În paralel cu războiul din Ucraina, are loc și un asalt în fiecare dintre noi. Mă refer la noi, cei care în contextul actual avem șansa de a fi înafara zonei de conflict activ.

Asaltul la care suntem supuși este o realitate la fel ca cel care se desfășoară fizic, pe teren. El se referă la toate sentimentele și gândurile de frică, îngrijorare, neputință, furie, disperare care ne copleșesc și care, poate, pentru minute, pe unii îi paralizează. Oricât am încerca să le îndepărtăm, să ne vedem de ale noastre, zilnice, să ne spunem că viața merge înainte, undeva, pe fundalul minții ele mărșăluiesc fără oprire, iar în suflet stau ca niște monștri pitiți care ne mușcă când credem că ”ne-am mai liniștit un pic”.

Este firesc să ne și să simțim așa! Războiul de care ne vorbeau bunicii noștri a devenit realitatea de lângă noi. De aici, de la doi pași. Istoria pare că a părăsit cărțile și a dat buzna peste europeni. Pentru cei care am trăit în estul Europei a activat drame, coșmaruri, dureri colective, pentru unii chiar personale.

Și toate astea în contextul celor doi ani de pandemie în care am trăit cu frica în casă, la început de moarte, apoi, pentru mai mult timp, de necunoscut. Psihicul nostru a fost intens provocat în ultimii ani și când părea că ne-am apropiat de vremurile bune și de libertate, războiul a devenit realitate. Aici, aproape și acum, nu mâine, nu în viitor! În paralel cu aceste realități sociale, ne-am și ne trăim viața de zi cu zi, ne confruntăm cu griji, probleme, provocări, neajunsuri.
Presiunea este mare! Pe un fond atât de slăbit nici nu e nevoie de vreo mare încercare pentru a ne prăbuși! O scânteie poate fi de ajuns. De aceea, e foarte important să fim atenți la asaltul din noi.

Nu întâmplător am asimilat starea pe care o trăim zilele acestea cu un asalt, ci tocmai pentru a numi și conștientiza tensiunea din interior, care uneori ne atacă și îi facem față, alteori ne copleșește.
Dacă în condițiile unei vieți normale (ce înseamna normalitate înainte de pandemie) optimisul și pozitivismul forțat erau niște pansamente de azi pe mâine, în contextul actual sunt total dăunătoare! Ca gunoiul băgat sub preș care, la un moment dat, miroase.

Să fim îngrijorați, speriați, este firesc. Războiul e lângă casa noastră. Mai mult, imaginile cu oamenii aceia lăsându-și viețile în urmă, cu mame care nasc în stații de metrou, maternități bombardate sau secții întregi de spital adăpostindu-se în subsoluri ne vin în fața ochilor și dacă nu ne gândim expres la război. Sunt genul de imagini cu impact emoțional, care deși consumate vizual, rămân în minte și rulează.

Un demers sănătos, care ajută, este să recunoaștem tot acest distres pe care îl simțim, ca pe o reacție normală a conjuncturii. A rămâne însă aici, la acest nivel, nu e de folos. Ce avem mai departe de făcut, este, poate partea cea mai grea: să nu lăsăm sentimentele și gândurile să ne copleșească. Și nu oricum, ci cu blândețe și înțelegere. Azi, mai mult ca oricând, avem nevoie să fim blânzi și îngăduitori, atât cu noi înșine, cât și cu cei din jur. Toți suntem sub o mare presiune!

Care ar fi următorii pași pentru a ne ajuta?

– Să rămânem informați, dar să ne facem un program clar pe care să îl și respectăm. Ne propunem să ne ținem propriul comportament sub observație. Alegem un post de știri, maxim două, ale căror programe le urmărim la ore fixe și atât. Dacă în fața televizorului fiind, după ce am urmărit știrile ne vine să mutăm pe alt post ca să verificăm ce au zis cei la care ne-am uitat, ne mobilizăm să plecăm imediat. De preferat să ne stabilim un timp (15-20 min.) de petrecut la știri.

– Aceeași regulă o aplicăm și pentru rețelele de socializare, unde tentația este mult mai mare, având informații la dispoziție în toată varietatea de forme. Internetul este imens, ține doar de noi în ce direcție alegem să-l cercetăm, să ne facem bine sau rău. Avem filme documentare, artistice, științifice, podcast-uri …

– În timp ce facem treabă (mă refer la cele curente, legate de casă, serviciu) și simțim cum ne cuprind(e) frica, îngrijorarea, disperarea sau orice alt sentiment din această gamă, îi acordăm atenție, la modul că îl observăm, vorbim cu noi spunându-ne că e firesc să ne simțim așa, dar nu permitem minții să creeze scenarii. Odată început un scenariu al fricii, groazei, panicii, greu ne întoarcem din el și nu facem decât să ne facem rău nou înșine, nu schimbăm sub nicio formă realitatea din afară.

– Ținem legătura cu oameni, nu ne izolăm. Cu preferință căutăm compania acelora care sunt mai tonici și mai puțin a acelora care de felul lor sunt anxioși, dramatici și cu care știm că ne-am putea angrena foarte repede într-un dialog detaliat despre războiul actual și consecințele lui. Nu spun să îi ocolim, dar să avem în minte în ce limite comunicăm cu ei.

– Dacă avem vecini, rude, cunoștințe pe care le știm singure, pe cei din proximitatea fizică îi întrebăm dacă îi putem ajuta cu ceva, pe ceilalți îi sunăm și îi întrebăm ce mai fac, cum se simt.

– Indiferent cu cine vorbim, este important să avem în atenție direcția în care merge discuția. Inevitabil se va duce la război. Dacă nu este o persoană informată sau cu experiență în domeniul militar (care ne-ar putea furniza niște informații menite să ne liniștească), ne construim în minte niște formule de evitare a dezvoltării subiectului.

– Dacă putem și vrem să ajutăm, dar nu știm cum, ne adresăm unor asociații, consiliului local. Nu știm concret, căutăm pe Google și aflăm sau întrebăm niște persoane care știm deja că se ocupă cu așa ceva. Este firesc și important să ne simțim utili!

– Timpul liber îl petrecem uitându-ne la un film sau emisiune deconectantă ori făcând ceva ce ne-ar face mare plăcere, dar pe care am amânat de mult. Fotografiile din concedii au nevoie să fie puse în ordine, dacă nu, revederea lor, ne va face mare plăcere. Poate în această activitate cooptăm și un membru al familiei, prieten sau vecin. Bucuria împărtășită își amplifică efectul. În niciun caz nu petrecem în fața televizorului zapând de pe un canal pe altul, nu facem decât să schimbăm între diversele moduri de a prezenta ororile care au loc!

– Vorbim cu copiii despre ce se întâmplă (când spun copii mă refer inclusiv la adolescenți), ce înseamnă un război, despre ce e vorba în cazul de față (în linii mari) și care este contextul nostru, al României ca membră NATO. Lucrurile înțelese sperie mult mai puțin! Le limităm și lor accesul la știri și televizor, petrecem timp împreună, înafara celui dedicat lecțiilor, în care ne jucăm ceva (n-am făcut-o până acum, e un început, sunt atâtea jocuri pe piață, dacă nu, clasicul Fazan, care e de cultură generală, cu el eu am inventat dromila 🙂 ).- Să fim atenți la ceea ce mâncîm, din cauza stresului este posibil să avem tendința să facem excese constante! Nu ajută la nimic! Pe de altă parte, o ciocolată, o dată, dacă ne vine, nu a dăunat nimănui!! 🙂

– Facem mișcare, este constatat prin studii că mișcarea ajută la detensionare și eliberarea emoțiilor grele. Nu putem 15 min de sport, plimbare într-un parc, orice fel de mișcare este bună. În timpul plimbării ne străduim să fim foarte prezenți și atenți la noi, la ce simțim, la cei din jur, la tot ce e în jur, pur și simplu alungăm orice gând și doar observăm realitatea. Ne străduim să fim doar în prezent.

Acestea sunt câteva repere de ajutor în contextul actual, fiecare le poate îmbunătăți sau adapta.

Deviza călăuză a existenței acestor zile este de a avea grijă de noi, mai mult ca oricând, de gândurile și sentimentele noastre.

Este posibil ca citind aceste rânduri, unii să vă simțiți foarte determinați și puși pe treabă! Nu vreau să vă sperii și nici să vă tai energia, dar e bine să știți că e nevoie de repetiție pentru ca lucrurile să se schimbe. Ele nu se vor întâmpla de la sine, prin simpla mobilizare de câteva secunde. E nevoie de atenția și preocuparea constante pentru a ne face un mic program și a-l respecta. Și azi și mâine și poimâne, măcar cât situația actuală durează (dar el cuprinde și reguli care ne ajută în viața de zi cu zi, în general). Știu că nu e tocmai confortabil, dar are rezultate bune.

E important să nu uităm că cea mai importantă persoană din viața noastră nu este nimeni altcineva decât noi înșine! Doar suținându-ne sănătos îi putem ajuta și pe cei din jur!
Să fim păziți și să ne păzim!

Sper ca aceste sfaturi să își fie de folos pentru a face față presiunii evenimentelor actuale.

* Simți că ceva e în neregulă cu tine sau viața ta? Nu te regăsești sau ai pierdut cârma? Ai o problemă care te macină și nu ști cum să-i dai de cap? Hai să stăm de vorbă într-o ședință? Scrie-mi la contact@codependentaemotionala.ro sau pe Facebook la @codependentaemotionala

* Un text de Maria Mazilu, autor al Codependentaemotionala.ro

* Fotografia articlului aparține Pexels Free Photos