Despre unele visuri, dorințe și neputințe vechi

  • Reading time:8 mins read

Fără să ne dăm seama, rămânem uneori atașați unor visuri, dorințe și chiar neputințe vechi, în virtutea contextului în care au apărut și a emoțiilor pe care le-am investit în ele.

Pe parcursul vieții pot ajunge să ne împovăreze, dar nu ne atingem de ele să le chestionăm. A le pune sub semnul întrebării e ca și cum am renunța la ele, iar asta ar echivala cu a ne trăda.

O privire retrospectivă asupra evoluției personale, a visului, dorinței sau neputinței poate dezvălui o nouă realitate.

A le da un „refresh” din când in când, așa cum dăm browser-ului de internet, mă pune față în față pe mine, cel de azi, cu mine, cel de atunci.

În ce context personal a apărut dorința, visul, neputința? Cum eram eu când mi-am dorit atunci? De ce m-am simțit neputincios?

Lasă-te purtat de amintirile care se arată, ele vor chema altele și vei reconstrui începuturile, evoluția visului sau a neputinței. Mergi pe firul lor, revezi ce ai făcut ca să-l împlinești, ce ai făcut ca să nu te mai simți neputincios … cu siguranță ai trecut prin incercări, ai avut căutări, ai și progresat și ai avut realizări.

Retrăind cu mintea și cu sufletul aceasta istorie intimă, întorcându-te apoi la tine, cel de azi, cu toate experiențele trăite și realizările avute, e posibil să realizezi că acel vis, dorință nu îți mai aparține ori că neputința nu te mai reprezintă.

Dorința sau neputința … care au expirat

Poate visul ți-a fost necesar într-o anume perioadă a vieții, dar intre timp, rolul lui s-a încheiat. La fel și neputința copleșitoare pe care ai simțit-o cândva te-a făcut atunci să ridici niște ziduri sau să-ți pui niște măști care acum nu-ți mai sunt utile, din contră, te deservesc.

Ai facut atunci niște legăminte cu tine ca să te simți mai puternic sau mai valoros ori ca să atragi atenția și afecțiunea cuiva drag sau doar ca să supraviețuiești.

Dar acel timp a trecut.

Cum spunea psihanalistul Donald Winnicott “răul s-a produs”, adică aparține trecutului.

Visul, dorința pot fi niște idei admirabile sau care îți aduc aduce validare și admirație socială, dar, dacă privești adevărul în ochi, posibil să realizezi că și-au pierdut din semnificație și putere; dacă reflectezi la neputința aceea, e posibil să îți dai seama că nu mai ești acel neputincios și că a te apăra de ea sau a o masca înseamnă energie și efort irosite.

Întreabă-te sincer: „Oare această dorință sau vis în care am rămas agățat, mai îmi este astăzi de folos? Oare e actuală starea mea de neputință sau e doar un reflex vechi, din vremea când chiar eram așa?

Emoțiile dau viață visurilor, dorințelor, fac ca neputințele, fricile să devină reale. Datorită lor, afectelor pe care le-am investit, ajungem să purtăm de-a lungul vieții dorințe, neputințe care nu doar că ne împovărează, dar nici măcar nu mai sunt de actualitate.

Unele visuri, neputințe ne pot rămâne mici, precum hainele. În încercarea de a le face potrivite prezentului, omitem, de fapt, că ceea ce facem poate fi neconstructiv și autosabotor. Când o haină nu ni se mai potrivește, o înlocuim cu alta, nu ne străduim să încăpem în ea.

Fidelitatea față de visuri, dorințe, nefericiri, neputințe și frici nu e mereu în favoarea noastră. E bine ca din când în când să le verificăm actualitatea!

Sper ca acest articol să te inspire să te întorci la tine și să te reflectezi! Parte din temelia unei vieți satisfăcătoare este să pot da drumul a ceea ce nu mă mai reprezintă sau nu îmi este de folos!

Explicații profesioniste și documentate despre ce înseamnă narcisism patologic, cum afectează și ce presupune recuperarea după o astfel de relație:

Alte aspecte despre persoanele cu trăsături narcisice:

Încheiere

Îmi doresc să construiesc o comunitate în care cei care se confruntă cu narcisismul pot găsi sprijin emoțional, dar și soluții la probleme cu care se confruntă.

Dacă îți place articolul, te rog să îl distribui, să poată ajunge la cei care au nevoie!

Alătură-te comunității de pe pagina de Facebook și apreciază cu un ”like” pagina!

Dacă simți că ești singur(ă) sau confuz(ă) și nu ști ce să faci, ne putem întâlni într-o ședință plătită!

Scrie-mi la contact@codependentaemotionala.ro sau pe Facebook la @codependentaemotionala

Eu însămi sunt victimă a unei relații narcisice! Nu doar că știu ce înseamnă și cum se simte, dar, pe lungul drum al recuperării și redescoperirii de sine — parcurs în propria mea psihoterapie psihodinamică începută în urmă cu 9 ani— am învățat că vindecarea nu e o revenire la ce a fost, ci o regăsire mai profundă a sinelui.

Experiența mea personală și profesională mă ajută să știu să ascult, să înțeleg și fiu un ghid bun pe drumul descoperirii propriului sens.

Sunt consilier pentru dezvoltare personlă cu formare în psihoterapia psihodinamică.

Pregătirea profesională:

  • 2020-2022 – Școala de formare în psihoterapia psihanalitică a copilului, adolescentului și adultului – ”Fundația Generația
  • 2024-2028 – Școala de formare în psihoterapie psihanalitică și consiliere psihodinamică” – 4 ani – „Asociația de Consiliere și Psihoterapie Psihanalitică București

Criteriile admiterii în ambele școli a fost faptul că începusem analiza (psihoterapia personală) de mai mulți ani și cunoștințelor acumulate.

Lucrez pe baza principiilor psihoterapiei psihodinamice, merg regulat la supervizare individuală și de grup cu formatori psihanalitici cu experiență și continui să particip la conferințe și cursuri de perfecționare din domeniul psihanalizei.

Responsabilitatea profesională și preocuparea de a oferi celor care lucrează cu mine nu doar un suport emoțional și psihologic, care să încurajeze cunoașterea de sine și autonomia, sunt valorile mele.

Dacă ai avut un părinte narcisist, foarte probabil:

Dacă ai un partener narcisist, atunci îți sunt utile informații despre:

Codependența emoțională și narcisismul fac o pereche funcțională în disfuncționalitatea ei. De aceea, pe www.codependentaemotionala.ro postez articole despre ambele.

Articole despre dependența emoțională:

Nu uita să ai grijă de tine, așa cum ai grijă de cei dragi!

🔹 Un text de Maria Mazilu, autor al Codependentaemotionala.ro 

🔹 Fotografia articlului aparține Pixabay.com

#cinesunteu

#dezvolarepersonala

#incredereainsine

#narcisism

#narcisismsanatos

Leave a Reply