Despre a pune limite sănătoase și vinovăție

  • Reading time:7 mins read

Copilul care a crescut liber, cu insuficiente limite (de regulă copilul invizibil) sau cel care a crescut cu limite excesive, este foarte probabil să devină un adult căruia îi este dificil să pună limite în relațiile cu ceilalți și chiar să se simtă vinovat.

Pentru el, limitele nu înseamnă respectarea propriilor nevoi, dorințe, a spațiului psihic și emoțional, a propriei persoane în diverse forme, ci un disconfort, un prejudiciu pe care îl aduce celorlalți.

Limitele îi sunt fie necunoscute, fie dureroase și va evita să producă durere altora, așa cum i s-a făcut lui.
În cazul unui adult fost copil invizibil, care nu a avut parte constant de atenția sănătoasă și firească (pentru un copil) a adulților semnificativi, a se avea pe sine în centrul atenției, nu în sens egocentric, ci de a-și purta de grijă, a-și prioritiza nevoi, dorințe, este ceva necunoscut! Tendința sa constantă este de a se gândi întâi la ceilalți, cum să nu îi supere, deranjeze.

Copiii au imperativ nevoie de limite: atât pentru protecția lor, dar și pentru a-și putea construi treptat un eu coerent, capabil să gestioneze lumea internă și pe cea externă.

Prin limite, copilul învață diferența dintre impuls și acțiune, dintre dorință și realitate, dintre ceea ce simte și ceea ce poate fi exprimat în mod tolerabil pentru sine și pentru ceilalți. Limitele îl ajută să își regleze stările de disconfort, de neplăcere, să își tolereze frustrările și să descopere că lumea nu se destramă atunci când dorința nu este satisfăcută imediat.

Limitele nu presupun agresivitate, ci fermitate.
Când adulții de îngrijire pun limite ferme, cu suficientă empatie, copilul își poate dezvolta treptat capacitatea de a aștepta, de a amâna (o dorință, un impuls), de a transforma tensiunea interioară în gând, de a simți fără a fi copleșit.

Limitele îl ajută pe copil să devină o persoană capabilă să se conțină pe sine, să distingă între propriile fantasme și realitate, și să se simtă în siguranță în propriul corp și propria minte.

Puterea și curajul de a stabili limite ca adult cresc pe măsură ce se consolidează conștiința sentimentului de sine și a propriei valori. Adică printr-o constantă și aprofundată cunoaștere de sine. contaprofundată.

A pune limite înseamnă a defini cu claritate spațiul meu interior și exterior, a recunoaște ce îmi aparține, de ce am nevoie, ce îmi doresc și ce mă protejează, astfel încât să pot relaționa autentic și în siguranță.
A pune limite are legătură cu sentimentul identității și al valorii de sine, adică cu narcisismul sănătos.

Limitele nu sunt doar interdicții, nu înseamnă agresivitate și nici lipsă de respect.
Dar, uneori, pentru a le impune, poate fi nevoie de fermitate.

Sper ca acest articol să te facă să reflectezi și să te impulsioneze să iei niște măsuri, dacă te regăsești printre cei care nu pot pune limite!

Explicații profesionale și documentate despre ce înseamnă narcisism patologic, cum afectează și ce presupune recuperarea după o astfel de relație:

Alte aspecte despre persoanele cu trăsături narcisice:

Încheiere

Îmi doresc să construiesc o comunitate în care cei care se confruntă cu narcisismul pot găsi sprijin emoțional, dar și soluții la probleme cu care se confruntă.

Dacă îți place articolul, te rog să îl distribui, să poată ajunge la cei care au nevoie!

Alătură-te comunității de pe pagina de Facebook și apreciază cu un ”like” pagina!

Dacă simți că ești singur(ă) sau confuz(ă) și nu ști ce să faci, ne putem întâlni într-o ședință plătită!

Scrie-mi la contact@codependentaemotionala.ro sau pe Facebook la @codependentaemotionala. 

Eu însămi sunt victimă a unei relații narcisice! Nu doar că știu ce înseamnă și cum se simte, dar, pe lungul drum al recuperării și redescoperirii de sine — parcurs în propria mea psihoterapie psihodinamică începută în urmă cu 9 ani— am învățat că vindecarea nu e o revenire la ce a fost, ci o regăsire mai profundă a sinelui.

Experiența mea personală și profesională mă ajută să știu să ascult, să înțeleg și fiu un ghid bun pe drumul descoperirii propriului sens.

Sunt consilier pentru dezvoltare personlă cu formare în psihoterapia psihodinamică.

Pregătirea profesională:

  • 2020-2022 – Școala de formare în psihoterapia psihanalitică a copilului, adolescentului și adultului – ”Fundația Generația”
  • 2024-2028 – Școala de formare în psihoterapie psihanalitică și consiliere psihodinamică” – 4 ani – „Asociația de Consiliere și Psihoterapie Psihanalitică București”

Criteriile admiterii în ambele școli a fost faptul că începusem analiza (psihoterapia personală) de mai mulți ani și cunoștințelor acumulate.

Lucrez pe baza principiilor psihoterapiei psihodinamice, merg regulat la supervizare individuală și de grup cu formatori psihanalitici cu experiență și continui să particip la conferințe și cursuri de perfecționare din domeniul psihanalizei.

Responsabilitatea profesională și preocuparea de a oferi celor care lucrează cu mine nu doar un suport emoțional și psihologic, care să încurajeze cunoașterea de sine și autonomia, sunt valorile mele.

Dacă ai avut un părinte narcisist, foarte probabil:

Dacă ai un partener narcisist, atunci îți sunt utile informații despre:

Codependența emoțională și narcisismul fac o pereche funcțională în disfuncționalitatea ei. De aceea, pe www.codependentaemotionala.ro postez articole despre ambele.

Articole despre dependența emoțională:

Nu uita să ai grijă de tine, așa cum ai grijă de cei dragi!

🔹 Un text de Maria Mazilu, autor al Codependentaemotionala.ro 

🔹 Fotografia articlului aparține Pixabay.com

#cinesunteu

#dezvolarepersonala

#incredereainsine

#narcisism

#narcisismsanatos

Tags: , , ,

Leave a Reply