„Sunt exagerată, mă simt abandonată chiar și de cineva pe care abia am cunoscut!” Exemplu și analiză

  • Reading time:14 mins read

Sau cum ajută cunoașterea de sine și explorarea interioară

Persoana X: – Din acolescență am o senzație de însingurare aproape constantă, deși nu am fost o singuratică, am avut prietene bune și am fost o ființă sociabilă. Iar teama de abandon, am simțit-o și o simt și dacă mă refuză o cunoștință nouă sau dacă nu-mi răspunde la mesaj! Știu, asta e problema mea cea mai mare!!

A lăsat ochii în pământ ca și cum ar fi fost vinovată, apoi a continuat:

– Acum două săptămâni, ieșeam de la clubul de carte. Era a doua întrunire la care venise și persoana Y. Din dezbaterile despre cărțile în discuție, mi s-a părut că eu și ea gândim similar. După ultima întrunire, ne-am reîntâlnit la semafor, așteptând să se facă verde. M-a întrebat în ce direcție merg, drumul era parțial comun, dar mergeam cu mijloace diferite. Eu, cum sunt așa plină de energie, că-mi pare uneori că mă arunc pe oameni, i-am propus să ne întâlnim într-o zi să bem o cafea. A acceptat și-a scos imediat telefonul. Am schimbat numerele, deși le puteam lua din grrupul de WhatsApp, apoi ne-am despărțit, spunându-ne că una va da semn celeilalte ca să stabilim ce și cum.

În urmă cu 2 săptămâni am sunat-o – știi că sunt cu telefonatul, nu cu mesajele. Nu a răspuns. Am zis că nu poate vorbi și i-am dat mesaj pe WhatsApp, ca să-l vadă. După câteva ore, mesajul fusese citit, se albăstriseră liniuțele. Nici până în momentul de față, nu mi-a răspuns la mesaj. Îi scrisesem: ”Bună, ai chef și timp să ne vedem în una din zilele următoare la o cafea?”

Știu că nu a pățit nimic pentru că pe grupul de WhatsApp la clubul de carte, e activă, răspunde mesajelor.

Dacă n-aș fi atât de exagerată, nu m-aș simți abandonată pentru simplul fapt că nu mi-a răspuns la un mesaj! Știu că am o mare problemă cu asta! Și, culmea, tot nu renunț să mă duc plină de energie peste oameni, îi copleșesc!

Răspunsul îl prezint sintetizat și nu cum s-a prefigurat din dialogul nostru ulterior:

E important să vedem lucrurile cu claritate și să facem distincție! Astfel, știm cât este din partea noastră și cât din partea celuilalt (celorlalți) cu care interacționăm și nu ne mai asumăm vinovății care nu ne aparțin!

Dar suntem atât de obișnuiți cu ideea că „e ceva în neregulă cu mine, eu nu fac ceva bine!” că, de cele mai multe ori e singura realitate pe care o luăm în considerare în aprecierea unei situații!

Hai să desfacem situația și să o punem la microscop!

Tu i-ai propus să mergeți la o cafea pentru că ai simțit un interes al ei pentru tine, din faptul că ați stat de vorbă când v-ați întâlnit, dar și din întrebările pe care ți le-a pus. Manifesta curiozitate, Așa că ai făcut ce face orice om într-o astfel de situație, ai propus o întâlnire „ușoară”, un prim contact la o cafea. A acceptat fără ezitare.

Că ar fi pățit ceva este exclus, pentru că pe grupul de WhatsApp a răspuns ulterior mesajului tău.

Nu, nu este o exagerare să te simți abandonată – rămâne să vedem cât de intense au fost senzația și emoția (n.a. ultimul punct al discuției)!

Atunci când faci chiar și un micro plan cu cineva, din minimele norme ale comunicării intră să răspunzi persoanei respective când îți scrie sau dacă nu mai poți continua planul inițial!

Tu i-ai propus să beți o cafea, putea inventa ceva ca să te refuze. Poate nu a avut prezența de spirit și a luat-o gura pe dinainte! Nimic rău, suntem oameni!

La mesaj îți putea răspunde! Nu era nevoită nici să te refuze în față în față, nici nu te suna! Scria un simplu mesaj în care inventa o scuză pentru care nu poate veni.

Faptul că ai stabilit ceva cu cineva și persoana respectivă nu îți răspunde mesajelor, DA, te face să te simți rău, respins, abandonat! Este o formă de negare a celuilalt! În relația cu tehnologia, unde putem crea și șterge în secunda doi ceea ce am creat, mulți și-au extins posibilitatea asta în viața reală, „ștergând” oameni din viața lor sau din micile interacțiuni. Li se pare firesc! Puterea și curajul cresc, cu atât mai mult cu cât nici nu sunt în prezența celuilalt! ”Nu e nevoie să mă explic! Ce mă interesează ce simte celălalt, nu-i răspund?!” pare a fi deviza.

Revenind la tine, mesajul pe care ți l-a transmis este că nu contezi pentru ea!

Și nu, nu exagerez! Nu contăm unii pentru alții doar dacă ne cunoaștem bine sau dacă ne iubim ori ne leagă o relație lungă!

Propunerea de a bea o cafea împreună reprezintă începutul unei apropieri între două persoane! Acceptarea sau refuzul înseamnă un alt mod de a spune ”te respect, contezi pentru mine atât de mult încât îți răspund, nu te las să aștepți, ca și când ai fi la dispoziția mea!”

Faptul că în ziua de azi, ne confruntăm cu o epidemie a lipsei de răspuns la mesajele celor cu care am avut o minimă interacțiune – exclud mesajele publicitare sau ofertă, cerere de muncă, deși cred că, pentru ultimele, se pot găsi câteva minute într-o zi să răspundem! – nu înseamnă că este normalitate și nici nu face situația mai acceptabilă!

Nu trebuie să renunțăm la valori ale noastre, mai ales la începutul unei relații, când nu e vorba de multă implicare.

Dacă ghosting-ul a devenit normalitate, asta nu înseamnă că nu mă doare!! Că frecvența cu care se întâmplă îl face mai suportabil și pe mine un inadaptat la realitate!

* Ghosting înseamnă a dispărea dintr-o comunicare sau relație cu cineva fără a da vreo explicație, fără ca între cele două persoane să se fi întâmplat ceva rău.

Dacă cineva îți spune că toată teoria pe care am făcut-o mai sus este o exagerare, să știi că îți face gaslithing! Adică îți neagă realitatea!! De aceea e foarte important să ne cunoaștem, să știm ce valori și principii avem, să avem și o prioritate a lor, la care nu putem și la care putem renunța, pentru că astfel, nu ne lăsăm duși în manipulare. În cazul de față nu am ajunge să ne simțim rău dacă ni se spune „ești exagerat!”. Am gândi și replica: ”Nu, nu sunt exagerat deloc, astea sunt valorile mele și e firesc să mă deranjeze! Tocmai de aceea caut oameni cu care pot împărtăși aceste valori sau care, cel puțin le respectă, și nu pierd timpul cu cei care nu le respectă!”

Grup de suport online pentru victimele relațiilor narcisiste

În prima și a treia zi de joi ale fiecărei luni, la ora 19.00

Într-un cadru sigur, confidențial, vei împărtăși experiențe cu cei care au trăit ceva similar

Alătură-te cu încredere!

Realitatea din spatele cuvintelor

Ai spus „ … culmea, tot nu renunț să mă duc plină de energie peste oameni, îi copleșesc!” spune ceva profund despre tine și anume că energia asta a ta, care, e adevărat, poate fi mai mult de cea cu care suntem obișnuiți în mod curent, face rău! Ca și cum ai energia asta îi paralizează pe cei cu care intri în contact și devin lipsiți de putere, de libertatea de a se exprima, de a face!

Ceea ce mă duce cu gândul că, posibil să ai în spate o istorie tristă, în care ai fost făcută să te simți rău pentru energia asta a ta!

Persoana căreia i-ai propus e un adult, te putea refuza pe moment și dacă nu, sigur în două săptămâni îți putea răspunde la mesaj! Faptul că nu a făcut-o, mai ales că știi că nu a pățit ceva, spune ceva despre ea!

Dar tu te-ai învinovățit și judecat, ai luat totul asupra ta, pentru că ăsta e exercițiul tău de o viață! Ca și când o relație se creează doar de tine, nu de tine împreună cu cealaltă persoană!

Ce fac cu senzația de abandon?

Un impuls în stomac, spui, nu a fost ceva copleșitor.

E bine că nu a fost copleșitor, dar oricum ar fi fost, e un semn că situațiile de genul acesta răscolesc, trezesc ceva dureros în tine. Iar partea asta care ține de povestea ta dureroasă de viață, o vezi, o lucrezi tu cu tine sau în terapie.

Dar e nevoie să o identifici separat în interacțiunea cu ceilalți pentru că altfel, se transformă într-o vinovăție sau trăire copleșitoare pentru tine și e nerealist și nedrept!

La un moment dat persoana X a spus:

– Da, când eram mică nu știu de câte ori nu am auzit de la ai mei că sunt ca o rață într-o familie de lebede! Că în loc să mă joc și eu ca alți copii, eram neastâmpărată!

Această afirmație nu a fost una singulară. Pe durata copilăriei și în adolescență, părinții, dar în special mama i-a spus și a făcut-o să se simtă diferită de ceilalți, în sensul rău.

Dacă punem această banale întâmplare la miscroscop, putem vedea mai în profunzime despre ce e vorba.

Cu cât vedem mai detaliat situații din viața noastră și le asociem cu altele, semnificative, cu atât ele dobândesc sensuri noi și recompun o imagine a poveștii noastre. Prinvind-o, realizăm că nici nu ne-am născut și nici nu am devenit inadecvați, strâmbi, slabi, urâți etc., că frici și credințe ne domină nu doar felul în care privim viața și ne raportăm la ceilalți, dar mai ales la noi înșine!

Într-o terapie directivă, o astfel de situație se abordează prin exerciții sau indicații din parte terapeutului, ceea ce nu lasă loc cunoașterii de sine.

Cunoașterea de sine înseamnă explorare, insight, nu urmarea unui sfat, care, oricât de bun și cu bună intenție ar fi oferit, nu poate fi adaptat nevoilor particulare ale celui în cauză.

Când ne explorăm emoții, trăiri, momente și contexte din viață, când facem legături între ele, ajungem să vedem lucrurile în complexitatea lor, înțelegem cât din ceea ce suntem ne aparține în mod autentic nouă și cât este efectul adaptării la anumite situații dureroase, trăite constant.

Am folosit genul feminin deoarece exemplul este real, însă situația descrisă nu se limitează la femei.

Observații înainte de final

* Înainte de a pune cuiva eticheta de ”narcisist”, nu uita că trăsături narcisice avem cu toții! Ce face diferența sunt intensitatea și frecvanța lor în cadrul unei personalități!

Încheiere

Îmi doresc să construiesc o comunitate în care cei care se confruntă cu narcisismul pot găsi sprijin emoțional, dar și soluții la probleme cu care se confruntă.

Dacă îți place articolul, te rog să îl distribui, să poată ajunge la cei care au nevoie!

Alătură-te comunității de pe pagina de Facebook și apreciază cu un ”like” pagina!

Dacă simți că ești singur(ă) sau confuz(ă) și nu ști ce să faci, ne putem întâlni într-o ședință plătită!

Scrie-mi la contact@codependentaemotionala.ro sau pe Facebook la @codependentaemotionala. 

Eu însămi sunt victimă a unei relații narcisice! Nu doar că știu ce înseamnă și cum se simte, dar, pe lungul drum al recuperării și redescoperirii de sine — parcurs în propria mea psihoterapie psihodinamică— am învățat că vindecarea nu e o revenire la ce a fost, ci o regăsire mai profundă a sinelui.

Experiența mea personală și profesională mă ajută să știu să ascult, să înțeleg și fiu un ghid bun pe drumul descoperirii propriului sens.

În ultimii ani am ales să-mi aprofundez formarea în psihoterapie psihanalitică.

Am urmat timp de doi ani cursurile Școlii de formare în psihoterapia psihanalitică a copilului, adolescentului și adultului (Fundația Generația), iar din 2024 continui cu Cursul de formare în psihoterapie psihanalitică și consiliere psihodinamică al Asociației de Consiliere și Psihoterapie Psihanalitică București.

Deși nu am absolvit facultatea de psihologie, am fost acceptată în ambele programe datorită experienței mele anterioare în psihoterapie personală și a cunoștințelor acumulate de-a lungul drumului meu de autocunoaștere.

Lucrez pe baza principiilor psihoterapiei psihodinamice, merg regulat la supervizare individuală și de grup cu formatori psihanalitici cu experiență și continui să particip la conferințe și cursuri de perfecționare din domeniul psihanalizei.

Dacă ai avut un părinte narcisist, foarte probabil:

Dacă ai un partener narcisist, atunci îți sunt utile informații despre:

Codependența emoțională și narcisismul fac o pereche funcțională în disfuncționalitatea ei. De aceea, pe www.codependentaemotionala.ro postez articole despre ambele.

Articole despre dependența emoțională:

Nu uita să ai grijă de tine, așa cum ai grijă de cei dragi!

🔹 Fotografia articolului aparține Pexels.com

Tags: , , , ,

Leave a Reply