Sigur ai cunoscut o persoană glumeață – am să o numesc glumețul, care pare că trece prin viață glumind, chiar și în situații neplăcute sau grele.

Sau tipul carismatic, atrăgător, sociabil, fără să aibă trăsături înalt narcisice, din contră. O numesc carismaticul.
Sau adultul sigur pe sine, neînfricat, care pare a nu se teme de nimic, deschis oricărui fel de provocare (nouă), independent – neînfricatul.

Or, autonomul, cel care nu apelează la ajutor, chiar când asta e înd efavoarea sa.

Or, eroul, adultul care se sacrifică în mod pentru ceilalți și se suprasolicită, de cele mai multe ori din proprie inițiativă, și uitând de propriile sale interese.

Lista ar putea continua, mă rezum doar la acestea.

Nu de puține ori, aceste comportamente sunt de fapt, niște „măști” adoptate într-o vreme de care persoana nu își amintește. Îți va spune: „Așa sunt eu!”

Grup de suport online pentru victimele relațiilor narcisiste

În fiecare joi la ora 19.00

Într-un cadru sigur, confidențial, vei împărtăși experiențe cu cei care au trăit ceva similar

Alătură-te cu încredere!

Glumețul

E foarte posibil ca, în copilărie să se fi simțit atât de vulnerabil și să fi trăit o durere atât de mare, încât, pentru a nu le mai simți (de fapt doar le-a amorțit), le-a ascuns în spatele umorului. Glumind, simțea că poate controla într-un fel realitatea, se simțea mai puțin neputincios. Mai mult, astfel atrăgea și atenția asupra sa într-un fel pozitiv, atenție de care orice copil are nevoie.

Peste ani, el a devenit adultul vesel, sociabil, carismatic, tot timpul cu o glumă la el, care nu își permite să fie serios sau vulnerabil. Este modul în care s-a obișnuit să evite contactul real cu durerea proprie, nu simte asta ca pe o problemă și nici nu este conștient de acest tipar. Pur și simplu, așa a învățat să fie.

Carismaticul

Poate fi copilul care a descoperit că poate atrage atenția și validarea părinților sau a celor din jur folosind șarmul, farmecul sau comportamentul seducător, manipularea subtilă (subliniez, se exclude tipologia narcisică și oricare alta patologică). Astfel, a ajuns să ascundă vulnerabilitatea și teama de respingere.

El devine adultul carismatic, atrăgător și sociabil, capabil să inspire admirație și atenție, care, în același timp, se poate simți gol pe dinăuntru, dependent de aprobarea și validarea externă. Succesul sau aprecierea celor din jur devin măsura valorii sale, iar lipsa acestora poate genera anxietate, nesiguranță sau frustrare (fără ca asta să îl facă o persoană narcisistă).

Neînfricatul

Poate fi copilul care a trăit într-un mediu perceput ca periculos sau imprevizibil și care, din diverse motive, a fost nevoit să-și ascundă frica și vulnerabilitatea – pentru că era pedepsit sau ar fi fost resins, spre exemplu, a învățat să nege frica, să braveze, să arate un curaj exagerat.

Părând puternic în fața părinților sau a colegilor, a învățat să se protejează de neputință, suferință. care, însă, nu se permite niciodată să fie vulnerabil, să ceară ajutor sau să recunoască temerile sale, rigiditate emoțională care-I poate limita intimitatea și relaționarea autentică cu ceilalți.

Persoana autonomă poate fi coilul care a simțit lipsa protecției și sprijinului, care a învățat că nu poate conta pe nimeni și că trebuie să se descurce singur pentru a supraviețui, a avut toate șanseșe să resimtă dependența de ceilalți, firească în perioada copilăriei, preadolescenței și chiar adolescenței, ca riscantă sau nesigură.

El a devenit un adult foarte independent și autosuficient, evitând sprijinul celorlalți chiar și atunci când ar fi benefic. Poate părea distant sau rece, pentru că a învățat să se bazeze doar pe sine și să nu ceară ajutor.

Eroul

E foarte probabil ca în copilărie să fi fost parentificat, să fi fost făcut să se simtă responsabil pentru siguranța și fericirea celor din jur. Atunci a simțit că nu are control, că mediul nu-i oferă siguranță sau că adulții săi nu îl pot proteja suficient.

Pentru a face față acestei frici și neputințe, a dezvoltă un comportament excesiv de protector și responsabil, tocmai pentru a „compensa” sentimentul de neajutorare. El devine adultul responsabil peste măsură, care ajută pe toată lumea, dar nu-și recunoaște propriile nevoi.

• Narcisismul între sănătate și patologie. Ce este și cum se formează, trăsături și răni narcisice
• Tipuri de narcisism

Când în copilărie trăim constant în nesiguranță – față de cei care ne îngrijesc sau trăim o formă de abuz, simțim că însăși continuitatea ființei noastre este pusă în pericol. Pericol de a nu mai supraviețui.

Nu sunt gânduri conștiente, dar copilul, care se bazează mult în primii ani de viață pe instinct, știe că depinde de adulții care îl au în grijă. Fără ei nu este nimic, pentru că este neputincios.

Or, ca să facem față unei realități atât de copleșitoare, ne adaptăm ei cât de mult și bine putem, potrivit temperamentului, resurselor psihologice, emoționale disponibile.

Această adaptare se manifestă sub forma unor „măști”. În psihologie se numesc mecanisme de apărare. În copilărie ne sunt absolut necesare ca să putem supraviețui și dezvolta.

Însă, spre deosebire de măștile adevărate, pe care le dăm jos după ce scopul utilizării lor s-a încheiat, în acest caz, continuăm să le purtăm chiar și după ce amenințare trece, ca și cum pericolul ar fi încă prezent. Treptat, ele devin caracteristici, trăsături de personalitate, influențând modul în care interacționăm cu lumea.

Este important ca aceste comportamente să nu fie considerate automat ca defecte sau patologii.

Dacă cineva glumește mult sau pare foarte sociabil, acest fel al său de a fi nu indică implicit o problemă de personalitate.
Contextul accestui comportament, felul în care aceste trăsături îi influențează viața și relațiile contează mult mai mult decât aparențele.

Măștile adaptative nu ating nivelul unei patologii, însă continuă să modeleze reacțiile adultului ca și cum mediul ar fi încă periculos, determinând comportamente care îi limitează libertatea și autenticitatea fără ca el să își dea seama.

Armura care în copilărie a protejat, în viața de adult poate deveni închisoare, adultul pe care îl vezi în oglindă și ale cărui manifestări te surprind uneori, nu este altcineva decât copilul care se apără.

Patologia apare când „masca” sau trăsătura de personalitate devine rigidă și afectează funcționarea și bunăstarea emoțională, felul în care persoana se raportează la lume.

• Vinovăția în relația narcisică
• Ajutor nesolicitat și inducerea vinovăției – formă de manipulare a persoanei narcisiste vulnerabil

Cum facem diferența între „măștile” copilăriei și tiparele patologice de personalitate

Spre exemplu între o persoană foarte sociabilă, deschisă, care atrage atenția și una narcisică?

Există câteva repere semnificative care fac diferența:

* Flexibilitatea persoanei: Persoanele cu trăsături-adaptative își ajustează comportamentele în funcție de context, nu se comportă la fel în toate situațiile.

* Felul în care persoana se raportează la sine și la ceilalți: Persoanele cu trăsături-mască au capacitatea de a reflecta asupra propriei conduite și se pot adapta, pe când în cazul unei persoane narcisiste, trăsăturile de sale de personalitate îi limitează flexibilitatea, este recunoscută ca foarte rigidă, și empatia.

* Impactul asupra funcționării: Trăsăturile-mască nu generează suferință severă sau disfuncționalitate majoră în relațiile cu ceilalți, pe când cele patologice, da.

Observații înainte de final

* Informațiile din articol nu țin loc de diagnostic. Dacă crezi că o persoană din apropierea ta are trăsături narcisice, pentru clarificarea oricăror aspecte, adresează-te unui specialist.

* Înainte de a pune cuiva eticheta de ”narcisist”, nu uita că trăsături narcisice avem cu toții! Ce face diferența sunt intensitatea și frecvanța lor în cadrul unei personalități!

Încheiere

Îmi doresc să construiesc o comunitate în care cei care se confruntă cu narcisismul pot găsi sprijin emoțional, dar și soluții la probleme cu care se confruntă.

Dacă îți place articolul, te rog să îl distribui, să poată ajunge la cei care au nevoie!

Alătură-te comunității de pe pagina de Facebook și apreciază cu un ”like” pagina!

Dacă ai avut un părinte narcisist, foarte probabil:

• Să fii o persoană care controlează excesiv. Îți recomand acest articol.
• Ruminezi foarte mult. Îți recomand acest articol.
• Să te confrunți cu un gol interior. Îți recomand acest articol.
• Iubirea de sine și Cunoașterea de sine
• Multe din comportamentele părintelui narcisic sunt caracteristice părintelui imatur emoțional. Am scris despre ele, aici.
• Despre adulții care aleg să rămână cu părinții, dar și de ce, în articolul de aici.
• Te interesează:
  • Dacă părintele meu este narcisist, sunt și eu narcisist?
  • Părintele meu, un narcisist
  • Mama narcisistă și copilul fată
  • Cum influențează o mamă narcisistă dezvoltarea emoțională și gândirea copilului
  • Relația tată narcisist, copilul fată
  • Caracteristici ale relației tată narcisist-copilul băiat
  • Fidelitatea (inconștientă) a fiicei adulte față de mama narcisistă vulnerabil

Dacă ai un partener narcisist, atunci îți sunt utile informații despre:

• Love-bombing
• Diferența între seducția sănătoasă și love-bombing
• Cum cădem ușor în capcana narcisistului
• Etape ale conștientizării în relația cu un narcisist
• Narcisistul neglijent
• Ruminația – gândirea obsesivă fără finalitate
• Abuzul emoțional. Ce este, semne și consecințe, recuperare
• Minimalizarea – tehnică de manipulare a persoanei narcisiste
• De ce persoana narcisistă pare că nu te aude când îi vorbești?
• Ciclul abuzului narcisic
• Protecția față de un narcisist – metoda ”grey rock”
• Despre cum câștigă încrederea persoana narcisistă și abuzul narcisic
• Este relația (romantică) cu un narcisist abuzivă?
• Oare nu sunt eu narcisistul?
• Vrei să îi spui în față că e un narcisist?
• Trăsăturile care atrag o persoană narcisistă
• Susținătorii persoanei narcisiste – ”flying monkeys”. Cum o sprijină și încurajează. Exemplu de caz când victima este un copil (I)
• Susținătorii persoanei narcisiste – ”flying monkeys”. Exemplu de caz când victima este un adult (II)
• Moduri subtile în care o persoană narcisistă manipulează verbal. Exemple și analiză
• Despărțirea de o persoană narcisistă. (I) Când narcisistul este părăsit
• Despărțirea de o persoană narcisistă. (II) Când narcisistul iese din relație. Vindecarea
• Frica în relația narcisistă
• Atitudinea apropiaților victimei relației narcisice la aflarea realității acesteia
• Identitatea victimei după relația cu o persoană narcisistă
• Despre cum câștigă încrederea persoană narcisistă și abuzul narcisic
• De sărbători, în familie, cu părintele narcisist
• Să (mă) mai explic, poate acum va înțelege
• Ce trăiește victima unei relații narcisiste după despărțire
• „De ce nu am putut vedea realitatea?” – întrebarea copilului adult al unei mame cu trăsături înalt narcisice
• Comunicarea cu o persoană narcisistă (I). Așteptări și obiective realiste
• Comunicarea cu o persoană narcisistă (II). Cum să te protejezi

Codependența emoțională și narcisismul fac o pereche funcțională în disfuncționalitatea ei. De aceea, pe www.codependentaemotionala.ro postez articole despre ambele.

Articole despre dependența emoțională:

• De la nevoia de afecțiune la dependența emoțională
• Dependența emoțională și identitatea de sine. Cine sunt eu?
• Codependența emoțională – o introducere mai detaliată
• Ce poți face ca să te recuperezi din starea de dependență emoțională
• De ce atrag persoane narcisiste?
• Diferența dintre seducția sănătoasă și love-bombing

Dacă simți că ceva e în neregulă cu viața ta ori nu te regăsești sau ai pierdut cârma sau pur și simplu ai o problemă care te macină, hai să stăm de vorbă într-o ședință (este contra cost)!

Scrie-mi la contact@codependentaemotionala.ro sau pe Facebook la @codependentaemotionala. 

Nu uita să ai grijă de tine, așa cum ai grijă de cei dragi!

 Fotografia articolului aparține Unsplash.com

#narcisism

#curajuldeafituinsuti

#mecanismeaparare

#mastiadaptative

#cinesunteu

#stimadesine