Lipsa cronică de afectivitate (în diversele ei manifestări) în primii ani de viață este cauza primară a lipsei de încredere și a stimei de sine!
Ea reprezintă terenul fertil în care se prind și încolțesc semințele relațiilor toxice, printre care și cele cu persoane narcisiste. O persoană cu un nivel scăzut al stimei de sine are o nevoie acută de atenție și afecțiune, ceea ce narcisiștii exploatează cu generozitate în perioada de început a relației.
Nu ne putem feri de interacțiunea cu persoane toxice sau care ne influențează viața negativ substanțial, dar ne putem opri din a investi într-o relație cu ele, indiferent că e vorba de o relație romantică, de prietenie sau de serviciu.
Cum anume?
Printr-o bună cunoaștere de sine și autoeducare permanentă, îndrăznesc să spun.
Ambele ne ajută să aflăm lucruri importante despre noi, motivele pentru care luăm uneori decizii de neînțeles și creează ”spațiul” necesar între gândurile, dorințele noastre și trecerea la acțiune.
- Spre exemplu: Pentru cei mai mulți dintre noi, a fi într-un cuplu este firesc și când întâlnim o persoană interesantă, e firesc să fim nerăbdători, curioși, dar nu să sărim îmediat într-o relație. ”Spațiul” este format din puterea, răbdarea de a cunoaște potențialul partener și a nu ne arunca direct într-o relație atunci când cineva ne arată atenție. El ne protejează de eventuala suferință ulterioară. Câți oare nu ne-am aruncat cu capul înainte, motivați de fluturii in stomac sau de sentientul de familiaritate pe care îl simețam în prezența celuilalt?
Dependența emoțională pare a fi o nouă invenție a psihologiei zilelor noastre. Am auzit de multe ori afirmații de genul:
– Dependenți suntem cu toții! E normal să vorbim cu alții când trecem prin momente grele! E firesc să vrem să fim iubiți, apreciați de cei din jur!
Dependența (sau codependența emoțională) este o stare emoțională și psihologică în care o persoană nu este capabilă să își satisfacă singură nevoile emoționale și este dependentă de o altă persoană, în care are permanentă nevoie de validarea celor din jur pentru a se simți valorizată.
Dependența emoțională înseamnă suferință din lipsa cronică a afecțiunii.
Chiar dacă lipsa nu este resimțită conștient, ea se manifestă în modul în care persoana își ia atenția, validarea, recunoașterea de la ceilalți. Un semn specific este constanța relațiilor disfuncționale.
Se paote chiar transmite de la o generație la alta această stare disfuncțională de a fi permanent în nevoie, de a depinde de ceilalți.
Dependența emoțională nu este o boală și nici o afecțiune.
Dependența emoțională nu este o rușine și nici o vină, ci o consecință neprovocată de persoana în cauză.
Dependența emoțională este o realitate interioară caracterizată prin anumite comportamente.
Manifestările cele mai cunoscute ale codependenței emoționale
Nevoia acută de a fi în prezența și compania altei persoane (de obicei partener romantic)
O expresie des întâlnită a acestor persoane este: ”Nu pot să stau singur(ă)!”.
Orice formă de a petrece timp cu sine sau de a face ceva având ca unic obiectiv sau destinatar propria persoană i se pare de ne-nțeles sau o corvoadă.
Preocuparea constantă de a face pe placul celorlalți sau de a veni în ajutorul lor chiar și în defavoarea propriei persoane
Ajutorarea compulsivă a celor care au o nevoie, indiferent că nevoia e mai mult sau mai puțin importantă ori că acele persoane și-au manifestat sau nu nevoia de ajutor. Dovedindu-se indispensabil, chiar cu riscul de a renuța la planuri, dorințe, obiective personale sau de a face ceva ce nu îi place, dependentul emoțional se asigură că primește atenția și afecțiunea de care are atâta nevoie și, în lipsa cărora, se consideră lipsit de valoare.
Arătându-se permanent disponsabil, fie și inconștient, se simte apreciat, simte că are un sens în viață.
Nu este vorba de situațiile dificile în care se află apropiați și ne manifestăm ajutorul, ci de o atitudine constantă, fără a distinge între lucruri mai mult sau mai puțin importante.
Printre manifestările mai puțin cunoscute ale dependenței emoționale se numără:
Independența
Sunt persoane independente, care preferă să facă totul singure, să nu apeleze la ajutorul celor din jur. Este o formă de protecție utilizată de multe ori chiar inconștient de un dependent emoțional ca protecție împotriva suferinței.
Sigur, asta nu înseamnă că o persoană independentă este automat dependentă emoțional. Pentru a trage o astfel de concluzie e nevoie să avem în vedere un întreg comportament și nu manifestări, atitudini solitare.
Adicții
De obicei, un dependent emoțional are și o formă de adicție: alcool, munca (întâlnită mai ales în cazul persoanelor cu studii universitare, multe dintre ele își fac din muncă un refugiu), jocuri (de noroc), cumpărături, călătorii, relaționare romantică, socializare, de a fi de ajutor cuiva, etc.
De multe ori persoana în cauză nici nu este conștientă că are o formă de adicție, își justifică reacția, comportamentul ca normal pentru o perioadă stresantă.
”Mă răsfăț cumpărându-mi ceva!”, ”Oricine bea un pahar la supărare!”, ”Sunt la început de drum profesional și acum trebuie să trag tare!” etc sunt explicații des folosite.
Preocuparea excesivă de a face bucurii, cadouri și/ori a avea grijă de persoane apropiate
Atunci când începe o relație, persoana dependentă emoțional își acoperă potențialul partener cu cadouri, atenții, îi face lucruri care știe că îi fac plăcere.
Este o altă modalitate în care aceasta își alină propria nevoie și, în același timp, se asigură că este văzută și primește ce are nevoie: atenție și afecțiune, chiar dacă, fără să își dea seama, sunt condiționale. ”Îți dau în speranța că îmi vei da și tu ce am nevoie” este gândul inconștient.
Foarte posibil ca persoana în cauză nici să nu își pună problema că e ceva nepotrivit în ceea ce face.
Slaba cunoaștere de sine
Persoana dependentă emoțional nu are o conștiință de sine, a propriilor trăsături, plusuri și minusuri. Se simte într-o permanentă inferioritate față de alții, așteptând ca cineva să vină să o saveze pentru a deveni mai puternică și/sau capabilă.
Incapacitatea de a-și exprima punctul de vedere asertiv (de o manieră care să nu rănească pe ceilalți) din teama de a nu supăra pe cineva
Una din temerile profunde ale dependentului emoțional este cea de a nu fi părăsit, de a nu rămâne singur. De aceea, persoana este foarte conciliantă, permisivă și asta în pofida faptului că își face niște deservicii. Preferă să piardă, indiferent că e vorba de lucruri mai puțin importante, decât să își asume curajul de a fi autentic. Crede că dacă se va arăta cum este, există o amre probabilitate de a fi părăsită.
Paradoxal, de multe ori chiar el va fi cel care va provoca retragerea sau despărțirea. Este o formă în care deține controlul și consideră că reduce suferința.
Autocritica excesivă
Dependentul emoțional este permanent nemulțumit și critic la adresa a tot ce face și întreprinde, indiferent că e viața profesională, socială sau personală. Nu cunoaște starea de satisfacție, nu apreciază lucrurile în context, niciodată nu e suficient de bine și de bun.
Este o convingere inconștientă că doar făcând totul perfect se asigură că cei din jur nu îi vor putea găsi defecte și, astfel, nu vor avea motive să îl părăsească. A avea defecte echivalează în cazul acestei tipologii cu motive pentru a nu fi acceptat.
Începerea unei relații romantice (sau de prietenie) înainte de a cunoaște persoana, doar ca urmare a manifestării atenției excesive sau a insistențelor acesteia
Dependentul emoțional își proiectează asupra celor cu care interacționează propriile dorințe, lipsuri, considerând nerealist că persoana din față este cea mai potrivită doar ea îi poate oferi ce are nevoie.
Idealizarea
Persoane care au reușit în aspecte ale vieții în care dependentul nu a reușit sau în care își dorește să reușească ori care au un anume comportament, fel de a fi, considerat de acesta sursă a succesului sunt idealizate, trăsăturile lor exagerate.
Modul în care o astfel de persoană percepe viața și pe cei din jur este, în general, de extreme, alb și negru, nu există nuanțe, tonuri.
Salvarea emoțională
Dependentul emoțional are convingerea internă că doar cineva (altcineva înafara persoanei sale) și/sau ceva îi poate aduce fericirea.
O stare de rău interior
Starea interioară a unui dependent emoțional este greu de pus în cuvinte. El resimte un gol emoțional, ca și cum ceva din interior lipsește.
Considerându-se diferit de ceilalți, se simte rușinat.
Va încerca să își umple acest gol cu lucruri făcute în exces, ajungând astfel la adicții.
Slaba încredere în sine
Deși persoana dependentă emoțional poate părea în societate o persoană sigură pe sine, slaba încredere sau chiar lipsa încrederii în sine îi domină realitatea internă. Aceasta se răsfrânge asupra comportamentului său, chiar și în aspecte aparent neimportante.
- Spre exemplu, o persoană care mulțumește excesiv și constant atunci când cineva îi oferă, face ceva mai ales ca semn apreciere a unui ajutor oferit sau care are teama constantă să nu deranjeze ori nu poate accepta complimente.
Nu este normal să vrem validarea, acceptarea sau reacția celor din jur?
Ba da! Dar între a le vrea și a depinde de ele, a ne condiționa valoarea de manifestarea lor, a le folosi ca instrumente de măsură a propriei valori este o distanță mare.
Când copilul face primii pași, după ce s-a desprins de mâinile adultului, privește înapoi. Atunci caută el caută aprecierea, validarea că a făcut bine ce a făcut și încurajarea de a continua!
Dacă un copil primește în anii de creștere, în diferitele contexte, validările de care are nevoie, la maturitate el nu își va lega stima de sine de ele. Va fi trist dacă atunci când face cea nu o va primi, dar va ști că valoarea sa nu depinde de reacția celorlalți.
De unde știu ce este firesc și ce este semn de dependență emoțională?
Așa cum spune și denumirea, cheia stă în starea de dependență.
Persoana își condiționează propria valoare, conștient sau inconștient, de validarea și acceptarea celor din jur.
Este normal să ne afecteze o reacție negativă a celor din jur. În timp ce un dependent emoțional va considera sfârșitul lumii și că nu este bun de nimic, un nondependent emoțional va fi doar afectat de ea (sau de lipsa de reacție), dar nu își va pune sub semnul îndoielii propria persoană, ci eventual modul în care a abordat respectivul context, gândindu-se ce poate îmbunătăți la un mod de lucru. El va putea să vadă imaginea de ansamblu, poate chiar vina sau lipsa de suport a celorlalți și nu va lua personal reacția negativă.
Cum ne vindecăm de codependența emoțională? Cum o combatem?
Codependența emoțională nu este o boală și nici un agent patogen care să fie combătut, eradicat sau împotriva căruia să se lupte!
Codepența emoțională este o lipsă acută de atenție, afectivitate, strâns legată de încrederea și stima de sine.
Două sunt modalitățile principale în care persoana i se poate adresa:
1. Cunoașterea de sine cu compasiune, răbdare și înțelegere (prin orice activități, acțiuni care facilitează cunoașterea și dezvoltarea personală).
2. Găsirea și întreținerea relațiilor apropiate cu persoane de încredere și cu încredere în sine, sănătoase și mature emoțional, capabile să oglindească realitatea fidel și să susține emoțional.
Pot fi mai multe persoane (prieten, coleg de serviciu, terapeut, duhovnic), relația cu fiecare dintre ele hrănindu-ne sub diferite aspecte. Astfel de relații hrănitoare constante, au potențialul de a umple goluri interioare și alina.
Cunoașterea de sine înseamnă un drum lung și reparatoriu, de multe ori dureros. Lucrurile nu se pot schimba peste noapte, e nevoie de răbdare și perseverență și, mai ales, de multă compasiune față de propria persoană!
Cum știm că o persoană este sănătoasă emoțional?
Indiciul este dat chiar propria sa viață, principiile și valorile pe care le are, relațiile sale indiferent de natura lor.
Discuția este amplă, dar o măsură bună poate fi dacă persoana respectivă este, spre exemplu, una conflictuală, toxică sau negativă. În același timp, trăsături negative ale unei persoane nu o fac mai puțin aptă de a oglindi anume aspecte ale realității, alegerea trebuie făcută cu grijă și ținând cont de mai multe trăsături, petrecând tip cu persoana și cunoscând-o în diferite contexte de viață.
Cum știu dacă sunt codependent emoțional?
Cum te vezi? Care e gradul de satisfacție pe care îl ai în ceea ce te privește? Te vezi doar negru sau doar în extreme ori există și multe nuanțe între cele două culori? Ești conștient(ă) de calitățile și defectele tale, de trăsăturile plus și de cele minus, le accepți fără vinovăție și critică, preocupându-te să fii varianta ta cea mai bună?
Iată câteva întrebări care te pot ajuta în a afla răspunsul:
– Care este calitatea relațiilor mele, indiferent că sunt romantice, colegiale, de familie?
Una satisfăcătoare sau sunt înconjurat(ă) de o anumită tipologie care mă influențează negativ sau, mai degrabă, nu îmi favorizează dezvoltarea?
Relațiile mele se bazează pe reciprocitate sau pe interes?
– Repet un anumit tipar relațional negativ?
În loc de încheiere
Tema (co)dependenței emoțonale e foarte amplă și complexă, imposibil de tratat într-un singur articol.
Sper ca rândurile de față să te fi pus în fața unor întrebări personale și, în același timp, să îți fi facilitat și niște răspunsuri.
Sper că odată ce ai niște căutări personale (nu degeaba ai citit acest articol), nu te vei lăsa blocat de teamă sau alte emoții. Tipul, energie și banii investiți în cunoașterea de sine sunt cea mai bună afacere, care dă roade pe toate planurile vieții.
🔹 Codependența emoțională nu este o boală, ci doar un tipar comportamental, de gândire și simțire, care are anumite caracteristici.
🔹 Niciuna dintre trăsăturile de mai sus, considerată individual, nu este semn de codependență emoțională.
🔹 Rândurile de față se vor doar o introducere într-o temă foarte complexă, pe care încerc să o aduc în fața voastră nu doar rațional, teoretic, ci și cu inima.
* * * Fotografia aparține Pexels.com
