De ce repet același tip de relație?

  • Reading time:13 mins read

Compulsia la repetiție

Se întâmplă ca, pe parcursul vieții, să trăim repetat o situație, o împrejurare similară sau un anume tip de relație. De cele mai multe ori, repetiția are loc într-un registru negativ, nu implică dezvoltare, împlinire, satisfacție. Încercând să găsim explicații, căutăm cauzele în afara noastră, dând vina pe destin, soartă.

În rândurile următoare, abordez repetiția în cadrul relațiilor unui adult, din perspectiva abandonului.

De ce a abandonului? Pentru că a fost o realitate comună a societății românești, fie în varianta încredințării temporare a copilului către bunici, fie în cea a părăsirii lui la naștere.

Fără a limita fenomenul la cele două situații și a pune egalitate între ele, la un nivel profund, individual, abandonul are ca efect deconectarea de sine, pierderea stimei și a iubirii de sine. O realitate interioară ale cărei manifestări sunt diverse și, de care, de cele mai multe ori, nu suntem conștienți.

În același timp, relațiile romantice reprezintă aspectul cel mai important al vieții noastre și sunt oglinda fidelă a relațiilor pe care le-am avut cu îngrijitorii primari.

Aparent, lucrurile nu au legătură, dar privite din perspectiva compulsiei la repetiție (n.a. compulsie, adică se repetă obsesiv), ele dobândesc sens.

Deși preocupați să aleagă un partener ale cărui trăsături (definitorii) sunt diferite de ale celor anteriori, unii ajung în situații repetitive nesănătoase și/sau la același deznodământ relațional: despărțirea. Fie partenerul îi abandonează (este indisponibil pentru o relație sau răspunde comportamentului celuilalt, care, inconștient, îl provoacă la a-l abandona), fie abandonează chiar ei înșiși. O ciclicitate pe care par a nu o putea preveni și nici controla.

”Ce nu înțelegem, repetăm”, a spus Sigmund Freud, sintetizând astfel unul din conceptele sale importante, compulsia la repetiție.

Din perspectivă psihanalitică, prin compulsia la repetiție se reproduc, inconștient, evenimente sau conflicte care au avut loc cu mult timp în urmă și care, datorită efectului traumatic, nu au fost asimilate de persoana în cauză.

Scopul repetiției stă în obținerea controlului asupra evenimentului sau a conflictului, astfel încât, prin rescrierea scenariului de pe o astfel de ”poziție” (și nu subiect pasiv căruia i se întâmplă), persoana în cauză îl poate repara, dându-i un final pozitiv. Succesul astfel obținut, va da un sens asupra celor întâmplate, sens care va permite persoanei să integreze evenimentul în viață și să îl depășească. Desigur, vorbim de o reparație iluzorie. Revin cu sublinierea că vorbim de o manifestare inconștientă.

Pe de altă parte, mecanismul repetiției nu este inventat de psihologie sau de oameni. Repetiția se regăsește în natură, reprezintă tendința naturală a organismelor vii de a reveni în situația anterioară.

Abandonul și urmările sale

Primii ani în viața unui copil sunt fundamentali în formarea și evoluția sa, iar primii doi joacă un rol deosebit. Este perioada în care se așază temelia psihică și emoțională a ființei, când se integrează primele convingeri despre lume și realitatea înconjurătoare prin prisma figurii îngrijitorilor primari. Toate experiențele ulterioare din viață se clădesc pe această fundație.

În primele luni, nou născutul depinde în totalitate de mama sa; dacă nu îi satisface nevoile primare, existența însăși este amenințată. Tot atunci el începe să se structureze ca individualitate, prin oglindirea pe care o oferă mama. Dar, deși în prim plan sunt nevoile primare, nu se poate vorbi de o împlinire satisfăcătoare a acestora în lipsa atenției și a afecțiunii. Partea emoțională este cea care dă consistență întregului proces de îngrijire.

O dezlipirea de mediul matern va rămâne scrisă emoțional (în diferite moduri, în funcție de alte influențe), fără ca în memoria conștientă a individului, să rămână urme. Și cu cât ruperea de mediul parental, în general, dar, în special cel matern, este mai apropiată de naștere, cu atât efectele sunt mai profunde.

Încredințarea bebelușului, copilului spre creșterea unui alt îngrijitor, chiar membru din familie, are, așadar, potențialul de a de a crea semnificațiile și de a lăsa urmele abandonului.

”Nu am fost (suficient de) bun, cuminte, așa că am fost dat” va fi motto-ul care va ghida din umbră dezvoltarea ulterioară și modul în care se vor realiza legăturile adultului cu cei din jur.

În relațiile romantice reproducem, de cele mai multe ori ceea, relația problematică cu unul din îngrijitorii noștri primari, cea care ne-a marcat dureros și căreia nu i-am putut da sens decât asumându-ne o vină. Sigur, o vină asumată inconștient și nerealist, dar singurul mod prin care o ființă crudă își poate explica evenimentele care i se întâmplă. Să nu uităm că ține de natura umană ca, încă de la naștere, să căutăm și să dăm un sens la ce ni se întâmplă, chiar dacă nu mereu suntem conștienți de asta.

În viața de adult, vina inconștientă se va afla la baza unui comportament de tip salvator, ”people plaser”. Ea fie devine factor decisiv al despărțirii (”mă sufoci cu această atitudine”), fie este magnetul pentru un partener cu personalitate narcisică sau, în cel mai bun caz, a unui alt codependent emoțional.

Nu este deloc lipsit de importanță dacă bunicii, care au preluat rolul de părinte, au răspuns pe măsura nevoilor fiziologice și emoționale, dorințelor copilului. De de multe ori, mediul oferit de aceștia a fost unul mai sănătos decât cel de care copilul ar fi avut parte alături de părinții biologici. Dar, cu toate acestea, realitatea a arătat că probabilitatea ca memoria afectivă a individului să fie marcată de propria vină pentru îndepărtarea de părinții săi, este una ridicată.

De asemenea, importantă este și experiența revenirii în familia biologică. Mulți copii au revenit alături de părinți la vârsta școlarizării. Ei vor lăsa în urmă niște oameni cu care au creat legături mai mult sau m ai puțin profunde, cu care au construit o intimitate, pentru a se integra și adapta unui nou context. Oricât de des și-ar fi văzut părinții în timpul petrecut la bunici, legătura nu a fost una continuă, astfel că, cu ocazia revenirii, ea are nevoie de refacere și consolidare. Or, condițiile de viață pe care le va găsi aici, sunt și ele, foarte importante. Dacă în familia biologică nu va găsi atenția, grija, afectivitatea de care are nevoie, este posibil ca plecarea de la bunici să lase echivaleze cu un nou nou abandon.

Efecte similare abandonului pot fi, și în cazul unui copil care a trăit în familia biologică, dar care nu a avut parte de atenție, a fost neglijat emoțional, căruia i s-au satisfăcut doar nevoile fiziologice și, aparent, a avut o viață copilărie mică fără probleme. Ceea ce vreau să fac este să subliniez un anume tip de context care poate marca ulterior dezvoltarea și viața emoțională a unui individ.

Abandon nu înseamnă doar părăsirea definitivă, în maternitate, a nou-născutului. Actul are multe nuanțe și manifestări, care se pot pune în scenă în cadrul relațiilor de adult într-un mod de neînțeles.

Influența abandonului asupra alegerii partenerilor romantici

Alegerea unor parteneri care părăsesc sau a unora nepotriviți astfel încât să ajungem în punctul de a-i părăsi, sunt printre cele mai cunoscute manifestări ale compulsiei la repetiție în cazul abandonului.

Prin aceste alegeri ”neintenționat” nepotrivite, cel în cauză se va asigura că va fi ferit de intimitate și vulnerabilitate, ceea ce îi va da senzația de control. Un control pe care în copilărie, la momentul abandonului, nu l-a avut. Astfel, va rejuca cu partenerii romantici, relația primară cu îngrijitorii săi, în speranța că de data aceasta va putea rescrie scenariul cu un final pozitiv, integrându-l în viața sa emoțională.

Doar că ceea ce stă la baza alegerilor sunt resorturi necunoscute și care duc în același cerc vicios. Partenerii aleși doar aparent sunt diferiți de cei anterior. Pe măsură ce relația înaintează, ajunge în același punct cunoscut, al repetiției.

Cel afectat de abandon, de cele mai multe ori nici nu este conștient de această realitate. Va susține că viața alături de bunici sau copilăria a fost una fericită și că nu înțelege de ce nu are parte de noroc în dragoste?

Nu aș vrea să se înțeleagă că toți cei care au trecut printr-o formă de abandon sunt ”condamnați” la repetitivitate și/sau la un traseu emoțional dificil. Suntem diferiți și unici, ceea ce face și ca evenimentele și urmările lor asupra noastră să se răsfrângă și influențeze diferit.

În expunerea de față am avut în vedere cazuistică, statistici și literatură de specialitate, fără ca asta să însemne că situații similare se subsumează automat, în lipsa unei analize atente și că excepțiile sunt excluse.

Ce se poate face?

Deși pare fără ieșire, compulsia la repetiție poate fi întreruptă. Ciclicitatea nu se va întrerupe brusc și deodată și pentru asta nu există rețete recomandate sau general aplicabile.

Primul pas necesar este de a ști despre ce e vorba, de a ajunge la realitatea dureroasă și ascunsă memoriei conștiente. Psihoterapia este unul din modurile în care se poate face acest lucru, dar nu singurul. Lucrul individual, prin sondarea trecutului, identificarea unor ”puncte” cheie și găsirea de semnificații poate permite accesul la evenimentele care au marcat emoțional. Apoi, un comportament de autoobservarea, cu predilecție a momentelor și/sau tendințelor de repetiție, va avea un efect benefic de prevenire.

Este important să reții că nicio schimbare nu se poate produce peste noapte, cu atât mai puțin când e vorba de emoții și psihic. E nevoie de implicarea și răbdarea ta constante pentru a face această schimbare. Poate că citind aceste rânduri te simți descurajat, dar, crede-mă, satisfacțiile sunt de neegalat și cu impact pozitiv asupra întregii tale vieți.

Am scris aceste rânduri au scopul de a aduce claritate, lămuriri, de a ajuta introspecției și nu de a favoriza categorisirea sau aplicarea etichetelor. Dacă simți că ceva din cele scrise aici te privește și pe tine, analizează-te, stai de vorbă cu cineva apropiat și de încredere, care te poate înțelege, eventual, adresează-te unui terapeut! A face lumină, a da sens unor lucruri sau întâmplări din viață are efecte benefice pe termen lung.

Sper ca aceste rânduri să îți fie de folos.

* Simți că ceva e în neregulă cu tine sau viața ta? Nu te regăsești sau ai pierdut cârma? Ai o problemă care te macină și nu ști cum să-i dai de cap? Hai să stăm de vorbă într-o ședință? Scrie-mi la contact@codependentaemotionala.ro sau pe Facebook la @codependentaemotionala

* Un text de Maria Mazilu, autor al Codependentaemotionala.ro

* Fotografia articolului aparține Pexels Free Photos

Leave a Reply