Mulți părinți au așteptări mari de la copiii lor, doresc să se mândrească și să se laude cu ei, dar niciuna dintre aceste trăsături, singură, nu-l face pe un părinte un narcisist patologic.

Ceea ce distinge părintele narcisist este felul în care se raportează la copilul său: îl ia în posesie și intră în competiție cu el, îl minimalizează, îi neagă individualitatea, chiar adult fiind, îl folosește pentru satisfacerea nevoilor și dorințelor sale. În relația cu un parinte narcisist, copilul nu se simte iubit pentru ceea ce este și nu se poate forma în acord cu sinele propriu.

De unde știi când un părinte poate fi narcisist?

În timp ce unii părinți, pot avea la un moment dat, doar câteva din aceste trăsături (ceea ce nu constituie o problemă majoră cu efecte pe termen lung), un părinte narcisist este caracterizat constant de mai multe dintre următoare trăsături:

– Folosește copilul pentru împlinirea dorințelor sau visurilor saleMajoritatea părinților își doresc succes pentru copiii lor. Părinți narcisiști, însă, au așteptări nu în beneficiul copilului, ci pentru îndeplinirea propriilor visuri și nevoi egoiste. Copilul nu se poate individualiza, el devine o simplă extensie a dorințelor personale ale părintelui.

– Își minimalizează copilulUnii părinți narcisiști se simt amenințați de potențialul propriului copil. Ei pot avea un comportament descurajator față de acesta, subminându-i încrederea în sine, tocmai pentru a se pune pe ei înșiși în valoare și a se simți superiori. Exemple de acest tip sunt criticile umilitoare, comparațiile nefavorabile, neerecunoașterea și respingerea succesului, a realizărilor.

– Își manipulează copilulNarcisiștii îi manipuelază pe cei din jur pentru a-și atinge obiectivele. De la acest comportament copiii lor nu fac excepție. Exemple obișnuite de manipulare narcisică a părinților față de copii includ învinovățirea (”Am făcut totul pentru tine și ești atât de nerecunoscător!”), blamarea (”Este vina ta că nu sunt fericit!”), inducerea rușinii (”Performanța ta e o rușine pentru familie!”), compararea negativă (”De ce nu poți fi la fel de bun ca fratele tău?”), pedeapsa emoțională (”Nu meriți dragostea mea/tot ce fac pentru tine!”).Părintele narcisist își folosește dragostea ca pe o recompensă condiționată, spre deosebire de părintele sănătos care își face copilul să se simtă iubit și acceptat necondiționat. Copilul care crește învățând iubirea ca amenințare, recompensă sau pedeapsă, va deveni adultul care nu va ști să iubească sănătos, va fugi de intimitate și va asocia iubirea cu suferința.

– Este inflexibil și excesiv de sensibilPărinții narcisiști sunt foarte rigizi atunci când vine vorba de comportamentul copiilor lor. Motivele de nemulțumire sunt foarte variate, de la concentrarea pe detaliile neimportante, la lipsa de atenție sau de ascultare a copilului, până la o greșeală nesemnificativă a acestuia. Părintele narcisist reacționează negativ și disproporționat când copilul nu se comportă așa cum el se aștepta. De multe ori, un aspect neimportant poate declanșa amenințarea cu pierderea dragostei, a susținerii părintești.

– Este lipsit de empatieUna dintre cele mai frecvente manifestări ale unui tată sau mamă narcisiste este incapacitatea de a înțelege gândurile și sentimentele copilului și de a le valida ca importante. Contează doar ceea ce părintele gândește și simte. Copilul crescuți sub acest tip de influență parentală, în timp răspund cu una din cele trei variante de reacție ale instinctului de supraviețuire: fie luptă și se răzvrătește, fie se distanțează de părinți, fie își îngheață sentimentele și își substituie sinele adevărat cu o persoană falsă, adoptând el însuși trăsături de narcisiste, tocmai pentru a fi acceptat.

– Își menține copilul în relație de dependență Unii părinți narcisiști se așteaptă de la copii să aibă grijă de ei pentru tot restul vieții. Dependența poate fi emoțională, fizică și/sau financiară. Comportamentul părintelui narcisist excede limitele grijii pe care un copil o are față de părinții mai în vârstă. Părintele narcisist își manipulează copilul, cerându-i sacrificii nerezonabile, care presupun neglijarea propriilor priorități și dorițe.Unii părinți narcisiști își mențin copiii într-o relație de codependență. Părintele, prin comportamentul avut și educația pe care o dă copilului, favorizează imaturitatea acestuia, iresponsabilitatea, dependența, chiar și o slabă sănătate fizică sau mintală.

– Este gelos și posesiv. Părinții narcisiști devin extrem de geloși la orice semne de maturizare și independență ale copilului. Orice act de individualizare și separare, de la alegerea unei facultăți sau a unei cariere profesionale, la a-și face prieteni neacceptați de părinte, până la petrecerea timpului potrivit preferințelor personale, este interpretat negativ și personal („De ce îmi faci asta MIE?” ). Mai ales apariția unui partener romantic în viața copilului adult este privită ca o amenințare majoră și va fi întâmpinată frecvent cu respingere și critică. În ochii unor părinți narcisiști, niciun partener romantic nu este vreodată suficient de bun pentru copilul lor.

– Își neglijează copilulPentru un părinte narcisist atingerea propriilor obiective și interese pot fi mai importante decât creterea și educarea copilului. Concentrându-se pe nevoile sale, narcisistul va primi validarea, atenția și importanța de sine de care are nevoie. În aceste situații, copilul fie este lăsat pe seama celuilalt părinte, fie pe cont propriu.

– Se comportă cu superioritate, aroganță. Mulți părinți narcisiști au o imagine de sine nerealistă, fiind supreaapreciativi relativ la cine sunt și ce fac. Adesea, persoanele din jurul narcisistului nu sunt tratate ca indivizi, ci sunt utilizate ca niște instrumente pentru atingerea scopurilor personale. De un astfel de tratament nu scapă nici unii copii ai părinților narcisiști. La rândul lor, ajung să dezvolte același complex de superioritate, desconsiderându-i pe cei din jur și având de multe ori un comportament vădit dezapreciativ față de aceștia.

Ce fel de adulți ajung copiii unor părinți narcisiști

Copiii crescuți de părinți narcisiști dezvoltă o formă de atașament insecurizant (atașamentul este modul de relaționare pe care îl dezvoltăm de-a lungul vieții și care se formează în copilărie pe tiparul relației cu îngrijitorii primari).

Copiii părinților narcisiști fie fug mereu după conectarea cu ceilalți și devin foarte sensibili la orice indiciu că celălalt s-ar putea retrage, fie îi țin pe ceilalți la distanță pentru a evita suferința.

Mulți devin adulți independenți (nu apelează și contează pe nimeni), tocmai pentru că în copilărie, nevoile lor au fost incomode, neglijate de părinți.
Copilul unui părinte narcisist va crește cu convingerea că nu este suficient de bun, asta chiar și în pofida unor realizări de necontestat.

De aceea, în viața de adult, prin comportamentul său va căuta să îi mulțumească întâi pe ceilalți pentru a primi validarea și recunoașterea la fiecare pas, fără să fie însă conștient de asta.
Copiii narcisiștilor sunt excesiv de sensibili, profund nesiguri, incapabili să se vadă pe ei înșiși buni, demni și iubitori. Sunt atât de familiarizați cu narcisismul, ale căror efecte distructive nici nu știu că le-au marcat viața, încât îl atrag inconștient în viața lor, atât în relațiile romantice, cât și în cele de prientenie și carieră.

Ce se poate face

Majoritatea copiilor adulți ai narcisiștilor nu primesc niciodată ajutorul de care au nevoie pentru a se vindeca, pentru că nici nu știu că ce au experimentat în copilărie este nesănătos și distructiv.

În cazul lor, terapia este cea mai eficientă în a-i ajuta să înțeleagă așteptările nerealiste puse seama lor, efectele avute, dar și realizarea schimbărilor.

* Fotografia acestui articol aparține Pexels Free Photos