This website uses cookies so that we can provide you with the best user experience possible. Cookie information is stored in your browser and performs functions such as recognising you when you return to our website and helping our team to understand which sections of the website you find most interesting and useful.
Narcisismul grandios. Caracteristici. Consecințe specifice
Dintre toate tipurile de narcisism, narcisismul grandios este cel mai răspândit și cunoscut, cel în care își au rădăcinile celelalte tipuri.
Despre narcisism, am scris în acest articol.
Narcisismul grandios este acel tip de narcisism la care oamenii se gândesc când aud acest cuvânt.
Dacă vrei să asculți acest articol în varianta podcast, o poți face aici.
Caracteristici
O persoană cu personalitate de tipul narcisic grandios, întrunește mai multe din următoarele trăsături:
– Are trăsături grandomane, afișează o ridicată stimă de sine și satisfacție față de propria viață.
– Este genul extrovertit, fermecător, insensibil, exploatator, care devine autoritar, agresiv și arogant când se simte atacat sau nun obține ce și-a propus.
– Are o nevoie constantă de atenție și admirație, își dorește să fie în centrul atenției și se simte inconfortabil atunci când ceilalți se raportează la el sau ea ca la niște persoane ”obișnuite”.
– Se laudă cu realizările sale, se simte îndreptățit să aibă parte de un tratament special și are așteptări ca ceilați să îl laude sau lingușească.
– Universul se învârte în jurul său, conversațiile trebuie să aibă mereu legătură cu persoana sa, altminteri devin anoste.
– Se bazează foarte mult pe propriile forțe, este de neclintit în atingerea obiectivelor și deseori lipsit de scrupule și considerație față de alții.
– Se percepe ca fiind superior celorlalți oameni și, deși caută atenția lor, paradoxal, nu își ascunde disprețul pentru ei.
– Deoarece consideră că nu trebuie să se supună acelorași reguli la care se supun ceilalți, are tendința să le încalce considerând că oricum ”știe cel mai bine”. Deține adevărul absolut, nu este receptivă la sfaturile, opiniile sau părerile celorlalți sau este indiferent, îi este greu să accepte opinii contradictorii și nu se lasă până când nu îi conving pe ceilalți că ideile sau punctul său de vedere este cel mai bun.
– Este invidioasă pe alții sau crede ca alte persoane sunt invidioase pe el, prezintă paranoia usoara sau moderată, face asocieri sau sugerează afilieri cu nume si persoane importante pentru a se pune în evidență.
– Îi învinovățeștepe alții pentru greselile sale.
– Se joacă cu emoțiile celorlalțit pentru a-i atrage de partea lor și poate recurge, ca și tehnici de manipulare, la măgulire, învinovățire, amenințare.
– Își exagerează realizările subestimând contribuțiile altora, și deseori manifestă comportamente și atitudini de aroganță.
– Eșecurile sau neatingerea obiectivelor îi afectează în mare măsură starea psihică și emoțională, unui narcisist grandios îi este foarte greu să accepte că o ființă excepțională cum este, nu reușește întru totul.
Să nu uităm că toți avem unele din trăsăturile de mai sus! Ce face însă diferența între o persoană narcisistă și ceilalți, să zicem un om obișnuit, sunt intensitatea și frecvența trăsăturilor în cadrul personalității!
Părintele narcisist grandios
Părintele narcisist grandios este un părinte manipulator care, tot ce întreprinde, face pentru satisfacerea nevoilor sale, fie ele doar afective. Copilul devine o altă coroană pe capul părintelui narcisist pentru a se lăuda și a fi admirat pentru realizările sale. Un astfel de părinte își privește copilul ca pe o extensie a sa, copilul nu este o persoană diferită de el sau ea și, pe parcursul dezvoltării sale, nu îi permite să se individualizeze.
Copilul trebuie să se alinieze nevoilor și dorințelor părintelui, trebuie să aibă acele realizări și acel stil de viață pe care le vrea părintele, în caz contrar i se poate chiar retrage dragostea.
Copilul crescut de un parinte narcisist grandios, la fel ca în cazul tuturor părinților narcisiști, este neauzit, nevăzut, va crește cu o stimă de sine scăzută. În majoritatea situațiilor, va avea o viață emoțională nesatisfăcătoare, va alege tot un narcisist partener sau un codependent emoțional care îl va exploata și chiar abuza emoțional.
Partenerul romantic
În relația romantică seduce prin carismă și îndrăzneală, la începutul relației te va bombarda cu declarații și manifestări de dragoste, ai impresia că trăiești un film care nu credeai vreodată că va fi adevărat, doar că, în scurt timp, scenariul filmului se schimbă și, din povestea pe care o trăiai, vei vede lângă tine o persoană dominatoare, care te controlează, care îți ignoră dorințele și nevoile.
Șeful
Ca șef este o persoană magnetică alături de care vei vrea să fii pentru că pare genul de lider care îți dă un sens și dă valoare muncii sale. Însă, odată ce ai ajuns în echipa lui, vei întâlni o persoană pe care nu o mai recunoști, care își atribuie realizările echipei doar sie însuși, care se simte bine umilind.
Colegul
Colegul narcisist grandios are o gamă fluctuantă de atitudini, de la bunăvoință, amabilitate, de la spirit de echipă până la a nu te băga în seamă și a împrăștia minciuni despre tine când se simte amenințat. Comportamentul său te face de multe ori să te îndoiești asupra propriilor simțuri, a felului cum percepi realitatea, pentru că are atitudini schimbătoare extreme.
Prietenul
Cu prietenul narcisist grandios nu poate fi vorba de o prietenie în adevăratul înțeles al cuvântului, indiferent de ce vei face, va fi mereu o prietenie unilaterală.
Prietenul narcisist grandios este lingușitor și știe să îți intre pe sub piele, să se facă plăcut. Nevoile sale sunt mereu cele mai importante, când ai nevoie de el sau de ea este indisponibil sau tratează cu superficialitate prin ce treci.
Interesul și așa-zisa prietenie sunt manifestate doar în măsura în care îi servești intereselor și îi alimentezi stima de sine, așa cum are nevoie.
Cosecințe, reacții, comportament al persoanei cu narcisism grandios
Una din consecințele cele mai importante ale unei astfel de personalități o reprezintă relații negative cu cei din jur.
Narcisicul are reacții puternice de furie când simte că ceilalți nu îi acordă atenția și creditul pe care el crede că le merită. Furia narcisicului are puține în comun cu furia oamenilor obișnuiți. Există un ceva caracteristic, o notă de disproporționalitate înfricoșatoare, care te paralizează la primele manifestări, tocmai pentru că nu ți-o poți explica.
Iritabilitatea, respingerea, violența, dorința de răzbunare sau reacțiile de jignire și sentimentul că e neapreciat sau tratat nedrept, toate acestea sunt reacții specifice. Atunci când se manifestă pasiv, reacțiile uzuale pot fi de retragere sau de sistare a comunicării: nu-ți mai vorbesc.
Reacțiile unei astfel de persoane sunt exagerate, alambicate și înnebunitoare. Disponibilitatea redusă, uneori inexistentă, de a-și asuma responsabilitatea pentru propriile reacții sau acțiuni, tendința accentuată de a-i învinovăți mereu pe cei din jur pentru tot ce se întâmplă, încât, dacă ești într-o relație cu o astfel de persoană, ai nevoie de multe informații și de câte un pas în spate, ca să îți poți păstra mintea cât mai limpede.
Reacțiile violente și ostilitatea narcisicului grandios sunt legate mai ales de situațiile în care percepe cea mai fină urmă de critică sau de nesupunere. Când ego ul îi este amenințat, narcisistul are o reacție exagerată, disproporționată. Problema este că în relație cu acești oameni și cele mai inofensive remarci pot fi percepute ca motive de duel!
Efectele unei relații cu un narcisist grandios
Dacă te afli într-o relație de ceva timp cu o persoană cu personalitate narcisică, indiferent de tipologie, frustrarea, neputința și confuzia nu îți sunt străine. Iată care sunt stările, sentimentele cu care te confrunți în mod constant:
Simți că ceva e clar “în neregulă” cu soțul, soția, mama, fiica, tatăl, colegul etc., dar nu poți explica clar ce anume. De multe ori ajungi să te îndoiești de capacitatea ta de a-ți reaminti detaliile despre evenimente trecute, să te simți confuz(ă) și dezorientat(ă) a devenit obișnuință pentru tine.
În preajma unei astfel de persoane te simți amenințat și ca “în corzi”, dar nu ști sigur de ce.
Simți mereu nevoia să te scuzi pentru ce faci sau cine ești.
Nu te simți niciodată “suficient de bun(ă)” și încerci să te ridici la înălțimea așteptărilor celorlalți, chiar dacă aceste așteptări sunt nerezonabile sau nu-ți fac bine.
Simți că ceva e în mod fundamental greșit cu tine (simți că “îți pierzi mințile”).
Simți constant că exagerezi sau că ești “prea sensibil”.
Te simți izolat(ă), lipsit(ă) de speranță, neînțeles sau deprimat.
Ți se pare greu să te încrezi în propria ta judecată și, atunci când ți se dă ocazia, alegi să te încrezi în judecata narcisistului.
Iei greu decizii pentru că nu ai încredere în mintea ta.
Simți că acum ești o versiune mult mai slabă a cine ești tu și că erai mai puternic(ă), mai relaxat(ă) și mai sigur(ă) pe tine în trecut. Ai ajuns să-ți fie frică să spui ce simți așa că preferi să taci.
Te simți vinovat că nu te mai simți la fel de fericit ca în trecut
Simți că te străduiești mergi pe coji de ouă pentru a evita să fii jignit sau pentru a evita o criză de furie, lucrezi constant pentru a nu fi blamat pentru experiențele negative din viața lui/ei.
E posibil ca nu de puține ori să rămâi șocat de acuzele care ți se aduc în momentele de tensiune. Ți se aduc acuze legate de comportamente, motivații sau trăsături de caracter care te contrariază și pe care le simți ca fiind nedrepte. Nu ști cum anume se poate ajunge la o astfel de concluzie și ce anume din comportamentul tău ar fi putut contribui la o astfel de percepție. Ești șocat, confuz și rănit că poți fi acuzat pe nedrept și fără drept de apel.
Ce poți face
Conștientizarea a ceea ce trăiești și a felului în care este persoana de lângă tine, este primul pas, absolut necesar.
Nu vrei ți nici nu e de datoria ta să vindeci, repari, salvezi! Ceea ce ai nevoie este să te protejezi!
Măsura recomandată este distanțarea fizică!
Dacă situația personală nu îți permite să faci acest lucru (nu poți, nu ai curajul etc.), este necesar să îți construiești în minte câteva strategii pe care să le aplici în anumite situații. În relația cu un narcisist, se repetă niște șabloane comportamentale. Identificându-le, îți poți construi câte ”o apărare” pentru fiecare, astfel încât să reduci efectul răului asupra ta. Știu, vei spune că ai multe de făcut sau că nu ști cum, dar e singurul mod în care te poți proteja!
Iată câteva lucruri pe care le poți face pentru a-ți asigura o protecție minimă în relația cu un narcisist, în momentele tensionate, dar și ca și comportament general:
– Nu da explicații, fii scurt în răspunsuri! Fă-le cât mai concise și clare, să nu lase loc interpretărilor! Tonul vocii și el să fie reglat și jos ca să nu dea motiv de apărare, să creadă că a fost atacat.
– Când începe valul de critici, trage-ți un con de protecție pe tine, nu lua lucrurile personal! Pur și simplu gândește-te că nu ajung la tine, se lovesc de con și se pierd în aer. E nevoie să îți spui asta în minte, să ți-o repeți ca să poți face față! Cuvintele astea vor fi scutul tău secret!
– Nu te apăra și nu te justifica pentru că nu vei face decât să legitimezi proiecția și să dai apă la moară conflictului! Răspunde simplu cu ”Nu sunt de acord cu asta!” sau ”Eu nu văd așa lucrurile, asta e părerea ta!”, ”Nu-mi asum responsabilitatea pentru asta!”
– Părăsește conversația și caută reperele în tine! Pare imposibil acum să faci asta, dar, ca multe alte lucruri, și această atitudine de a te încrede în mintea și percepția ta poate fi învățată. În relația cu un narcisist, partenerul ajunge un fel de coș de gunoi al acestuia și, de cele mai multe ori, crede învinuirile, acuzele acestuia.
– Dacă consideri că e necesar să îi aduci critici, adoptă un comportament cât mai specific sau o atitudine anume pe care ai vrea să o schimbe! Dacă îi vei reproșa că este egoist(ă) sau arogant(ă), nu vei face altceva decât să îl(o) ataci personal, iar reacția va fi una agresivă și de contraatac.
– Păstrează legătura și relații apropiate cu persoane sănătoase emoțional, în care ai încredere și pe ale căror opinii te bazezi! E important să nu te izolezi! Izolarea socială este una dintre consecințele relației cu un narcisist, în general, și, dacă nici nu vei putea ieși din relație, cel puțin să îți iei guri de energie, normalitate prin relaționarea cu alții. Mai mult, oglinda pe care ți-o pun persoane de încredere, îți sunt sprijin și contrafort la criticile și negativismul pe care narcisistul le aruncă asupra ta.
Sper ca acest articol să-ți ofere informații utile pentru îmbunătățirea vieții relaționale, care să te ajute să observi, discerni. Ele nu sunt oferite cu scopul de a pune etichete și, te-aș ruga, nici tu să nu faci asta.
Dacă ai probleme care te depășesc sau cărora nu le faci față, apelează la serviciile unui profesionist, măcar pentru a te sfătui! Problematica narcisismului și relaționarea cu o persoană cu o astfel de personalitate sunt dificile și, de cele mai multe ori, au efect distructiv asupra partenerului.
* Un text de Maria Mazilu, autor al Codependentaemotionala.ro
* Simți că ceva e în neregulă cu viața ta? Nu te regăsești sau ai pierdut cârma? Ai o problemă care te macină și nu ști cum să-i dai de cap? Hai să stăm de vorbă într-o ședință? Scrie-mi la contact@codependentaemotionala.ro sau pe Whatsapp: +40.744.370.343
* Fotografia aparține Pexels Free Photos