Loialitatea invizibilă

  • Reading time:9 mins read

Conceptul de „loialitate invizibilă” a fost formulat de psihiatrul și psihoterapeutul de familie, familial Ivan Boszormenyi-Nagy, fondatorul terapiei contextuale.

El a pornit de la o observație simplă și incomodă: relațiile dintre părinți și copii nu sunt doar emoționale, ci și etice.
Există în ele un registru al datoriei, al echității și al „contabilității” invizibile.

Copilul primește viață, protecție și îngrijire, iar această primire creează un sentiment profund de obligație relațională. Nu este o obligație conștientă, nici una contractuală.

Este o loialitate structurală, care se formează înainte de limbaj și înainte de gândire reflexivă.

În viziunea lui Boszormenyi-Nagy, fiecare familie funcționează pe baza unui echilibru al dreptății relaționale.

Când un părinte suferă, este nedreptățit sau rămâne nerealizat, copilul poate simți – fără să știe că simte – că prosperitatea sau fericirea lui ar crea un dezechilibru moral.

Nu pentru că părintele îi interzice explicit succesul, ci pentru că în structura internă a copilului apare ideea că „dacă eu primesc prea mult bine, trădez”.
Astfel, loialitatea devine invizibilă: nu este declarată, nu este discutată, dar organizează alegeri de viață.

Loialitatea invizibilă – ce înseamnă, de fapt?

Loialitatea față de părinți nu este implicit negativă.
În forma ei sănătoasă, ea susține solidaritatea intergenerațională, recunoștința și continuitatea.

Problema apare când loialitatea devine rigidă și inconștientă, când copilul adult continuă să plătească o „datorie” care nu este a sa și/sau nu mai are sens în prezent.
Atunci pot apărea fenomene precum autolimitarea succesului, alegerea repetitivă a unor parteneri indisponibili, sabotajul inconștient al oportunităților sau o vinovăție persistentă atunci când viața începe să meargă bine.

În literatura de specialitate, loialitatea invizibilă este adesea corelată cu concepte precum transmiterea transgenerațională a traumei sau identificarea cu destinul părintelui.

Copilul poate prelua, la nivel simbolic, suferința sau eșecul părintelui pentru a menține o formă de echilibru afectiv.

  • De exemplu, dacă mama a fost neîmplinită profesional, fiica poate întâmpina blocaje inexplicabile exact în momentul în care ar putea depăși acel prag sau ar fi în situația de a-și împlini niște obiective personale.
  • Dacă părintele a fost abandonat, copilul poate intra repetitiv în relații în care este respins.
  • Copilul părintelui care s-a confruntat constant cu probleme financiare dificile, se poate găsi în situația de a câștiga foarte mulți bani, dar de a nu reuși să realizeze ceva cu surplusul – „de fiecare dată când mi-am propus să fac ceva cu economiile făcute, a apărut o problema care a necesitat toate resursele!”

În situațiile loialității invizibile, la o privire de ansamblu asupra contextului, lucrurile par fără sens sau au un sens doar contextual, pentru evenimentul în sine, dar ce atrage atenția este repetarea unui anumit tipar chiar în contexte diferite.

Actele acestei loialități nu sunt unele deliberate!

Ce este uimitor pentru persoana în cauză este că, în pofida eforturilor sale complexe, de fiecare dată când se află într-o anume situație, se întâmplă un scenariu repetitiv care blochează accesul spre ceva.

Cum se manifestă loialitatea invizibilă?

Loialitatea invizibilă creează o tensiune interioară persistentă, uneori greu de localizat, dar constant prezentă în fundalul vieții psihice.

Ambivalența, sentimentul difuz sau acut de vinovăție, blocajele repetate în împlinirea propriilor dorințe ori autosabotarea atunci când obiectivele personale sunt aproape atinse pot fi expresii ale acestei loialități care acționează din umbră.

Pentru că, în cele mai multe cazuri, aceste mișcări rămân inconștiente sau doar parțial conștientizate, ele capătă aerul unei forțe fără nume care pare să organizeze din interior alegerile și limitele persoanei.

În lipsa unei înțelegeri a mecanismului, tendința persoanei este de a întoarce totul împotriva propriei persoane: apar autocritica, autoînvinovățirea, convingerea că „ceva nu este în regulă cu mine”.

Conceptul loialității invizibile nu este o explicație universală pentru orice repetiție, stagnare sau nereușită.

El dobândește această semnificație doar în povestea concretă de viață a persoanei, în urma sensului pe care îl aceasta îl dă întâmplărilor, evenimentelor, manifestărilor sale.

Această loialitate nu funcționează ca o sentință, ci ca o cheie de înțelegere a propriei istorii afective.

Menirea ei este de a deschide reflecția în jurul unor întrebări incomode și adesea evitate, în scopul dezvoltării, realizării persoanei: ce obligații relaționale continui să port fără să le fi ales conștient? Ce s-ar mișca în mine dacă mi-aș permite să trăiesc mai bine, mai liber sau mai împlinit decât au făcut-o părinții mei?

Răspunsurile nu se lasă descoperite rapid.

Ele cer o explorare atentă, o revenire asupra unor episoade, alegeri și blocaje care, la momentul lor, au părut întâmplătoare sau fără legătură între ele.

Abia prin această sondare interioară și prin legarea cu sens a detaliilor aparent mărunte începe să se contureze înțelegerea unei dinamici care, deși a acționat în tăcere, a influențat profund traiectoria personală.

Conceptul de loialitate invizibilă evidențiază faptul că identitatea nu este doar individuală, ci și relațională.

Suntem construiți în rețele de datorie, iubire și echilibru.

Maturizarea și accesul la o viață cât mai satisfăcătoare presupune și transformarea loialității inconștiente într-o loialitate liber aleasă, în care a trăi bine nu mai înseamnă a trăda, ci a continua viața primită într-o formă mai amplă.

Observații înainte de final

Dacă îți place articolul, te rog să îl distribui, să poată ajunge la cei care au nevoie!

Alătură-te comunității de pe pagina de Facebook și apreciază cu un ”like” pagina!

Despre mine

Eu însămi sunt victimă a unei relații narcisice, am pornit pe drumul cunoașterii și transformării personale a- adică al experienței psihoterapeutice – fără să fi auzit de vreun concept psihologic! Doar din dorința de a mă cunoaște, de a scăpa de niște tipare ce păreau a-mi conduce alegerile și de a mă simți bine în viața mea!

Știu ce înseamnă și cum se simte lungul drum al recuperării și redescoperirii de sine! L-am parcurs în propria psihoterapie psihodinamică. Acolo am învățat că vindecarea nu e o revenire la ce a fost, ci o regăsire mai profundă a sinelui.

Experiența mea personală și profesională mă ajută să știu să ascult, să înțeleg, să fiu un ghid bun pe drumul descoperirii propriului sens, dar și fără să aduc povestea mea în spațiul dintre noi.

Responsabilitatea profesională și preocuparea de a oferi celor care lucrează cu mine nu doar un suport emoțional și psihologic, care să încurajeze drumul către sine, fac parte din valorile mele.

Dacă te-ai regăsit în această descriere și simți că înțelegerea nu e suficientă pentru a schimba ceva, scrie-mi la contact@codependentaemotionala.ro sau pe Facebook la @Maria Mazilu – Consiliere – Traumă relațională și reconstrucția identității. 

Articole despre narcisism:

Dacă ai avut un părinte narcisist, foarte probabil:

Dacă partenerul/soțul este narcisist, îți sunt de interes aceste articole:

Dacă ai un partener narcisist, atunci îți sunt utile și informații despre:

Codependența emoțională și narcisismul fac o pereche funcțională în disfuncționalitatea ei. De aceea, pe www.codependentaemotionala.ro postez articole despre ambele.

Articole despre dependența emoțională:

Nu uita să ai grijă de tine, așa cum ai grijă de cei dragi!

🔹 Fotografia articolului aparține http://pexels.com//

#narcisist #narcisism #parintenarcisist #maman

Tags: #mamanarcisista, #narcisism, #narcisist, #parintenarcisist, #victimanarcisism

Leave a Reply