Introducere
Narcisismul a căpătat o conotație profund negativă în mediul cotidian, o eticheta ușor pusă unei persoane percepute ca fiind egoistă, insensibilă, manipulatoare, realitatea psihologică a acestui concept este mult mai nuanțată.
În esență, narcisismul este o componentă fundamentală a structurii noastre psihice și nu un viciu moral.
El reprezintă filonul central al individualității, în jurul căruia se modelează personalitatea fiecăruia dintre noi, având rădăcini profunde în dezvoltarea psihologică.
Ce este narcisismul?
Etimologic, termenul „narcisism” își are rădăcina în mitul lui Narcis, tânărul care s-a îndrăgostit de propria reflexie.
Din perspectivă psihologică, narcisismul este o componentă structurală a personalității – un nucleu al sinelui care susține stima de sine, identitatea și capacitatea de adaptare la viață.
Narcisismul este „esențial pentru menținerea coeziunii sinelui”, iar în absența unei structuri narcisice funcționale, individul este vulnerabil la prăbușiri emoționale și depresie.
Heinz Kohut, psihanalist
Prin urmare, narcisismul este forța vitală care ne sprijină în relația cu noi înșine și cu ceilalți.
Narcisismul nu are o definiție unică și rigidă.
De-a lungul istoriei psihologiei, el a fost abordat din perspective diverse, fiecare subliniind altceva: de la dezvoltarea normală a sinelui până la tulburările severe de personalitate.
Narcisismul este compus dintr-o sumă de trăsături care, împreună, contribuie la formarea identității individuale. Ele includ:
- Încrederea în sine
- Stima de sine
- Nevoia de a fi văzut și apreciat
- Capacitatea de a persevera
- Dorința de a obține succes și recunoaștere.
Grup de suport online pentru victimele relațiilor narcisiste
În fiecare joi la ora 19.00
Într-un cadru sigur, confidențial, vei împărtăși experiențe cu cei care au trăit ceva similar
Alătură-te cu încredere!
Despre trăsăturile narcisice
Dezvoltate armonios, trăsăturile narcisice ne oferă încredere în noi înșine, capacitatea de a ne evalua corect valoarea personală, ne susțin în momentele dificile – ne împing să perseverăm chiar și când eșuăm repetat – ne înzestrează cu ambiția necesară pentru a urmări scopuri importante și ne susțin în efortul constant de autodepășire.
Tot trăsăturile narcisice ne oferă și puterea de a renunța atunci când este cazul – cu luciditate, nu cu resemnare – și de a accepta cu demnitate limitele, pierderile sau nereușitele. Ele ne ajută să nu interpretăm dificultățile vieții ca pe un afront personal sau ca pe o confirmare a unei presupuse lipse de valoare, ne reglează așteptările, ne aduc în contact cu realitatea imediată și ne permit să ne adaptăm acesteia într-un mod matur.
Trăsăturile narcisice nu sunt izolate
Ele se reflectă în toate aspectele ființei noastre – în comportament, în gândire, în felul în care relaționăm, în modul în care învățăm din experiențele vieții și ne construim un sens al sinelui.
Trăsăturile narcisice sunt, în grade, intensități diferite
Ele sunt parte din structura de personalitate a fiecăruia dintre noi, fără ca asta să ne faacă narcisiști.
Prin ele însele, nu sunt patologice. Ceea ce face diferența sunt intensitatea lor și frecvența cu care apar în cadrul unei personalități, gradul în care ajung să organizeze și chiar să domine viața psihică a individului.
„A avea trăsături narcisice nu te face narcisist. Ceea ce contează este intensitatea, frecvența și impactul asupra relațiilor.”
Craig Malkin, psiholog american, autor al cărții ”Rethinking Narcissism”
În funcție de context, toți putem manifesta comportamente narcisice – dorința de a fi validați, de a fi în centrul atenției sau de a fi apreciați pentru realizările noastre.
Dar aceste manifestări nu sunt patologice în sine și nu echivalează cu o structură narcisică de personalitate. Ele reflectă mai degrabă reacții umane firești la nevoi psihologice de bază, care apar și se exprimă în funcție de situațiile de viață. În timp ce o persoană narcisistă nu reacționează doar ocazional narcisic, ci este definită de un mod de funcționare centrat constant pe sine, validare și superioritate.
Un exemplu simplificat
Fiecare ființă umană are nevoie să fie văzută, apreciată, validată. Cu toții dorim, într-o anumită măsură, să contăm pentru ceilalți, să ne simțim valoroși în ochii lor. Aceste nevoi sunt firești și, în mod ideal, satisfacerea lor variază în funcție de context.
De pildă, o persoană care duce la bun sfârșit un proiect dificil la locul de muncă se poate aștepta, pe bună dreptate, la recunoaștere și apreciere. Totuși, dacă aceasta nu vine, nu va resimți situația ca pe o umilință personală sau o ofensă intolerabilă. Va simți, poate, o dezamăgire firească, dar fără a cădea în furie, dispreț sau comportamente revanșarde. Nevoia de validare există, dar nu este nici compulsivă, nici cronică. Nu este o foame perpetuă, ci o aspirație echilibrată.
Prin contrast, la persoanele cu trăsături narcisice accentuate, această nevoie de validare devine nucleul în jurul căruia se organizează întreaga personalitate.
Asemenea indivizi nu doar că își doresc atenția și aprecierea celorlalți – ei o revendică, o consideră un drept de necontestat, o condiție a propriei existențe. Alegerile lor, acțiunile, relațiile sunt adesea dictate de dorința de a se oglindi în admirația celor din jur.
În exemplul anterior, o astfel de persoană nu va urmări finalizarea proiectului pentru valoarea sa în sine, ci pentru a-și reafirma superioritatea, competența, strălucirea. Dacă validarea nu vine – sau nu este suficientă – reacția poate fi disproporționată: de la dispreț și critică până la izbucniri agresive și comportamente punitive. Frustrarea narcisică este greu de tolerat, pentru că atinge o zonă extrem de vulnerabilă a identității.
Spectrul narcisismului
Trăsăturile narcisice nu sunt fixe sau unitare, ci se dezvoltă de-a lungul unui spectru cuprins între doi poli extremi – unul negativ, al deficitului, și unul pozitiv, al excesului. Poziționarea pe această axă influențează profund consistența, intensitatea și modul în care aceste trăsături se exprimă în viața psihică și relațională a individului.
Deficit narcisic
La polul negativ al axei se află ceea ce literatura de specialitate denumește „deficit narcisic” – o zonă marcată de slăbiciune identitară, de o stimă de sine fragilă și inconsistentă.
Persoanele aflate în această zonă a spectrului, deși pot fi mature din punct de vedere biologic, manifestă adesea comportamente regresive, evită responsabilitățile și trăiesc cu o permanentă nesiguranță în ceea ce privește propria valoare și capacitate, le lipsește acea tărie lăuntrică necesară pentru a face față vieții, iar relațiile lor sunt adesea marcate de dependență, teamă și autoculpabilizare.
Exces narcisic
La polul opus, în extrema „pozitivă” a spectrului, trăsăturile narcisice devin rigide, hipertrofiate, aproape patologice în forma lor de expresie. În mod similar, narcisismul exagerat duce la o construcție de sine artificială, supradimensionată, care ascunde o lipsă profundă de autenticitate și empatie.
Aici apar narcisicii de tip malign – personalități dominate de un egocentrism excesiv, adesea periculos, care instrumentalizează relațiile și se raportează la ceilalți prin control, manipulare și exploatare conștientă. În aceste cazuri, narcisismul devine o armă: individul domină, seduce, abuzează psihologic cu o inteligență rece, calculată, dă dovadă de cruzime, calcul, lipsă de remușcare și exploatare premeditată a celorlalți.
Aceste tipuri de personalitate, aflate în proximitatea psihopatiei, ridică probleme serioase atât în relațiile interpersonale, cât și în context social mai larg, fiind greu de identificat la timp și cu atât mai dificil de confruntat.
Persoanele non-narcisiste se află la mijlocul și în jurul centrului acestui spectru.
Ansamblul de trăsături narcisice
Totuși, simpla existență a unei nevoi accentuate de validare nu este suficientă pentru a diagnostica o personalitate narcisistă.
Este necesară prezența unui ansamblu de trăsături, care, împreună, definesc acest tip de organizare psihică. Ele sunt:
- Lipsa empatiei – incapacitatea de a înțelege și de a se conecta cu emoțiile celorlalți;
- Disprețul față de cei din jur – o atitudine de superioritate și devalorizare a celorlalți;
- Reacțiile emoționale intense și disproporționate în fața oricărei critici sau ofense, chiar minore;
- Egocentrismul – tendința de a plasa constant propriile nevoi, dorințe și perspective în centrul universului personal.
- Sentimentul de îndreptățire (convingerea că li se cuvin lucruri în mod automat, doar pentru că sunt „speciali”),
- Tendința de a exploata sau manipula pe ceilalți pentru atingerea propriilor scopuri,
- Un stil relațional dominator, bazat pe control, intimidare și lipsa reciprocității.
Este esențial să distingem între trăsăturile narcisice firești, care fac parte din arsenalul sănătos al oricărei personalități, și structura de personalitate narcisică, definită de rigiditate, dezechilibru și impact distructiv asupra sinelui și a celorlalți.
În concluzie
Narcisismul se exprimă pe un continuum, de la vulnerabilitate la exces, iar echilibrul sănătos – acel nucleu narcisic robust, dar flexibil – este ceea ce ar trebui cultivat.
Atât lipsa, cât și suprasaturarea acestor trăsături pot duce la dezechilibre majore în modul în care o persoană trăiește, se percepe și se raportează la ceilalți.
Cum se formează structura narcisică?
Narcisismul în sens psihologic are rădăcini în copilărie, structura narcisică conturându-se în relația cu îngrijitorii primari.
Felul în care aceștia se acordă emoțional la nevoile copilului, în care răspund sensibil la stările lui interioare, în care îi oferă o oglindire autentică a realității – toate acestea contribuie decisiv la constituirea sentimentului de valoare personală și la interiorizarea unei imagini pozitivă despre sine.
În schimb, acolo unde au existat neglijență afectivă, abandon emoțional, lipsa unei prezențe calde și validate a adultului, dezvoltarea narcisică suferă rupturi. Copilul va învăța că nu este demn de atenție sau iubire, că nevoile sale nu contează, se va simți invizibil sau respins.
Aceste experiențe timpurii vor lăsa urme adânci – răni narcisice care, mai târziu, pot da naștere unei încrederi în sine fragile, unei stime de sine instabile sau unei lupte perpetue pentru validare externă.
Este important ca în această ecuație să avem în vedere temperamentul copilului, fondul nativ pe care se vor așeza aceste plusuri sau minusuri ale îngrijitorilor primari
Alți factori esențiali în formarea unei personalități narcisice sau a unor trăsături înalt narcisice sunt: evenimentele traumatice trăite sau percepute astfel de copil prin faptul că a făcut singur față evenimentului copleșitor, nu s-a simțit protejat, că poate conta pe sprijinul vreunui adult și lăudarea, răsfățul nemeritate.
Iată câteva scenarii relevante (comune):
- Neglijarea emoțională timpurie: poate duce la un sine fragil, în care lipsa validării generează nevoia compulsivă de atenție și recunoaștere.
- Supralăudarea nemeritată: copilului i se induce artificial ideea că este superior, fără ca această valoare să fie susținută de realitate (acest lucru duce, adesea, la un narcisism grandios).
- Compensarea unei traume prin răsfăț: când un părinte încearcă să „repare” trauma trăită de copil prin hiperprotecție și permisivitate, copilul dezvoltă un amestec de rănire narcisică și supraevaluare – context ideal pentru narcisismul vulnerabil.
În concluzie, narcisismul nu este, în sine, nici bun, nici rău. El este o dimensiune esențială a psihicului uman, iar sănătatea sa depinde în mare măsură de contextul relațional în care ne-am format.
Rănile narcisice
Rănile narcisice sunt leziuni profunde ale imaginii de sine, apărute în urma unor experiențe emoționale marcate de respingere, umilință, lipsă de validare sau neglijare afectivă.
Conceptul provine din teoria psihanalitică și face referire la momente în care structura narcisică a personalității este fragilizată sau afectată — adesea încă din copilărie, când nevoile fundamentale de a fi văzut, apreciat și acceptat nu sunt împlinite în relația cu părinții sau cu alte figuri de atașament.
Aceste răni nu au, de regulă, un conținut traumatic clar delimitat, ci sunt rezultatul unui deficit relațional repetat: lipsa oglindirii afective, absența unui răspuns empatic, comparațiile constante sau așteptările rigide ale adulților. Copilul nu își poate construi astfel un sentiment stabil al propriei valori și va fi tentat, mai târziu, să compenseze acest gol prin suprainvestirea în imagine, performanță sau control.
Dar rănile narcisice nu apar doar în formele evidente de abuz sau neglijare, ci și în contexte aparent „funcționale”, în care copilul este apreciat condiționat — doar când performează, se conformează sau corespunde proiecțiilor parentale. În astfel de situații, atașamentul se leagă de imagine, nu de persoană. Aprecierea este obținută în schimbul renunțării la autenticitate, iar cu timpul, acest mecanism devine un model internizat de raportare la sine și la ceilalți.
Persoana adultă care poartă o astfel de rană poate oscila între o autoevaluare grandioasă și o stimă de sine fragilă, instabilă.
Orice formă de critică sau respingere este trăită nu ca o simplă contrazicere, ci ca o invalidare profundă a propriei existențe.
De aceea, rănile narcisice se află frecvent la originea unor reacții intense de furie defensivă sau de retragere abruptă — reacții care nu reflectă doar orgoliul rănit, ci anxietatea fundamentală legată de valoarea și acceptarea de sine.
De fapt, multe dintre trăsăturile asociate narcisismului patologic – autoidealizarea, nevoia de admirație, dificultatea de a accepta limitele proprii – sunt defense ale unei structuri de personalitate formate pe un teren fragil. În spatele mecanismelor de apărare stă o identitate marcată de incertitudine și o relație problematică cu propria valoare.
Rănile narcisice sunt o adaptare într-un mediu care nu a permis exprimarea sinelui autentic.
Tocmai de aceea, ele nu pot fi „corectate” prin simpla raționalizare sau prin performanță externă, ci printr-o reconectare emoțională reală — fie în cadrul unei relații terapeutice sigure, fie în relații apropiate care permit exprimarea vulnerabilității fără teamă de respingere, dar dacă vorbim de o personalitate narcisică, acest lucru rămâne un deziderat de neatins.
Înțelegerea acestor dinamici este importantă și pentru oricine caută să își înțeleagă propriile reacții afective și dificultăți relaționale.
Tipuri de narcisism
Literatura de specialitate face o distincție esențială între narcisismul sănătos – acel nucleu echilibrat al stimei de sine – și narcisismul patologic – o deviere marcată de rigiditate, fragilitate și mecanisme defensive exagerate.
În psihanaliză se vorbește despre un „narcisism de viață” și un „narcisism de moarte”, ilustrând astfel cele două direcții extreme pe care le poate lua această energie psihică fundamentală.
Așadar, a înțelege narcisismul presupune să-l privim nuanțat, în spectrul său complet – de la narcisismul sănătos, esențial echilibrului nostru psihic, până la narcisismul patologic, care poate deveni distructiv pentru individ și cei din jur.
Narcisismul sănătos
Este forma de narcisism considerată normală, adaptativă, ajută la o imagine coerentă de sine, la dezvoltarea încrederii, la construirea de relații sănătoase, la stabilirea obiectivelor. El este nucleul de echilibru al sinelui.
Sigmund Freud a fost printre primii care a recunoscut că „un anumit grad de narcisism este indispensabil sănătății psihice”.
Narcisismul sănătos se construiește în special în primii 2-6 ani, perioadă crucială pentru dezvoltarea personalității și a imaginii de sine, atunci când părinții (sau îngrijitorii primari):
- Răspund cu empatie la emoțiile copilului („te simți trist acum… înțeleg”);
- Oglindesc pozitiv sinele acestuia
- Oferă validare („ești special pentru mine”) fără a-l supraevalua;
- Îi pun limite și îl frustrează cu măsură și non abuziv („nu poți avea tot ce vrei, dar sunt aici cu tine”)
- Îi oferă suport afectiv constant.
Aceste condiții contribuie la dezvoltarea unui sine coerent și stabil. Ele îi permit copilului să înțeleagă că este valoros chiar dacă nu e perfect, că poate fi iubit și când greșește, că lumea este un loc sigur în care poate avea încredere.
Un adult cu narcisism sănătos:
- Are încredere în sine, dar nu își subestimează sau disprețuiește colegii;
- Acceptă criticile și le analizează;
- Nu are nevoie constantă de aplauze;
- E capabil de empatie și colaborare;
- Se bucură sincer pentru succesul altora.
Narcisismul sănătos este componenta personalității care ne permite:
- Să avem încredere în forțele proprii
- Să ne simțim valoroși
- Să fim ambițioși și perseverenți
- Să ne stabilim obiective și să le urmărim
- Să suportăm eșecul fără să ne prăbușim psihic
- Să știm când să ne retragem dintr-o situație care nu ne mai servește.
Narcisismul patologic
„Narcisismul patologic reprezintă o strategie defensivă menită să mascheze un sine gol, vulnerabil și rănit.”
Otto Kernberg, psihiatru, psihanalist
Atunci când mediul familial este caracterizat fie de neglijență emoțională, fie de suprastimulare artificială (răsfăț extrem, supraevaluare) și/sau copilul rămâne marcat de evenimente traumatice (sau pe care el le resimte ca traumatice), structura narcisică se poate dezvolta distorsionat.
Există două forme majore de narcisism patologic:
- Narcisismul grandios: Se manifestă prin aroganță, superioritate, lipsă de empatie, nevoie excesivă de admirație.
- Narcisismul vulnerabil (mascat, hipersensibil): Aici persoana pare retrasă sau modestă, dar trăiește intens nevoia de validare și reacționează exagerat la critică.
Există opinii ale unor psihologi și cercetători în domeniu care consideră că narcisismul grandios este tipul de bază, din care „se trag” toate celelalte tipuri de narcisism.
Narcisismul grandios
Reprezintă imaginea clasică a narcisistului. Comportamentul unei astfel de persoane se caracterizează prin:
- Se consideră superior, genial, excepțional
- Are nevoie constantă de validare și admirație
- Nu suportă critica – reacționează cu furie, dispreț sau atac
- Îi privește pe ceilalți ca inferiori sau „instrumente”
- Se folosește de oameni pentru propriul beneficiu
- Nu simte empatie reală.
De obicei, apare ca urmare a unei copilării în care copilul a fost fie supralăudat în mod exagerat („ești cel mai bun!”), fie hiperprotejat și lipsit de limite, fie folosit de părinți pentru a le împlini visurile sau ambițiile personale („copilul trofeu”).
- Mai multe poți afla în articolul Narcisismul grandios. Caracteristici. Consecințe specifice.
Narcisismul vulnerabil
Este o formă ascunsă, manifestările sale nu corespund tipologiei ”clasice”.
Este, poate, cea mai dificilă și greu de gestionat formă de narcisism pentru cei apropiați.
Persoana narcisistă vulnerabil:
- Pare timidă, sensibilă, retrasă
- Trăiește cu sentimentul că „nimeni nu o înțelege”
- Are nevoie de validare, dar o cere indirect, prin victimizare, pasiv-agresivitate
- Are mania persecuției, cineva are ceva cu ea
- Este extrem de sensibilă la respingere și critică
- Pare modestă, dar în sine se consideră specială, „neînțeleasă”.
Aceste trăsături se asociază frecvent și cu teama de abandon.
Personalitatea narcisistă vulnerabil apare în urma unei copilării marcate de neglijență emoțională, respingere sau abandon, critici constante sau lipsa validării.
- Mai multe poți citi în articolul Narcisismul vulnerabil. Descriere. Trăsături. Manifestări
Despre celelalte tipuri de narcisism am scris în articolul de aici.
Criterii clinice pentru tulburarea de personalitate narcisistă (DSM-5)
Potrivit Manualului de Diagnostic și Statistică a Tulburărilor Mentale, ediția a 5-a, DSM-5, manual utilizat de profesioniștii din domeniul sănătății mintale din întreaga lume pentru a clasifica și diagnostica tulburările mintale, pentru ca o persoană să fie diagnosticată cu tulburare de personalitate narcisistă, trebuie să prezinte un patern persistent de:
- Grandiozitate (în fantezie sau comportament),
- Nevoia de admirație excesivă,
- Lipsă de empatie.
Alte trăsături asociate includ:
- Sentimentul de îndreptățire
- Relaționarea prin dominare și control
- tendința de a exploata și manipula
- Reacții disproporționate la critică.
Tulburarea de personalitate narcisică este un diagnostic care se dă doar de un profesionist în domeniul sănătății mintale, un medic psihiatru, după o analiză amănunțită a tiparelor comportamentale ale persoanei, istoriei sale de viață și felul în care îi sunt afectate relațiile sociale.
- Mai multe puteți citi în articolul Narcisismul scăzut, mediu și înalt. Tulburarea de personalitate narcisică
De ce e importantă această clasificare
Narcisismul nu este un monolit și, pentru a înțelege o persoană, un comportament, trebuie să înțelegem nuanțele.
Eticheta „narcisist” poate ascunde realități foarte diferite: poate fi vorba despre un om aflat în suferință tăcută (vulnerabil), despre o persoană periculoasă (malign), despre cineva aflat într-un gol sufletesc profund (mortifer), despre o persoană care se dedică binefacerilor, comunității, dar, de fapt, motivația sa reală este a fi în centrul atenției, a domina și controla (comunitar).
Concluzie
Narcisismul nu este un defect, ci un filon central al personalității. Ceea ce îl transformă într-o problemă este dezechilibrul – fie în forma de deficit, fie în forma de exces. În varianta sa sănătoasă, această trăsătură devine cheia maturității emoționale și a unei vieți sănătoase.
„Avem nevoie de narcisism. Fără el, am trăi în umilință permanentă. Cu prea mult, trăim într-o iluzie periculoasă”, a spus Sam Vaknin, autor și cercetător în domeniul narcisismului.
Sper ca rândurile de față să fie un ghid și un suport pentru cele care se regăsesc în ele, dar și o speranță.
Dacă te simṭi pierdut și singur, caută ajutor!
Îl poṭi găsi în oameni de încredere, care ṭi-au fost alături și care nu ṭi-au negat realitatea sau, dacă nu ai, în comunităṭi specifice sau în ajutor de specialitate, plătit.
- Citește despre Rutina binelui!
- Citește despre Cea mai importantă relație!
- Relația cu tine însuți
Observații înainte de final
* Informațiile din articol nu țin loc de diagnostic. Dacă crezi că o persoană din apropierea ta are trăsături narcisice, pentru clarificarea oricăror aspecte, adresează-te unui specialist.
* Înainte de a pune cuiva eticheta de ”narcisist”, nu uita că trăsături narcisice avem cu toții! Ce face diferența sunt intensitatea și frecvanța lor în cadrul unei personalități!
Încheiere
Îmi doresc să construiesc o comunitate în care cei care se confruntă cu narcisismul pot găsi sprijin emoțional, dar și soluții la probleme cu care se confruntă.
Dacă îți place articolul, te rog să îl distribui, să poată ajunge la cei care au nevoie!
Alătură-te comunității de pe pagina de Facebook și apreciază cu un ”like” pagina!
Dacă ai avut un părinte narcisist, foarte probabil:
- Să fii o persoană care controlează excesiv. Îți recomand acest articol.
- Ruminezi foarte mult. Îți recomand acest articol.
- Să te confrunți cu un gol interior. Îți recomand acest articol.
- Iubirea de sine și Cunoașterea de sine
- Multe din comportamentele părintelui narcisic sunt caracteristice părintelui imatur emoțional. Am scris despre ele, aici.
- Despre adulții care aleg să rămână cu părinții, dar și de ce, în articolul de aici.
- Te interesează:
- Dacă părintele meu este narcisist, sunt și eu narcisist?
- Părintele meu, un narcisist
- Mama narcisistă și copilul fată
- Cum influențează o mamă narcisistă dezvoltarea emoțională și gândirea copilului
- Relația tată narcisist, copilul fată
- Caracteristici ale relației tată narcisist-copilul băiat
- Fidelitatea (inconștientă) a fiicei adulte față de mama narcisistă vulnerabil
Dacă ai un partener narcisist, atunci îți sunt utile informații despre:
- Love-bombing
- Diferența între seducția sănătoasă și love-bombing
- Cum cădem ușor în capcana narcisistului
- Etape ale conștientizării în relația cu un narcisist
- Narcisistul neglijent
- Pasiv-agresivitatea. Ce este. Tactici folosite de o persoană narcisistă
- Ruminația – gândirea obsesivă fără finalitate
- Abuzul emoțional. Ce este, semne și consecințe, recuperare
- Minimalizarea – tehnică de manipulare a persoanei narcisiste
- De ce persoana narcisistă pare că nu te aude când îi vorbești?
- Ciclul abuzului narcisic
- Protecția față de un narcisist – metoda ”grey rock”
- Despre cum câștigă încrederea persoana narcisistă și abuzul narcisic
- Este relația (romantică) cu un narcisist abuzivă?
- Oare nu sunt eu narcisistul?
- Vrei să îi spui în față că e un narcisist?
- Trăsăturile care atrag o persoană narcisistă
- Susținătorii persoanei narcisiste – ”flying monkeys”. Cum o sprijină și încurajează. Exemplu de caz când victima este un copil (I)
- Susținătorii persoanei narcisiste – ”flying monkeys”. Exemplu de caz când victima este un adult (II)
- Moduri subtile în care o persoană narcisistă manipulează verbal. Exemple și analiză
- Despărțirea de o persoană narcisistă. (I) Când narcisistul este părăsit
- Despărțirea de o persoană narcisistă. (II) Când narcisistul iese din relație. Vindecarea
- Poate abuzul narcisic să afecteze sănătatea victimei?
- Frica în relația narcisistă
- Atitudinea apropiaților victimei relației narcisice la aflarea realității acesteia
- Identitatea victimei după relația cu o persoană narcisistă
- Despre cum câștigă încrederea persoană narcisistă și abuzul narcisic
- De sărbători, în familie, cu părintele narcisist
- Să (mă) mai explic, poate acum va înțelege
- Ce trăiește victima unei relații narcisiste după despărțire
- „De ce nu am putut vedea realitatea?” – întrebarea copilului adult al unei mame cu trăsături înalt narcisice
- Comunicarea cu o persoană narcisistă (I). Așteptări și obiective realiste
- Comunicarea cu o persoană narcisistă (II). Cum să te protejezi
Codependența emoțională și narcisismul fac o pereche funcțională în disfuncționalitatea ei. De aceea, pe www.codependentaemotionala.ro postez articole despre ambele.
Articole despre dependența emoțională:
- De la nevoia de afecțiune la dependența emoțională
- Dependența emoțională și identitatea de sine. Cine sunt eu?
- Codependența emoțională – o introducere mai detaliată
- Ce poți face ca să te recuperezi din starea de dependență emoțională
- De ce atrag persoane narcisiste?
- Diferența dintre seducția sănătoasă și love-bombing
Dacă simți că ceva e în neregulă cu viața ta ori nu te regăsești sau ai pierdut cârma sau pur și simplu ai o problemă care te macină, hai să stăm de vorbă într-o ședință (este contra cost)!
Scrie-mi la contact@codependentaemotionala.ro sau pe Facebook la @codependentaemotionala.
Nu uita să ai grijă de tine, așa cum ai grijă de cei dragi!
Bibliografie:
– DSM V
– „Tratat-de-Psihiatrie-Psihodinamica” – Glen O Gabbard
– „Diagnosticul Psihanalitic” – Nancy McWilliams
– Darvasula Ramani – materiale video pe canalul de YouTube.
Fotografia articolului aparține Pixabay.com
#narcisist #parintenarcisist #mamanarcisista #victimanarcisism #persoananarcisista #manipulare #narcisistvulnerabil
