Perfecțiunea, trăsătură a persoanei cu un părinte narcisist

”Nu îmi place de X că e prea ….!”, ”Nu îmi place în locul Y că e ….!”, ”orașul X e prea ….!”, sunt observații pe care unele persoane le fac relativ la tot: oameni, locuri, întâmplări. Pare că nimic nu este suficient de bun și nu se poate ridica la nivelul așteptărilor lor!

Perfecțiunea este o trăsătură care se dezvoltă ca o apărare și o adaptare la un anume context de viață. Specifică persoanei narcisiste, perfecțiunea este caracteristică și celor care au crescut cu un părinte narcisist, ca și celor care cârcotesc și sunt nemulțumite permanent.

În articolul de față mă refer doar la perfecțiunea ca trăsătură adaptativă a adultului care a crescut cu un părinte narcisist (sau dominator, controlator).

Caracteristicile ”nemulțumitului exigent”

”Nemulțumitul exigent” are așteptări foarte ridicate și e foarte critic cu sine însuși, dar și relativ la oameni, situații, locuri.

De obicei, are așteptări și nemulțumiri cu privire la aspecte care, pentru cei mai mulți nu au importanță.

Este genul de persoană care, spre exemplu, înainte de a decide ce să facă cu timpul liber, va cere informații detaliate despre tot felul de aspecte ale contextului, indiferent că e vorba de un spectacol de teatru, de o călătorie sau despre o simplă ieșire cu prietenii. Va fi cel care se va plânge că de la parcare până la plajă a avut foarte mult de mers pe jos (300m) și de asta nu i-a plăcut locul, nu va mai reveni sau va păstra o amintire neplăcută unei seri petrecute cu un prieten, într-un loc deosebit, dar, în care cocktail-ul nu a fost așa cum se aștepta.

Este firesc ca înainte de a decide ceva să avem niște informații preliminare, cum, firesc este și să ținem cont de ce ne și nu ne place ori ni se potrivește sau nu, dar de la a condiționa starea de bine ori participarea de niște detalii sau de a face dintr-un aspect mai puțin plăcut o caracteristică generală a unei situații, e o distanță largă.

”Nemulțumitul exigent” și ”nemulțumitul permanent”

”Nemulțumitul exigent” se deosebește de cârcotaș, de ”nemulțumitul permanent” prin diferența standardelor și, prin calitatea propriei vieți.

Dacă cel din urmă nu are așteptări și pretenții ridicate, dar își exprimă nemulțumirile referitor la orice lucru și poate lega prietenii, relații apropiate, pentru că nu este selectiv, nuj același lucru se poate spune despre ”nemulțumitul exigent”, a cărui situație este diferită.“ Cârcotașul nu ajunge retras social așa cum este ”nemulțumitul exigent”.

Originea perfecțiunii

De cele mai multe ori, o persoană care are o așteptare de perfecțiune constantă, a avut un părinte narcisist sau, cel puțin un părinte autoritar și dominator.

Această nevoie de standarde ridicate, potrivit așteptărilor sale, are legătură cu părintele care i-a pretins constant, încă de când era copil, să facă lucrurile la standarde ridicate, perfecte chiar, sub imperiul amenințării, jignirii dau ”doar” al retragerii dragostei.

Amenințat cu ”nu te mai iubesc, nu mai ești copilul meu, m-am săturat să ….!” sau condiționat în orice alt mod, chiar și mai puțin agresiv, nu de puține ori, copilul s-a simțit în pericol de a nu mai supraviețui.
Un copil știe instinctiv că este dependent de îngrijitorii săi, astfel că orice nemulțumire a acestora, și mai ales cele care au legătură cu el, este considerată ca un pericol pentru propria supraviețuire. ”Dacă mama și/sau tata e supărată(ă) pe mine, își va retrage dragostea și atunci cine mai are grijă de mine?”
Sigur, aceste gânduri nu sunt raționale, țin de instinctul de supraviețuire care ghidează ființa umană în prima parte a vieții. În această perioadă percepem mediul, format din îngrijitorii primari, în termeni de supraviețuire și dependență.

De la adaptare la trăsătură de personalitate

Când unui copil i se va cere constant un nivel ridicat al performanței, indiferent că e vorba de felul în care își face patul, de cum își strânge jucăriile sau de cum face curățenie în cameră, temele sau își ajută părintele la o sarcina ușoară, și de ale cărui rezultate vor fi condiționate afecțiunea, satisfacția părintelui, copilul va crește cu o stare de insecuritate, nesiguranță, neliniște interioare. Cu timpul, ele se vor transforma în convingerea internă a copilului ca ”nu sunt suficient de bun ca să fiu iubit”.

Singurul mod în care copilul poate face față fără a risca să piardă dragostea părintelui, va fi să se adapteze cerințelor și condiționărilor acestuia. Va face orice îi stă în putință ca să corespundă, să fie și să facă așa cum vrea părintele, chiar dacă asta va presupune renunțări de sine.

El va internaliza condiționarea aprecierii, validării, acceptării celorlalți de rezultatele sale, indiferent despre ce e vorba pentru că în mod constant va avea o sabie emoțională deasupra capului: dacă lucrurile nu ies cum vrea părintele, consecințe pot fi dezastruoase.

Ceea ce la vremea copilăriei este un mecanism de adaptare, cu timpul va fi integrat în personalitate și va deveni trăsătură.

Partea rea din mine

Un astfel de copil, cel mai probabil va deveni adultul cu o încredere și o stimă de sine reduse, va cere un standard ridicat al prestațiilor, serviciilor, în relațiile personale nu va acceptă erori sau greșeli, se va declara dezamăgită foarte ușor. Este persoana care foarte greu face compromisuri.

Acea parte din sine insuficient de bună, pe care părintele, prin comportamentul său condițional și exigent i-a creat-o artificial, va fi partea pe care adultul (unui astfel de părinte) o va vedea în lumea exterioară cu care interacționează, indiferent că e vorba de oameni, situații, locuri.
În diverse măsuri, toți facem asta: ceea ce nu ne place la noi, punem pe seama altora (sigur, aici discuția e mai amplă).

Efectele asupra vieții persoanei

Pot fi de la renunțări la a face diverse lucruri pentru că nu au potențialul de a fi așa cum persoana își dorește, până la a pierde relații importante și merge chiar până la izolare socială.

În plan romantic, persoana poate avea dificultate în a-și găsi un partener pentru că niciunul nu va corespunde așteptărilor sale.

Dacă adultul în cauză este fată, mama narcisistă va avea grijă nu doar să îi confirme validitatea așteptărilor exagerate, ci să își și izoleze copilul, criticând persoanele cu care acesta intră în contact. Acest lucru e valabil și în privința prietenilor, nu doar a partenerilor romantici.

Un astfel de adult se va lipsi de plăcerea, bucuria și spontaneitatea unor momente și situații, de însăși bucuria vieții, rămânând fără să știe, sclavul unei trăsături adaptative, care s-a dezvoltat ca o reacție a comporceva exterior – comportamentul părintelui – și nu firesc, potrivit naturii sale.
Persoana poate ajunge să se simtă ca într-o închisoare în propria ființă, închisoare ai cărei gardieni sunt chiar aceste așteptări de perfecțiune, iluzorii.

Ce se poate face?

Vestea bună este că din propriile închisori putem scăpa!

Cum? Prin înțelegerea concretă a cauzelor acestei trăsături și lucrul cu sine.

Desigur, lucrurile nu sunt simple, cu atât mai mult cu cât sunt strâns legate de istoria de viață. Ideal ar fi să lucrezi cu un psiholog pentru că este persoana cea mai potrivită care te poate ajuta în a separa ce este al tău de ceea ce a fost pus în tine (mă refer la difernța între trăsături adaptative, care vin din niște mecanisme de apărare și trăsături care țin de persoana ta).

Dacă alegi să lucrezi tu cu tine, știind că ai această trăsătură, îți sugerez să creeazi și menții un ochi intern cu care să îți observi comportament, emoțiile, gândurile care apar când ea se manifestă.

E un fel de observare microscopică interioară, astfel că, atunci când îți observi nemulțumirea și/sau curiozitatea excesive legată de ceva, manifestate, de exemplu prin cererea unor detalii irelevante asupra unui context, să stai de vorbă cu tine și să îți propui să depășești starea de confort, adică să accepți o minimă abatere de la standardul atât de important pentru tine.
Întreabă-te: pot să fac față? Mă pune în pericol cu ceva, realist vorbind, dacă acum fac un mic compromis? Ce impact are asupra mea?
Pune în balanță acea situație comparativ cu ce ai face dacă nu ai da curs situației.

Însoțește răspunsurile la aceste întrebări de vizualizări concrete, închipuie-ți cu ochii minții, fă scenarii și observă cum te-ai simți, ce emoții ai avea dacă ai face sau ai fi în contextul pe care îl eviți. Încearcă să faci legături cu momentele în care ai și te-ai mai simțit așa.

Dacă poți să accepți ce altă dată nu ai fi acceptat, adică să faci un mic compromis, să te deschizi, e foarte posibil să ai surpriza să te simți chiar foarte bine sau ca experiența să aducă ceva nou în viața ta, să îți deschidă perspective, să îți faci noi cunoștințe.

Așteaptă-te ca făcând pasul de deschidere să auzi vocea internă care te critică și plânge, care e nemulțumită! Ea nu va pleca de pe o zi pe alta, e chestiune de exercițiu și de autoeducare. Ai răbdare cu tine însuți!
Făcând loc în interior unor stări, inițial ambivalente, vei reuși, treptat, să faci schimbări, să devii mai flexibil și, în final, mai îngăduitor.

Marele câștig va fi când vei realiza că cei din jur nu te apreciază și iubesc pentru cât de bine faci lucrurile (chiar dacă asta e important în medul profesional), ci pur și simplu pentru felul tău de a fi. Putem fi iubiți și valoroși chiar dacă nu suntem perfecți!

Observații înainte de final

* Articolul de față are scop informativ. Dacă crezi că o persoană din apropierea ta are trăsături narcisice, pentru clarificarea oricăror aspecte, adresează-te unui specialist.

* Înainte de a pune cuiva eticheta de ”narcisist”, nu uita că trăsături narcisice avem cu toții! Ce face diferența sunt intensitatea și frecvanța lor în cadrul unei personalități!

* Dacă am făcut referire la persoana narcisistă folosind mai mult genul masculin, nu înseamnă că doar bărbații sunt narcisiști. Am făcut-o în sensul cuprinzător al ambelor sexe, pentru a evita schimbarea permanentă el/ea.

Încheiere

Dacă ți-a plăcut acest articol, distribuie-l, te rog, poate fi de folos și altora!

Alătură-te comunității de pe pagina de Facebook și apreciază cu un ”like” pagina!

Construiesc o comunitate în care cei care se confruntă cu narcisismul țși codependența emoțională pot găsi sprijin emoțional, dar și soluții la probleme cu care se confruntă, astfel că orice distribuire a materialelor de pe pagină ajută!

În podcast-ul ”Despre narcisism”, am publicat câteva episoade interesante.

Le găsești și pe canalul de Youtube, doar varianta audio. Din păcate nu am avut timp ca să înregistrez și urc pe podcast toate articolele, dar mă ocup. 🙂

Dacă ai avut un părinte narcisist, foarte probabil:

Să fii o persoană care controlează excesiv. Îți recomand acest articol.
Să te confrunți cu un gol interior. Îți recomand acest articol.
Iubirea de sine și Cunoașterea de sine
Multe din comportamentele părintelui narcisic sunt caracteristice părintelui imatur emoțional. Am scris despre ele, aici.

Să te intereseze și:

Dacă ai un partener narcisist, atunci îți sunt utile informații despre:

Codependența emoțională și narcisismul fac o pereche funcțională în disfuncționalitatea ei. De aceea, pe www.codependentaemotionala.ro postez articole despre ambele.

Articole despre dependența emoțională:

Dacă simți că ceva e în neregulă cu viața ta ori nu te regăsești sau ai pierdut cârma sau pur și simplu ai o problemă care te macină, hai să stăm de vorbă într-o ședință contra cost! Fii fără grijă, confidențialitatea este asigurată.

Scrie-mi la contact@codependentaemotionala.ro sau pe Facebook la @codependentaemotionala.

Un text de Maria Mazilu, autor al Codependentaemotionala.ro

Fotografia articolului aparține Pexels Free Photos