în cadrul unei personalități!
Încheiere
Îmi doresc să construiesc o comunitate în care cei care se confruntă cu narcisismul pot găsi sprijin emoțional, dar și soluții la probleme cu care se confruntă.
Dacă îți place articolul, te rog să îl distribui, să poată ajunge la cei care au nevoie!
Alătură-te comunității de pe pagina de Facebook și apreciază cu un ”like” pagina!
- Alătură-te Grupului de suport online pentru victimele relațiilor narcisice” – ne întâlnim în fiecare joi de la ora 19.00. Într-un cadru sigur, confidențial, vei împărtăși experiențe cu cei care au trăit ceva similar. Detalii – click pe link.
Dacă ai avut un părinte narcisist, foarte probabil:
- Să fii o persoană care controlează excesiv. Îți recomand acest articol.
- Ruminezi foarte mult. Îți recomand acest articol.
- Să te confrunți cu un gol interior. Îți recomand acest articol.
- Iubirea de sine și Cunoașterea de sine
- Multe din comportamentele părintelui narcisic sunt caracteristice părintelui imatur emoțional. Am scris despre ele, aici.
- Despre adulții care aleg să rămână cu părinții, dar și de ce, în articolul de aici.
- Te interesează:
Dacă ai un partener narcisist, atunci îți sunt utile informații despre:
- Love-bombing
- Diferența între seducția sănătoasă și love-bombing
- Cum cădem ușor în capcana narcisistului
- Etape ale conștientizării în relația cu un narcisist
- Narcisistul neglijent
- Pasiv-agresivitatea. Ce este. Tactici folosite de o persoană narcisistă
- Ruminația – gândirea obsesivă fără finalitate
- Abuzul emoțional. Ce este, semne și consecințe, recuperare
- Minimalizarea – tehnică de manipulare a persoanei narcisiste
- De ce persoana narcisistă pare că nu te aude când îi vorbești?
- Ciclul abuzului narcisic
- Protecția față de un narcisist – metoda ”grey rock”
- Despre cum câștigă încrederea persoana narcisistă și abuzul narcisic
- Este relația (romantică) cu un narcisist abuzivă?
- Oare nu sunt eu narcisistul?
- Vrei să îi spui în față că e un narcisist?
- Trăsăturile care atrag o persoană narcisistă
- Susținătorii persoanei narcisiste – ”flying monkeys”. Cum o sprijină și încurajează. Exemplu de caz când victima este un copil (I)
- Susținătorii persoanei narcisiste – ”flying monkeys”. Exemplu de caz când victima este un adult (II)
- Moduri subtile în care o persoană narcisistă manipulează verbal. Exemple și analiză
- Despărțirea de o persoană narcisistă. (I) Când narcisistul este părăsit
- Despărțirea de o persoană narcisistă. (II) Când narcisistul iese din relație. Vindecarea
- Poate abuzul narcisic să afecteze sănătatea victimei?
- Frica în relația narcisistă
- Atitudinea apropiaților victimei relației narcisice la aflarea realității acesteia
- Identitatea victimei după relația cu o persoană narcisistă
- Despre cum câștigă încrederea persoană narcisistă și abuzul narcisic
- De sărbători, în familie, cu părintele narcisist
- Să (mă) mai explic, poate acum va înțelege
- Ce trăiește victima unei relații narcisiste după despărțire
- „De ce nu am putut vedea realitatea?” – întrebarea copilului adult al unei mame cu trăsături înalt narcisice
- Comunicarea cu o persoană narcisistă. (I) Așteptări, obiective, reguli
Codependența emoțională și narcisismul fac o pereche funcțională în disfuncționalitatea ei. De aceea, pe www.codependentaemotionala.ro postez articole despre ambele.
Articole despre dependența emoțională:
- De la nevoia de afecțiune la dependența emoțională
- Dependența emoțională și identitatea de sine. Cine sunt eu?
- Codependența emoțională – o introducere mai detaliată
- Ce poți face ca să te recuperezi din starea de dependență emoțională
- De ce atrag persoane narcisiste?
- Diferența dintre seducția sănătoasă și love-bombing
Dacă simți că ceva e în neregulă cu viața ta ori nu te regăsești sau ai pierdut cârma sau pur și simplu ai o problemă care te macină, hai să stăm de vorbă într-o ședință (este contra cost)!
Scrie-mi la contact@codependentaemotionala.ro sau pe Facebook la @codependentaemotionala.
Nu uita să ai grijă de tine, așa cum ai grijă de cei dragi!
Fotografia articlului aparține Pexels Free Photos
#narcisist
#relatienarcisica
#victimanarcisism
#persoananarcisista
#lovebombing
#manipulare
#narcisistvulnerabil
Un text de Maria Mazilu – Autor al Codependentaemotionala.ro
