Vrei să ajuți pe cineva? Gândește-te mai bine!

  • Reading time:11 mins read

Suntem educați de mici să fim atenți la nevoile celor din jur și să ajutăm. A oferi sprijinul cuiva aflat în nevoie este, în același timp, și un semn de empatie și de umanitate. Sigur, atâta timp cât scopul nu este fala sau evidențiere celui care o face! Și nu în ultimul rând, a-ți ajuta aproapele este unul din preceptele biblice de bază.

Sentimentele pe care le trăim când ne oferim ajutorul sunt și ele motivante, înălțătoare aș putea spune: bucurie și satisfacție la cote intense. Cu cât ajutorul se referă la un aspect important al vieții sau care influențează persoana în cauză pe termen lung, cu atât satisfacția este mai mare!

Înainte de a merge mai departe,  e important să clarificăm ce înseamnă a ajuta? A oferi sprijin indiferent că e emoțional, material, fizic, unei persoane în a face, a obține, a realiza ceva ce nu poate singură sau care se află în impas. 

Deși totul pare atât de simplu și înălțător, o întrebare cheie rămâne! În ce condiții o fac?

Ajutorul nu e necondiționat!? ai să spui pe bună dreptate. Nu ajutăm pur și simplu?

Nu mă refer la condiționarea ajutorului, ci la contextul concret în care îl oferim. 

Să vedem …..

Care e problema în a ajuta

În pofida intențiilor foarte bune și a nevoii reale, de cele mai multe ori, ajutând, nu facem neapărat un bine. Din contră, ne stoarcem de energie, timp, eventual și bani, ne stricăm relații pe care le punem la bătaie, ca să facem ceva ce noi ne dorim să iasă într-un anume fel.

Sunt sigură că prietenul, colegul, amicul ți-a povestit de nenumărate ori relația imposibilă pe care o are cu partenera de viață, cu șeful, copilul, etc. Tuturor ne este familiară situația. Și, ca un bun samaritean, ți-ai suflecat mânecile și te-ai implicat cu tot sufletul! I-ai dat sfaturi, ai încercat să găsești soluții concrete, ai luat problema la tine acasă și te-ai ocupat de ea.

Doar că la a N-a povestire a unei noi împrejurări pe același subiect, ai realizat că, de fapt, persoana respectivă nu a făcut nimic pentru a schimba ceva, oricât de puțin din situația de care se plânge. Nimic!  După ce și-a descărcat sufletul a nu știu câta oară, ți-a răsărit întrebarea: oare chiar vrea o schimbare? 

Chiar are nevoie de ajutor?

Și întorci iar situația pe toate părțile, de data asta sub semnul noii întrebări.

Îți vin în minte exemple personale când și tu ai făcut la fel, te-ai dus la cineva apropiat și ți-ai descărcat oful constant, dar revenit în propria viață și realitate, nu ai aplicat nimic din cele discutate. Erai doar apăsat de nevoia de a te elibera, trebuia să spui cuiva că altfel simțeai că te sufoci.

Și ai făcut ce îți era mai la îndemână: ai apelat la cineva apropiat sau disponibil. O dată, de două ori, de trei ori, de N ori. După care la un moment dat, nici nu îți mai amintești cum, ai renunțat la a te mai plânge fără ca situația să se fi schimbat.

Nu cumva și amicul, prietenul, colegul e în aceeași situație? Să vrea să își descarce sufletul și doar atât?? Asta chiar în pofida a cât de nefericit sau greu îți spune că este, cât ar vrea să se termine o dată!!

Ajungi chiar la concluzia că, de fapt, cam pierzi vremea, te străduiești să rezolvi o problemă mai mult decât cel afectat de ea!

De ce o fac?

În primul rând, pentru că a ajuta stă în natura noastră umană!

Care e soluția?

”Dacă vezi pe cineva că are nevoie de ajutor, cel mai bun lucru pe care-l poți face este să îl lași în pace!!”

Ernesto Sirolli spunea asta în speech-ul TEDTalks despre a-i ajuta pe ceilalți. Filmul îl poți vedea aici, ți-l recomand! Deși vorbește despre antreprenoriat, exemplul cu care începe susținerea este unul practic, care se poate transpune în orice sector al vieții.

Nu contravine asta cu educația și morala? Cum aș putea sta de o parte când văd că cineva are nevoie de ajutor?

Nu! Și asta nu te face nici egoist și nici nepăsător! Am să îți spun de ce!

Când cineva are cu adevărat nevoie de ajutor și vrea să facă o schimbare, vei ști pentru că îți va spune explicit! Până o face însă, tu păstrează un echilibru între a asculta cu sinceră empatie, timpul, energia, preocupările și problemele tale!

E mai hrănitor pentru tine să îți investești energia și timpul în ceva ce îți aduce satisfacție, nu să le irosești, transformându-te într-un tomberon al problemelor altuia sau în grota cuiva care vine și se tot descarcă. Astfel, te vei ține departe și de supărări, frustrări, nervi împotriva propriei persoane când va veni momentul să realizezi că toată implicarea ta nu a fost de folos la nimic! Cel în problemă a rămsa în ”același” loc.

Și cum procedez dacă vine și-mi povestește?

Asculți, dar nici asta nelimitat! Procedând astfel nu faci decât să îi validezi neputința!

Ai în minte că fiecare duce în spate o istorie, mai mult sau mai puțin cunoscută de ceiallți. Problema cu care se confruntă cineva, impasul în care a ajuns este rezultatul unor succesiuni de evenimente și întâmplări, decizii luate pe baza propriilor sentimente, interpretări, valori și percepții! Undeva s-a împotmolit, niște contexte i-au fost defavorabile, există un mix de motive la care tu nu ai acces! Ce vezi sau afli acum e doar urmarea din prezent. Și asta e valabil pentru fiecare dintre noi!

E posibil ca înaintându-ți intenția de ajutor, să realizezi că nici măcar nu împărtășiți aceelași valori, percepție și înțelegere asupra lucrurilor!

Pe de altă parte, faptul că cel în nevoie discută cu un apropiat  problemele sale nu înseamnă că vrea cu adevărat să scape de ele. A trăi în suferință, durere este un mod de viață, pentru unii singurul pe care îl cunosc și din care este greu să se desprindă.

Când cel în cauză vrea în mod real o schimbare, va ieși din ipostaza de victimă și va trece la acțiune! Fără ca asta să presupună o schimbare completă sau de pe o zi pe alta!

Va veni și îți va povesti cum s-a gândit și va face așa și așa sau cum deja a făcut! Atunci, răspunsul la ”tu ce părere ai?” este pentru un ajutor cerut și util, care indiferent de rezultat îți va da sentimentul de satisfacție!

Concluzie

Să intrăm în vârtejul problemelor altora, mai ales când sunt persoane apropiate, este foarte tentant! Ne stimulează nevoia mică narcisistă de a fi sau a face ceva important și, în același timp, ne și distrage de la cotidienele noastre. Dacă treci și tu printr-o perioadă agitată sau ai ceva probleme, vei găsi supapa perfectă pentru a fugi chiar și temporar de ele! Dacă viața ta e una lipsită de probleme (mari), e posibil nici să nu îți dai seama când ai ajuns să te îmbraci în grijile altuia!

Nu aș vrea să fiu înțeleasă greșit, că promovez nepăsarea și indiferența! Spun doar că e bine să ai grijă când te arunci în luptele altora vrând să îi scoați din foc. Istoricul relațional cu acea persoană, faptul că o cunoști, dar, mai ales propria protecție sunt repere esențiale care îți pot ghida implicarea.

Să-ți amintești înainte de a oferi ajutorul cuiva că cel mai bun lucru e să-l lași în pace, este o premisă sănătoasă, pe considerentele enumerate. 

Dar în realitate, situațiile care apar sunt nuanțate și nu întotdeauna poți porni de la ea. Așa că soluția optimă stă în balanța fiecăruia! Important este să fii conștient de motivația pe care o ai și, mai ales, de consecințele ajutorului tău pentru a te feri de dezamăgire!

Pe curând și nu uita: ai grijă de tine, așa cum ai grijă de ceilalți!

* Un text de Maria Mazilu, autor al Codependentaemotionala.ro

* Vrei să programezi o ședință? Scrie la contact@codependentaemotionala.ro.

* Fotografia aparține Pexels Free Photos

Leave a Reply