Mulți dintre cei care se confruntă cu codependența emoțională tind să fie perfecționiști. Efortul și preocuparea de a face lucrurile cât mai bine sunt un lucru bun, dar perfecționismul este cu mult mai mult de atât.
Perfecționismul presupune străduința compulsivă de a fi cât mai bun. În mintea unui perfecționist, el poate fi acceptat și/sau valorizat de alții dacă atinge un nivel foarte înalt în ce face sau dacă are realizări remarcabile. În caz contrar, riscă eșecul pe ambele planuri: și în privința obiectivelor sale și social, pentru că nu va fi apreciat.
A fi perfect este calea spre fericire a codependetului. ”Voi fi fericit când o să pierd 10 kg” sau ”Voi fi fericit când o să am un loc de muncă mai bun” sau ”Am nevoie să fii/să acționezi într-un anumit mod pentru ca eu să fiu fericit”. Îți sună cunoscute, nu? Este sănătos să ai obiective realiste și să le urmărești cu disciplină și perseverență, dar devine păgubos când îți legi fericirea de ele sau pe drumul către atingerea lor uiți de valori importante. De asemenea, fericirea nu o poți atinge controlând circumstanțele sau oamenii din viața ta.
Perfecționismul este o așteptare nerealistă, iar așteptările neîndeplinite și dorința de perfecțiune aduc cu ele consecințe nefaste: un critic interior copleșitor, o gândire rigidă de tip totul sau nimic, muncă în exces, dificultate în a se bucura de viață, a lua pauze și a se relaxa, reticență în a încerca lucruri noi, frică de eșec și, un în ultimul rând, anxietate.
Poate părea ciudat, dar, în esență, perfecționismul este o dependență și ca orice dependență, hrănește o iluzie: acceptarea și/sau valorizarea vor fi obținute dacă lucrurile vor fi perfecte.
Dezamăgitor, rezultatul va fi contrar a ceea ce persoana așteaptă. Nemulțumită și punând pe seama propriilor incapacități eșecul, se va învinovăți, se va rușina de sine și mai mult și considera, că ”pe bună dreptate” nu este acceptată, valorizată. De aceea, va continua să depună eforturi pentru a atinge perfecțiunea, trăind astfel într-un cerc vicios. Starea de gol interior, nemulțumirea față de propria persoană i se accentuează, nu de puține ori ajunge la epuizare psihică și uneori și fizică.
De unde vine perfecționismul
Părinții care sunt supracorecți, manifestă control excesiv, abuzivi, punitivi sau imprevizibili pot crea nesiguranță și îndoială asupra copiilor. Aceștia din urmă își imaginează că, dacă se comportă ireproșabil sau sunt perfecți, vor fi acceptați și apreciați de părinți. Alți părinți încurajează perfecționismul presându-și copiii să atingă obiective nerealiste, arătându-le apreciere, acceptare numai pe baza performanței lor.
Copiii care cresc astfel, trăiesc cu convingerea că ceva e în neregulă cu ei, că nu sunt la fel de buni ca ceilalți, că nu au valoare. Devenind adulți, încearcă să compenseze aceste ”lipsuri” făcându-se plăcuți (cei umili, dispuși să facă orice sacrificii, mereu disponibili pentru alții în defavoarea propriilor interese) și străduindu-se să facă lucrurile perfect.
Pentru că perfecțiunea e imposibilă, adesea ei sunt copleșiți de rușine, considerând că nu au obținut rezultatul dorit din cauza inferiorității lor, ceea ce le consolidează sentimentul că sunt diferiți într-un sens negativ. Un cerc vicios din care este foarte greu să iasă.
Perfecționiștii sunt niște alergători pe o bandă rulantă care nu se oprește niciodată. Ei (consideră că) eșuează continuu și nu pot să se bucure de rezultatele eforturilor lor.
Caracteristicile perfecționistului
O persoană perfecționistă întrunește câteva din următoarele trăsături sau are câteva din următoarele convingeri:
– Nu este suficient de bun așa cum este.
– Chiar dacă realizează ce și-a propus, sentimentele de satisfacție sunt temporare.
– Întotdeauna sunt mai multe de făcut, de realizat.
– Lucrurile sunt fie negre, fie albe, corecte sau greșite, există succes sau eșec.
– Crede că numai făcând totul perfect, va fi mulțumit.
– Dacă are numai reușite, va avea succes și va fi fericit.
– Când lucrurile merg prost sau nu reușește așa cum și-a dorit, a eșuat.
– Efortul și intenția nu sunt suficiente iar rezultatele trebuie să fie productive și de succes. Accentul este pus pe rezultat, nu pe proces.
– Este foarte competitivă în aproape orice.
– Își imaginează că ceilalți o admiră și o prețuiesc doar pentru realizările tale.
Cum să abordezi perfecționismul
Să renunți la credințele greșite (de ex. „Trebuie să fiu perfect pentru a fi fericit/acceptat de alții”, ”Dacă cineva este nemulțumit de mine, înseamnă că nu sunt bun și nu pot fi fericit cu mine”) este un proces care necesită timp și lucru. Aceste credințe s-au format de-a lungul anilor și nu pot fi schimbate peste noapte cu noi credințe.
Recomandat este să te adresezi unui psiholog care te va susține și îndruma în acest proces, îți va furniza instrumentele necesare pentru a face schimbări.
Dar asupra anumitor aspecte poți interveni și tu, cu atenție, preocupare și multă perseverență. Ce ai putea să faci?
– Redu-ți așteptările! Așteptările nerealiste sunt cea mai mare sursă a dezamăgirii și frustrării, în general, nu doar pentru perfecționiști. Când aștepți perfecțiunea de la tine și de la ceilalți, vei fi mereu dezamăgit, deoarece nimeni nu se va ridica la standardele tale. Calea spre mulțumire o reprezintă alinierea așteptărilor cu realitate. Nimeni nu poate fi perfect nici măcar uneori!
– Ai grijă la gândirea perfecționistă! Perfecționiștii adesea se blochează în gândirea ”totul sau nimic”, ”alb sau negru”, ”succes sau eșec”. În realitate, între extreme există mult spațiu. Dacă ai să acorzi atenție gândirii tale, propune-ți ca atunci când te surprinzi la una din extreme, să-ți faci un obicei din a privi realitatea situației. Fii obiectiv! E oare chiar atât de rău pe cât crezi? Ar fi folosit, oare, cuiva ca lucrul să iasă perfect cum ți-ai dorit tu? Ar fi apreciat cineva?
– Învață din greșelile tale. Singurul mod de a îmbunătăți ceva este să ca atunci când eșuezi, să nu renunți, să mai încerci. Eșecul este o parte normală și esențială a succesului. În loc să-l vezi ca pe ceva de evitat, acceptă-l ca parte a realității. Concentrează-te asupra procesului, nu doar asupra rezultatului. Bucură-te de călătorie cum se spune! Propune-ți să faci lucrurile pentru experiență, distracție sau pentru că ți-ai dorit mereu să le încerci….. Concentrarea asupra procesului îndepărtează presiunea de rezultate, iar unele lucruri merită să le faci, chiar dacă nu primești premii.
– Împărtășește-ți îndoielile sau greșelile! Vorbește cu oameni în care ai încredere și știi că te înțeleg. Vei descoperi că mulți au experiențe similare și vei găsi și sprijin. Vei înțelege că greșelile sunt normale și că nu ești singur.
– Fii îngăduitor cu tine! Perfecționismul nu realizează niciunul dintre lucrurile pe care speri să le îndeplinească. Nu îți scade rușinea, nu te face să te simți acceptat și nici nu îți crește stima de sine! Perfecționismul ne face inevitabil să ne simțim mai rău, deoarece este imposibil de realizat. Eșecul în a atinge perfecțiunea nu este o dovadă că ești rău, fără succes, nedorit, fără valoare sau în orice alt mod negativ. Înseamnă doar că ți-ai stabilit așteptări nerealiste. Iar așteptările pot fi schimbate!
* Acest articol are caracter informativ și educativ cu privire la aspecte ce țin de codependența emoțională.
* Nu te grăbi să îți pui eticheta nici ție și nici altei persoane de perfecționist sau de codependent emoțional. Criteriile și trăsăturile menționate sunt repere care, pentru o evaluare corectă, e nevoie să fie apreciate pentru fiecare individ în parte.
* Dacă crezi că ești o persoană codependentă, este de preferat să te adresezi unui psiholog pentru îndrumare.
- Fotografia articolului aparține Pexels Free Photos
