* Termenul de narcisist folosit în acest articol nu se referă doar la bărbați! L-am adoptat ca variantă de exprimare ca fiind unul general, cu referire la ambele sexe, pentru a ușura comunicarea și a evita folosirea continuă masculin/feminin.

”Codependența emoțională” este un loc în care numim deschis tabu-uri, lucruri mai puțin discutate în public și le privim în față. În acest articol am să vorbesc despre starea de rău pe care o încercăm mulți după interacțiunea cu un narcisist vulnerabil (victima de serviciu, cel care se plânge tot timpul). În mod particular, vreau să mă refer la răul pe care, probabil, unii dintre voi îl trăiesc în prezența părintelui, știind că se vor întâlni cu el sau după interacțiunea cu acesta.
Doar la gândul că trebuie să te întâlnești cu mama sau cu tata, te cuprinde nervozitatea sau o stare de epuizare ori rău, ai vrea ai vrea, mai degrabă, să te ascunzi undeva decât să fiți împreună.

Simți că după întâlnirea cu părintele narcisic ești foarte obosit psihic, lipsit de energie, ai dureri de cap.

Simți că după ce ai petrecut un timp cu părintele narcisic îți vine să verși, ai greață sau te simți balonat.

Dacă nu ai zâmbit citind aceste rânduri, înseamnă că îți sunt cunoscute unele stări! Și foarte probabil că, din păcate, nu ai avut cu cine să vorbești despre ele, poate ți-a fost chiar rușine că simți așa ceva în relația cu propriul părinte!

Nu ești greșit, nu tu ești cel nepotrivit!

Vestea bună este că nu ai de ce să te blamezi, nici să te consideri vinovat! Tot acest amalgam de sentimente și stări contradictorii este o consecință firească a relaționării cu o astfel de persoană. Vestea rea este că ai de dus o luptă pentru a pune limite ferme între tine și această persoană, acesta fiind singurul mod în care te poți proteja. Asupra acestor lucruri au căzut în unanimitate de acord cercetătorii, practicienii în domeniu.

Mai ales dacă e vorba de un părinte, ai tendința continuă să schimbi ceva, să nu accepți, să crezi că poate e ceva în neregulă cu tine de ajungi să (te) simți rău! Orice vârstă am avea, părinții rămân pentru fiecare, cea mai importantă referință din viața noastră, în relația cu ei ne regăsim continuu și o repetăm pe parcursul vieții în diverse forme. Tendința de a o repara, dacă nu a fost bună, e una inconștientă și de ea nu sunt feriți decât cei care au avut parte de un atașament bun. La un moment dat, vei realiza că toate aceste încercări, sunt inutile, că ai obosit și nimic nu s-a schimbat!

În relația cu un narcisist vulnerabil patologic nu e vorba că tu faci ceva nepotrivit sau că ești greșit în vreun fel, ci de felul ”defect” în care acesta este structurat și funcționează. Asupra unei astfel de persoane, ca de fapt asupra oricui, nu poate interveni nimeni altcineva, decât cel în cauză! Are nevoie de terapie, la care, statistic vorbind, sunt puține șanse să recurgă.
În domeniul dezvoltării personale se vorbește mult de persoanele toxice, de strategii de abordare a acestora și de protecția noastră în fața lor. Poate că ai cunoștințe, colegi de serviciu sau prieteni a căror prezență are infliuențe negative asupra stării tale emoționale și psihice. Chiar dacă nu e plăcut și nici ușor, în relația cu o persoană străină este mult mai ușor să punem limite, să stabilim reguli de funcționare relaționale decât în cea cu un părinte sau cu un partener.
Cu un părinte, însă, lucrurile nu stau așa. De părinți suntem legați într-un mod invizibil și profund, mai ales de mamă, încă înainte de a ne naște.

Privind în urmă

Din păcate, problematica nu se rezumă doar la ce simți în prezența unui părinte narcisic vulnerabil. Conviețuirea cu el presupune că, în mod constant, el a picurat rău în tine! Și asta a făcut-o în diverse forme: de la a te face să te simți că nu ești suficient de bun, că nu faci ce ”trebuie” sau că ce faci în relația cu el îl rănește sau îl nemulțumește până la a te face partenerul de suferință, încărcându-te cu grijile, plângerile, suferințele lui încă de când erai un copil (ceea ce este o perversiune emoțională, te transformă din copil în partener!) și la a deveni tomberonul emoțiilor și stărilor sale negative, pentru că tu ”ești prima persoană căreia i se adresează când are ceva pe suflet, numai cu tine poate vorbi!” Poate că la auzul unei astfel de afirmații te simți important, apreciat și văzut, în sfârșit, contezi și tu în ochii lui! Fiind în mijlocul tabloului, este dificil să vezi că, de fapt, nu e vorba de o recunoaștere, ci de o împovărare, acest rol nu este al tău, nici măcar nu e firesc să-l interpretezi!!

Tot acest comportament, perpetuat pe durata multor ani, este terenul perfect pentru neîncrederea care a crescut în tine (neîncredere în propria persoană, dar și în oameni, în situații, în general în viață). La rândul tău ai devenit victima suferinței, ți-o asumi ca pe ceva firesc, reprezentând viața, te gândești că așa e ea (asta se exprimă mai ales prin felul în care te raportezi la întâmplările din viața ta, te vezi ca pe un supus, un înfrânt și nu o persoană care poate decide singură și acționa, prin faptul că ai în jur mai mult persoane toxice, indiferent de natura relației, de care nu te poți desprinde, te caracterizează o atitudine demotivantă față de viață, în general). Răul emoțional care s-a tot turnat în tine este declanșatorul unei fugi inconștiente spre a te salva, unul din motivele pentru care ajungi la parteneri nepotriviți, el ți-a tăiat, fără să îți dai seama, aripile curajului și îndrăznelii, te-a făcut să devii o persoană care nu te reprezintă (te gândești de multe ori că te simți străin de tine însuți).

De ce te simți rău în relaționarea cu un narcisist vulnerabil?

Pentru că oamenii comunică inconștient, iar când e vorba de părinți, lucrurile sunt infinit mai complexe. CNici cu partenerul de viață nu sunt mai simple pentru că în relațiile romantice repetăm într-o altă formă relația cu unul sau cu amândoi părinții.

Îmi place să compar comunicarea dintre oameni cu experimentarea principiului vaselor comunicante: dacă două sau mai multe recipiente sunt unite printr-o conductă prin care poate circula un lichid, atunci lichidul turnat într-unul dintre recipiente va curge prin conductă şi va ajunge și în celălalt/celelalte recipiente, până când în fiecare recipient nivelul lichidului va fi acelaşi.
Metaforic vorbind, asta se întâmplă în comunicarea dintre noi, oamenii. De la întâlnirea cu o persoană pozitivă pleci încărcat de energie, ți se pare că lumea chiar s-a schimbat. Cum pleci de la întâlnirea cu o persoană care se plânge continuu, a cărei viață e doar suferință? Reziști cu greu întâlnirii, iar după, ești epuizat, te simți greu, încărcat și nu prea ai mare chef de viață.

Starea asta de rău se multiplică în relația cu un părinte, iar efectele sunt mult mai profunde și de durată.

Ce e de făcut?

În primul rând, e nevoie să înțelegi că nu e vina ta și nici nu ești defect sau greșit că ai astfel de sentimente, stări legat de părintele tău și că existența lor nu exclude respectul și dragostea.

Ambivalența, dualitatea țin de natura firii umane, iar când ni se face ceva rău, în general, psihicul nostru este primul care răspunde, și de obicei o face prin corp. Asta ca înainte ca noi să fim conștienți. Faptul că te simți rău, este reacția absolut firească la ce primești și se pune în tine!

Îmi este teamă că sfatul meu de a pune limite în relație, limite ferme și dure, de a lucra cu tine ca să nu te simți vinovat pentru ce faci și simți, nu este eficient, dar îl las totuși aici, insist și am să revin asupra lui cu speranța că în timp va ajunge la tine! Va ajunge atunci când tu vei putea să îl auzi, când vei putea să decizi: ”gata, nu mai pot, trebuie să schimb ceva!”Relația cu un narcisist vulnerabil nu este ușoară deloc! În tine, copilul sau partenerul lui, se toarnă psihic și emoțional foarte multe, devii un recipient în care se varsă, se varsă continuu!

Aș mai vrea să reții că nu este de datoria ta să schimbi pe cineva, ci de a te proteja pe tine însuți! Și că, oricât de greu ar fi să îți iei curajul în dinți și să pui limite în relație, iar în cea cu un partener să pleci, acestea sunt preocupări care, pe termen bun, îți aduc binele în viață și te ajută să te regăsești (sigur, fără a te rezuma la ele)! Este greu, dar recuperarea sinelui adevărat, să afli cine ești și traiul unei vieți satisfăcătoare, merită orice efort!

Sper ca rândurile mele să te facă să reflectezi, să îți dea curaj și, mai ales, să își transmită că nu ești singur! Sunt mulți care au trecut sau trec prin ce treci tu, doar că fiind lucruri nespuse, nu ai de unde să știi!

* Simți că ceva e în neregulă cu viața ta? Nu te regăsești sau ai pierdut cârma? Ai o problemă care te macină și nu ști cum să-i dai de cap? Hai să stăm de vorbă într-o ședință? Scrie-mi la contact@codependentaemotionala.ro.

* Un text de Maria Mazilu, autor al Codependentaemotionala.ro

* Fotografia articlului aparține Pexels Free Photos

* Fotografia aparține Pexels Free Photos