Când putem spune despre cineva că manifestă un control exagerat?

Ce se întâmplă atunci când nevoia de control a unei persoane este atât de puternică încât intervine în viața altora, încălcându-le drepturile, abuzându-le?

De ce controlăm

Vorbim de un comportament de control excesiv atunci când persoana pretinde celorlalți ca lucrurile să se desfășoare potrivit propriilor așteptări, înducând teama că în caz contrar vor fi repercusiuni.

Acesta este controlul abuziv de care ne vom ocupa în articolul de față.

Controlul abuziv nu este altceva decât o manifestare mascată a lipsei de siguranță. El are legătură cu primii ani de viață când nevoile bebelușului sunt legate de supraviețuire. Un nou născut nu poate comunica verbal și nici conștientiza, dar instinctiv știe că depinde de persoanele de îngrijire pentru a trăi.

Nevoile sale nu se rezumă doar la cele biologice. Nevoile emoționale sunt și ele foarte importante.

Nevoia de atașament (apropierea, atingerea, afecțiunea) este cea mai importantă. Copilul se naște complet lipsit de ajutor și dependent de cei din jurul său, de aceea nevoia de atașament, de conectare cu cei din jur care să aibă grijă de el este absolut esențială pentru supraviețuirea sa.

Chiar și după ce devenim independenți în raport cu îngrijitorii noștri, păstrăm această nevoie de atașament și de conexiune, vrem să ne simțim iuibiți, să iubim. Nevoia de atașament este una biologică. Nu am fi putut evolua ca specia dacă nu am fi trăit în comunități și nu am fi avut grijă unii de alții.

Nevoia de autenticitate este o altă nevoie de bază a copilului. Ea înseamnă să fim în contact cu noi înșine, să fim în contact cu emoțiile noastre, să le putem recunoaște și exprima. Autenticitatea este și ea legată de supraviețuirea individului. La începuturile omenirii, când specia se baza doar pe instinct și emoții, nu și pe gândire, oamenii nu ar fi putut să se ferească de pericolele naturii, dacă nu am fi fost conectatți la propriile emoții., nu ne-am fi putut feri, nu am fi putut fugi din calea pericolului. Dacă în pădure, omul s-ar fi întâlnit cu un animal sălbatic și nu și-ar fi ascultat frica, rămânând pe loc în loc să fugă, ar fi murit.

Copii fiind suntem nevoiți să renunțăm la autenticitate în favoarea atașamentului. Sunt momente când între ele este o luptă, iar noi avem de ales. Dacă un copil este trist, iar părinții nu îi pot sau ști getiona tristețea (pentru că se simt amenințați sau pentru că le aduce aminte de ceva similar din copilăria lor), copilul își va suprima tristețea și va fi vesel pentru că înțelege că doar așa va fi acceptat de părinți și nu va fi supus riscului abandonului, ceea ce l-ar pune în pericol de supraviețuire. Și asta se întâmplă cu toate emoțiile neplăcute.

Este o bătălie între autenticitate și atașament, iar atașamentul iese mereu câștigător.

Așa se explică faptul că la maturitate, unor le este dificil să spunem ”nu”, să refuzăm chiar și în situații simple, spre exemplu de ieșit într-o seară cu prietenii.

Teama de a nu pierde atașamentul (la maturitate atașamentul este față de grupul social) rămâne în noi. Sigur, că aceasta nu este o alegere conștientă și nici un proces de gândire, ci o reacție automată ce vine din copilărie când am fost nevoiți să renunțăm la autenticitate, la a exprima ce simțim cu adevărat, în favoarea atașamentului.

Copilul în primii trei ani este o sugativă emoțională, preia poverile, durerile, disconfortul emoționale ale părinților. Copilul a cărui mamă nu este disponibilă emoțional și care este foarte stresată, anxioasă, în depresie, va învăța de mic să nu își împovăreze mama cu și mai mult stres, așa că își va suprima tristețea, supărarea și nu va plâge prea mult. Aceste copil își va ține în tăcere durerile, chiar și când e vorba de dureri fizice, boli, va fi preocupat să nu își încarce mama cu durere, ci să o protejeze. Ca adult, va avea tendința să își suprime durerile, indiferent de natura lor sau va avea un ridicat nivel de toleranță la acestea pentru că așa a învățat când a fost mic. Autentic pentru un copil este să plângă atunci când se simte rău, când are stare de disconfort sau de durere. Dar, preocupat de supraviețuire, a învățat că trebuie să își mențină sau protejeze relația de atașament, așa că și-a ascuns disconfortul.

Copilul care crește într-o familie în care atmosfera constantă este încărcată de furie (scandaluri, certuri), emoție amenințătoare pentru el, când va trăi un eveniment în care reacția lui firească ar fi și furie, o va suprima inconștient, ca mod de adaptare la mediul în care trăiete. Nu poate risca să piardă atașamentul, aducând mai mult rău și amenințare la ceea ce trăiește. Atfel va învăța să își mascheze tristețea și alte sentimente, emoții, renunțând în timp să fie în contact cu ele.

Unul din rolurile foarte importante ale mamei este cel de oglindire a realității, în primii ani ea fiind mai mult reprezentată de emoții. Pe baza felului în care ea reacționează la trăirile copilului, alinându-l și făcându-l să se simtă în siguranță când are o emoție neplăcută (cum, spre exemplu, în primele luni este cea de foame, unul din momentele în care copilul simte că are ceva rău în stomac și nu știe ce i se întâmplă), el ajunge ca în timp să fie tot mai puțin speriat de aceste emoții și să se simtă în siguranță, știind că cineva este mereu acolo, pentru el.

Felul în care îngrijitorii săi primari reușesc să răspundă nevoilor copilului este foarte important. Un copil ale cărui nevoi din primii trei ani de viață, sunt împlinite suficient de bine cât să nu fie frustrat continuu, va crește cu convingerea internă că lumea este una sigură, bună, pe care se poate baza, mediul cu care intră în contact zi de zi este unul suportiv.

Dacă, însă, nevoile sale nu sunt îndeplinite constant suficient de mulțumitor pentru el sau va fi frustrat constant, el va fi nevoit să depună un efort pentru a se adapta acesteia. Va face orice pentru a surpaviețui. La acea vârstă starea de dependență este completă. Eforturile repetate de adaptare, îi vor forma convingerea că lumea este un loc nesigur, pe care nu te poți baza și asupra căruia nu ai niciun control.

Felul în care se ni se răspunde nevoilor emoționale, va fi temelia modului în care el vom privi și înțelege viața, cu toate schimbările, experiențele ei normale.

Magia prin ochii căreia un copil își vede părinții, atotputernici și omnipotenți, își găsește justificarea tocmai în nevoia de atașament, de a se se simți în siguranță. În condițiile unui parentaj suficient de bun, pe măsură ce copilul va căpăta independență și i se va permite să se maturizeze și emoțional, va renunța la această imagine a părinților care pot și știu totul. El va avea resursele necesare interioare pentru a se baza și încrede în sine, în propriile puteri.

De obicei, amintirea conștientă a adultului nu are acces la momentele în care bebeluș și/sau fiind, nu a primit ceea ce avea nevoie, dar memoria emoțională, da. Emoțiile care au însoțit acele evenimente, întâmplări, rămân. În cazul unei astfel de persoane, starea de insecuritate, teama, fac parte din lumea sa interioară, de cele mai multe ori inconștient.

Preocuparea constantă sa constantă va fi de evitare a intra în contact cu ele, în caz contrar existând riscul să retrăiască starea de nesiguranță, teama. Amintirea traumatică împiedică adaptarea individului la realitatea obiecitvă, a unui adult de 20, 30 sau 50 de ani. Emoțiile au rămas blocate tocmai pentru a-l apăra de suferință, de repetarea unui context care să-l pună în pericolul de a fi abandonat (a nu supraviețui).

Cum ajunge un adult să facă asta? Creându-și un mediu sigur, predictibil (indiferent că e vorba de o activitate banală, mersul la cumpărături sau de evenimente importante din viață). A rămas înscris în memoria sa emoțională că mediul cu care intră în contact, lumea, nu este de încredere, e posibil orice să se întâmple și să îi pună viața în pericol. Și atunci va alege inconștient, controlul.

Dacă pentru cei din jur, manifestările unei persoane care se vrea în cotrol par de neînțeles, pentru cel în cauză nu sunt.

Comportamentul de controlul abuziv apare doar ca urmare a unor ”eșecuri” parentale.

El este caracteristic și unor afecțiuni medicale cum ar fi: tulburarea de anxietate, tulburarea de personalitate personalitate narcisistă, tulburare de personalitate codependentă. Acestea diagnostice se stabilesc de un profesionist în domeniul sănătății, pe baza criteriilor stabilite de DSM (Manualului de Diagnostic Medical).

Articolul de față tratează controlul din prima perspectivă, cea a ”eșecurilor” parentale.

Trăsături ale persoanelor obsedate de control. Semnele unui comportament de control abuziv

Pentru a vorbi de un control abuziv, excesiv, trebuie să îndeplinească două caracteristici esențiale:

• Continuitatea (să nu aibă caracter temporar, să nu fie determinat de situații contextuale)
• Inducerea temerii (nu neapărat direct) că va exista o coerciție, vor fi consecințe neplăcute, dacă lucrurile nu vor ieși așa cum vrea cel care exercită controlul.

Persoanele obsedate de control, de obicei au standarde rigide și nu se adaptează bine la schimbare, pot fi intimidante, autoritare și dominatoare în eforturile lor de a obține ceea ce vor prin manipularea celorlalți.

Ele nu folosesc întotdeauna aceleași tactici, dar există câteva manifestări comune care pot indica o persoană obsedată de control:

• Sunt inflexibile și insistă că totul trebuie să fie în felul lor, adesea nu se adaptează și nu sunt deschise la sugestiile sau punctele de vedere ale altora.
• Nu respectă limitele celorlalți.
• Vor să fie în centrul atenției.
• Sunt foarte critice.
• Sunt manipulatoare (induc vinovăția, sunt imprevizibile, își pot schimba comportamentul brusc, de la a fi veseli la a deveni rapid iritați, morocănoși și bosumflați, mai ales dacă nu pot obține ceea ce vor, nu acceptă un refuz ca răspuns).
• Încearcă să își schimbe partenerul (în relația romantică).

Semne comune ale unui comportament de control sunt:

– Tratamentul tăcerii într-o discuție sau într-o situație în care celălalt așteaptă un răspuns.

– Criticarea unei persoane (indiferent care ar fi obiectul criticii) pentru a o face să se schimbe.

– Dominarea conversațiilor sau întreruperea constantă a celorlalți.

– Manipularea pentru ca lucrurile să iasă într-un anume fel.

• Despre manipulare am scris aici.

– Dorința de a avea permanent informații complete și specifice despre o altă persoană (cum ar fi unde se află în permanență)

– Dorința extremă de a-i impresiona pe ceilalți

– Evitarea intenționată de a se adapta la noi circumstanțe.

– Nerespectarea dorinței, limitelor, deciziei altor persoane (un exemplu familiar este al părinților care merg în casa copilului, care e în cuplu sau nu, fără știința sau acordul acestuia, cu motivul că îi aduce mâncare pentru că el nu are timp să gătească sau să îi facă curat).

Un comportament de control, dar care nu are aparența controlului, este cel al persoanelor codependente emoțional, care, se aruncă în relații (romantice, de prietenie), exprimându-și entuziasmul pentru a fi găsit o asemenea persoană, manifestându-se foarte disponibile, având un comportament exagerat compliant, care fac cadouri scumpe sau exagerate față de stadiul relației.

Așteptarea inconștientă și infantilă a acestora este că printr-un astfel de comportament vor determina pe celălalt să le dea ce au nevoie (dragoste, relație, afecțiune, etc).

Un partener cu comportamente de control poate pretinde să știe permanent ce faci, unde ești, cerându-ți direct sau indirect, îți poate nega sau respinge realitatea și percepțiile.

Aceasta din urmă este, de fapt, și o formă de manipulare numită gaslighting.

• Ce înseamnă gaslighting, afli aici.
• Gaslighting – ce este și ce nu este

Consecințele pot fi devastatoare pentru sănătatea unei persoane.

O relație sănătoasă (romantică, de prietenie, de rudenie) se bazeză pe respect, pe libertatea acordată celuilalt de a lua propriile decizii și de a face ce îi place, ce își dorește, de a-i permite să fie așa cum este și să nu fie nevoit să se schimbe sub diverse aspecte pentru că un îi place celuilalt. Mă refer nu la ajustările firești într-o relație, ci la schimbări, care înseamnă renunțări de sine.

Revenind la manifestări ale controlului, este posibil ca o persoană să supracompenseze lipsa de control din copilărie prin, spre exemplu, controlul strict al propriului comportament alimentar (cum ar fi, respectarea unei diete stricte sau a unei rutine rigide) sau al aspectului.

Ce este greșit în a dori să controlezi lucrurile

Dacă controlul și certitudinea ne fac să ne simțim în siguranță, ce este rău în a încerca să controlăm lucrurile?

Problema este că nu este posibil. Majoritatea lucrurilor sunt în afara controlului nostru și încercarea de a le supune voinței noastre nu face decât să creeze mai multă rezistență, stres și conflict.

În același timp, când avem un comportament de control, relațiile noastre au și ele de suferit. Este greu de stat în preajma unor persoane autoritare, critice și care îi judecă pe ceilalți. De obicei, rezultatul sunt certurile, distanțarea emoțională și sentimentele rănite.

Cum să faci față unei persoane care controlează

E important să poți recunoaște comportamentul și, spre exemplu, să nu te minți că ”așa sunt relațiile, trebuie să fac compromisuri!” Asta în situația în care este vorba de un partener controlator. Dacă e vorba de un părinte, e foarte posibil să justifici comportamentul părintelui: ”e mama mea”, ”așa sunt toți părinții”, ”nu am ce să fac”, ”nu vreau să îl supăr”, ”ar fi lipsă de respect pentru câtea au făcut pentru mine”.

Pentru mai multă claritate, îți recomand să citești și articolele:

• Adulții care nu pleacă de lângă părinți
• Părinții imaturi emoțional. Ce este imaturitatea emoțională, cum se manifestă. Cum afectează creșterea unui copil

Iată câteva modalități de a face față persoanelor controlatoare din viața ta (indiferent de natura relației cu acestea):

1. Stabilește limite în relația cu persoana respectivă și ai grijă ca ele să fie respectate.

Stabilirea unor limite clare referitor la cum vrei să fii tratat, la ce te face să te simți confortabil, ce îți place sau nu și aducerea la cunoștină, spunându-i expres că vrei să le respecte și exprimând simplu ce simți relativ la faptul că nu o fac:

“Comportamentul tău mă face să simt că nu ai încredere în mine. Mă face să mă simt foarte inconfortabil”.

Învăță modalități de a spune ”nu” cu încredere și de a stabili limite ferme. Ferm nu înseamnă agresiv. În același timp, e posibil ca la primele refuzuri spuse să îți fie greu și să crezi că destinatarul s-a supărat pe tine ori, mai rău, că vei pierde relația.

Niciun început nu e ușor, cu atât mai puțin cele care ies înafara obișnuinței noastre.

Dacă comportamentul continuă, analizează-ți motivele pentru care ai mai rămâne în relație. Problema cea mare poate să nu fie faptul că ai ajuns într-o situație cu o persoană care controlează, ci ce anume te face să rămâi alături de ea. Care este familiaritatea de care îți amintește, cu cine ai trăit o astfel de relați în familia ta originară? Ce beneficiu inconștient consideri că ai?

Poate fi necesar să părăsești relația sau, în cazul colegilor de serviciu să pui limite mai ferme ori să rărești contactul (în cazul părinților, spre exemplu).

Deși niciunul dintre ele nu este acceptabil, unele tipuri de comportamente de control sunt mai periculoase decât altele. Controlul joacă un rol important în următoarele tipuri de abuz: verbal sau emoțional, psihologic (gaslighting), financiar, fizic, sexual.

Să faci față unei persoane care controlează abuziv, este epuizant și poate fi copleșitor.

În astfel de cazuri, să ai mai multă grijă de tine și să accepți sprijin, este esențial. Asta în situația în care nu poți ieși din relație.

2. Înconjoară-te de persoane sănătoase emoțional, al căror fel de a gândi, de a fi îl prețuiești. Este important să ți se poată valida realitatea, sentimentele și percepțiile.

3. Adresează-te unui psihoterapeut

Cu ajutorul lui vei ajunge la cauzele profunde care te-au adus în relație cu o astfel de persoană și care te țin în relație, vei descoperi despre tine și trecutul tău aspecte care te vor ajuta să te înțelegi și să te reconstitui, să ajungi la sinele tău adevărat.

3. Învață să te relaxezi și să te calmezi

O modalitate de a-ți calma sistemul nervos și de a reduce tensiunea din corp este de a practica relaxarea prin meditații ghidate (online), prin mindfulness. Nu e neveoie să petreci ore în șir, poți face la început câte 5-10 mimnute pe zi.

4. Stabilește-ți și întărește-ți limitele

Când cineva exercită un comportament de control asupra noastră, ne poate trezi sentimente de furie, jenă,  inferioritate și chiar disperare. În cazul unui comportament abuziv putem simți chiar frică.

Cum ști că ești o persoană autoritară, care controlează

Iată câteva semne comune care ar trebui să îți dea de gândit:

• Vrei ca lucrurile să fie previzibile și să se desfășoaredupă o rutină
• Te simți anxios, stresat și supărat când lucrurile nu merg așa cum îți dorești sau te așteptai.
• Ești foarte organizat și îți place sistemele
• Ești perfecționist
• Vrei ca lucrurile să fie făcute într-un anumit mod
• Gândirea ta este de tipul “totul sau nimic”, vezi doar o singură modalitate corectă de a face ceva.
• Îți imaginezi că se va întâmpla ce e mai rău dacă lucrurile nu merg așa cum îți dorești sau te așteptați.
• Ai standarde foarte înalte pentru tine și ceilalți
• Ești exigent și critic
• Preferi să faci totul singur decât să delegi
• Dai sfaturi nesolicitate pentru că tu crezi că știi ce ar trebui să facă ceilalți
• Ai dificultăți în a te relaxa
• Urăști schimbările și situațiile necunoscute.

Fiecare dintre noi are la diferite intensități aceste trăsături, dar asta nu înseamnă că avem un comportament controlator.

Ce poți face pentru a nu mai fi obsedat de control

Dacă ești o persoană obsedată de control, conștientizarea este primul pas. Nu putem schimba ceea ce nici măcar nu vedem.

1. Observă-ți comportamentul și ține un jurnal în care îți notezi manifestările,  emoțiile, gândurile. Acest lucru te va ajuta să anticipezi situațiile în care este posibil să se declanșeze frica, lipsa ta de siguranță.

2. Identifică-ți emoțiile și rădăcinile comportamentelor tale

Foarte posibil ca nevoia ta de control să fie acuzată de o teamă de abandon sau de teama de respingere bazată pe experiențe din copilărie, așa că încerci să-i controlezi pe ceilalți pentru a-i păstra aproape de tine.

Pentru a schimba comportamentul de control, va trebui să ajungi la cauzele care stau la bază, iar pentru a face asta e nevoie ”să sapi” mai adânc în tine.

Începe prin a te întreba: Ce temeri îmi determină comportamentul meu de control? Fă asocieri și mergi pe firul întâmplărilor în istoria ta personală cât de mult poți.

Dedică-ți timp pentru a lucra cu tine și a afla ce anume te face să manifești controlul. Ideal ar fi să te adresezi unui psihoterapeut care să te însoțească în călătoria prin sine. Ascultă și urmărește materiale de dezvoltare personală dedicate temelor care te privesc (dar un numai), înscrie-te la ateliere de explorare a emoțiilor și descoperire de sine!

3. Adoptă abilități sănătoase de adaptare

Este posibil să fi învățat în copilărie că nu te poți baza pe nimeni în afară de tine însuți, așa că ai învățat să te descurci cât de bine ai știut. Acele abilități de adaptare care au funcționat cândva pot avea un impact negativ asupra relațiilor tale de adult.

4. Căutați mai întâi să înțelegi

Exersează să asculți cu adevărat ceea ce spun ceilalți. Este posibil să acționezi cu intenția bună ca ei să aibă parte de ceva bun, dar este posibil ca binele, așa cum îl vezi tu pentru ei, să nu concincidă cu cel pe care și-l doresc ei.

5. Ajută-te în situațiile de zi cu zi, cu următoarele întrebări:

– Cât de probabil este ca acest lucru să se întâmple?

-Ce dovezi am pentru a susține acest gând?

Pentru a-ți oferi răspunsuri e nevoie să îți închipui scenarii, să pui în balanță eventualele opțiuni. Trebuie să îți chemi în ajutor și rațiunea.

6. Acceptă ceea ce nu depinde de tine.

Rațional știm cu toții că nu ne putem controla decât pe noi înșine și, cu toate acestea, persistăm în a-i determina pe alții lucrurile să facă alegerile pe care noi le considerăm corecte sau cum considerăm noi că e bine.

Acceptarea înseamnă că distingi ceea ce se află sub controlul tău și ce nu și astfel îți poți permite să accepți că unele lucrurile sunt cum sunt sau să le accepți imprevizibilitatea, fără a le forța să se schimbe după voința ta.

7. Acceptă imperfecțiunea în tine și în ceilalți

Parte a acceptării este recunoașterea faptului că niciunul dintre noi nu este perfect, facem greșeli, uităm lucruri, luăm decizii proaste, etc.

Trebuie să ne așteptăm și să acceptăm că uneori obiectivele nu sunt îndeplinite, planurile nu ne ies, oamenii ne dezamăgesc și se întâmplă accidente. Încercarea de a controla oamenii și situațiile nu va împiedica aceste lucruri să se întâmple, în schimb, tinde să îndepărteze oamenii.

8. Împrietenește-te cu schimbările neașteptate, neașteptat sau diferit nu înseamnă rău

Gândirea noastră catastrofistă ne face să presupunem că toate schimbările neașteptate sunt rele, dar acest lucru este fals. Avem tendința de presupune despre cum se vor desfășura evenimente, situații prin prisma fricilor noastre chiar și inconștiente și nu prin prisma realității obiective.

9. Practică tehnici de relaxare și de gestionare a stresului

Confruntarea cu stresul și anxietatea poate avea un impact asupra funcționării zilnice în toate domeniile vieții. Învățarea unor modalități eficiente de gestionare a acestui stres și anxietate este utilă mai ales sănătății. Cum s-a demonstrat deja științific, stresul afectează sistemul immunitar.

Putem realiza acest lucru prin meditații, sport, practicând mindfullness constant. Să le introducem în viața noastră ca pe niște obiceiuri.

Lipsa de timp, în cele mai multe cazuri, este un motiv fabricat, lucrurile se pot organiza astfel încât să ne ocupăm și de ce este prioritar pentru noi. Pentru asta, de multe ori e nevoie să putem delega, să cerem ajutorul și să renunțăm la control.

10. Adu-ți mereu aminte de faptul că ești capabil să te descurci în orice situația pusă în față de viață. Nu mai ești copilul mic care nu are control pe nimic, care este supus schimbărilor pe care nu le poate influența.

În loc de încheiere

Sper ca acest articol să îți aducă informații utile cu privire la ce este comportamentul de control abuziv și să te ajute să faci niște schimbări în viața ta dacă te confrunți cu așa ceva. Nu uita că un comportament controlatpr constant nu face parte din sănătatea și normalitatea unei relații!

Alătură-te comunității de pe pagina de Facebook și apreciază cu un ”like” pagina!

Dacă simți că ceva e în neregulă cu viața ta ori nu te regăsești sau ai pierdut cârma sau pur și simplu ai o problemă care te macină, putem să stăm de vorbă într-o ședință!

Scrie-mi la contact@codependentaemotionala.ro sau pe Facebook la @codependentaemotionala. 

Codependența emoțională și narcisismul

Codependența emoțională și narcisismul fac o pereche funcțională în disfuncționalitatea ei. Paradoxal, nu?

Pentru că aproape întreaga mea viață m-am confruntat cu ele, îmi dedic viața profesională informării și educării în domeniu, dar și sprijinirii persoanelor care se confruntă cu așa ceva.

Scriu articole pe www.codependentaemotionala.ro

Public episoade despre narcisism pe podcast-ul ”Despre narcisism”! – Spotify

Aceleași episoade le găsești și pe YouTube, aici.

Pe Facebook, Codependența emoțională o găsești aici. 

Alătură-te comunității de pe Facebook și apreciază cu un ”like” pagina!

Articole despre:

• Narcisism:

• Narcisismul scăzut, mediu și înalt. Tulburarea de personalitate narcisică
• Ciclul abuzului narcisic
• Manipularea. Ce este. Tactici de manipulare
• Pasiv-agresivitatea. Ce este. Tactici folosite de o persoană narcisistă
• Unul din motivele pentru care partenerul unei persoane narcisiste nu iese din relație
• Love bombing. Ce înseamnă. Cum te poți proteja
• Protecția față de un narcisist – metoda ”grey rock”
• Ce este proiecția și cum o folosește o persoană narcisistă?
• Ruminația – gândirea obsesivă fără finalitate
• Părintele meu, un narcisist
• Mama narcisistă și copilul fată
• Relația tată narcisist, copilul fată
• De ce atrag persoane narcisiste?
• De ce persoana narcisistă pare că nu te aude când îi vorbești?

Codependența emoțională:

• Părinții imaturi emoțional. Ce este imaturitatea emoțională, cum se manifestă. Cum afectează creșterea unui copil
• Codependența emoțională – o introducere mai detaliată
• Golul interior al persoanei dependente emoțional
• De ce atrag persoane narcisiste?

Un text de Maria Mazilu, autor al Codependentaemotionala.ro 

Fotografia articlului aparține Pexels Free Photos

Surse info:

• https://psychcentral.com/blog/why-anyone-would-want-to-control-you
• https://www.choosingtherapy.com/controlling-husband
• https://www.psychologytoday.com/us/blog/friendship-20/201506/20-signs-of-a-controlling-partner
• Gabor Mate: https://www.youtube.com/watch?v=NybP1iol9O4