Relațiile sănătoase în cadrul unei familii au nevoie de limite. Ele creează spațiul fizic și emoțional, dar și de siguranță între membrii unei familii, definesc rolurile adecvate, cine este responsabil pentru ce și, în același timp, reflectă respectul față de nevoile și sentimentele fiecăruia.

Pe măsură ce copilul crește, e necesar ca granițele să se schimbe treptat pentru a permite mai multă autonomie, o intimitate mai mare, dezvoltarea propriilor credințe și valori ale cestuia.

Ce înseamnă lipsa limitelor în famile

Să fim apropiați de cei din familia noastră este un lucru bun, doar ca și prea multă apropiere strică. Unele familii se caracterizează printr-un mod de relaționare al membrilor fără limite sau cu limite foarte difuze.

Rolurile și așteptările acestora sunt confuze, părinții depind excesiv și necorespunzător de copiii lor pentru sprijin, copiilor nu li se permite să devină independenți din punct de vedere emoțional sau să se separe de părinți, există fuzionalitate emoțională, iar asta nu este deloc sănătos.

În familiile în care limitele sănătoase nu există, părinții:

– Nu respectă confidențialitatea copiilor.

– Se bazează pe copilul lor pentru sprijin emoțional sau prietenie.

– Nu le permit copiilor să ia propriile decizii și greșeli.

– Nu încurajează copiii să-și exploreze propriile identități, să devină maturi emoțional și să se separe de părinți.

– Vor să știe totul despre viața copilului.

– Își concentrează viața prea mult în jurul copilului.

– Nu încurajează copilul să își urmeze visurile și își impună ideile despre ce ar trebui să facă.

– Își măsoară valoarea de sine în funcție de succesul sau realizările copilului.

În familiile sănătoase, copiii:

– Sunt încurajați să devină independenți emoțional, să se separe, să-și urmărească obiectivele și să devină ei înșiși.

– Nu devin extensii ale părinților lor, împărtășind sentimentele, credințele, valorile lor și nici nu ajung să aibă grijă de ei ca și când rolurile ar fi inversate.

Pentru un copil crescut într-un mediu familial fuzional, probabilitatea să devină un adult codependent emoțional este foarte mare.

Copilul crescut astfel, la maturitate:

– Are dificutate în a-și stabili limite emoționale și fizice față de cei din jur și să le accepte pe ale altora.

– Simte că trebuie să îndeplinească așteptările părinților, poate chiar renunțând la propriile obiective, deoarece nu sunt de acord.

– Nu se gândește la ce este mai bine pentru el sau la ce vrea, se gândește întâi la cum să le facă plăcere sau să aibă grijă de părinți.

– Se simte responsabil pentru fericirea și bunăstarea părinților.

– Se simte vinovat sau rușinat dacă nu ține des legătura cu părinții, dacă vrea să petrecă o vacanță fără ei ori face o alegere care să fie bună doar pentru sine (cum ar fi mutatul în țară pentru o oportunitate de muncă).

– Evită conflictele și are dificultate în a spune „Nu”.

– Nu are un sentiment puternic al propriei identități. – Absoarbe sentimentele altora, simte că e nevoie să le rezolve problemele.

– Resimte nejustificat vinovăție și responsabilitate.

– Are dificultate în a-și exprima dorințele, opiniile și nevoile.

– Intră în relații codependente. – Are dificultate în a trăi cu emoțiile neplăcute și în a se calma singur când este supărat.

Această dinamică familială disfuncțională este transmisă de-a lungul generațiilor, iar cei care cresc într-un astfel de mediu, au tendința de a o recrea, deoarece le este familiară.

Însă asta nu înseamnă că adulții codependenți emoțional sunt condamnați la relații disfuncționale pentru totdeauna. Schimbarea este posibilă! 

* Fotografia aparține Pexels Free Foto